crocodili şi timp

Supravieţuitoare-n timp, asemeni crocodilului, lenea-i imită şi apucăturile. Plânge să i se aducă mâncarea în faţă, tărăgănează atacul, atunci când prada-i prin apropiere, iar la sfârşit înfulecă tot, fără să mai mestece îmbucătura. Ce mai, crocodil în carne şi oase.

aforism de Cornel Stelian Popa (20 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă vinul!

În cupa opacă, de sticlă,
Un lichid vâscos cu miros de ambră.
Dintr-un ciubăraş picură vinul,
Perle limpezi, roşii.
Din dragoni fierţi şi rumenite păsări phoenix
Lăcrimează grăsimi de jad;
Paravane transparente, perdele brodate
Încadrează aceste adieri parfumate.

Sunaţi, trompete-ale dragonilor!
Răpăiţi tobe-ale aligatorilor!
Dinţi strălucind în cântec,
Talii zvelte dansând.
Mai ales acum,
Când zilele verzi de primăvară,
Se adâncesc în amurg,
Iar petalele florilor cad din piersici,
În rafale-învolburate roz.
Te rog acum din suflet, rămâi beat
Până la sfârşitul zilelor tale,

[...] Citeşte tot

poezie de Li He, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile

[...] Citeşte tot

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La infinit se împart doar clipele născute moarte

înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea reţelelor de socializare
când încă mai creştea sub piramide timpul
aşa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni

aproape inutil
din şapte-n şapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri

între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
şi nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre ştiu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilaşul Moise

Aproape două secole trecut-au.
Alţi regi se întronară, şi alţi popi.
În acel timp viclean, israeliţii,
Din musafiri au fost schimbaţi în robi.
Dar când strigarea lor ajunse-n ceruri,
Când numărul de bice s-a-mplinit,
Din nou, un ajutor trimise Domnul:
Pe Moise copilaşul urmărit...

Micuţul fiu al Iohavedei,
Scâncea în coşul de papir,
În cor de pescăruşi şi broaşte,
Pe lângă trestii în delir.

Satan voia să-l facă hrană
Pentru distinşii crocodili,
Dar îngerii şi surioara
Au fost mai treji şi mai abili.

Atunci Satan a plănuit

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pterodactylus constituie o formă mai evoluată. Cele mai multe specii aveau dimensiuni medii (2-8 metri deschiderea aripilor), dar există şi un exemplar găsit în statul Texas (S. U. A.) care măsoară 12 metri între extremităţile aripilor desfăcute. Coada subţire, tot mai scurtă, a primelor specii, nu le mai servea în timpul zborului, fiind doar o reminiscenţă, ceea ce nu-i împiedica pe aceşti "crocodili ai văzduhului" (ale căror fălci încovoiate şi scurte începeau să semene cu un cioc de pasăre, dar aveau până la 360 de dinţi) să manifeste o siguranţă sporită în planare şi o mare agresivitate.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul negării

străinul cu faţa de ceară
îmi cerea să nu tac,
de parcă ar fi ieşit dintr-o iubire năpraznică
o tinereţe târzie.
lumea se făcea coada unui şarpe ce nu ajungea cu limba
în pahar,
valurile mării urmau dâra de sare,
încărcând atmosfera.
totuşi noaptea,
noaptea în care nu crezusem niciodată că voi nimeri
toiagul vreunui înţelept
deprins cu cercurile
şi certurile
sau bârna vreunui păcătos mai recunoscător
decât mine, cel care împietream
cu privirea la tine,
cerul s-a deschis pentru câţiva copii,
pe care Dumnezeu îi dădea exemplu:
unu şi cu unu fac mai mult decât viaţa.
degeaba îmi suflecam pantalonii să trec prin faţa Lui

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelămuriri... explicite

În stoicismul meu, mă întreb; iubirea, la iubit răspunde?...
şi cum desparţi un adevăr de o minciună spusă în masă?
Şi ce e gust, de eu urăsc; dragostea-i slabă, sau e grasă?
Cum oare frigul, ori toridul, sunt ţel de om... el e oriunde?

Copilul, pui de om suprem, îşi poate fi călău de mamă?...
dar crocodil înşfacă pui, să-l poarte delicat în apă!
Iar mâţul, doar că are o lună şi ştie că "nevoi" se îngroapă,
când umplem lumea de deject... Deşeu, planeta-i dată-n ramă!

E îndeajuns să ne întrebăm, că întrebarea este gaj
c-ar fi ceva, un neascuns, ce poate stăvili nefastul
iar întrebarea-i şi cuvânt, cum ochi, ce face cer albastru...
Şi, de nu e decât un joc, e omenirea un derapaj?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefănţelul curios - poveste versificată

A fost odat' demult, demult,
În vechea Europă,
Când elefantul părea slut
Făr' de vestita-i trompă,

Un pui de elefant; Sfios
Părea printre-a lui semeni
Din fire tare curios,
Cum nu mai este nimeni.

Că întreba la nesfârşit:
De ce e iarba verde?
De ce azi pomul e-nflorit?
Şi-apoi petala-şi pierde?

De ce e cerul azuriu
Şi apa e albastră?
De ce-n pădure doar târziu
Auzi cântând măiastră?

