cuvinte şi substantiv

Testament

Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu toate cele trei forme gramaticale: verb (a iubi), substantiv (iubire), adjectiv (iubitor), este cuvântul de referinţă al tuturor lexicurilor de pe glob: cel mai vorbit, povestit, râvnit, iubit; cel mai cântat, sculptat, pictat, venerat! Şi totuşi, misiunea lui este atât de puţin luată în serios...!

aforism de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino sa mai spunem despre arte
Si sa ne iubim conspirativ,
In manej de substantive moarte
Vino sa te cert fara motiv.

Vino unde cad dictionare
Si lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul insusi moare,
Vino sa tacem in grajdul meu.

Vino sa te simti neputincioasa
Cand un hat de maini am sa-ti innod,
Vino, vino sa ne facem casa
In adverb de loc cu adverb de mod.

Vino unde mor incet gramatici
Si intregul timp e-un dezacord,
Cand absurzii agramati, apatici
Mor si ei, predicativ, decord.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de vise

Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Şi cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun şi ne mint,
Se transformă, alchimic, în peşti de argint.
Doar substantivul şi verbul,
Zei irosindu-şi timpul şi legea,
Stăpânesc marea din călimară
Şi furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranţa,
Nici moartea, nici viaţa.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecţii sunt măcinate
Şi pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-aşteaptă, drag cititor

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine

Certificat să-mi fie sapa
Amprenta muncii scrisă-n palmă
Ogorul mângâiat cu grapa
Sub raza lunii, pururi calmă.

Şi n-oi mai păstori cuvinte
În fraze - şir de vite sterpe
Păianjen cult - ocultă pânză
De substantive, flori şi verbe.

Iar în cămara - sat, acasă
Să-nchid o toamnă, an de an
Să ştiu de ce jertfesc pe masă
Un colţ gălbui de Bărăgan.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Timişoara (1 mai 1987)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi înapoi cuvântul

Şi aceasta nu-i totul-
Tăcerea n-a pus botul!
Şi-atunci, întreb:
Substantiv, omule? Verb?

epigramă de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Într-o seară am găsit paşii tăi
când norii plânseseră toată ziua.
Probabil încercau să se întoarcă
spre cuvintele nerostite,
în teama de a merge mai departe.
Mi-am dat jos rochia de amintiri
şi spatiile infinite le-am umplut
cu linii şi virgule,
pentru substantivele comune.
Şi urmele paşilor tăi au dispărut,
spaţiile s-au umplut,
tăcerea s-a transformat în momente.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă treabă, distrugerea de cuvinte. Sigur că pierderea cea mai mare e la verbe şi la adjective, dar sunt şi sute de substantive la care se poate renunţa tot atât de bine. Nu-i vorba doar de sinonime; mai sunt şi antonimele. La urma urmelor, ce sens are un cuvânt care nu e nimic altceva decât opusul altui cuvânt? Orice cuvânt îşi conţine opusul în el însuşi. Uite, de pildă bun. Când ai un cuvânt ca bun, ce-ţi mai trebuie rău? Nebun merge la fel de bine – de fapt, mai bine, fiindcă este exact opusul lui bun, pe când rău nu e. Şi pe urmă dacă vrei o variantă mai tare a lui bun, ce rost are să ai un şir întreg de termeni inutili şi vagi ca excelent, splendid şi toate celelalte? Plusbun acoperă sensul şi ai şi dubluplusbun, dacă vrei ceva şi mai tare.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea apei

Am fost la apa Caraşului şi am mângâiat iarba,
O pasăre mi-a trecut prin vis,
Te cunoaştem demult
Au trecut un secol, două, pe cer sunt numai stelele,
Sclipind în zarea către paradis
Nu înţelegi că ninge?
Şi mâna ce te mângâie a înverzit un pic
Atâtea veri pribege se ascund în ploi
Ne ştergem uneori de timp în marea de cuvinte
Am fost la apa Caraşului
Din Odiseea lui Homer peşti galbeni se sărută cu nuferi pitici
Se aprind pe dealuri flocuri în câmpuri cu licurici
Noi nu mai suntem calzi!
Aici sunt substantive ce ning spre verde.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supoziţii

e viaţa şi subiect şi predicat,
e punctul o cădere de cortină
şi noi suntem cuvinte de duzină,
mergând pe-un curs firesc... premeditat.

e viaţa şi adverb şi complement,
e verbu-n care cercul se închide
şi noi suntem mirarea ce desfide
fatalitatea timpului prezent.

e viaţa substantiv şi atribut,
e numeral, pronume şi articol
şi noi suntem în viaţă... ce ridicol!
le ducem grija celor ce-au trecut.

e viaţa adjectiv şi epitet,
conjuncţii, interjecţii, prepoziţii...,
iar noi suntem pe pagini supoziţii
ce se transpun cu sânge de poet.

poezie de Ionuţ Caragea din Guru amnezic (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am îmbrăcat în straie de cuvinte

Te-am îmbrăcat în straie de cuvinte,
Să poţi să locuieşti la mine-n minte
Şi de târcoale îmi va da păcatul,
Să te dezbrac, în gând, ca apucatul.

Ţi-am aruncat metafore pe umăr;
Nu m-am zgârcit, nu pot să le enumăr.
Pe buze dulci şi moi, trei atribute
Ce eu le-am născocit, nemaiştiute.

Ţi-am înjghebat din epitete salbă,
Pe gâtul fin cambrat, pe pielea albă.
Cu rime ţi-am brodat, ca toţi poeţii,
Un zâmbet cald, pe chipul frumuseţii.

Ţi-am pus pe sâni alegorii superbe.
Să simt de sângele şi-n tine fierbe.
Mai jos, te-am învelit în substantive,
Să nu-ţi mai văd mişcările lascive.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragostea condorului faţă de condoriţa lui

uneori mi se făcea rău din senin
ieri a fost ziua somnului cosmic
până şi soarele a intrat în adormire
lumina se-mbrăcase în doliu
starea demonică a pământului era răsfrângerea
răspunsurilor mareşalilor cu gură şi dinţi nato
la întrebările condoriţei rice
tu mă-ntrebai într-o doară
dacă nu sunt flamingo
perechea ta de o vară
flamingo
îţi răspundeam evanghelic
nu
nu
pasărea flamingo
dădea un alt răspuns frumuseţii
îmbrăcând lumina cu inima şerpaşului
crescătorului de lame din anzi
creierul omului cumsecade s-a demonstrat ştiinţific
de ziua somnului pământului nu poate să adoarmă

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grodek

Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morţii, întinsurile aurii
Şi-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogoleşte; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniştea-n adâncul văilor adună
Nori roşii în care mânios Dumnezeu sălăşluieşte
Ce sângele sie-şi vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârşesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopţii şi ale stelelor
Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrăneşte astăzi o cumplită durere,
Nenăscuţii nepoţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!