existenţă şi frânare

Ura şi evenimentul sunt sinonime. Unde există ură se petrece ceva. Bunătatea, dimpotrivă, e statică: ea păstrează, opreşte, e lipsită de virtute istorică, frânează orice dinamism. Bunătatea nu-i e complice timpului; ura în schimb îi este esenţă.

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui primar

Nu te refuză niciodată,
Dar, din păcate, te amână
Din săptămână-n săptămână,
Etern se-nvârte-a vieţii roată!

Cu rezolvări la îndemână
Şi când problema-i delicată,
Nu te refuză niciodată,
Dar, din păcate, te amână!

Şi când o faptă-i deşucheată
Şi nu există nicio frână,
Deţine rezolvarea-n mână
Chiar dacă nu-i justificată

Nu te refuză niciodată!

rondel de Mihai Enachi din O antologie a literaturii gălăţene contemporane (2008)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tineretul de astăzi seamănă cu viţelul care este legat în livadă şi dă cu copita. Trage mereu funia, scoate ţăruşul şi începe să alerge, dar se agaţă în ceva şi se încurcă rău, iar în cele din urmă îi sfâşie fiarele sălbatice. Frâna ajută atunci când copilul este mic. Îl vezi, se urcă sus pe un zid fiind în primejdie să cadă. "Nu, nu", strigi şi-i dai şi o palmă. După aceea nu se mai gândeşte că va cădea, ci se gândeşte să nu mai ia vreo palmă şi ia aminte. Astăzi nu există pedepse nici în şcoli, nici în armată. De aceea, cei tineri educă pe părinţi şi naţiunea.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. I - Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care se întreabă în ce fel categoria om ar putea fi înălţată la cel mai înalt nivel de strălucure şi putere, acela va înţelege de îndată că trebuie să se plaseze în afara moralei: deoarece morala a fost, în esenţă îndreptată în sens contrariu, spre frânarea sau anihilarea acelei minunate evoluţii care era în curs. În fapt, o astfel de evoluţie angajează o cantitate atât de enormă de oameni în slujba ei, încât o mişcare inversă nu poate fi decât prea firească: existenţele mai debile, mai delicate, existenţele mediocre sunt nevoite să se unească împotriva acelei aureole de viaţă şi forţă; în acest scop ele trebuie să-şi dobândească o nouă preţuire de sine, care să le permită să condamne şi, pe cât posibil, să distrugă viaţa la acel nivel suprem de plenitudine. O înclinare spre negarea vieţii este deci proprie moralei, în măsura în care vrea să înfrângă acele tipuri de viaţă.

Friedrich Nietzsche în Aforisme
Adăugat de Reus Adriana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există printre realităţile care ne stau în faţă, unele în puterea noastră şi altele independente de voinţa şi puterea noastră. Ţin de noi părerea, impulsurile, dorinţa, aversiunea, într-un cuvânt, tot ceea ce reprezintă propria activitate. Sunt în afara voinţei noastre trupul, faima, forţa de conducător, într-un cuvânt tot ceea ce nu constituie treburi specifice nouă. Cele ce depind de noi sunt libere prin esenţa şi natura lor şi nu pot fi oprite sau frânate de vreun obstacol. Cele asupra cărora nu avem nici o putere sunt lipsite de vlagă, supuse robiei, şovăielnice în faţa piedicilor şi la cheremul unor voinţe străine. Prin urmare, aminteşte-ţi că, dacă socoteşti libere pe cele care, prin natura lor, sunt roabe, dacă vei considera drept proprii pe cele străine de tine, te vei poticni în faţa obstacolelor, vei fi frământat, mâhnit şi vei cârti împotriva zeilor şi a oamenilor. Dimpotrivă, însă, dacă socoteşti drept ale tale, numai cele ce-ţi aparţin şi străine de tine, cum de fapt şi sunt, pe cele din afara ta, nimeni nu va putea vreodată să te constrângă, nimeni şi nimic nu-ţi va sta piedică, nu vei învinovăţi pe nimeni, nu vei cârti împotriva nimănui, nicicând nu vei avea duşmani, niciodată nu te vei lăsa doborât de ceea ce este dăunător.

