frumuseţe şi palate

Veneau călători de peste mări şi ţări în oraşul împăratului ca să vadă palatul şi grădina şi toţi se minunau de atâta frumuseţe, dar când auzeau privighetoarea spuneau: "Ceva mai frumos nu se poate!"

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile pe care le scriau învăţaţii erau răspândite peste tot pământul şi câteva din ele au ajuns şi până la împăratul Chinei. Şezând pe tronul lui de aur, le citea şi dădea din cap mulţumit, fiindcă în cărţile acelea se spuneau lucruri aşa de frumoase despre oraş, despre palat şi despre grădină. "Dar mai frumos decât totul e privighetoarea", spuneau cărţile.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încăpăţânat să mă cuibăresc în suflete neprimitoare şi reci, pe care le credeam palate frumoase şi m-am trezit captivă în nişte peşteri goale...

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este GENIAL să te cuibăreşti „în suflete neprimitoare”, este SUPERB să le fi crezut „palate frumoase” şi extrem de TRIST [...] | Citeşte tot comentariul

Povestea pe care v-o spun acuma s-a întâmplat în China, în vremuri străvechi. Palatul împăratului Chinei era cel mai frumos din lume, clădit numai din cel mai scump porţelan, dar aşa de sfărâmicios, aşa de gingaş, încât trebuia să umbli cu mare băgare de seamă prin el să nu se spargă.

începutul de la Privighetoarea de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a rugat lui Dumnezeu s-o ajute şi s-a culcat. Deodată i s-a părut că zboară şi ajunge la palatul zânei Morgana. Zâna i-a ieşit înainte, frumoasă şi strălucitoare, şi totuşi semăna cu baba din pădure care îi dăduse zmeură şi-i spusese de lebedele cu coroane de aur pe cap.

Hans Christian Andersen în Lebedele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna în mijlocul toamnei

Norii asfinţitului se adună-n depărtare, aerul e limpede şi rece,
Calea Lactee este tăcută, mă întorc la palatul de jad.
Frumuseţea acestei vieţi şi a acestei nopţi se va sfârşi,
Unde voi privi oare anul viitor lumina lunii?

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se urcară şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe dasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit. Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit...

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un muzeu este un palat al culturii în care domneşte mereu iubirea pentru cunoaştere, dând frumuseţii spectaculoase naştere.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 95

Un chip frumos ruşinii-i dai pe lume
Ce, ca rugina rozei parfumate,
Pătează ce-i frumos în al tău nume;
Şi tu pari dulce, însă ai păcate.
Iar cine viaţa ta o povesteşte
Vorbind lasciv de-a ta destrăbălare
Nu te-njoseşte, ci te preamăreşte;
Parc-ar rosti o binecuvântare.
Şi-acele vicii care sunt în tine
Sălăşluiesc ca-n mândrele palate
Unde-al splendoarei văl astupă bine
Tot ce-i murdar şi vezi lucruri curate.

În viaţă, dragul meu, tu chibzuieşte
Prost folosită, lama se toceşte.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liviu Dragnea, către guvernul său

Dragul meu guvern frumos,
eu te-am pus, eu te-am dat jos,
că nu-mi mai eşti de folos.
Eu te-am băgat, eu te scot.
Să te suport numai pot.
Eu te-am numit, te-am instalat,
pe parcurs, tu mai trădat.
Cu ai mei confraţi din ceată,
cu moţiunea aprobată,
Cu tot riscul asumat
te voi scoate din palat.
De tine m-am săturat,
că n-ai jucat cum ţi-am cântat.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roşu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, şi se hotărî a se duce tocmai acolo să-i aducă leacul. Îşi luă ziua bună şi plecă. Dar încotro s-apuce? căci nici nu mai auzise până atunci de aşa ceva. Apucă şi el într-un noroc spre răsărit şi, mergând prin desişurile pădurii, zări un palat mai frumos decât acela în care şedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zână măiastră. Cum o văzu, îi căzu cu drag. Dară măiastra, ieşindu-i înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat şi îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înţeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ş-apoi era atât de frumoasă şi de gingaşe, ca o floare!

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perle de iubire

Nu am bijuterii, nici nestemate,
La lună nu ajung ca să ţi-o dau,
Însă-ţi pot da cuvinte, ţie, toate
Şi în iubirea ta promit să stau.

Nu voi avea palate pentru tine
Şi nici grădini cu flori în curtea lor,
Dar am câmpii care de maci sunt pline
Şi susurul din apa de izvor.

Eu n-am s-aduc frumosul din tarabe
Să îl aştern sfios la pieptul tău.
Voi împleti din garofiţe salbe
Şi-un cer te va iubi-n albastrul său.

N-am perle, poate doar de bucurie,
Ce vor cădea din ochii tăi când plângi,
Când tu vei fi a mea şi-ţi voi fi ţie,
Atunci am să te rog să mi le curgi.

poezie de Adi Conţu (17 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă din întâmplare faci o plimbare sentimentală pe colinele care încing Iaşii la apus, dacă-ţi dai osteneala să urci până la feluritele mănăstiri, şi cu deosebire de Galata, care, o spunem cu umilinţă, ţine de Sfântul Mormânt, dacă te opreşti la câţiva paşi de desubtul ruinelor palatului Ipsilanti, căzut în zorii lui, ca şi stăpânii, uimirea ce te cuprinde e mare pe cât de frumoasă e panorama pe care o desfăşoară Iaşii.

