dovleci şi timp

Presa literară...

Presa literară nu prea te răsfaţă,
Socotind talentu-ţi ca şi omul: fleac!
Dar pictează-ţi chipul şi-o să-l vinzi în piaţă;
Anul ăsta-i criză mare de dovleac!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

luni pline căzute
toamna pe mirişte –
ogor cu dovleci

haiku de Paul Mircea Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

luna după nor -
dovleac cu lumânare
pus la fereastră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pătimaş

e seară,
toamna îşi priponeşte
toţi mânjii în livezi.

cu ceară
pică o crizantemă
peste dovleci obezi.

o moară
trage pe roata mare
un vraf de stele verzi.

în gheară
buha agaţă ramul
în lună plâng trei iezi.

treci iară
şi-n astă-nverşunare
cu sângele-mi dansezi!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru bărbatul înfometat la propriu şi la figurat, un excelent afrodisiac, recunoscut ca al iubirii leac ce dăinuie din veac în veac este... plăcinta de dovleac.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă Ţară

Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pământ norocul.
Ai pământ şi ape multe
Vântul stă să ţi le-asculte.
Şi izvoare
Călătoare
Crapii-n ele cât berbecii,
În pomi piersici cât dovlecii,
Pepenii de zahăr roşu,
În grâu spicul cât cocoşu.
Pui un bob din el răsare
Mia de mărgăritare:
Dulce binecuvântare
Fiecare fir de vânt
Îl adie un descânt,
Fiecare stea de sus
Îl mângâie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace şi ea, luna

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (23 august 1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog la nivel... înalt

moto: Eu mă grăbeam dar dumnealui
Mă ţinea de haină să nu plec
Că are treabă vizavi la cec
Să dea un telefon şi n-are cui
-------------

- Bună ziua bade Gheorghe
Vezi că-ţi cade pălăria
- Pe mine nu mă cheamă Sorge
Şi nici nu-mi place călăria
- Zi mai tare că n-aud
A trecut de ora trei
Servesc masa într-un dud
Vino şi tu dacă vrei

- N-are lifturi prepeleacul
Parpalacul fâlfâie lejer
Nu mi s-a stricat dovleacul
Ce să cat în dud, mon cher?
Nici nu ninge, nici nu plouă

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de ştire

Echilibristică concavă,
Voit perversă şi bolnavă,
Sindrom de ins bătut în cap,
Fără de vlagă şi posac,
Chemarea unui timp pierdut,
Distant, funebru şi tăcut,
Regrete, jale, plâns şi dor,
Scheleţi dansând în dormitor,
Idei pierdute în văzduh,
Schiţate vag dar cu năduf,
Forme schimbate între ele,
Colbul săltat de-un joc de iele,
Un suflet între aripi gri,
Album de poze cu copii,
Un mecanism fără de noimă,
Fluier, brădet, legendă, doină,
Doi lei, o chiflă şi-un iaurt,
Smucire, vaiet, fugă, furt,
Înot, ţigan, mal, înecat,
Răsfăţ în taină, soare, iaht,

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea vrăjitoarelor

Bal mascat cu vrăjitoare
În alai se desfăşoară
La păgână sărbătoare,
Când stafii te înfioară.

Dornici de senzaţional,
Petrecăreţii se-adună
Ascunşi sub măşti de carnaval,
Să se-amuze în nocturnă.

Costumaţi în vrăjitoare,
Denaturează făptura
Cu priviri scânteietoare,
Precum "Contele Dracula".

Cu mască în loc de joben,
Cât mai înspăimântătoare,
Mulţi fac noaptea de Halloween,
Stranie comemorare.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ronţăirea

aşa i se pare unui cornet: că
vârful său ar fi prea încet
că ruptă e-n muta pliere, dedicată, cu şpiţ
sămânţa de dovleac fărâmată
în dinţi de insecte corecte (?!) iar meciul
de fotbal din cartierul cu gazon onorific
în dungi
(reeditare locală a unei finale cândva mondiale)
nu poate începe la ora fixată
nu în condiţii
de ronţăire flegmatică dinspre oamenii noştri
(adică semenii care astăzi ne seamănă)
cu picioarele înainte călcând
aplaudând cu
ochii în pungi sau în plase
victorii pierdute
demult

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Halloween

toamnă de poveste- galbenă gutuie
împrăştie miresme în destinul meu
cerul meu se propteşte de o statuie
timpul curge lin nu îl simt prea greu.

cu pisica lângă mine care toarce fericită
eu brodez cuvinte cu verde cerneală
sufletul admiră datina nemărginită
în noaptea aceasta nu-i loc de plictiseală.

s-au sculptat dovleci să alunge strigoi
în joc de lumini vine vremea de vis
când tineri se avântă doi câte doi
la vânat iubirea cu dulcele promis.