Epictet în Manual şi Fragmente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia te învaţă să fii moderat, să fii bun cu celălalt. Pentru că dacă nu este cineva care să te înveţe asta, înseamnă că eu sunt un posibil duşman al dumitale, un sălbatic, care te pot fura, te pot omorî fiindcă tu ai ceva ce eu nu am. Aceste frâne spirituale vin prin intermediul religiei. Lăsând la o parte faptul că modele mai frumoase decât Hristos, Maica Domnului, sfinţii nu există.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puntea

Mi-e dor de-o poezie bună
La care se ajunge greu
Iar oboseala ca arvună
Nu este-n sine,-un minereu;

Invidiez pe cei cu har
Că nu le pune nimeni frână
La tot ce-au scris şi scriu. Măcar,
Că judecata se amână.

Dar e ca peste tot o lege
Pe care nu poţi s-o ignori
Şi cine-o calcă, se alege
Cu cea mai grea dintre rigori

Căci sunt, există. Nu se poate
Să fi murit toţi cititorii
de poezie. Cum socoate
nu'ş care critic, apriori.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trecerea timpului

tu mă întrebi dacă ştiu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ţi-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir şi tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ţi se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiţi cum submarinul meu ruginit
îşi flutură cam un minut aripile mici
după care îşi ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roţi, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
aşa că fă bine şi spune-mi
dacă mai există loc şi pentru mine
hai minte-mă frumos

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Crăciun

deschid o fereastră spre cer
şi una spre lume.
oraşul pare adormint.
pe boltă este proiectată
o lună plină,
rotundă, tăcută, misterioasă.
încerc o conversaţie
-de unde vii? de ce eşti singură?
răspunde cu unduire în glas
-Pământul, soţ fidel,
nu m-a vrut decât pe mine
ruptă din trupul lui,
asemeni Evei din coasta lui Adam.
îi voi fi mereu aproape
chiar dacă vraja unei comete
îl ademeneşte cu trenă strălucitoare.

o frână bruscă de maşină
mă trezeşte la realitate
iau pulsul zilei.... Ajun de Crăciun.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobuzul

Într-un oraş sec, friguros, pe nişte bulevarde triste
Şi monotone, în vieţile line şi plictisitoare a multor muncitori calificaţi
În seria învechită de autobuze RATC care circulă prin oraş de vreo 15 ani
A apărut peste noapte un autobuz gri cu ferestre cenuşii.
Era strălucitor ca o piatra de agat alunecând pe străzile îngheţate,
Străbătând distanţe şi înălţimi obişnuite,
Ca umbra unui vis aproape uitat pe care l-ai lăsat
Să ţi se scurgă printre degete de dragul stabilităţii,
Ca o gură de aer proaspăt sub un lac plin de nuferi.
Iniţial, doar am auzit că există, apoi l-am văzut în treacăt
Mereu în partea opusă a drumului
Fantoma fumurie a oraşului, duhul misterios
Prin ferestrele cărora doar poţi ghici ce se află înăuntru.
L-am aşteptat cu biletul în mână şi căciula în palme
Ca pe acea şansă care ţi se oferă o dată la 100 de ani
L-am aşteptat cu ochi sclipitori şi o răbdare cuminte
Zărindu-l mereu însă numai în treacăt, prin ferestrele murdare
Şi zgâriate ale vechilor galbene autoturisme, cu scaune pe plastic
Mâzgâlite cu markere de diferite culori diverse injurii.
Într-o dimineaţă, aşteptând în apropiere de staţia terminus

[...] Citeşte tot

poezie de Ecaterina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diateza învinsului

1.
Adevărul dragul meu prieten e că n-ai făcut nimic bun
un an de zile. Ai stat în miezul lucrurilor şi te-ai îndestulat cu
mizeria promisă de alţii. O lună în Blocul Scriitorilor şi-ai slăbit.
Ai filtrat lumina şi întunericul dar n-a rămas nimic.

Ca din cearşafuri ai fabricat o sfoară din zile
şi-ai vrut să evadezi dincolo
de tine însuţi dar n-ai reuşit.

Erai conştient de limite şi n-ai făcut nimic pentru asta măcar să sapi
pe sub ele un tunel. Să rupi măcar o parte din tine pe care s-o arunci
de partea cealaltă a morţii
ca să rămâi aici fără să fi claustrat în propria piele

dar n-ai făcut-o. Te-ai mulţumit cu ideea că toţi oamenii au limite
dar nu şi le cunosc încă şi de-aia se cred invincibili. Nu vrei să vorbeşti despre graniţe
ţi-ar plăcea mai mult să-ţi aduci aminte despre Domnule Motan
pisoiul pe care l-ai pierdut. A fugit sau a fost furat

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Ancuţa (26 iulie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!