gânduri şi handicap

Moda mini

Femeia-n gândul ei tresaltă
C-a mai scăpat de-un handicap:
Cu moda asta nu-şi mai saltă,
De-acuma, poalele în cap.

epigramă de Gheorghe Dănăilă din ziarul "Viaţa Buzăului" (26 ianuarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată armonia

Luna pe verandă
Gânduri dau buluc
Birul pe ofrandă
Capul pe butuc!

Sevele din oase
Poartă handicapul
Zidurile groase,
Nu le spargi cu capul!

Câtă osteneală
Cheltuie un faur
Să dea la iveală
Doar un bob de aur!

Feţele plecate
Fiecărui zbor
Drumurile toate
Duc la un izvor

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de ion.untaru@yahoo.com
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem că Jocurile Paralimpice nu mă prind, dar îmi este uşor să spun asta, deoarece nu mi-a plăcut niciodată sportul. Pe de altă parte, ştiinţa este un domeniu foarte bun pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece exploatează doar gândirea. Desigur, majoritatea experimentelor ştiinţifice nu sunt la îndemâna unor asemenea oameni, dar munca teoretică este aproape un ideal. Handicapul nu a reprezentat un obstacol în domeniul meu, cel al fizicii teoretice. M-a protejat de munca administrativă şi pedagogică pe care altfel aş fi fost nevoit să o desfăşor. Totuşi, am reuşit să ajung până aici doar cu mult ajutor din partea soţiei, copiilor, colegilor şi studenţilor mei. Am descoperit că oamenii, în general, sunt foarte dispuşi să te ajute, dar trebuie să îi încurajezi, astfel încât să simtă că eforturile depuse pentru tine sunt justificate; cum poţi face acest lucru? Încercând să fii cel mai bun cu putinţă.

citat celebru din Stephen Hawking
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău inventat de Aghiuţă de minte, este "ştiinţa". În fapt, tot ceea ce numeşti "Ştiinţă" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numeşti "ştiinţă" porneşte de la premisa falsă a formei, materiei şi deci a separării pline mereu de frică şi suferinţă. "Ştiinţific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că eşti o formă rătăcită de alte forme, şi exact această educaţie primară handicapată, te pune pe linia suferinţei. Tot ceea ce voi oamenii seduşi de minte denumiţi "adevăr ştiinţific" este doar o ruşine, o minciună gogonată a minţii, pentru a nu vă recunoaşte eterna voastră fiinţă. nenăscută şi deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "ştiinţific" infinitul fără gândire? A crede în "Ştiinţă" înseamnă a trăi o viaţă jalnică grevată de separare şi suferinţă. Nu este nimic ştiinţific în "Ştiinţă" ci este doar gândul minciunii, adevărata ştiinţă presupune să începeţi prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga Ta firavă

câteodată sunt haihui
şi mă simt al nimănui,
plutesc prin cerul cu stele
rumegând vise rebele,
încurcând viaţa şi timpul
încercând să urc Olimpul,
ca Sisif mă zbat să sui
bolovanul nimănui,
când ajung la jumătate,
(ca să vedeţi ce dreptate!)
cad cu totu-n handicap
şi o iau iar de la cap,
iar mă sui şi iară cad,
n-am cărare şi n-am vad,
parcă sunt o frunză-n vânt
între cer şi-ntre pământ.

nu ştiu încotro mă poartă
blestemata mea de soartă,
sunt şi eu un biet proscris,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

Trupul este containerul mizeriilor
Ce ne stăpânesc gândurile...
Este spitalul în care
Tăcerile hibernează,
Lăsând simţul tactil la limita inferioară.
O poveste banală,
În care rândurile aleargă,
Fuzionând cu gânduri şi sentimente.
O conexiune radiografiată în 3D,
Dând naştere unor marionete
Ce îşi deversează conştiinţa în fapte
Şi A. D. N-ul în multiplii cu handicap ai tăcerilor.
Veniţi să ardem noxele sufletului
În crematoriul durerii!
Se usucă cerneala în iris
şi putem deveni orbi,
Ori imuni la dezastrul umanităţii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea va spune: "Dar nu poţi trăi fără copilul meu veşnic nevoiaş şi handicapat gândul". Dar inima îi zice: "Piei Satană, iar vorbeşti în numele iubirii mele?" Pentru că atunci când mintea ta te va părăsi sau în frică, când dă bir cu fugiţii, inima ta continuă să bată, nu-i aşa? Doar află că tu nu eşti gândul şi gândul nu te va mai putea momi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci fă atâta linişte până când dispari dizolvat în ea, ca ea. Doar atunci vei vedea că doar Liniştea face Totul! Zgomotul minţii nu face nimic altceva decât să sufoce lumea, el face doar războaie şi conflicte. Aşa că rămâi Tăcut, nu fă nimic altceva în afara Tăcerii! Ce e mai valid decât conştiinţa tăcută infinită în faţa căruia orice gând este mereu invalid? Doar fă/fii linişte!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostie

Cred că prostia-i sfântă
că duduie-n biserici,
'n mulţimi ce nu cuvântă
se prosternând la clerici...

... dar e şi-n şcoli, duium,
ce-au devenit ghetouri
cu plata în uium,
la scos multe... zerouri...

... a devenit criteriu;
că prostul te numeşte
nu să-i distrugi imperiu...
că el te sfătuieşte!

