Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

drumeție și visare

Citate despre drumeție și visare

citate despre drumeție și visare (inclusiv în versuri).

Drumeție prin codru de vise

freamăt în lumină, mă bucur de viață
iubirea mea doinește în codru de brazi
mereu inmugurește cu zori de dimineață
nutresc la nemurirea splendorilor de azi.

în mijlocul verii dragostea se coace
e plină de rod ca merii din livadă
vastă ca lanul de grâu și noroace
au înflorit ca macii fără de tăgadă.

aș vrea vară să fie cât anul întreg
romantismul verde să mă umple de vise
freamătul arborilor pot să-l înțeleg
vântul îi îmbrățișează cu brațe deschise.

cu cântul ciocârliei mirean mă aleg
cu drumeții prin vise simt fericiri admise.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Gigea-Gorun

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeții
Și îndelung se-aude aria tristeții
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Și e mai rece roua dimineții,
Sunt mai îngrijorați de-acum drumeții,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate țări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi și lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium și visare.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Blake

O, floarea soarelui

O, floarea soarelui, mereu sub a vremii osândă,
Numărând pașii soarelui, adunând lumină,
Năzuind pururi spre-o climă mai dulce și mai blândă
Unde calea drumețului trudit se termină,

Spre țara unde tineri consumați de neîmpliniri
Și clorotice fecioare învelite-n nea
Se ridică din triste morminte mirese și miri –
Iar tu, floare a soarelui, te visezi stea.

poezie clasică de (1794), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Cartile profetice. Vala sau Cei patru Zoa" de William Blake este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -54.91- 41.99 lei.

Devreme, călătorind spre Shangshan

În zori, el își începe drumeția odată cu bătutul clopoțeilor,
Călătorește gândindu-se cu amărăciune la casa lui.
Cântă un cocoș; o cabană cu acoperiș de stuf; luna;
Pe lespezile podului: urmele lăsate pe brumă de pașii lui.
Frunzele stejarului mongol cad pe cărările muntelui,
Florile de lămâi luminează gardul casei.
Gândurile lui rătăcesc încă în visele despre Duling,
La iezerul albastru cu gâște și rațe sălbatice.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Perle de timp

Acolo, unde plânsul zgomotos al izvoarelor
deșteaptă geana dimineții,
căzând în cascade reci prin văi șerpuitoare și tămăduitoare pentru suflet,
ne-am răcorit râvna inimii
și durerea picioarelor zglobii neînțărcate de drumeții,
așa cum ploile reci răcoresc duritatea fierbinte a pietrelor încinse de soare.
Acolo, unde aburul ceții se ridică spre cer
lăsând în urma lui fantomele brazilor bătrâni
și aromele verzi ale naturii,
surâsul soarelui scalda perlele de rouă
agățate pe sulița fiecărui fir de iarbă
construind un câmp de vis
pentru ochii noștri sensibili la frumos.
Rătăciți printre flori de câmp,
adorate de cerul sufletului,
timpul își lăsa clipele în zbor mărinimos
să trecă pe lângă noi ca vântul gândului.
Sărutată îndelung de tine iubire
și de tot raiul înconjurător,
având martori ochii lacomi ai drumeților,

[...] Citește tot

poezie de (23 iunie 2006)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Reîntâlnire de gradul zero

lui E.H.

În noapte visez cu luna cea plină,
Și nu pot să dorm, plutesc în visări...
Mă străbate o fantezie alpină,
De sus ea venită, din mări...

Și nu te-am văzut până acum niciodată
Și nu te cunosc, dar te vreau...
Pentru dragoste, însă... este o plată,
Și vreau să ofer, nu să iau.

Pe pieptul tău capul să pun,
Să mă privești în tăcere...
Din ochii tăi, văpăi să adun
Și zâmbete pline de miere.

Să mă ții strâns în brațele tale,
Să mă cuprinzi întru tot ce eu sunt...
Să-mi povestești drumeții ancestrale

[...] Citește tot

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
Marius Robu

Doi drumeți

Sufletul și poezia
Sunt un munte și o mare
Ce tânjesc la fantezia
De a-și da o sărutare,

Pe furiș, când noaptea vine,
Prinzându-i departe iar,
Și n-au, să doarmă, la cine,
Să se viseze măcar.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

*
Nucul cel umbros-
odihna drumețului
prins în visare.
*
Plop singuratic
cu vârful peste soare-
limpede cerul.
*
Stea cazătoare
se pierde privirii-
întunecime.
*
Floare de stâncă-
singurătatea

haiku de (2022)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

HAIKU
*
Nucul cel umbros-
odihna drumețului
prins în visare.
*
Plop singuratic
cu vârful peste soare-
limpede cerul.
*
Stea cazătoare
se pierde privirii-
întunecime.
*
Floare de stâncă-
singurătatea

haiku de
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Albatrosul

Ades, pentru a râde, un grup de marinari
Prind albatroși, mari păsări călătorind pe mare,
Care-nsoțesc pe drum, trândavi și solitari,
Corabia brăzdând genunile amare.

Ce greu le vine lor pe punte să se miște,
Stângaci și rușinoși, doar în azur sunt regi,
Acum jalnic își lasă aripile de vise
Ca vâslele s-atârne pe malurile reci.

Acest drumeț cu aripi e strâmb și vlăguit!
Când nu se scaldă-n unde e comic și pocit!
Unu-i agață pliscul cu gâtul de lulea
Și altul șchiopătează pentru a-l imita!

Poetul e asemeni cu-al nourilor prinț
Ce râde de săgeată, cu viforu-i deprins;
În surghiun pe pământ de huiduieli e prins,
Gigantele aripi de umblet l-au desprins.

poezie celebră de , traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.
George Topîrceanu

Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare
Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Și pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.
Scoate-o lume ca din basme
În lumini de felinare -
Umple noaptea de fantasme
Neclintite și bizare.
Din ogeagul de cărbune
Face albă colonadă

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Textele de mai jos conțin referiri la drumeție și visare, dar cu o relevanță mică.

Vasile Conta
vanitate
Vanitatea este un călător întârziat care bate la poarta sufletului omenesc. Cei slabi, dornici de glorie, care speră să se ridice fără muncă, vor primi cu multă dragoste și alai pe acest strălucit oaspete; însă oamenii de știință, filozofii și visătorii timpului, care urmăresc un ideal în viață, nu se vor osteni să deschidă măcar o poartă acestui drumeț, temându-se să nu li se tulbure liniștea lor sufletească.

definiție de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Mătcaș

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?

Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalțe doar din țeste.
Cosea drumeții după plan și peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeași soarte.

Călăul Stalin. Țara în arest e
Și floarea ei — distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta și lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.

Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Firește curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieții, limpede, nu seacă.

Ci-n dorne tulburi este bine-a ști
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel și el, de lance va pieri.

sonet de din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria HadârcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Emoții radiante

viață la superlativ, cinste ție
odele fericirii sunt scrise cu sânge
pretutindeni raiul mă cheamă-n drumeție
lumina demiurgică în suflet se răsfrânge.

acoperișul lumii e decorat cu stele
învelește visele cu infinită strălucire
dragostea plutește pe magice rețele
pururi cerul veghează cu a lui nemurire.

chiar dacă am căzut mai sus m-am ridicat
și am învățat să merg mai departe
descoperind drumul cel mai minunat
spre demiurgul cel fără de moarte.

azi mi s-a împlinit un vis fermecat
cu emoții radiante dintr-o nouă carte.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vis exotic

urâtă-i bătrânețea cu cearcăne și riduri
cu bolile hulpave care mușcă din trup
cu timpul petrecut doar între patru ziduri
cu moartea îndârjită cu colții mari de lup.

dar nu mă las înfrântă în mine-i un miracol
îmi știe sufletul tot tânăr, adolescentin
din simple recuzite crează un spectacol
în care se reflectă cerul diamantin.

inima nu se lasă pradă dramelor grave
altarul iubirii l-a construit semeț
să n-ajungă ruină ci să atragă slave
din universul magic prin suflete drumeț.

îmi sunt aproape îngerii cu mângâieri suave
ca visul meu exotic din câmpuri cu agave.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trup și minte de-un popor

Drumuri de munte mă petrec cu Calistrat Hogaș,
Drumeț de fel, îs un alt de Panait Istrati.
Cuza de neam m-a adunat, cu chip de ostaș
Și pieptu-am coastele, ce-s pianul de-un Lipatti.

Am vocea răsunând povești de Sadoveanu,
Copil de noapte bună... amintiri de-un Creangă.
Eminovici am stea, luceafăr mi-e aleanu'
Și cu Coșbuc mă-ntâlnesc o seară-n deal, tristul să-mi șteargă.

Mă ispitește spiritismul de-un castel Hașdeu
Și mă încânt s-ascult radiofonic Irimescu,
Recent pierdut... și Ionesco e-un de-al meu, deși-i evreu
Și nu-s absurd că merg pe lângă boi, cu Grigorescu.

Ah, cât de mulți mă simt, un infinit Brâncuși
Cu care am lăcaș poarta de-un sărut... Am zbor cu Coandă,
Planând cu Vlaicu spre Bănești printre cei duși
Și peste tot și toate am Regele Mihai... Ioane, tu, Smarandă!

[...] Citește tot

poezie de (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dilemă

Cine ești tu, vânzător de speranțe,
Ce șoapta-și respiră prin sângele meu?
Ești suflet-pereche, cu drept de creanțe,
Sau demon ce-și vinde păcatul cel greu?

Tu, ești vrăjitorul privirii pierdute,
Uitată de vreme, în goluri de timp,
Îmi scaperi scântei pe tâmplele-abrupte
Și-mi faci din iubire un alt anotimp?

Felina ce-atacă, mereu la-ntâmplare,
Gustând carnea dulce de-un alb nepătat,
Drumețul ce-oferă, zâmbind, la plecare,
Sărutu-i și-o floare, c-un gest elegant?

Năluca din noapte, cu buzele-i calde,
Și-atingeri divine'ntr-un joc voluptos,
Ce-mi mângaie cerul, nădejdilor moarte,
Și-mi toarnă în suflet iubirea-i prinos?

[...] Citește tot

poezie de (2019)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

drumeț

țara celor din urmă idealuri
au rămas acasă
prispa,
ciutura,
sperietoarea de ciori.
Câmp cât cuprinde privirea,
setea de tine, gheară de foc,
crăpături în pământul arid,
spicul de grâu mai crește a pâine
cu ultime zvâcniri galbene.
Salcia plângătoare
primește soarele să moară
la margine de ape.
Roșu de pe urma zilei,
întuneric,
lumina se scurge din felinar,
insectele nopții iși caută pereche,
luna, felie de măr,
îmi astâmpără dor,
foame,

[...] Citește tot

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n față, stă un copil și scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbește o șopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-și pune creionul între dinți.
"Șopârlele-s frumoase... și-s repezi... și-s cuminți."
Ușor el dă o filă. Și alta... Și-ncă una.
Apare papagalul... păunul și păuna...
și un cocoș cum scurmă, hrănind o găinușă,
și un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la ușă?
Băiatul stă și-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag și strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subțire. Auzi? — Mi-e frig... îngheț...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeț!
— Dar cine ești? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Și-apoi știu basme multe și ghicitori un sac!
— Dar cine ești? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Și, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citește tot

poezie pentru copii de
Adăugat de Ruben BucoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chemări ardente

mă pierd într-o beție de cuvinte
care sunt umezite de roua dimineții
când mă trezesc cu iubirea în minte
și pot iar să slăvesc splendorile vieții.

mă cheamă zarea cu orizonturi largi
îndemnurile zilei sunt fermecătoare
să visez o lume stăpânită de magi
un univers albastru gestionat de soare.

mă cheamă muntele cu murmur de izvor
cu liniștea sacră a brazilor semeți
cu filoni de aur care nu au zăvor
cu melodii codrene să încânte drumeți.

mă cheamă marea-n jocul delfinilor
cu profunzimi perlate ce inspiră poeți.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre drumeție și visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook