fascism şi ţări

În România existau minorităţi naţionale, iar ideea de bază era crearea unui stat ideal pentru o naţiune ideală: cea română. În anii '40 biopolitica a devenit politică de stat, cu alte cuvinte România a introdus legi rasiale, cum ar fi legile antievreieşti, care prevedeau, printre altele, o definiţie pe bază de "sânge" a românului. Unele idei eugenice şi biopolitice au fost împrumutate din Italia fascistă şi Germania nazistă; altele au fost rezultatul direct al naţionalismului românesc.

Marius Turda în ziarul "România liberă", interviu (22 noiembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă, români, sau veţi pieri!

Ne-am adunat la căpătâiul ţării
să o vedem cum moare de frumos,
bolnavă grav de molima trădării
cuţitul scârbei i-a ajuns la os.

Au hărtănit-o ca pe-o căprioară
şi lupi, şi corbi, şi câini fără stăpâni
trag toţi de ea, o rup în colţ de fiară
ţigani, maghiari, arabi, evrei, români.

Aşa-i democraţia, ni se zice,
sub masca ei se jefuieşte tot,
Consiliul Europei ne dă bice,
Suntem paralizaţi de-un vast complot.

A fi român e-o vorbă de ocară,
a-ţi apăra hotarul - e stupid -
prin puşcării trag generali să moară
iar bişniţarii şi-au deschis partid.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1993)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

Benito Mussolini în Fascismul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genul de biopolitică ce a apărut spre sfârşitul anilor 1930 a fost nu numai un proiect al elitelor şi experţilor, dar şi o transformare socială şi culturală complexă, un discurs, un set de idei şi practici, care nu numai că a dat formă strategiilor ingineriei sociale, dar a şi modelat profund comportamentul social. De asemenea, trebuie să ţinem seama că ideea biopolitică a unui stat total care controlează şi administrează organismul naţional era o componentă intrinsecă a discursului eugenic pretutindeni în Europa, nu doar în Italia fascistă şi în Germania nazistă.

Marius Turda în Eugenism şi modernitate. Naţiune, rasă şi biopolitică în Europa (1870-1950) (octombrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A afirma că un guvern democratic, aşa cum există în Franţa, în Anglia, în ţările scandinave şi în alte părţi nu are o valoare reală pentru muncitor este un nonsens... Nu am ascuns niciodată imperfecţiunile democraţiei, aşa cum există aceasta, dar o prefer dictaturii comuniste. Rusia a suprimat orice opoziţie politică. Libertatea cuvântului, a presei, a reuniunilor sunt refuzate tuturor, cu excepţia partidului comunist. Muncitorul rus, păzit milităreşte, spionat în viaţa sa particulară, nu este un om liber. Dictatura comunistă este asemenea celei fasciste.

citat din Walter Citrine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate

E-n amurg şi dinspre vale,
În revărsare de petale
Florile răspândesc parfum;
Nimeni nu mai e pe drum...
Nici vântul nu mai adie
Şi-i linişte pe câmpie.
În acest splendid decor,
Stând pe verdele decor,
Cu cântec plin de nostalgie,
Cu zâmbet de melancolie,
Plutind pe aripi de mister,
Colind oceanul de eter,
Străbat pe drum de ochi ascuns
Şi văd ce gândul n-a pătruns.
Apoi din spaţiul infinit
Cobor în suflet pustiit...
De lume sunt departe mult,
Singur vorbesc, singur ascult,
Mă bucur singur, singur plâng,
Singur deşertul vieţii-nfrâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din În singurătate (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un biet şi brav român soldat, ce am fost în vechea armată română, văzând numai în ultima lună zece filme sovietice despre victoria lor, alte zece ale aliaţilor despre victoria lor, m-a cuprins deodată o nesfârşita milă după caii şi ţăranii ce au murit stupid şi total inutil în acest al doilea război mondial; Noi am dat peste 800.000 de morţi în Răsărit, alţi 300.000 în Apus; faţă de numărul locuitorilor ţării mele de atunci, avem un procent uriaş, de zece ori mai mare ca al Angliei/SUA. Despre lupta noastră doar noi vorbim, între noi, în şoaptă; deşi, eu ca bătrân sergent, ţină-ţi aminti ca astăzi, la aceasta teribilă aniversare a înfrângerii a uneia din marile puteri fasciste, noi, aşa cum ne vezi, şi ne ştii, că suntem singurul popor din Europa care, fără să fim deloc fascişti (vorbesc de armata română, în toată divizia mea - 18 infanterie Sibiu - erau doi foşti legionari din Răşinari), am luptat împotriva bolşevismului (de care ştiam şi nu ştiam mai nimic), şi fără sa fim deloc comunişti, am luptat şi împotriva hidrei fasciste. Cehii cât au luptat? Dar polonezii? Dar francezii? Dar bulgarii?

Ion D. Sîrbu în Traversarea cortinei (15 mai 1985, Craiova)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele de demonstranţi care de ziua eliberării României de sub dominaţia fascistă raportează conducerii de partid şi de stat, celui mai vrednic fiu al naţiunii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, rezultatele concrete, palpabile ale unei politici de construcţie multilaterală, arătând în fiecare domeniu al vieţii economice cum sporeşte cantitatea de bunuri şi cum se perfecţionează nivelul de trai, arată, în fapt, ideile noi de care se lasă pătruns omul muncitor, un chip al formării omului nou.

Tudor Octavian în revista "Flacăra" (25 august 1977)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Lifte rele, pofticioase, cu nesaţ muşcaţi din viaţă-
Viaţa mea şi-a celor singuri, fără mâine şi speranţă!
Daţi de-averi pe dinafară, saci de bani vă strică somnul,
Dar-ar sfinţii să vi-i fure, să vă pedepsească Domnul!

Să rămâneţi fără casă, fără toată-agoniseala,
Să trăiţi ca cerşetorii, să vă răscolească boala,
Să n-aveţi un leu de pâine, căuta-r-aţi prin gunoaie
Şi din nopţi să faceţi ziuă, să dormiţi pe pat de paie!

Să vă plângă-n zori copiii, pentr-un simplu colţ de pâine,
Să vă înghiontească cizma, ce pe-un vagabond de câine,
Să umblaţi din uşă-n uşă, nimeni să nu vă deschidă
Şi pe rând, bogaţii lumii, porţile să vă închidă!

Să vedeţi şi voi cum este, şi cum sărăcia doare,
Să trăieşti de azi pe mâine, în genunchi, nu în picioare,
Cum îţi vine să faci crimă şi apoi să-ţi curmi şi viaţa.
La ce bun s-aştepţi să vină-, disperare, dimineaţa?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!