frânare şi libertate

Spectacolul înspăimântător, dar trecător al morţii unui ticălos este o frână mai slabă împotriva infracţiunilor decât îndelungul şi continuul exemplu al unui om privat de libertatea sa.

Cesare Beccaria în Despre infracţiuni şi pedepse
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul înspăimântător dar momentan al morţii unui scelerat este pentru crimă o frână mai slabă decât lungul şi continuul exemplu al unui om privat de libertatea sa.

Cesare Beccaria în Despre delicte şi pedepse (1764)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Responsabilitatea înseamnă aservire, iar aservirea înseamnă o frână pentru libertate.

Alberto Vazquez-Figueroa în Pământ virgin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

D' ale pandemiei...

Nu protestaţi că masca medicală,
Ca frână libertăţii e menită.
Ea, masca, are funcţie duală:
Ascunde-o altă mască, ipocrită.

epigramă de autor necunoscut/anonim, traducere de Gheorghe Pârlea
Adăugat de Gheorghe Pârlea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fumez tot Mărăşeşti

nu buzunăriţi monumentele nu vă bazaţi pe
inflaţia papagalilor pe conformişti pe frâna
măgarului nu refuzaţi prietenia şoriceilor aciuaţi
în sediul consiliului de miniştri din Antarcdida
nu
plângeţi pentru un pumn de cuie
necesar la coşciugul ambasadorului Curhuie nu

aşteptaţi bunul simţ atomic mărinimia şi alte
cucuie
chiar dacă suntem contemporani cu sfârşitul
lumii chiar
dacă lumea este şi nu e

Nu vă rezemaţi de Tinereţea mea nu buzunăriţi şi
ultima statuie
prieteni
sărutaţi frumos
crucea Libertăţii acolo jos
gâdilaţi rădăcina că vine generosul uriaşul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan David (15 iulie 1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există printre realităţile care ne stau în faţă, unele în puterea noastră şi altele independente de voinţa şi puterea noastră. Ţin de noi părerea, impulsurile, dorinţa, aversiunea, într-un cuvânt, tot ceea ce reprezintă propria activitate. Sunt în afara voinţei noastre trupul, faima, forţa de conducător, într-un cuvânt tot ceea ce nu constituie treburi specifice nouă. Cele ce depind de noi sunt libere prin esenţa şi natura lor şi nu pot fi oprite sau frânate de vreun obstacol. Cele asupra cărora nu avem nici o putere sunt lipsite de vlagă, supuse robiei, şovăielnice în faţa piedicilor şi la cheremul unor voinţe străine. Prin urmare, aminteşte-ţi că, dacă socoteşti libere pe cele care, prin natura lor, sunt roabe, dacă vei considera drept proprii pe cele străine de tine, te vei poticni în faţa obstacolelor, vei fi frământat, mâhnit şi vei cârti împotriva zeilor şi a oamenilor. Dimpotrivă, însă, dacă socoteşti drept ale tale, numai cele ce-ţi aparţin şi străine de tine, cum de fapt şi sunt, pe cele din afara ta, nimeni nu va putea vreodată să te constrângă, nimeni şi nimic nu-ţi va sta piedică, nu vei învinovăţi pe nimeni, nu vei cârti împotriva nimănui, nicicând nu vei avea duşmani, niciodată nu te vei lăsa doborât de ceea ce este dăunător.

Epictet în Manual şi Fragmente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

#Strada

Era, până ieri, traseul la muncă,
Ieşirea de mână în decor, libertate,
Dar şi furnizorul de comă adâncă
Sub scrâşnet de frâne... O moarte, pe roate!

A fost siluire cu steag, defilare,
Ocheadă în treacăt, privirea-n vitrine,
Dar şi sfârtecări în moral, degradare
De-un bitum gropar... E dutele-vine!

Era întâlnirea-ntre două, un colţ,
Speranţa găsirii cu-o nouă iubire,
Dar şi loc de ură, de şiş, pentru glonţ,
De bâte, mineri, "agenturi"... Răstignire!

Era, dar schimbată-i, nu mai este comună,
E-un nou nume propriu, o ebluisantă,
Prezenţa de nou! E cum zâna bună,
Numită idee, un popor... Epatantă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor de tine-n atâtea veşnicii

libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veşnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieţii
şi în cele cu lanţuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfinţituri de soare
şi mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin oraşe imaginare
şi te simt prin bruma sângelui meu
tinereţea mea îi pune frână morţii
şi mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mişcă nopţile reci prin cameră mereu
mă porţi prin frăgezimi de stea uşor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin şiruri de oglinzi concave, prin nunţi de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
şi-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diateza învinsului

1.
Adevărul dragul meu prieten e că n-ai făcut nimic bun
un an de zile. Ai stat în miezul lucrurilor şi te-ai îndestulat cu
mizeria promisă de alţii. O lună în Blocul Scriitorilor şi-ai slăbit.
Ai filtrat lumina şi întunericul dar n-a rămas nimic.

Ca din cearşafuri ai fabricat o sfoară din zile
şi-ai vrut să evadezi dincolo
de tine însuţi dar n-ai reuşit.

Erai conştient de limite şi n-ai făcut nimic pentru asta măcar să sapi
pe sub ele un tunel. Să rupi măcar o parte din tine pe care s-o arunci
de partea cealaltă a morţii
ca să rămâi aici fără să fi claustrat în propria piele

dar n-ai făcut-o. Te-ai mulţumit cu ideea că toţi oamenii au limite
dar nu şi le cunosc încă şi de-aia se cred invincibili. Nu vrei să vorbeşti despre graniţe
ţi-ar plăcea mai mult să-ţi aduci aminte despre Domnule Motan
pisoiul pe care l-ai pierdut. A fugit sau a fost furat

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Ancuţa (26 iulie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!