gânduri şi încăpăţânare

Rezistenţa pensionarului

Cu sănătatea eu mă lupt cumplit,
Mă încăpăţânez şi pe dreptate,
Rezist la gândul meu nesăbuit
Că în curând primi-voi compensate.

epigramă de Gheorghe Enăchescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încăpăţânarea: dopuri de ceară în urechile gândirii.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza convingerii în delir nu se deosebeşte de modul în care se constituie convingerea în cazurile normale, unde nu intervine refularea. Cu toţii investim convingerea noastră în conţinuturi de gândire care îmbină adevărul şi falsul şi extindem această convingere de la unul la celălalt. Ea se difuzează de la elementele adevărate la cele false şi le apără pe acestea din urmă, chiar dacă mai puţin obstinat decât în cazul delirului, împotriva criticii cuvenite. Şi în psihologie, relaţiile, protecţia pot înlocui valoarea proprie.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scurtă poezie scrisă în momentul când râul umflat arăta ca un ocean învolburat

Am fost de felul meu încăpăţânat şi dependent de versurile perfecte,
m-am zbătut de moarte să găsesc cuvinte care să surprindă.
Acum, la bătrâneţe, poeziile curg liber, în felul în care
la venirea primăverii florile şi păsările uită suferinţele-îndurate.

Un pavilion nou a fost construit pentru pescuitul la undiţă,
dar eu prefer o plută de bambus în locul bărcii.
Dacă gândurile mele ar fi călăuzite de poeţii Tao şi Xie1,
noi am călători şi-am scrie poezii împreună.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere înainte

Când repriveşti fost în imagini şi doar din retrăiri trăieşti,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ţine, nu mai eşti!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Şi uiţi că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îţi retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp şi d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neştiut şi-o zi-i din altă,
Să-ţi smulgi din frâie neputinţa, trenul ţinut uitat în haltă,
Să-ţi porţi gând nărăvaş cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să laşi trecut, să înfrunţi un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o ştie, nu te minte
Şi întoarcerea să-ţi faci elan de zbor, spre abisul înainte!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid ochii şi privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpăţânează să creadă în veşnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranţe se leagănă anemic
iar visele au amorţit agăţate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carta Atlantică

Ce-aţi luaţi cu voi, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce-aţi luaţi cu voi dincolo de mare?
O inimă neînfricată-ntru gloria Domnului,
Am dus noi Cartea Sfântă, Sabia Cuvântului;
Credinţa-n promisiunea Lui:
El va fi a sufletelor noastre salvare.

Care vă sunt amintirile, Peregrinilor, Peregrinilor?
Unde-s visele cu care-aţi plecat spre-o altă ţară?
Am purtat cu noi cântecele pe care taţii noştri le-au cântat
Lângă sobă când eram copii cu sufletul curat –
Şi cuvintele frumoase ale limbii materne, de neuitat,
În care-am învăţat să ne rugăm întâia oară.

Ce aţi găsit acolo, Peregrinilor, Peregrinilor?
Ce aţi găsit dincolo de valurile mari?
Un pământ încăpăţânat şi-arid,
Nevoi şi foamete, şi boli insinuându-se perfid:
Le-am întâlnit, le-am îndurat şi-am suferit cumplit,
Dar nu mai doream să mai fim robi unor tâlhari.

[...] Citeşte tot

poezie de Francis Brett Young, 1884 –1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea toamnei noastre

Cad ultimele frunze din ram,
Eu mă încăpăţânez să te am,
Storul pleoapei m-ascunde în noapte,
Cu lacrimi şi vise vrea să m-adape.
Se tânguie-n noapte copacii de sticlă,
Şi dor... tăcerea şi gândul –
Fiorduri la ceas de durere,
Clepsidră ascunsă în noapte, de neagră tăcere...
Mai ninge şi lacomi, trec vulturi la margini de dor,
Lumină şi taină – cuşete în tristul poem,
Mi-e frig şi mi-e teamă şi cel mai adesea mi-e somn,
Căci viaţa îmi este de-a pururi, jar şi blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergea pe malul

mării unde valurile se spărgeau
cu vechea lor încăpăţânare
era urmat de câteva gânduri
care aproape-i săreau în spinare
se uita că putea fi un loc prielnic
pentru a trage mâţa de coadă
în vântul cald de contrabandă

părăsise oraşul pentru că îi era dor
de gălăgie şi de aventuri periculoase
nimeni n-ar vrea să petreacă în oraşul
unde nimeni nu se mai îmbătase
de-un veac este anormal şi pentru el
să vadă un câine cum rânjea la soare
în timp ce era ars de ultraviolete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am ales
să vorbesc tuturor
despre tine, eşti,
fără-ndoială,
cea mai complicată făptură
din univers...
Eu te-am asemuit
unui înger învins
într-o bătălie
cu final cunoscut,
dar tu,
te-ai încăpăţânat să crezi
în victorie, până la ultima
suflare...
Adună-ţi gândurile
şi pleacă,
până nu-i prea târziu...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există suflet liniştit în furtună

Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpăţânat marea să mă-nveţe cu ea.
I-am simţit împreună îmbrăţişarea necerească.

De multe ori,
ca un albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolţiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
să nu-i simt furia înaintării spre sarcofage.

Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.

Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescăruşilor.
Din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi intelectuali moderni se felicită pentru a fi reuşit pretinsa descoperire monumentală cum că capitalismul şi altruismul sunt ultimamente incompatibile. Şi totuşi ei sunt încă prea afurisit de ignoranţi pentru a realiza, sau prea afurisit de încăpăţânaţi pentru a recunoaşte, faptul că altruismul categoric nu este singurul cod moral disponibil omenirii; de fapt, este cel mai sângeros şi cel mai regresiv dintre acestea. Astfel de gândire oprită din creştere din partea intelighenţiei a rezultat în comiterea de către ei a atrocităţii intelectuale de a respinge capitalismul şi libertatea, în locul altruismului şi a coerciţiei.

citat din Rick Gaber
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de puritate se topesc peste noi

Cerul albastru metalic
cerne peste noi puritate,
fulgi deşi, jucăuşi luminează
noaptea de cobalt măiastră.
Gândul meu cristalin bate-n fereastră,
iubirea-i întinsă pe-o plapumă pufoasă.
În densitatea inimii simt o dulce-armonie,
pentru-o iubire sperată, încăpăţânată,
simţită în suflet, in carne, in sange si oase.
Ochii se fixează pe fulgii de zăpadă,
mintea se lasă legănată,
inundată de dorinţa din alte vieţi strămutată.
Noi doi în balansoarul vieţii
cu aripi de doruri dotaţi,
străpungem imensitatea albastră
şi fulgi de puritate se topesc peste noi,
invadează cu a lor strălucire
fiinţa şi nefiinţa din noi doi.
Din albul cristalin imaculat
răsar flori multicolore,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex remarcase însă că "Ucigaşa" era drăguţă şi prietenoasă, ceea ce n-ar fi crezut despre ea la început, în primele zile, când o considera nesuferită şi dorea să scape de ea... Iat-o acum: Intrase, destul de furioasă în curtea casei lui şi se îndreptase grabnic spre Ovidiu, căruia-i ticăia inima mai des decât unui cocoşel în acele momente... Îşi păstră totuşi calmul, pentru a nu strica planul pus la cale de genetician; fusese bine ticluit. Alex, încă ascuns în apropiere, auzi toată discuţia dintre body-guarzii săi, "Ucigaşa" şi "Cocoşul". "M-a făcut aiurit şi căpos..." îşi zise el în gând, fără a părea supărat din acest motiv. "Ah, e îndrăgostit..." îi găsi tot geneticianul o scuză.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Nu, nu mergi nicăieri!
Lucian: Te rog, doctore...
Stela: Nu! Dacă până acum te-am iertat, de data asta nu mai ai scăpare! E prea de tot! Treci imediat în cabinetul medical şi vom afla ce-i cu oboseala asta exagerată pe capul tău!
Lucian: Dar nu-i nevoie...
Stela: Ba da, dacă eu am spus că e nevoie, atunci este! Clar, comandante?! Nu fi căpos!
Alex: Lasă-l, iubito! Te rog eu...
Mihai: Chiar aşa, lasă-l! Poate într-adevăr e obosit şi vrea doar să se odihnească.
Stela: Nu! Şi vă rog să nu-i mai luaţi apărarea! Oboseala asta a lui mi se pare cel puţin suspectă, aşa că n-am de gând să cedez în faţa insistenţelor voastre! Voi vedeţi-vă de treaba voastră, iar eu, de a mea! Haide, frumosule! Mişcă-te! Imediat! Spre cabinetul medical!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas fără cuvânt

Nu mai ştiam nimic de tine
doar ce mai citeam din când în când printr-un ziar
mă-ndepărtasem de lume, de oricine
şi nu mai vorbeam
tăceam eu şi-o lume întreagă în al meu gând
până într-o zi când din greşeală
te-am strigat înlăuntrul meu cel mut
şi-atunci, parcă durerea
din vocea ta m-a durut

Oare cine eşti tu
eu cine mai sunt
pe care drum ne-am întâlnit
apoi ne-am rătăcit ca un ecou pierdut?

Când vrem să vorbim cuvintele se revoltă şi tac
şi tac, tac încăpăţânate şi se opresc pe buze
rănite pe rugul fierbinte din sărut

Înlănţuiţi în braţe mute

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dismorfofobie

... să nu te impresioneze
şoptitul mânzului şi nici prima renunţare
la piciorul drept,
inutil să porţi două, când ai dismorfofobie
stângul este întotdeauna mult mai bine înfipt în trunchi,
totul este anapoda,
mersul pe jos în tocul nopţii, boala o păstrezi
de la cei care
şi-au dorit cu obstinaţie
să te creeze asimetric, primul gând este de a te
îngropa cu membre cu tot,
o plăcere neaflată!
nu mai articulam cireada câmpiei, iarba nu se îndoaie
în bătaia umbrei.

e normal să-ţi îneci
irisul ori de câte ori plângi,
eşti fapta aceleiaşi spaime,
tot încercam să o văd în zgomotul iernii
motivând îndepărtate ecouri, prinse cu fire

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Anuţa din Visele anahoretului
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Vezi, localnicii tot pe tine te consideră ca fiind comandantul vizitatorilor de pe Terra.
Lucian: E normal ca localnicii să mă considere astfel, dar nu mă interesează acest amănunt!
Sonya: Păi şi colegii tăi tot aşa te consideră.
Lucian: Colegii mei?! Nici asta nu mă interesează!
Sonya: Dar...
Lucian: Sonya, ceea ce s-a petrecut între mine şi colegii mei ne priveşte doar pe noi şi vom rezolva cumva această problemă între noi, sper, în curând, fără amestecul tău sau al localnicilor. Pricepi?
Sonya: De acord. Rezolvaţi-vă singuri problemele. Dar când? Când ai de gând să-ţi reglezi conturile cu colegii tăi?
Lucian: În curând, probabil.
Sonya: Vai, Luci, ce încăpăţânat eşti... Zău, ar trebui să...
Lucian: Sonya, te rog încă o dată, să renunţăm de bună-voie la acest subiect.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!