fericire şi neplăcere

plictiseală (vezi şi plictis)

Plictiseala nu este altceva decât dorinţa curată de fericire, nesatisfăcută de plăcere, dar nici lovită făţiş de neplăcere.

definiţie clasică de Giacomo Leopardi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-ţi mai aducă Dumnezeu o boală, din când în când, sau o acută neplăcere fizică, pentru a preţui, ca o fericire fără margini, bucuria de a deveni sănătos!

Gib Mihăescu în Rusoaica (1933)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instinctul sexual este cel mai greu educabil şi cu toate că lumea încearcă să-şi înfrangă poftele sau le ţine ascunse, totuşi sunt rari oamenii care să nu dorească o eliberare de restricţii morale şi ades se lasă purtaţi de impulsul instinctelor. Sexul vrăjeşte, îţi aduce extazul, plăcerea de o clipă sau plăcerea perpetuă, te face să visezi, să te simţi puternic, să te ştii dorit sau iubit. Instinctele nesatisfăcute generează o stare de tensiune care provoacă o senzaţie de disconfort şi neplăcere. Fericirea este o stare relativă, înnegurată de orice interdicţii şi restricţii, care provoacă frustrări, nervi, nevroze.

V.D. Salingen în Rasputin, amantul mistic (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim liberaţi de suferinţă şi frică şi, după ce am atins acest ţel, furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului şi a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absenţa ei simţim durere. Dar când nu simţim durere, nu mai simţim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. Şi, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuşi nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferinţă e un rău, totuşi, prin natură, nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele faţă de altele şi, ţinând seama de avantaje şi dezavantaje.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecăţile oamenilor sunt contradictorii şi pe cei care unii îi socotesc demni de răsplată, alţii iî consideră demni de pedeapsă. Astfel o înţeleaptă organizare, cruţă pe cel care nenorocirea l-ar putea face mai rău şi nu poate să-l lase să sufere pe cel care nu poate răbda. Altora, providenţa le împarte fericirea proporţional cu nenorocirea, după calitatea sufletelor lor;îngăduie ca alţii să fie puternic zguduiţi pentru ca virtuţile lor sufleteşti să se întărească prin practica şi exerciţiul răbdării. Unii se tem mai mult decât trebuie de ceea ce de fapt pot să suporte, alţii dispreţuiesc mai mult decât trebuie ceea ce nu pot să suporte;pe aceştia experienţa îi duce la cunoaşterea de sine. Aceeaşi explicaţie are şi faptul că celor răi li se întâmplă când neplăceri când lucruri dorite, pedepsele lor pe unii îi abat de la nelegiuiri, iar pe cei pe care îi lovesc îi corectează. În această chestiune, cred că se poate ţine seamă şi de posibilitatea de a fi unul cu un temperament aşa de iute şi de nestăpânit, încât lipsa de cele necesare să-l împingă pâna la nelegiuire. providenţa vindecă boala acestuia dându-i ca leac avere multă, pe alţii i-a prabuşit în ruină meritată o fericire dobândită pe nedrept. Căci numai puterea divină este aceea pentru care şi răul să poată fi un bine, când folosindu-se de el cu măsură, ajunge la realizarea vreunui bine.

citat clasic din Boethius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Fiinţă naltă, lungă vedere,
Izvor puternic de mângâiere,
Pavăză sfântă astui pământ!
Dă ascultare, nu-ţi fie silă,
Unui glas jalnic, ce cere milă,
Ce a se plânge are cuvânt.

Nu se cuvine a se răpune
În vânt ca fumul o rugăciune
Cu plâns făcută lângă altar,
Unde nădejde are oricine
Să dobândească cerând vrun bine
Sau lui să-ncete vrun ce amar,

Unde tot omul, când îţi vorbeşte
Vorbe în taină, smerit priveşte
A ta fiinţă de faţă stând;
Unde tu însuţi simţi datorie,
S-arăţi oricărui spre bucurie,
Că vrei fierbinte s-ajuţi oricând!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Cârlova
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există...

Nu există-n lume viaţă, există doar existenţe,
cu târguieli ca la piaţă poţi obţine noi licenţe!

Nu e-n lume bun prieten, există doar profitor,
face sluj şi sare sprinten până te lasă cu dor!

E o mare amăgire să crezi că banul rezistă,
îl cheltui cu bună ştire, altă cale nu există!

Nu există fericire cât să dărui şi-ţi doreşti,
primeşti doar despăgubire atât cât să te-amăgeşti!

Nu există nici iubire, este doar un moft păgân,
trece timpul în neştire, umilit ajungi bătrân!

Nu există nici amanţi, sunt doar nişte-ndrăgostiţi,
ei galanţi, focoşi, culanţi, ele pure şi cuminţi!

Nu există vreo povară care nu provoacă sila,
flămânzim, răbdăm ocară, însă Dumnezeu cu mila!

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si sperantele dispar

Trec adesea pe aleea ce coboară înspre râu.
Tulburat de-atâtea gânduri, te aştept până târziu,
Să revii măcar o clipă, în lunca nemuritoare,
Unde ne-am jurat credinţă, într-o zi plină de soare.

Să-ţi revăd mersul alene, cu privirea în pământ,
Chipul tău atât de sobru, părul legănat de vânt,
Apoi…să te strâng în braţe, răvăşit de-atâta dor
Şi să-ţi spun vorbe frumoase de iubire şi amor.

Să te-ntreb cu nostalgie: Ce mai faci? Şi, cum o duci?
A trecut atâta vreme, îţi mai aminteşte de-atunci?
Când destinul ne-a dus paşii la salcia din zăvoi,
Mai feriţi de ochii „lumii”. Eram numai amândoi.

Eu te cuprindeam în braţe, sărutându-ţi gura dulce
Şi-ţi spuneam: rămâi cu mine, luna plină să ne-apuce,
Şi sub raza ei gălbuie să-ţi văd faţa-mbujorată,
Trupul tău ca o garoafă, stângăciile de fată,
Lacrimile de tristeţe, şi privirea-nvolburată,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pipăruş modern

A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi şezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări şi post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-şi cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună şi cuminte,
Cum alta nu găseşti în sat,
Şi oablă-n mers şi dreaptă-n stat
Şi rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viaţă-n ei;
Şi-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Şi-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi – poznit itos!-

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!