elefanţi şi religie

Ceainicul e ceainic. Soba nu-i elefant. În pământ încolţeşte grâul. Din piatră se fac case şi se durează statui. Hristos nu-i Dumnezeu al neorânduielii şi al măştilor.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este cu siguranţă un artist unic. El a creat elefantul, girafa şi pisica. El nu a avut un stil, el a creat realitatea, deci a creat toate stilurile.

citat clasic din Pablo Picasso
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

religie

Religia este liantul care uneşte societatea, ea ne îngăduie să păstram un echilibru, iar faptul că există mai multe religii nu este decât faptul că fiecare vede o altă parte a elefantului.

definiţie de George Lucas
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescotindu-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţa, oricât de savantă, nescotind omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în mod absurd din natură.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Samson

Cât şapte elefanţi era de tare,
Şi-avea credinţă tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire şi-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorinţa şi oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.

Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbuşit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai şi pe Samson.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la începutul lumii povestesc norii, şi au să povestescă pînă la sfîrşitul ei. Uneori, o dimineaţă întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal şi încep să danseze ; împărătese dau viaţă, într-un fast nemaipomenit, moştenitorului mult aşteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumuseţe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca şi cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineţi întregi, ei pot spune numai poveşti de dragoste, apoi, schimbîndu-şi densitatea, ritmul şi culoarea, se prefac în turme de elefanţi ieşiţi din minţi, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesor la examen

Copil fiind, am pregătit întrebările pentru un examen.
Testul era atât de simplu
că nu aveam cum să nu-l trec.

Întrebare 1: Descrieţi gustul Lunii.

Are gustul Creaţiei, am scris,
are aroma luminilor stelare.

Întrebare 2: Care este culoarea Iubirii?

Iubirea are culoarea apei găsite
de un om însetat, rătăcit în deşert, am scris.

Întrebare 3: De ce se topesc fulgii de nea?

Am scris: pentru că ei cad
pe limba caldă a lui Dumnezeu.

Mai erau acolo şi alte întrebări,

[...] Citeşte tot

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multimilenar

E special când trec de-un secol către altul
De-a valma, de sunt tânăr sau bătrân...
Senzaţie am că pot s-ating străbun,
Devin un uriaş de timp; cum gâzei, elefantul.

E-o clipă unică-n senzaţie, nedefinită,
Cu gust de calcul la neant, prin generaţii...
Cronici fac leat cu inchizitori şi exilaţii
Apropiindu-mă de... când, ooh, lumea e pornită.

Mi-acopăr secolul printr-o extrapolare,
-În bună parte fizic şi din experienţe-
Destin, fără eşec, din miliarde d-existenţe;
Izvor infim, dar... mă adun şi mă revărs în... mare.

E-un exerciţiu simplu al minţii şi credinţei
Cu sufletu-mi 'n abis de suveniruri;
Sunt ca şi-acum, un plătitor de biruri...
Sunt al religiei, un templier, al suferinţei.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DUMNEZEU S-A ASCUNS

drumurile noastre duc spre nicăieri
în visul unui elefant
în care s-a ascuns Dumnezeu
în apa în care mi-am spălat sufletul
dimineaţa

nu vă apropiaţi
sunt plină de foc
sunt peste tot
ieri noaptea am aprins pădurea
Domneasca

am nevoie de ger crunt
să-mi îngheţ creierul

apoi să ard iar
ca un trandafir

să mă pui la butonieră

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maleficent

îi iubeşte copilul câinele şi pisica
e îmbrăcată pe jumatate in rochie de mireasă
pe jumătate în mire.
implineşte 22 de ani.
se bucură ca şi-a scuipat o sămânţă în daddy al nostru
gurmandă se priveşte intr-o oglindă perfectă
bea doar cola cappuccino cafea
se apără cu picioarele de struţ sau elefant
membră a unei familii din copii şi frati
are o afinitate pentru acest secol
urăşte sărbătorile
când intră în biserică ne imită mama sau doarme
îmi intinereşte cu tăiţei din sfeclă şi melasă porcul lânos de pe hârtie
boala fratelui meu nu trebuie să afle că
drept mulţumire îi infig cuie in coarne.

