existenţă şi solidaritate

Să ne iubim neamul şi să fim solidari la sacrificii, dar mai înainte de toate să fim, fiecare dintre noi, cineva. Sacrificiul există, când ştim că-l facem: turmele de oi, care se aruncă prin imitaţie în apă şi se îneacă, nu fac nici un sacrificiu, fiindcă ele nu ştiu ce fac.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există stabilitate fără solidaritate şi nici solidaritate fără stabilitate.

antimetabolă de Jose Manuel Barroso
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece şi asta" e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.

Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, într-un sat de pe Valea Streiului, voi fi trăit fascinaţia iluziei că oamenii coexistă solidari ca într-o mare familie, că sunt cinstiţi, sensibili, deschişi faţă de munca şi tihna semenilor -multă, puţină, cât e-! Surprinsă de ceea ce vedeam? Nicidecum! Doar aflam înfăţişarea normalului; învăţam binele (suntem datori existenţei umane? ce curriculum socio-uman reatribuim propriei poveşti de viaţă?)!

Iulia Mirancea în Sociologia - şansa umanităţii, Tot ce am vrut (7 martie 2009)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este niciodată prea târziu să speri

nu este niciodată prea târziu să speri
am văzut chipul lui Dumnezeu
prinzând contur pe feţele nefericiţilor
şi binele şi adevărul
au luminat ca două felinare
în mintea mea ca o peşteră

am văzut vise înflorind
în umbra remuşcărilor
şi oameni în privirea cărora
nimic nu ofileşte

am văzut locuri neatinse de civilizaţie
cu suflete în care încă mai pulsează
inocenţa de la începutul lumii

am văzut soldaţi plângând
şi conştiinţe solidare
am auzit adesea cum vibrează viitorul
într-o rugăciune de neprihănit

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

■"Există o datorie supremă a omului: să trăiască cât mai mult făcând binele şi să răspândească romantic, demn şi curajos cele mai nobile sentimente de dragoste, de prietenie, loialitate şi solidaritate, indiferent de blocajele falsităţii hibrizilor umani, a monitorizărilor globale şi a cinismului antiumanist."■
Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Carte "Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În societăţile decadente moral există organisme voalate şi mecanisme de distrugere sistematică, programată a solidarităţii organice şi instituţionale între marile personalităţi moral-culturale şi ştiinţifice! Reconstrucţia unei forţe moral civice trebuie să aibă o asemenea amplitudine, încât să depăşească intensitatea răului produs istoric de acele entităţi amintite.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există solidaritate mai mare ca cea a corupţilor, criminalilor, escrocilor, extemiştilor, fanaticilor, hoţilor, imoralilor, impostorilor, infractorilor, mafioţilor, mediocrilor, mincinoşilor, mişeilor, oamenilor necinstiţi, neghiobilor, nelegiuiţilor, nulităţilor, paraziţilor, păcătoşilor, penalilor, plagiatorilor, proştilor, oamenilor răi, şpăgarilor, tâlharilor, ticăloşilor, trădătorilor, turnătorilor, vicioşilor, vinovaţilor şi violatorilor, care se simt în pericol de a le fi date în vileag corupţia, crimele, escrocheriile, extemismul, fanatismul, hoţiile, imoralitatea, impostura, infracţiunile, faptele mafiote, mediocritatea, minciunile, mişeliile, necinstea, neghiobia, nelegiuirile, nulitatea, parazitismul, păcatele, faptele penale, plagiatele, prostia, răutatea, şpăgile primite, tâlhăriile, ticăloşiile, trădările, turnătoriile, viciile, vinovăţiile, violurile.

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (17 ianuarie 2004)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Cândva va fi fost pădure,
beţie de cuvinte!
Acum a rămas solidar
doar el, stejarul aprig,
călit, netemător...
Acolo la margine de vers,
stejarul poartă ritmul
ca teorema lui Pitagora,
ca legea lui Ohm!
El arată locul,
punctul în jurul căruia,
gravitează încercările lumeşti,
De n-ar fi stejarul,
furnicile n-ar avea adăposturi
şi păsările n-ar gădi
loc de odihnă,
Dar există el, stejarul şi cuvântul...

