foc şi lână

Nu pune în acelaşi loc focul şi lâna.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe aceste pe neştiute în casă, iară paturile de paltini le aruncă în foc până la cea mai mică scândură. Focul ardea, iară în pocniturile focului împărăteasa părea că aude tot acele vorbe de înţeles nepriceput. După ce paturile arseră, încât nu rămase nici măcar o bucăţică de cărbune, împărăteasa adună cenuşa şi o aruncă în vânt, pentru ca să fie dusă peste nouă ţări şi peste nouă mări, ca parte cu parte în veci să nu se mai afle. Ea n-a văzut însă că tocmai atunci când focul ardea mai frumos se ridicaseră în sus două scântei şi, ieşind la lumină, căzură tocmai unde au fost crescuţi cei doi paltini, iară căzute aici, cele două scântei se prefăcură în doi mieluşei gemeni, din care unul era tocmai atât de frumos ca şi cellalt, tocmai atât de blând, cu lâna tocmai atât de strălucită. Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie!

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunăvestire

În noaptea asta lungă, fără sfârşit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înţelege mai puţin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreţi, întreabă,
întreabă şi nu înţelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniţă bună
un prunc.
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemişcat şi creşte mirându-se.

................................................

În noua noapte fără sfârşit
ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti.
Mă duc între ei să vestesc:
Tăiaţi-vă mieii pe cruce
În amintirea jertfei ce se va face.
Ridicaţi-vă de lângă foc

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să scape de câra ei, fiul de boier puse de tăie scândurile, făcându-le ţăndări mărunte. Iară spurcata astupă toate găurelele casei şi puse scândurile pe foc de arseră. Totuşi două scânteioare se strecură pe coş şi picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mieluşel ce creştea şi el prin curtea lui; acesta scăpând în grădină, mâncă busuiocul, şi îndată i se auri lâna. Şi aşa de frumos se făcu mielul, încât nu se mai găsea pe lume un altul aşa de frumos ca acesta. Crăpa fierea într-însa de necaz când văzu mielul; căci ţiganca pricepu că acesta nu era lucru curat pentru dânsa.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe povârnişul dealului îngerii îşi răsucesc veşmintele de lână prin ierburile de oţel şi smarald. Pajişti de flăcări sar până-n creştetul dâmbului. În partea stângă, ţărâna de pe creastă e bătătorită de toate omuciderile şi de toate bătăliile, şi toate zgomotele catastrofelor îşi deapănă curba. La dreapta, în spatele crestei, linia răsăriturilor, a înaintărilor. Şi în vreme ce fâşia de sus a tabloului e alcătuită din vuietul rotitor şi săltăreţ al scoicilor de mare şi al nopţilor omeneşti, dulceaţa înflorită a stelelor, a cerului şi a restului lumii coboară în faţa dealului, aidoma unui paner, chiar sub ochii noştri, zămslind prăpastia înmiresmată şi albastră de dedebsubt.

Arthur Rimbaud în Iluminările, capitolul XXI, "Mistică"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Ceea ce se află în cuvânt
se află şi în carne,
în ferocitatea lupului,
în respiraţia după amiezii.

Ceea ce se află în vin
în seara asta se află şi în vine,
o încrengătură care ţine
molia, cuibul şi lâna împreună.

Este râsetul pe care
îl scoate apa râului,
este în abisul care-l uimeşte
pe Narcis, privirea lui.

Cuvintele dau formă reticenţei
zorilor şi tuturor ruinelor acestora,
dansează pe rune străvechi şi prin noroi,
prin foc şi pulbere,
destin şi sânge.

poezie de Salgado Maranhăo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talpa opincilor

Ne mor datinile, ne mor...
Nu se mai toarce lâna în fuior
Imităm totul de la televizor!
Nu mai bem vin din ulcior.

Ne mor căluşari, ne mor...
Cu pita coaptă la foc, în cuptor
Cu doina de sus, a tulnicelor!
Fără urma opincilor.

Ne mor şezători, ne mor...
Nu se mai aude sunetul, de dor!
Al torsului şi baladelor
Şi paloşul poveştilor.

Şi ce o fii,.. după ce mor
Fără brazi şi jalea doinelor
Şi sunetele tălăncilor
Din ăst minunat popor..

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanului de pe Meteor*

Singur în singurătatea singurătăţii din această lume –
Navigator! Un om de veghe în viforniţa talazurilor în spume
Lângă Capul Furtunilor**, meditând, urmând vechi cutume,
Înfruntând marea sălbatică, atât de rar prietenoasă.

Aici, noi ne gândim la tine suflând din pahare, lângă foc,
Spuma miedului efervescent – fulgi de ninsoare luminoasă.
Ne gândim la tine şi strânşi în jurul mesei dăm noroc;
Bem pentru cel care tunde lâna oceanului lovit de-amoc***
Şi pentru revenirea velierului Meteor acasă.

*Această poezioară-toast a fost scrisă de Melville pentru fratele său, Thomas, căpitan pe velierul american Meteor
** Capul Furtunilor sau Capul Bunei Speranţe (Cape of Good Hope), dar, în extenso, poate semnifica şi orice alt loc de trecere periculos de pe oceane.
***În cazul de faţă, o izbucnire violentă, furie inexplicabilă.

poezie celebră de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi forţat traducerea, în lipsa unei rime mai inspirate: foc-noroc-amoc. Aş fi tradus aşa: Aici, lângă foc, ne gândim [...] | Citeşte tot comentariul

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, uliţa îl aştepta la poartă. El nu ştia nimic: era aşa de mic!
Căsuţa lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci ştia numai să scâncească şi se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile şi cu picioarele, a prins să meargă de-a buşelea prin molateca împărăţie a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărăşia unui mieluşel de lemn potcovit cu rotiţe, bucălat şi fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de ţesături şi parcă mai degrabă mieluşelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilaşul păştea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune şi de măsuţe, sălaş al urşilor, al lupilor, al tigrilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări şi a ascultat cele dintâi ciripiri: muştele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul îşi croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moţăind scuturată în rodii de rubin şi adormind în cenuşă.