... şi de-ar fi doar privată,
vreo şansă poate-ar fi;
să stea handicapată
şi stearpă de copii...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie totuşi să faci ceva, să te validezi într-un fel? Atunci fă atâta linişte până când dispari dizolvat în ea, ca ea. Doar atunci vei vedea că doar Liniştea face Totul! Zgomotul minţii nu face nimic altceva decât să sufoce lumea, el face doar războaie şi conflicte. Aşa că rămâi Tăcut, nu fă nimic altceva în afara Tăcerii! Ce e mai valid decât conştiinţa tăcută infinită în faţa căruia orice gând este mereu invalid? Doar fă/fii linişte!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piromanul

Un fum învăluie întreg oraşul,
Localnicii tuşesc ca de ftizie,
Un piroman cu multă fantezie
Chiar singur şi-a distrus prin foc sălaşul

Şi a pornit cu mare frenezie
S-arate unora că e urmaşul
Acelora ce au zidit locaşul,
Nevolnic a căzut în erezie.

Un ins ca dânsul n-are mintea-ntreagă
Sau poate-l chinuie un handicap
Şi n-are nimeni cum să-l înţeleagă,
Că în gândire sfaturi nu-i încap.

Sunt oameni mulţi cu judecata vagă,
În lume o adevărată plagă!

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi suntem Sinele care nu se schimbă, dar găzduieşte în el delirul minţii evolutive, doar rătăcirea gândului crede că e un drum de făcut pentru a ajunge undeva. Sinele e de o veşnicie Aici şi Acum. Chiar şi ideea ego-ului de superioritate sau inferioritate este văzută în EL. Chiar şi întunericul şi lumina sau dorinţa ego-ului de a-i învăţa spiritualitatea pe alţii pe care el, ego-ul nu poate vedea că sunt totul din întreg, ci îi crede ca şi el biete gânduri handicapate este văzută în Sinele tău. Înainte de a pretinde că poţi învăţa pe alţii dezvaţă-te pe tine de rătăcirea în dualitatea lumină-întuneric. Ego-ului îi e frică de întuneric pentru că el crede că în lumină poate vedea formele, el nici măcar habar nu are că adevărata ta identitate este veşnic nenăscută. Jnaninul însă este dincolo de nevoia de lumină şi întuneric, veşnic nenăscut. Identitatea lui nu e o persoană care aidoma unui copil de 5 ani doarme şi caută lumina pentru că "Dumnezeul" lui gândul l-a învăţat frica de întuneric. De ce îi e frică ego-ului de întuneric? Pentru că atât forma lui cât şi alte forme iluzorii se dizolvă în el. Întunericul nopţii şi al morţii îl înfricoşează pentru că el, ego-ul pretinde "evoluţia" cu lumină, pe un drum care nu există, pentru că nu e nicăieri de ajuns.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să vin la tine
aş zbura peste coline
plutind dincolo de moarte
unde hăul ne desparte.
Te-aş căta din zori în noapte
chiar şi-n gaură de şarpe,
dar la mine-ajung doar şoapte
cu miros de toamne coapte.
Că zbuciumul sufletesc
n-am nicicum să-l potolesc
decât dacă te-ntâlnesc,
ca pe-un dar duhovnicesc.
Eu sunt ţintuit la pat,
parc-aş fi handicapat,
trăiesc doar cu sedative,
nişte calmante parşive,
provoacă-n cap incantaţii
şi produc halucinaţii.
În vis sau realitate
parcă-s mort pe jumătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Whisky...

... fumul de grâu ars roade nerv cu aromele de câmpuri ciopârţite în boabe,
fermentându-mi gândurile negre într-un extaz inexplicabil
adulmecat în sorbituri de papilare îmbăieri,
făcându-mă să plec cu obrajii îmbujoraţi, ca globurile bradului plin de podoabe,
în zbor spre vârf strălucitor de un sclipici placabil,
uitând de orice înnegurare de un azi ce-a devenit deja un ieri...
... un ieri ce e şi mâine, diluat în cub de gheaţă, când totul este rău torid,
sau numai simplul caramel, ţinut în cald de palme să se nască abur
în elixiric crud de fructe, ca o pâine
ce-o muşti să-i simţi dextroza cojii până ce-ţi pierzi un echilibru invalid
şi sânge urcă să răcească ochi, iar trup se înmoaie de îndărătnicul de taur,
cu rău cu tot, ce-ar fi fost lup, dar a rămas doar credinciosul câine
... doar suflet, cât e toată fauna de un pământ întreg, ce se iubeşte nesfârşit într-un etern de mâine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adorabilei mele soţii

Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat!
Când văd că-n ochi îţi sar scântei
rămân în pană de idei,
eşti rea şi aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu.
Din teama de a nu greşi
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deşi-mi dai zilnic peste bot.
Nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
şi iau poziţia de drepţi
când după uşă tu m-aştepţi,
profiţi că am un handicap
şi îmi "trosneşti" tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai uşurel,
dar pe cocoaşă, că sunt chel!
De frică şi de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Album... fişic?!

Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani şi nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.

Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinţi, copii, puţini prieteni-
La schi, sau în culcuş pe jnepeni
Sau la nudişti, fără nădragi...

Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afişate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.

Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le şterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăţ, şterg prăpăd.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuşi, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând şi-n tinereţe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă şi tremur ca piftia,
Chiar şi o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou şi maidanezii m-acceptă şi mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar şi-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am şi Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenţionat, obscen.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "îşi piardă viaţa". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viaţa după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, şi iată de ce! Aşadar la întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viaţa vine de undeva şi se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă şi că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc aşa? Oare unde se duce spaţiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spaţiul de undeva sau spaţiul era Aici dintotdeauna şi forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viaţa pe care o eşti este dintotdeauna şi pentru totdeauna, ea nu vine şi nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi şi să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale şi se scaldă în Tine, Tu cel care eşti Viaţa, şi nu "ai viaţa", exact cum peştii se scaldă în ocean.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!