costumaţi în straie cu chip de eroi
se luptă cu beznele sub cerul deschis.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul alb

ninge ca în poveşti, o ninsoare pufoasă
se aşterne peste munţi şi peste văi
copiii poznaşi au ieşit din casă
pocnesc din bici în ritm de zurgălăi.

pe dealurile albe au făcut derdeluş
se dau cu sănii din vară lustruite
privesc pe fereastră prieteni de pluş
ore de veselie nu vor vrea să le uite.

e vremea şezătorilor lângă focul din sobe
se deapănă tradiţii şi se cântă doine
plăcinta de dovleac îndulceşte verbe
satul se înveşmântă cu argintate haine.

o lume de basm pătrunde între jerbe
e anotimpul alb care dezleagă taine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină rustică

răsună talăngi, trec vacile pe drum
mânate spre păşunea cu iarbă mireană
zarea e umbrită de nori mari de fum
dar sufletul cuprinde starea de nirvană.

soarele luminează gânduri de fericire
în vetrele din sat plăcintele se coc
dovleci crescuţi de glie au pură strălucire
şi toti gospodarii-s hărăziţi cu noroc.

în culorile toamnei colorez sentimente
pe alocuri sufletul e galben arămiu
în pagina rustică condeiez momente
căci timpul mă îndeamnă să rămân candriu.

satul cu troiţe e colţ de rai sublim
şi oameni-s prieteni cu care mă anim.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tulnice de tei înflorit

în miezul de stea din ohii tăi
se aude cântatul reginei nopţii
ca o chemare suavă de îngeri
undeva între două inimi flămânde
se ospătează un ren cu botul roşu
parcă rupt din cine ştie ce întindere albă
unde până şi vulcanii erup imaculat
iar lupii urşii vulpile
chiar şi balenele
refuză culoarea
pe când soriceii dalbi
ronţăie în şoaptă fulgi de nea

între lună şi noi doar un motan alb
poate şi un pic din troia
cât să pară de lemn toţi lipiţanii
iar caleştile colorate de curcubeu
vii precum vrejul dovlecilor fermecaţi
crescuţi din cenuşa poveştilor
ne aşteaptă să visăm lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să mai zici?

Se-aşază roşu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munţii salopete şi câmpu-ncepe-a înnegri.
Mă cer albastru încă-o vară, mă soare şi mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre un colind îndepărtat.
O strig să mă mai lase-n iarbă cu flori, cu fluturi, c-un bondar, din frunze ea îmi face barbă, din vânt... puseu financiar.
Îi scriu că nu am chef de prune, de mere, ghebe ori gutui, că nu semnez adeziune la anotimpuri cu pistrui.
Îi zic de dulce şi de mamă, de tată, sfinţi, de zei, de toţi,
Îi spun că nu vreau must, pastramă, nici ceaţă, nici noroi pe roţi,
Nu vreau zacuscă, hribi, palincă, nu vreau plăcintă cu dovleac
Şi nu fac nicio caterincă: varza murată e un fleac.
Mă dor, deja, facturi bombate, mă doare vara ce s-a dus,
Mă dor şi frunzele uscate, mă doare soarele-n apus,
Şi marea tot mai supărată, şi parcul tot mai dezgolit,
Şi un genunchi, rotund, de fată, acum total acoperit.
Şi dor şi zilele mai scurte, şi răvăşitul oilor,
Şi nucile căzute-n curte, şi răpăiala ploilor,
Şi cuiburile părăsite de berze, stârci, şoimi, pelicani,
Dor şi fâneţele cosite, dor adunările de ani.
Norocul e că toamna asta, la fel ca cele din trecut,
Nu e vreo soră cu năpasta, ci doare cum a mai durut.
Iar de va fi, dar n-o să fie (aşa cum am notat mai sus),
Nu e nicio filozofie: chiar şi exclusul e inclus.

poezie de Eduard Lupascu (29 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea XXL (parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un osman dintre aceia fără neam şi fără limbă,
Ce mânat de vreri meschine patria ades şi-o schimbă,
Se plimba matol, sărmanul, neţinând cărarea dreaptă,
Scărpinându-şi cu ardoare scăfârlia cea deşteaptă.
Dintr-un bloc fără ferestre o gagică se coboară,
După mutra rutinată nu părea deloc fecioară,
Mirosea a vişinată de-acum două primăveri
Iar surâsu-i (cu proteză) provoca la ochi dureri.
Osmanlâul, tip sensibil la atâta frumuseţe,
A-nceput să facă zâmbre şi pe-alocuri feţe-feţe
Şi chiar dacă peste case, nesimţită, cădea bură
Pofticios privea la tipă, fermecat de-a ei natură.
Pipăindu-şi marafeţii, vru să-ngaime tandre şoapte
Cam ceva de genul: "Fato, unde vrei să dormi la noapte?"
Ea, văzându-i poticneala, gât de struţ pe dată-ntinde,
Din cotlonu-i plin de zoaie, ca zvârluga se desprinde:
- Scoate euroii, nene, iar apoi în braţe-mi vino
Eu să îţi alin hormonii, iară foamea-mi tu alino!
Hai, acuşi se face beznă şi apar la streşini stele,
Vin să-ţi prezantez tariful plus serviciile mele!

