dizidenţă şi timp

Cine a furat în timpul socialismului, după prăbuşirea sistemului totalitar s-a declarat dizident.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce priveşte prostia Inteligenţei sale... Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceauşescu şi starea de necrezut a întregii ţări, devenită ruşinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligenţă. Această maşină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit naţional pentru a controla corespondenţa şi telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază şi cordoane de miliţieni de tot soiul la locuinţa vreunui paşnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deţinea în statul ceauşist. Deşi oricine îşi putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul meu de limba română din liceu, Jean Crăciun, preda prin anii '60, în ciuda programei, pe Eminescu un trimestru întreg. Asta, da, dizidenţă!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacian Cioloş are obrazul ciupit de vărsat, dar e un om fără obraz. El este individul care, pus de Securitate, a păzit-o în timpul dictaturii comuniste pe celebra dizidentă Doina Cornea să nu-şi părăsească locuinţa, când ea era în arest la domiciliu; Cioloş este adeptul lui Gregorian Bivolaru, proxenetul cu pişatoterapia şi alte aberaţii, condamnat în 2013 la 6 ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu o minoră în formă continuată, căutat şi azi de Interpol pentru trafic de persoane.

aforism de George Budoi din USR (Uniunea Salvaţi România) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (1 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Şi bătea ca nebunul cu ea în pământ
Şi-n copaci şi-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemişcarea de sete,
Îi încărunţea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontală – genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-şi portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în laviţa bolii:
Auziseră ai noştri că făcând pe morţii
Îşi pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Şi făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-şi aminte
Şi laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minţii până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!