foc şi grăniceri

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tremură pe scară

Nu-s nici eu, nu eşti nici tu
Fulgeră dinspre amiază,
Ploaia-mi pare un atu
Care incă delirează.

Nu eşti tu, nici eu nu sunt,
Sărutări tot mai puţine,
Am deja părul cărunt
Şi un junghi ce mă reţine.

Dac-am fi ce fost-am ieri?
Plini de rouă şi culoare,
Ghid al marilor tăceri,
Suflete încântătoare.

S-ar trezi la viaţă, focul,
Marea, muntele şi cerul,
Căutând tot iarmarocul,
Dragostea şi grănicerul

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulţi

cred că poezia se scrie cam cum
ţi-ai face o labă sau două de grizzly
(de altfel, foarte gustoase)
la un foc înteţit cu alcool... nu
îmi vine să râd: dimpotrivă, poezia este atunci
când labele ursului grănicer
(de altfel, foarte duioase)
la vama puţin frecventată
a pustiei se înfig în cer şi aproape că sfâşie (?!)
picioarele lungi ale stelelor
(de altfel, foarte păroase)
apoi se odihnesc pe obrazul
care-ţi arată cum ochiul ar fi
superior unui umăr ce urcă spre frunte
cu inima bine
atât de bine şi fals
scrisă în documente oficiale în care
foarte mulţi
stau cu capul şi cred
stau şi cred

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpedele gândului

Limpedele gândului... mă ţine,
Verilor răcoare-nspre amurg,
Flacără pătrunsă-ntre rubine
Şi albastru ochilor ce plâng.

Aş putea rămâne... într-o doară,
Cumpănă sărutului străin,
Fluturii-n petale de coboară
Ignorând ermeticul destin.

Uneori... frumoasa mea iubită,
Palmele-s cuvinte şi tăceri,
Înflorind pe-a sânilor ispită
Când apar ai nopţii grăniceri.

Te-aş cuprinde într-o legănare,
Fluturând speranţe încă verzi
Şi dosind regrete-n buzunare
Când în iarbă... patimile-aşezi.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andilandi

Ruinele planetei se destramă,
Abisuri se deschid, înfometate,
Un ochi se-nchide peste-un ciob de teamă
Şi-un altul se închide în cetate.

Cu braţe retezate, strângem cerul
Ologi, ne plângem paşii, prinşi în lavă;
Ne-ameninţă, cu arma grănicerul
La un hotar, trăgând în vena cavă.

Ne mistuie un foc, (din Iad coboară).
Şi din cenuşa viselor trădate
Răsare o Măiastră primăvară
C-un cântec răstignit pe jumătate.

O zână din Tărâmul de himere
O "Phoenix" izolată-n sihăstrie
Renaşte din-ntr-un strigăt de durere,
Lumini celeste-i ning pe pirostrie.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă cu aceste dezordini, se aştepta ca în orice moment armata imperială să invadeze ţara. Totuşi, Maculia se mărgini să-l cheme de urgentă pe Jacan la Maculburg, în timp ce tancurile se îngrămădeau cât vezi cu ochii pe celălalt mal al Putanului. Jacan nu s-a dus la Maculburg, ci s-a închis, împreună cu Baban, doi soldaţi şi opt artiste de cabaret, în adăpostul anti-atomic. Trupele maculiste n-au trecut Putanul, limitându-se să-i sfideze pe cei câţiva grăniceri jormani rămaşi la posturi. La Jorjan, ciuma începuse să facă ravagii, în vreme ce zorabii se apropiau, lăsând o dâră de cadavre prin locurile trecerii lor. Ocolindu-i cu grijă, din ce în ce mai mulţi oameni luau drumul munţilor. Li se alăturau acelora care aşteptau cu speranţă ajutorul imaculist şi care erau din ce în ce mai numeroşi, sau vreunei bande de tâlhari, şi acestea din ce în ce mai numeroase. Canibalismul era, în aceste medii, la ordinea zilei. Dar toată lumea îşi procurase de-acum arme de foc şi, din pricina capacităţii lor de ripostă imediată, partizanii erau doar arareori atacaţi de tâlhari.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!