Citate despre deșert și siliciu
citate despre deșert și siliciu (inclusiv în versuri).
Textele de mai jos conțin referiri la deșert și siliciu, dar cu o relevanță mică.
Întorc ceasul
fără să mă întreb de ce
nu mai este nevoie de remontor
e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez la știrile despre divorțuri celebre
și copii uciși pe trecerile de pietoni
deși nici clepsidrele nu se mai întorc azi
în deșertul dintre două picături de siliciu
și o baterie solară
ce aiurea sună acum timpul
nici nu mai clipesc
mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
și fără tac
întorc viața ca pe un ceas cu 17 rubine
așez în balansoarul destinat secundelor
toate știrile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
șterg toate amintirile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă mai am tentația de a întoarce ceasul
de altfel e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez apoi la știrile despre divorțuri celebre
și copii uciși pe trecerile de pietoni
oricum azi nici clepsidrele nu se mai întorc
în deșertul dintre două picături de siliciu
și o baterie solară
ce aiurea sună acum timpul
nici nu clipesc în încercarea de a-i surprinde
trecerea
apoi mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
și fără tac
deși îmi întorc viața ca pe un ceas cu 17 rubine
fără să mă întreb de ce nu mai e nevoie de remontor
așez în balansoarul destinat secundelor
toate știrile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
șterg toate amintirile
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger
... unde alpine în pisc de bing-bang se curg cer,
în puf de plopi, ce-n piele îmi dă fiori-tuleie
mă prăvălind în zbor de minți, să mi le ieie
până ce-mi crapă inima de tine, al meu înger.
... permafrost în cristale e-n fulgi fini de ger
ce mângâie de-albastru hăuri de lacuri-gheață,
ce-mi spală gândul nopți când mă trezesc în ceață,
să mi-apari tu voal, suflet să m-aperi, al meu înger.
... se înalță jet de lavă din abisal mister
din largul de ocean, ce-am ochiul inundat,
stând în genunchi s-aștept în mistic prosternat,
doar să te ating pe plete, de pene, al meu înger.
... se sfârtecă de hulă azurul, pân' la sânger
de cristalin siliciu, ce-mi mișcă dor în dune
peste deșert de aur, ce-ți fac inel să sune,
să m-auzi că te caut, oaza mea, al meu înger.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buzele mele au șoptit
Când mă așteptam mai puțin, lumina a venit din haosul nopții,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi fața. Eram livid și gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Și nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate și priveam cerul,
Dar cerul dispăruse și pământul dispăruse dedesubt,
Și nici marea nu mai foșnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mișcarea pierise și nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopții,
S-a prelins pe fața mea, m-a cutremurat
Și ochii mei au început să plângă, să râdă și să plângă
Și buzele mele au șoptit: De ce, Doamne,
Ți-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deșert,
Care mi-am înălțat chip cioplit,
[...] Citește tot
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilustrată către Univers
Priveam, pe cer și mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiții în multe dogme, nu o știm, că stăm în ambient majoritar azotic
Și credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.
Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poți să spui nicicum că e frumos.
N-am înțeles cum de superbul, tot din el, se înalță- atât de maiestos
Și cum de e suficient de dur, să ne suporte, și să fim... un univers integru.
Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieșea, din calcul, rațiune, nicio știință, istețime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă și la o-astfel de înălțime,
Și cât de moale este, totuși, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aș fi... nu fire.
Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Și cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deșert l-a împărțit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre deșert și siliciu, adresa este: