durerea sufletească şi lumină

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinarul

Neadormit veghează felinarul,
În taina nopţii osândit să vadă,
Tovarăş are colţul vechi de stradă,
Singurătăţii sfetnic — trotuarul.
El vede-a vieţii nesfârşită pradă,
Asfaltu-i spune patima ş-amarul,
În faţa lui îşi plimbă-ntreg calvarul
Întunecata veacului baladă...
În tremur lin lumina i se frânge,
Clipind încet cu licărire rară,
Îţi pare-un ochi îndurerat ce plânge.
Şi parc-aud oftarea lui sihastră:
"De ce m-aprindeţi fiecare sară,
Să luminez nenorocirea voastră?..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminează-ţi cerul

Într-o lume îndurerată
Şi mereu preocupată
Doar de propria-i durere,
Cu vederea tulbură
Din orice punct de vedere;
Fii lumină adevărată
Plin de har şi de Putere
Cum Sfânta Scriptură cere
Că-astfel Cerul ca răsplată
Ţi-L dă Domnul cu plăcere.

poligramă de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmane creaturi! Dacă e o greşeală a le iubi, e bine cel puţin a le compătimi. Compătimiţi pe orbul care nu a văzut niciodată lumina zilei, pe surdul care nu a auzit niciodată acordurile naturii, pe mutul care nu a putut niciodată să-şi exprime prin viu grai gândurile, şi, sub un fals pretext al pudorii, nu compătimiţi această orbire a lumii, această surzenie a sufletului, acest mutism al conştiintei care duc la nebunie pe nefericita îndurerată şi care, fără voia ei, o fac incapabilă să vadă binele, să audă vocea Domnului şi să rostească limba curată a dragostei şi credinţei.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de pollynush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă să fii un «om frumos»? Un om frumos a cunoscut greutăţile, suferinţa, înfrângerea, pierderea şi a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi şi cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul şi puterea să meargă mai departe. Un om frumos a învăţat lecţiile pe care viaţa i le-a dat şi nu a lăsat ca greutăţile să-i înnegrească mintea şi sufletul. Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui, cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândeţe, înţelegerea existenţei în toate formele ei care-l face să privească viaţa cu compasiune şi cu o preocupare plină de iubire. Oamenii frumoşi nu apar pur şi simplu... ei devin frumoşi pentru că permit vieţii să-i şlefuiască în diamante care reflectă Lumina.

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă

Fanfarele liniştii delirează pe străzi,
umbrele trec spre niciunde, în seara asta
te-aş putea iubi până la moarte,
adică foarte puţin timp.

sufletul a obosit de mine, meditează
cu fruntea în mâini şi admiră
faţade baroce, statui care ies din ziduri
în preumblarea de noapte.

nu mai e timp pentru iertare, prea
multe sunt păcatele mele, îndurerată
maica lumină şi-a întors faţa
de la mine

lăsaţi-mă să scriu un poem
Sfârşit: lumina...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Truda zborului

acest puls...
epuizat...
de canar
în voliera pieptului...
în trilurile lui
de spaimă...
ciocul lui,
moale,
în mei...
aripile-i îndurerate...
crescute din strămoşi-i,
vulturii
şi şoimii
păsării blânde...
cu ciocurile lor de pumnal...
aşteaptă lumina,
din nervii
de aur
ai marii colivii,
în care toate aşteptările

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat de mult

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet la sfârşitul toamnei

E miros de rece, totu-i plumburiu,
Vântul e mai tăios ca niciodată;
Tristă pare zarea întunecată,
Ale lunii raze bat în arămiu

Şi dimineaţa nu mai e scăldată
De lumina unui soare purpuriu;
Când împrejur totul este cenuşiu
Bolta cerească rar e înstelată.

Vine iar o iarnă înfrigurată
Peste natură ca o pandemie,
Aspru viscol şuieră în câmpie.

Firea noastră este îndurerată
Până se va trezi din amorţire
Tot ce are o viaţă şi simţire...