Alecu Russo în Iaşii şi locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prind aripi când iubirea e sprijinul meu

Prind aripi când iubirea e sprijinul meu cald,
Dispar dureri profunde, în bucurii mă scald,
Visez în plină noapte cum îngerii în zbor
Îmi pătrund în suflet cu farmec şi fior.

Totu-i frumos, mă strigă viaţa-n forme noi,
Necunoscute fapte rodesc peste noroi,
Împletesc cunună de flori viu colorate,
Mă mulţumesc în umbre cu urme de palate.

Iubirea este spiţa la roata care duce
În ceasul veşniciei clipa cea mai dulce,
Sărutul care soarbe speranţa din păcate
Şi mă-nalţă iarăşi în lume pe-ncercate.

Am aripi când iubirea mă-nalţă la nou rang,
La inima frumoasă a omului meu drag
Să pot visa în noapte toţi îngerii în zbor,
Să vă pătrund în suflet cu farmec tuturor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ajunse şi găsi pe toţi ai lor adunaţi la tatăl său, începu să le povestească şiretenia celor ce i se întâmplase. Când ajunse să le spuie că a zis broaştei: "Tu să fii logodnica mea", toţi se umflară de râs deodată şi începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri şi cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură, şi-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Daca văzu, tăcu din gură şi înghiţi ruşinea ce-i făcură fraţii înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, îşi zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la logodnica sa. Iară împăratul puse de împodobi palatul şi cetatea cât se putu mai frumos, ca să-şi priimească nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sărbătoare, ostaşii se gătiră ca de alai, până şi copiii se veseleau de veselia împăratului. Veniră unul după altul feciorii cei mai mari ai împăratului cu logodnicele lor. Ce e drept, şi ele erau frumoase, hainele pare că le erau turnate pe dânsele. Fiecare îşi adusese zestre însemnată: robi, cai, căruţe ferecate; şi le priimise împăratul cum se cuvine împăraţilor şi fiilor de împăraţi.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul din cântecele Palatului

Ea nu mai are lacrimi, dar visele nu vin.
Ea îi poate auzi pe ceilalţi cântând în noapte.
Ea a pierdut iubirea lui. Singură cu frumuseţea ei,
Stă rezemată până în zori de perna parfumată.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost, iubito, cerşetor şi rege

Am fost, iubito, cerşetor şi rege,
În patul tău, cel mai frumos regat,
Cerşind iubirea, am făcut-o lege
Şi-am fost la fericire condamnat.

Am fost stăpân pe trupul tău o noapte,
Supusul tău până în zori de zi,
Am construit în dragoste palate
Şi-am înălţat în vis împărăţii.

Ajuns, acum, la margine de lume,
Nici rege nu mai sunt, nici cerşetor,
Când văd că timpul dragostea-mi răpune
Şi că singurătăţile nu mor.

De-aceea în sonet vreau să rămână
Iubirea amândurora stăpână!

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (octombrie 2008)
Adăugat de Nicolae SILADE
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de-a merge la biserică, mergem la Caffé-chantant, unde ne-ntâlnim cu omenirea din toate unghiurile pământului, scursă la noi ca prin minune. Ba pentru că limba noastră cam veche, cu sintaxa ei frumoasă, dar grea, cu multele ei locuţiuni, îi cam jena pe prietenii noştri, am dat-o de o parte şi am primit o ciripitură de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită pe care cineva, dacă ştie niţică franţuzească, o învaţă într-o săptămână de zile. Bietul Varlaam, mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care în înţelegere cu Domnii de atunci şi c-un sinod general al bisericei noastre au întemeiat acea admirabilă unitate care-a făcut ca limba noastră să fie aceeaşi în palat, în colibă şi-n toată românimea, şi-ar face cruce creştinul auzind o păsărească pe care poporul, vorbitorul de căpetenie şi păstrul limbei, n-o mai înţelege.

Mihai Eminescu în ziarul Timpul (22 ianuarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai Prâslea singur, şi pe fiecare noapte să-i dea câte o trăistuţă de alune şi câte un pahar de vin bun. Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la uşe, n-auzea alt decât cum spărgea la alune pe nicovală! Iară când fu a treia zi, el ieşi dis-de-dimineaţă din odaie cu furca pe tavă, pe care o scosese din mărul zmeului, ce era la dânsul, şi o dete argintarului ca să o ducă fetei împăratului. Argintarul nu mai putea de bucurie, şi-i făcu un rând de haine; iar pe la nămiez, când venise slujitorii împăratului ca să-l chele la palat, el se duse şi îi dete furca care torcea singură. După ce împăratul se minună de frumuseţea ei, dete argintarului doi saci de bani. Fata, cum văzu furca, îi trecu un fier ars prin inimă; ea cunoscu furca şi pricepu că Prâslea cel viteaz trebuie să fi ieşit deasupra pământului.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!