,

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidar?
Cu cine?
Poate solitar.
Înţeleg că e singur.

"şi păsările n-ar găsi"

Dar există ei, stejarul şi cuvântul...

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru că toate monadele umane sunt individuaţii ale aceleiaşi substanţe "adamice", ele sunt mădulare ale aceluiaşi corpus mysticum. Există o solidaritate transcendentală a umanităţii. Consubstanţialitatea monadologică este holistică: toţi se conţin pe toţi. În virtutea unităţii de esenţă a umanului, eu îi conţin pe toţi, toţi mă conţin pe mine. Nu există separabilitate în marele organism "macroantropic" a cărui lege este fraternitatea. Această solidaritate mistică explică universalitatea păcatului primordial şi persistenţa lui fenomenologică. La acest nivel, nu mai există singularitate pură, nu mai există nominalismul monadologic al individului excepţional. La fel cum gemenii com-pătimesc printr-o stranie osmoză energetică, toţi oamenii resimt solidar, dar pe niveluri adânci inactuale, simbioza parazitară cu răul, şi episoadele lui acute la nivel individual care se propagă intersubiectiv.

Vlad Mureşan în revista Idei în dialog, an IV, nr. 2 (41), "Crimă şi pedeapsă. O interpretare arhitectonică"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor care au citit mult, Dumnezeu nu le mai promite raiul, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că nu le poate da o un alt rai decât acela, anticipat deja la nivelul lecturii: imensa linişte, o altă realitate, un mod de a trăi în afara timpului, un fel de contemporaneitate cu toţi cei mari de la Platon la Kant, de la Homer până la Dante, Goethe şi Eminescu, un mod de a fi solitar şi solidar în acelaşi timp, o splendidă şi sublimă evaziune – ei bine, un alt rai decât acesta, pentru cei care au citit, cu greu mai poate fi imaginat. Funcţia cea mai nobila a lecturii nu este informarea, ci faptul de fi format, şlefuit până la transparenţă de întrebările arcuite subtil peste misterul copleşitor al lumii.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum în cer

În orice legendă există sămânţa
Viitorului, is not?
Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului.
Iar mormântul meu aşteaptă la margine,
aproape de gard, de mersul tramvaielor.
Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune
Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu – ioc.
Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă,
Carte de rugăciuni, deşi nu am deschis-o
Până acum. Parcă nimeni numai crede în moarte.
Toţi vor să ajungă în cer vii şi nevătămaţi.
Cică un sfârşit tot există, cam ascuns,
Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar
Nu ne anunţă la timp despre moarte,
De n-am fi atât de autonomi, eu cred
Că nimeni nu ar muri, din solidaritate,
Suntem toţi o materie şi un spirit,
Ce atâta autonomie trupească,
O bătrână în cârje, alaltăieri
s-a prefăcut într-un înger cu aripi,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor

paharul cu vin în care se scaldă iepele întunericului
îmblânzite
camera cu patul nedesfăcut/ indecenţa durerii
după pastila de extraveral
pe sub gânduri/ vietăţi pluriforme
cineva pune la cale o revoluţie
de câte ori te îmbrăţişezi
auzi cum trosnesc oasele singurătăţii
cum iese din decor aceeaşi replică
"doar tu decizi"
între ieri şi azi/ aroganţa clipei devenite opiu
injectează-te
lasă-te sedusă/ minţită
intră în rol
şi de clovni este nevoie şi de martiri
vocile te vor însoţi/ aşa cum cortegiul însoţeşte mortul
numai până la buza gropii
rămâi solidară cu tine
hai că poţi
nici femeii care s-a născut bărbat/ nici bărbatului

[...] Citeşte tot

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există solidaritate mai mare ca cea avarilor, bandiţilor, bădăranilor, bârfitorilor, canaliilor, complicilor, corupţilor, criminalilor, curvelor şi curvarilor, demagogilor, desfrânaţilor, dictatorilor, dobitocilor, escrocilor, extemiştilor, fanaticilor, fariseilor, făţarnicilor, hoţilor, ignoranţilor, imbecililor, imoralilor, impostorilor, incompetenţilor, inculţilor, infractorilor, interlopilor, intoleranţilor, oamenilor josnici, lichelelor, oamenilor lipsiţi de caracter, oamenilor lipsiţi de demnitate, mafioţilor, măgarilor, mârlanilor, mediocrilor, mincinoşilor, mişeilor, mitocanilor, oamenilor necinstiţi, neghiobilor, nelegiuiţilor, nesimţiţilor, netrebnicilor, oamenilor de nimic, nulităţilor, obraznicilor, paraziţilor, parşivilor, parveniţilor, păcătoşilor, penalilor, perfizilor, piloşilor, plagiatorilor, proştilor, pungaşilor, puşcăriaşilor, rasiştilor, oamenilor răi, răufăcătorilor, sceleraţilor, şovinilor, şpăgarilor, tâlharilor, tâmpiţilor, tembelilor, ticăloşilor, tiranilor, trădătorilor, trufaşilor, turnătorilor, ucigaşilor, vanitoşilor, vicioşilor, vinovaţilor, violatorilor, oamenilor vulgari, xenofobilor şi zgârciţilor.

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (17 ianuarie 2004)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectiv

O mare tragedie,
S-a abătut pe această Românie.
Tineri frumoşi, ne-au părăsit,
Şi înapoi n-au mai venit.

O seară, începută bine,
S-a transformat în tragedie.
România, ţara mea,
Ce se alege de existenţa ta?

O trupă, un album lansa,
"Goodbye to Gravity" se numea.
Dar n-au mai apucat,
Focul, rapid s-a declanşat.

Ce a urmat, cu toţii ştim,
Nu vrem să ne amintim.
Suflete, la Cer s-au dus,
Şi-acum, ne privesc de Sus.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi: Alo? Da, Georgică!... Poftim? A venit iar maşina cu marfă? Te rog să o descarci... Şi să faci proces verbal de recepţie... Vreau să avem ordine în gestiune! (Pauză). Ce-am primit? Citeşte-mi foaia de coletaj! (Pauză). Una bucată ţăran înstărit?... Perfect! Bagă-l în beci!... Altceva?... Un popă, doi moşieri şi trei ofiţeri în rezervă... Foarte bine! Bagă-i tot în beci!... (Uimit). Poftim?... Una bucată filozof?!... Nu se poate! La noi, după eliberare, nu mai există filozofi în stare de libertate... Alo! Alo!... Na, că s-a întrerupt!...(Pune telefonul în furcă).
Vulpescu (profund mirat): Au arestat un filozof?
Lupoi (serios): Trebuie să fie o confuzie! Ministerul Sănătăţii Publice a raportat oficial: burghezia, blenoragia şi filozofia sunt boli eradicate din societatea noastră! (Râde). Timpuri noi, Vulpescule! (Sună iar telefonul) Da, Georgică!... Am reţinut.. Una bucată filozof!... Trece-l pe lista de inventar, la mijloace fixe... (Autoritar). Nu mijloace circulante, băiete! Mijloace fixe, am spus! Filozoful tău nu mai circulă! Va sta aici, mult şi bine! (Pauză). Poftim? Nu ştii ce să faci cu un filozof? Asta-i bună! În primul rând, dezarmează-l! Ia-i creionul, ochelarii şi hârtia!... Apoi, pune-l la răcoare, să nu i se altereze conceptele!... Bagă-l în beci, băiete! (Pauză). Serios? Nu mai încape? E beciul plin? Te priveşte, Georgele! Acolo la subsol, e gestiunea ta! (Râde cinic). Spune-le pacienţilor tăi să strângă rândurile! E nevoie de solidaritate, de mai multă coeziune socială... Ţara trece prin clipe grele... Nu e momentul să ne gândim la confort... (Pauză). Bine! Scoate ofiţerii din beci! Bagă-i la carceră... (Închide telefonul).

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!