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte iarăşi se aşterne

Noapte iarăşi se aşterne
Peste hăul sufletesc
Şi-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbuşesc.

Inima ţinteşte-n taină
Spre o stea din centrul bolţii
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorţii.

Se deşiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.

Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Şi păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied tomnatic

bruma s-a aşternut peste iubirea noastră
lumina dintre noi tremură de frig
dorul fierbinte stoarce lacrimi din piatră
la poarta cerului îndurerată strig.

visuri spulberate, relaţii complicate
regrete şi iluzii s-au strecurat în tâmple
adio fericire cu zile fermecate
tristeţea aduce probleme multiple.

doare şi arde iubirea în mine
caută lumina cuvintelor nespuse
regret că trebuie să răspândesc suspine
regret enorm prietenii răpuse.

ca frunzele-n arbori se îngălbenesc gânduri
între mine şi cer se înalţă tomnatice lieduri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea

Teorbele sonore şi cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunţi;
Şi în stăruitorul declin, chiar tu renunţi
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă şi se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur şi silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Şi lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplineşti porunca? Dar încă nu te-nduri
Să laşi ţinutul veşted al nunţii de-altădată!

Zoreşte, iar pe faldul uşor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, şi vechea ta mândrie
Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişor

Meşter mare, mâini de aur, croind strai neasemuit
Pentru Zâna Primăvară, Zeul Soare a-nnădit.
Rochia lungă i-a tivit-o cu-anglicei în sălbănaşi
Şi-a brodat pe cingătoare brebenei şi toporaşi!

Razele, suliţe calde, a topit neaua pe-alocuri
Răsărit-au brânduşele şi viorele în smocuri.
Pe un hat, sub mărăcini, unde umbra mai domneşte
Cu clinchet de voioşie, ghiocelul se iţeşte!

Primăvara e miloasă, vrea să-l scoată la lumină,
Cu mânuţele gingaşe. Din păcate se înspină!
Picură bobul de sânge pe neaua imaculată
Şi-o lacrimă de sub pleoapă! Inima-i îndurerată!

Zefiru-i face ochi dulci, mângâind-o cu alean
Răsucindu-i şnur alb-roşu, prins de-o boabă de mărgean!
Primăvara îi surâde în cântul de pitulice
Mărţişor, prinde la ie, lângă inima ferice.

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

Era în existenţă un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.

Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viaţa şi destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.

Monstrul purta un doliu veşnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.

Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toţi aştrii feerici străluceau.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Un murmur, un fior, o dulce tresărire
Se furişează-n pieptu-mi obidit,
Când gândul către tine fuge
Şi-i atât de aprig şi nestăvilit..

Şoapte eternizate se strecoară-n minte
Din povestea vremilor trăite,
Mă-n duioşează şi mă copleşesc
Şi dorul de tine ce –n mine tânjeşte
Prin fereştri sticloase tiptil se furişează
Şi-n al meu suflet culcuş găseşte.

O duioasă melodie -n mine izvorăşte
O, ce minunat cânt ascult!
Tumultul lui se revarsă-n
Inima-mi trezită şi ademenită
De plăceri fugare şi amăgitoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (11 februarie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Un murmur, un fior, o dulce tresărire
Se furişează-n pieptu-mi obidit,
Când gândul către tine fuge
Şi-i atât de aprig şi nestăvilit....

Şoapte eternizate -n minte se strecoară
Din povestea vremilor trăite,
Mă-n duioşează şi mă copleşesc
Şi dorul de tine ce –n mine tânjeşte
Prin fereştri sticloase tiptil se furişează
Şi-n al meu suflet culcuş găseşte.

O duioasă melodie -n mine izvorăşte
O, ce minunat cânt ascult!
Tumultul lui se revarsă-n
Inima-mi trezită şi ademenită
De plăceri fugare şi amăgitoare.

Înfiorati mugurii de flori
Ce zefiruri de miresme respiră,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (11 februarie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna – flutur alb de vânt

Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.

În răsuflu' ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul (10 aprilie 2009)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!