[...] Citeşte tot

parodie de Rudy Valentino, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de toamnă

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranţa reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele...
"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul...
Parcă preoţi de lumină, în veşminte ruginii
Vin şi-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze şi de ploaie pe aleile pustii
Se unesc şi-şi dau bineţe, ca un clopot să răsune
Şi vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea păresimilor

I
Pentru că nu sper să mă întorc din nou
Pentru că nu sper
Pentru că nu sper să mă întorc
Să-mi doresc ce e dat unuia sau libertatea altuia
Nu mă mai căznesc să mă căznesc cu astfel de lucruri
(De ce şi-ar mai întinde aripile bătrânul vultur?)
De ce să mai jelesc
Ştearsa putere a unui obişnuit ţinut regesc?

Pentru că nu sper să mai cunosc
Neputincioasa glorie a unor vremuri bune
Pentru că nu cred
Pentru că sunt sigur că nu voi avea parte
De singura putere adevărată şi trecătoare
Pentru că nu mă pot adăpa
Acolo, unde copacii înfloresc şi apele izvorăsc, căci totul
este nimic iarăşi.

Pentru că timpul este numai timp

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşita toamnă

Banca fusese aşezată prost, cu faţa înspre peretele
casei, şi nu înspre în afara ei, înspre câmp.
Se vedea puţin, fără perspectivă: peretele casei,
două geamuri, uşa de intrare, burlanul, streaşina
acoperişului; lateral-dreapta, după casă ‒ drumul,
puţin înălţat, porumbul, nişte dovleci şi uneori
Mutu, sau altcineva, care trecea în căruţă sau pe jos.
Stăteam pe bancă amândoi, într-o tăcere desăvârşită,
ne iubeam, ne ţineam mâinile una într-alta şi, cu faţa
la peretele acela, ne gândeam la treaba asta cu banca ‒
cum fusese ea aşezată de nu puteam să vedem nimic.
Şi nici de mutat nu puteai s-o muţi, era o bancă
extrem de grea, solidă, de pe vremuri, parc-ar fi fost
înfiptă în pământ, cimentată cumva, ‒ nu se mişca deloc.
În toţi anii aceia fierbinţi am trăit cu convingerea că trebuia
să ascundă un sistem de prindere, ceva. De fapt, şi
îmbătrâniserăm amândoi iubindu-ne, ştiam multe, sau ni se
părea că ştim, dar odată cu noi a trăit liniştit şi nedezlegat
şi misterul acestei bănci, el ne-a legănat copilăria,
adolescenţa şi, acum, maturitatea, şi cine ştie ce va mai fi...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă Sfântul Petre...

Mergeam spre ziua de apoi când de-aripioare m-au prins doi,
m-au întrebat drept cine sunt, de ce-mi fac veacul pe pământ,
că Sfântul Petre, acolo-n cer, e fără mine cam stingher,
să merg să stau de-a dreapta lui paznic la Poarta Raiului,
să-l însoţesc, barem de formă, măcar cu jumătate normă.
Am încercat să scap de ei, dar mă ţineau cu mult temei,
să mă opun n-am cutezat că mă simţeam epuizat,
m-am dus, fără să vreau, în zbor şi m-am lăsat în voia lor.
Când am ajuns, parcă visam, la sfat cu Sfântul Petre stam,
m-a luat de braţ, m-a mângâiat pe creştet, m-a îmbărbătat.
Zicea că de mult timp veghează şi mintea mi-o păstrează trează,
să n-o mai stric cu poezii, că nu sunt decât fantezii,
că viaţa oamenilor stric şi nu mai sunt buni de nimic.
De-aceea m-a chemat la el, i s-a părut că sunt rebel,
că oamenii-n loc să muncească fac cozi pe Facebook să citească
şi-n loc de slăvi şi-nchinăciune dovadă dau de-nţelepciune,
pe preoţi parcă îi urăsc, năravurile lor pârăsc,
nu-s credincioşi, dar nici supuşi, sunt rătăciţi, de gânduri duşi
şi-ar vrea, cu mintea prea isteaţă, în gura lor de nătăfleaţă,
daruri pretinse de la viaţă: să pice pară mălăiaţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!