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Leach
Adăugat de Elena Leach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luându-ne după urme, am părăsit mlaştina şi am străbătut o perdea de mărăcini şi copaci. Acolo se deschidea un luminiş şi în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aş fi închipuit că o să le întâlnesc vreodată! Ascunşi după tufişuri, le-am putut observa în voie. Erau cinci: doi adulţi şi trei pui, toţi de dimensiuni colosale. Puii erau cam de mărimea unui elefant adult, în timp ce adulţii întreceau cu mult toate vietăţile pe care le cunoşteam. Aveau pielea de culoarea ardeziei, acoperită cu solzi ca de şopârlă, care străluceau la soare. Aşezaţi toţi cinci, se sprijineau în cozile lor puternice şi pe labele imense de dinapoi, cu câte trei degete, în timp ce cu labele de dinainte, mai mici şi cu câte cinci degete, trăgeau spre ei crengile şi mâncau fruze. Închipuiţi-vă, ca să vă faceţi o idee mai exactă, nişte canguri monstruoşi, înalţi de 20 de picioare şi cu pielea ca a crocodililor negri.

Arthur Conan Doyle în O lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ţinuta lui albă
lua puşca şi trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
şi ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi şi albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buştean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemişcat în urmărirea prăzii
în frunziş
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mapamond

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi şi pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna... şi alta, umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Şi ascundem muşcătură, omor ce viaţă curmă;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume, în vânători, umili!?!

Inexplicabil, straniu-i defect inteligenţa,
Ce mijoteşte rău, la seamăn ia potenţa;
N-ascultă penitenţa, spovediri, părtăşit
Şi vârf, cel mai ades, e ambiţios smintit!!!

Şi evoluţii unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Şi specii criminale, tot păr şi fără minţi,
Au reguli neschimbate, le respectând cuminţi!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi aveau numere

nimeni nu avea nume
individul nu contează aici
unul a emis o undă telepatică
de o frecvenţă foarte mare
impactul cu celulele nervoase
ale cortexului erau dureroase
individul de lângă ridicătura circulară
de pietre vinete
stătea într-un picior înfăşurat
cu penele proprii
semănând cu o barză visătoare
dar avea capul mic cu păr pleoştit
peste ochii de peşte fiert
picioarele subţiri susţineau un pântec mare
a urmat o înfăşurare dementă
de gânduri şi trăiri
alte fiinţe fierbeau într-un vas
transparent de unde ieşeau aburi greţoşi
erau trei lipitori cu capete verzi
fierte de sute de ani în lichidul ăla

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă darwiniană

În trecut, două amibe din oceanul primordial
Dezbăteau cu-nsufleţire un subiect esenţial:

"Hai să evoluăm, rostise cea dintâi zâmbind hoinar,
Până n-om mai şti ce suntem, nici ce specie măcar...
Să ne pierdem în visare în solfegii vegetale,
Să creăm marsupii, gheare, să fim nişte animale!
Nimeni n-o să ştie taina jubilaţiilor noastre
Când din simple euglene ne vom face alge-albastre,
Nici când luminos în soare ne-om întinde dornic cilii,
Nici de bucuria pură din spirale de cochilii..."

Dar cealaltă se răstise: "La ce-mi trebuie, surată?
Mie-mi şade-atât de bine să rămân neevoluată.
De nimica nu duc lipsă, hrană am în citoplasmă,
Pentru ce, ca o nebună, să-mi pierd vremea c-o fantasmă?"

Şi-a plecat mâhnită prima, târşâind pseudopode,
Se duse să evolueze la râpa Uvedenrode,
Unde zac în adormire formele neinventate,

[...] Citeşte tot

fabulă de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciaţii... sau... Carnasier

De ce se scrie istoria cu sânge?
De ce Pământul nu ne mai ajunge?
Cutuma de conflict ne e războiul!
Felina-om îşi marchează teritoriul!

Nici câinii, nu se-omoară între ei...
Copii, îşi cresc familiile de lei!
Şacalul nu-şi atacă partenerul;
Oţelu-şi ştie sursa... că e fierul!

Chiar şarpe, de se schimbă-ades în piele,
De seamăn e aşteptat, la reînviere;
Şi un pe alt, nicicum nu se sugrumă;
Căci, are fiecare... o fărâmă.

Suntem pirane, orci... ce imităm.
Feroci de sânge, frate ne înfruntăm!
La fel, cum crocodilul, sau rechin;
Ne sfâşiem cu zel, producem chin.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim trofeu

dorind să-mi iau revanşa
să-mi demonstreze că nu sunt tocmai bătrână
pentru a mai fi folositoare
timpul îmi poartă paşii pe scările prezentului
ajunsă în marginea scenei
m-am simţit aidoma saltimbancului
jucam rolul scris de tine

călătoare în căutarea insulei
cu nisipuri mişcătoare şi pitoni solitari
aşteptam semnalul de început al marelui act
nu am simţit zâmbetul închis între buze
implicat în drumul propus
să-l parcurgem numai împreuna

ieşit din pagini de poezie
zâmbetul a devenit un rid în plus pe imaginea mea

vinovaţi de culorile absurde ce invadaseră amfiteatrul pelerini printre poeme europene
m-au întâmpinat cu braţe deschise

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!