Ionel Teodoreanu în Uliţa copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpşune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpşunele, îndată se aude un şir de tropote, ca şi când ar veni şi s-ar apropia o ceată de călăreţi. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu prietenii şi cu curtenii săi la vânat. Tot voinici frumoşi, crescuţi în şeile cailor, dar cel mai frumos şi pe cel mai înfocat armăsar era... cine altul putea să fie?... Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori şi călăreţii deteră în pas mai încetişor, până ce, veniţi şi sosiţi, se simţiră duşi.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilor, în fiecare zbieret ieşit din gura lor, în fiecare privire află ceva, care îi cădea greu şi totuşi îi ustura inima. Văzând că soţul său a îndrăgit mieluşeii, împărăteasa iarăşi prinse gând rău şi nu se împăcă până ce, când cu bine, când cu rău, când cu vorbe dulci şi când cu plâns, nu făcu pe feciorul de împărat ca să se învoiască cu pierzarea mieluşeilor. Mieluşeii fură tăiaţi. Ce nu se putu mânca, împărăteasa puse să se arunce în foc... în foc şi piele, şi lână, şi oase, şi tot ce a mai fost. Nu mai rămase nimic. Nimeni n-a băgat de seamă că tocmai pe fundul vasului în care s-a spălat carnea, între crăpătura doagelor, au rămas două bucăţele din creierii mieluşeilor. Când apoi slujnica împăratului s-a dus la vale după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până în apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au carantinat luna

şi-au rămas pe dinafară
lupii cei răi şi cei buni
caută oi electrice cu disperare
strâng cupru şi fier
pentru zmeul venit de pe marte
scuipă foc mănâncă cuie
pune la punct toate măgăriile
din univers în ploaia acidă

au carantinat luna
şi nimeni nu poate părăsi
astrul cel apropiat de terra
lumea stă în hangare
privesc lupii care vânează
oi cu lână artificială
bună de împletit căciuli
care pot fi trase peste urechi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Firul de sânge care îmi iese din buzunar
firul de lână care îmi iese din ochi
firul de tutun care îmi iese din urechi
firul de flăcări care îmi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim despre memorie

vreau să mă miroşi ca pe-o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

poezie de Gellu Naum din Culoarul somnului (1944)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de aramă

E toamna-mbrăcară-n aramă,
Copacii au freza vâlvoi
În vântul suflând melodramă,
Asudă pământul de ploi.

E toamna mereu mai bătrână
Din munte coboară stihii
Iar norii cu straie de lână
Au tâmple deja argintii.

Nici soarele galben-lămâie
Nu pare a fi prea voios,
Dă iarna prin cer cu tămâie
Să fie omătul pufos.

În sobe începe să joace
Prin lemne un foc jucăuş,
Ne trecem uşor în cojoace
Cum poartă de-o viaţă Lăbuş.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

În mii de vaduri apele se scurg..
Şi pietre stau în calea lor
Copaci, cu ramuri, în lat şi-n lung
Şoptesc amar, cu dor..

Pe valea cea mai însorită
Spre cărările ce duc la ţară
Acolo mamă, te zăresc, înverzită
Printre firele de iarbă...

Aşteaptă-mă o clipă mama, nu pleca
O să vin din nou acasă
Mi-e jale, aştept a te vedea
Să-ţi simt căldura care mă apasă...

Lângă sobă, pe un scaun, şezând
înfrigurată ea stă şi coase

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Milon (8 martie 2023)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de octombrie

Octombrie! - îţi laşi iar - purpuriul
Şi-adulmeci pe spinări de foc amarul;
Cu braţele-n sinapse umblă harul
Când tu mi-atingi obrajii goi cu viul.

Păşeşte-o amintire de-astă noapte,
Când mi-ai şoptit dorinţa-ţi colorată,
Ducând pe curcubeu zărea-nstelată
Şi-mi picuri sângerânde nestemate.

Amorul te subjugă neînfrânt;
Oftezi simţirea când visez cu tine, -
Cad frunze-n stăvilare cu suspine -
Din lâna norilor mă picuri cu frământ.

Întinde-ţi, toamnă, mantia cea lungă
Şi basme naşte-n flori de crizanteme!! -
Azururi galbene şi roşii să ne cheme,
Şi scrumul tău cu cântec să se ungă!...

poezie de Aurel Petre (21 octombrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău

De dragul tău se scutură în depărtare,
Tristeţi ce uneori mă copleşesc,
Şi lângă tine eu sunt mult mai tare,
Deşi de dragul tău eu simt că mă topesc.

De dragul m-aprind, mă răzvrătesc,
Apoi în ochii tăi îmi caut alinare,
Şi inima în piept o simt şi-o urmăresc,
Cum pendulează între certare şi iertare.

De dragul tău eu nu mai sunt un zbir,
Şi nici la ghinioane nu mai am noroc,
Asprimea îmi devine lână de caşmir,
Dar sunt ca gheaţa când mă supăr foc.

De dragul tău eu mă visez şi mâine,
Şi peste deznădejdi sădesc speranţe,
Iubirea ta îmi hrăneşte sufletul cu pâine,
Şi-i cântă în amurg tangouri şi romanţe.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!