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefanţii se leagănă pe o pânză încăpăţânată

ţin minte ca acum primul meu întâi iunie
ne-au pus diapozitive cu scufiţa roşie şi capra cu trei iezi
purtam rochiţă bleu şi eram cel mai înalt
trăgeam de codiţe o colegă şi împărţeam pachetul
cântam zece negrii mititei cu mâinile la spate
descâlceam primele semne de întrebare
cu ochii aţintiţi spre soare
arhitect al castelelor din cuburi de lemn
găsitorul batistuţei

mogâldeaţă purtătoare de stea în piept
într-o lume paralelă cu raiul
donează aripi de înger omizilor

copilul este încă acolo pe un deal verde
adună margarete lângă un stâlp imens de metal
zburdă ca un miel alb rătăcit de turmă
călăreşte norii şi botează muşuroaiele

khufu kafra mikerinos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica depăşită

1.
Profet e cel ce minte viitorul,
Eu îl iubesc cum mi-aş iubi odorul,
Voinţă depăşită de voinţă,
Adio, draga mea fiinţă.
Am depăşit şi frica şi realul,
Eu am reinventat trăsura, calul,
Mă reîntorc mereu la punctul zero,
De nu sunt Zeus, poate tu eşti, Hero.
Iubim ce-i trecător, dar şi etern,
La fel şi raiul, viaţa în infern,
Aşa cum Dante nu este Jules Verne,
Nici eu nu sunt zăpada, cern.

2.
Sensul basmului cu plus,
Pulsul creşte, luna-i sus,
Eu înaintez prin nori,
Pasul doi şi trei viori.
Elefant bătrân se joacă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

elefanţii se leagănă pe o pânză încăpăţânată
ţin minte ca acum primul meu întâi iunie
ne-au pus diapozitive cu scufiţa roşie şi capra cu trei iezi
purtam rochiţă bleu şi eram cel mai înalt
trăgeam de codiţe o colegă şi împărţeam pachetul
cântam zece negrii mititei cu mâinile la spate
descâlceam primele semne de întrebare
cu ochii aţintiţi spre soare
arhitect al castelelor din cuburi de lemn
găsitorul batistuţei
mogâldeaţă purtătoare de stea în piept
într-o lume paralelă cu raiul
donează aripi de înger omizilor

copilul este încă acolo pe un deal verde
adună margarete lângă un stâlp imens de metal
zburdă ca un miel alb rătăcit de turmă
călăreşte norii şi botează furnicile
khufu kafra mikerinos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţa cuvântului

"Neputinţa cuvântului pasăre
De a se ridica de la pământ",
Noi, poeţii am devalorizat cuvintele,
Iubirea ar trebui să se numească A,
Viaţa B, moartea C şi totul ar intra în normal,
Ce triumf, păcatul ar fi X, armonie Y,
Nu rostiţi Cuvântul Dumnezeu,
Restul e răzvrătire, amăgire,
Când alert, când alergen,
Când bancher, când boem,
Totul a murit în cărţi,
Ciocneşte paharul cu prietenul mort,
Fugim desculţi, fără de tălpi,
O pată de sânge spune mai mult decât orice cuvânt.
Prea mult ne-am alintat trupul cu leacuri,
Un bătrân în ceaţă pietruind ecou.
La tomografie s-a găsit un elefant sub farfurie.
A mierlit-o, zise vânzătorul,
Clasa şi viitorul, avea dreptate, că aşa e dreapta,
În stânga ţine lopata. Burjuii rumeni, cuvinte-lume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea omului

În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut şi cerul şi pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,
Să-Şi încunune această operă măreaţă,
A strâns vieţuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină...
Şi om şi leu şi flutur şi măgar
Şi elefant, mamut şi jaguar,

Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Şi arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât şi omului i-a spus:

- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,
Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Să stăpâneşti de acum întreaga lume!

Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, ca profesor

Nu-nvăţ vulturul să zboare,
Elefantul cum se moare,
Miere cum să facă-albina,
Cum să facă ou găina.

Nu-nvăţ peştii cum se-noată,
Inima în piept să bată,
Soarele să strălucească,
Pruncul mama să-şi iubească.

Nu-nvăţ regii maiestatea,
Pe femei feminitatea,
Pe furnici ce-i hărnicia,
Cum să cânte ciocârlia.

Nu-nvăţ leul să vâneze,
Calul cum să galopeze,
Preoţii să spovedească,
Tinerii cum să iubească.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (20 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud Într-un oraş de piatră

Mi s-a arătat în vis un altfel de oraş,
Nu mai ţin minte prea multe, poate doar aerul care tremura ca un pod de pe care cădeau paşi,
Ca femeile care fără să se ştie şi să se cunoască dar îşi împart zilele şi nopţile aceluiaşi bărbat,
inconştienţele ca nişte forţe oarbe se plimbau luate de braţ pe un unic trotuar,
în timp ce din flacoane de cristal demodat,
oamenii aruncau de la balcoane toamne expirate.
Venită parcă dintr-un trib băştinaş se plimba pe străzi o iubire cu forme rubensiene.
Nu-mi mai puteam dezlipi privirea de pe clipa ei de triumf,
atâtea săgeţi înfipte îi brodaseră inima cu frumuseţe-
orele ei în culori pastel se perindau prin aurul părului care-i acoperea nudul.
Ultimul drum al călătoarei,
rămas bun tăcerii ei de catedrală!
Ce-i rezervă născocitorul de haos la capătul drumului?
O casă colivie ori o cutie goală de pantofi?
Zborul unei păsări bolnave ori grandoarea elefantului?
Braţele unui sugrumător ori
pieirea odată cu umbra aşa cum pe degetul inelar i-a scis destinul?

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două hăuri destul de abstracte

calea de mijloc e doar o frânghie subţire
pe care unii filozofi dansează step
pe când sărmanii o petrec în jurul gâtului
doar doar vor atârna mai drept
în bătaia gândurilor în mângâierea dezastrelor
fiecare încercare de a măsura adâncurile
ca dealtfel toate acele încercări disperate
de a delimita într-un fel răul deşimairău
(ca pe o bănuială ciudată numită dumnezeu)
nu este altceva decât un antrenament al îngerilor
de a nu cădea sau de a nu se da la fund
înainte de a împleti lumina cu lacrima într-o cărare mai largă
..................................
dansăm în jurul macului din centrul universului
uite îţi promit că muzica va cânta la infinit
nu băga în seamă toate tristeţile mele
oricum fericirea se numără din doi în doi
rotund sferic elicoidal
din elipsă în elipsă
precum cască ciocul puiul păsării albastre

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În februarie ne dăm cu lupii

noaptea o să-ţi pară stranie
necuvioase apucăturile ei: fată mare pe tuşă adesea rămasă
numărând golurile din trotuar/ vidurile din inimă
duşmancă personală de moarte – ţigancă fără de scrupule
prin dinţi mult-prea-albi îţi va trece neputinţele
gigantica dependenţă de mine

cârduri de cocori vor duce în ochi supliciile trupului
toate grămezile acestea atât de facil accesibile puţind a hoit/ a ieşire-din-ceruri
porumbei parkinsonieni vor căra în oase sticle otravite cu petunii
florile mele de altădată strident oxidate în absenţele tale
delirul acesta în care haotic suflete mor strangulate în sânge...
alte formule de duzină/ destinul peticit iară şi iară cu încă o dâră groasă de gemete
şi eu virgina/ (ne)dusa la biserici/ cu memorie de elefant şi coapsă fină până la tine

nicio cosmogonie!
nimic să inspire penuria eului împresurat de dihănii
poate creanga aceasta rămasă dintr-o tristeţe: să fi fost vară? să fi fost mine?
poate amprentele... poate podul silabelor onirice şi foamea teribilă
a lupilor sfâşiindu-şi burţile ca să nu ucidă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!