existenţă şi încordare

Există şi încordarea necontenită a indiferenţei.

aforism celebru de Stanislaw Jerzy Lec
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasati-ma pe mine, doamna sa ma bag. Lec vrea sa zica si aproape ca reuseste: "Exista in indiferenta o incordare [...] | Citeşte tot comentariul

Nu există judecată omenească, oricât de încordată, care să nu aţipească din când în când.

aforism clasic de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nimic care să nu poată fi cucerit de o muncă perseverentă şi de o grijă încordată şi atentă.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În altă ordine de idei, este vorba de concentrarea foarte mare de forţe militare în Europa, cea mai mare din lume, fără precedent în trecut. Cu toate că există diferite alte focare de încordare, Europa rămâne, după părerea noastră, problema numărul unu, care trebuie să ne preocupe în momentul de faţă.

Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul principal în sufletul fiecărui individ îl ocupă tendinţa fundamentală a caracterului său, încordarea ce trebuie susţinută în lupta pentru existenţă.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că atunci când întâlneşti dragostea vieţii tale, timpul se opreşte. Şi este adevărat. Această stare este o risipire a subiectivităţii ce nu poate fi stăpânită de timp, anotimpurile se schimbă din necesitatea de a visa ce n-ai îndrăznit să visezi cu ochi deschişi. Fuga dintr-o infinitate internă este inevitabilă, căutând să fii permanent în încordarea interioară a celuilalt. Te împlineşti dureros, dar mai frumos decât tot ceea ce există în lume, în momentul când ţi-ai oferit propria viaţa pentru a fi trăită de celălalt.

Camelia Opriţa în Cred că dragostea adevărată creează un armistiţiu cu moartea
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agaţă-mi sufletul de tine...

Iubito, agaţă-mi sufletul de tine
şi fă-mi un adăpost din braţe,
să mă treci departe de întunericul morţii;
nu mă stinge cu lacrime fierbinţi
în catedrala sfinţilor răpuşi de piatră.
Şi cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrăţisându-mă din toate părţile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.

Îmbrăţişează-mă din toate părtile deodata
şi nalţă-mă cu o mişcare adâncă
în trupul ploii;
să-ţi plouă printre degete fiinţa mea din nefiinţă,
viaţa mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâşiaţi
şi a curs dinafară trupul meu în tine.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii niciodată nu vor înţelege pentru ce unii dintre ei trebuie să înnebunească, pentru ce există ca o fatalitate inexorabilă intrarea în haos, unde luciditatea nu se poate să dureze mai mult decât un fulger. Paginile cele mai inspirate, din care transpiră un lirism absolut, în care eşti prizonierul unei beţii totale a fiinţei, a unei exaltări organice, nu se pot scrie decât într-o astfel de tensiune nervoasă, încât o revenire înspre un echilibru este iluzorie. Nu se mai poate supravieţui normal după asemenea încordări. Resortul intim al fiinţei nu mai susţine evoluţia firească, iar barierele interioare îşi pierd orice consistenţă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, am citit undeva că plânsul sfidează orice explicaţie ştiinţifică. Lacrimile sunt menite numai pentru a lubrifia ochii. Nu există niciun motiv real pentru glandele lacrimale să producă în exces lacrimi la comanda sentimentelor. Cred că plângem pentru a elibera componentele animalice din noi fără să ne pierdem umanitatea, deoarece în mine există o bestie care mârâie şi mormăie şi se încordează spre libertate, spre Tobias şi, mai presus de orice, spre viaţă.

Veronica Roth în Insurgent (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga atmosferă de atenţie încordată semăna perfect cu cea a unei tragedii antice: noi eram corul care comenta hotărârea destinului, aşa cum se dezvăluia din desfăşurarea unui eveniment suprem. În chiar punerea în scenă exista ceva de sorginte dramatică - ceremonia tradiţională, iar în fundal portretul lui Newton pentru a ne aminti că, după mai bine de două secole, cea mai măreaţă dintre generalizările ştiinţifice trebuia să fie acum, pentru prima oară, modificată.

citat clasic din Alfred North Whitehead
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitatea, trăsătura nocivă a omului, este construită pe momente de nesiguranţă în spatele cărora orgoliosul îşi ascunde frica într-un mod deliberat. Această slăbiciune emană frica permanentă sieşi, individul trăind lamentabil în spaţiul intern; îşi propagă ideile sale ca fiind cele mai bune, că el are dreptate în orice împrejurare. Structura sa temperamentală este sufocată de frustrări în mod permanent şi de aceea ţine morţiş de a avea dreptate chiar şi atunci când nu are dreptate. El nu se deosebeşte cu nimic de existenţa unei pietre.
Contradicţiile din sufletul omului duc la o experienţă teribilă, de-a dreptul ruinătoare a personalităţii sale. Este adevărat că şi modestia îţi îndoaie umerii, dar trebuie ştiut când trebuie să-ţi arăţi nu orgoliul, ci valoarea spirituală ca parte integrantă a omului; ea îţi dă coloană şi tărie de caracter. Nici în momentele de maximă încordare nu poţi face nimic fără Dumnezeu – Nihil sine Deo.

Camelia Opriţa în Nihil sine Deo
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libera alegere...

tu căutai în mine un perete
să-l strângi cu uşa poate, indecis
cu buzele surpate peste sete
cerşind un strop de ape din abis

tu căutai în mine o putere
ce la moment să poată limita
mereu aceliaşi încercări stingere
ceva de a schimba pe altceva

mai căutai în mine sensul logic
tot emotivul tău seducător
şi paralel cu golul astrologic
din suflet să emane numai dor

în mimica, în poze şi în gesturi
în zâmbet, în privire, în cuvânt
tu revărsai emoţii fără resturi
de sentimente ambalate cu instinct

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (19 august 2017, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul existenţei

ştiu că existenţa nu-i floare la ureche
ea implică freamăt cu trudă şi sudoare
trece prin suferinţă cu speranţă străveche
să cucerească cerul... infinită splendoare.

sufletul se luptă ca un ostaş pe front
să cucerească steaua- triumf strălucitor
cu nici o încordare nu crează afront
oamenilor din jur din veac năucitor.

sunt ca un satelit captez gânduri lucide
din lumea virtuală ce pare nesfârşită
poeţi şi filozofi cu principii solide
îmi împrumută zilnic o stare fericită.

lumina-i pretutindeni cu reflexii candide
se aşează pe creştet- coroană împletită.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziunea lui William Gibson, generată de apariţia graficii computerizate şi prezentată în creaţia sa drept «matrix», i-a apărut privind nişte adolescenţi care se distrau într-o sală de jocuri video. Încordarea lor fizică şi interpretarea realistică a imaginilor afişate pe monitor – de parcă ar fi existat cu adevărat un spaţiu dincolo de ecran — era un exemplu evident al manipulării realităţii prin intermediul reprezentării ei simbolice.

citat din Tatiani G. Rapatzikou
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânturi melodice

toamna s-a strecurat în livada cu pomi
este posomorâtă cu rochia de brumă
s-au îngălbenit celule şi atomi
iarna se apropie nu este de glumă.

voluptatea toamnei constă în nostalgie
nouri de ceaţă acoperă vibraţii
descrisă în romanţe rezonantă magie
trezeşte viori printre constelaţii.

tremur inexplicabil încordat paroxist
simte inima cu sfârşitul aproape
beatitudini nutresc cât exist
vârtejuri de seninătăţi sub pleoape.

avânturi melodice nădejdi voluptoase
consolează sufletul cu atingeri duioase.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt căzut în umbră

Întunericul îşi încordează culoarea,
Vânătorul organic mormăie-n el,
Cuvintele gânguresc în nuanţe,
Semnificaţia vibrează în piele de miel.

O pasăre-şi pune delicateţea pe masă,
Foşnetul soarelui aruncă la preţ
Pelerina de raze fierbinţi –
Providenţa face din nimic precupeţi.

Gestul întunericului eşti tu,
Lumina din tine tălăzuieşte
Existenţa contrastului apus
În coroana regelui care lipseşte.

Muzical norii împing tunete noi,
Vânătorul iese-n peisaje din vis,
Priveşte, cuvântul ce cade în umbră
Şi-nvăluie sângele de scursură atins.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chirurg

bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârşit
speranţă... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează uşor
sufletul se întoarce
dând speranţe tuturor

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Lângă autostrada către Rochester, Minnesota,
Amurgul se balansează, catifelat, peste păşune;
Ochii celor doi poney indieni
Se umbresc de blândeţe.
Ei au ieşit bucuroşi dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine şi pe prietenul meu.
Trecem dincolo de gardul de sârmă ghimpată pe iarba
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei tremură încordaţi, abia stăpânindu-şi bucuria
De a ne vedea.
Se apleacă sfioşi, ca nişte lebede în reverenţă. Se iubesc unul pe celălalt.
Nu mai exista altă singurătate ca a lor.
Ajunşi iarăşi acasă, încep să mestece, în întuneric, smocuri de iarbă.
Mi-ar plăcea s-o strâng în braţe pe cea tânară,
Pentru ca a venit la mine
Şi şi-a lipit botul de mâna mea stângă.
Este bălţată, cu alb şi cu negru,
Coama netăiata îi cade pe frunte –
Briza serii, uşoară, mă îndeamnă să îi mângâi urechea subţire,
Delicată ca pielea unei fete la încheietura mâinii.

[...] Citeşte tot

poezie de James Wright, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!