gravitaţie şi suflet

poezie (vezi şi poem)

Poezia este gravitaţia sufletului.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulterul este o infracţiune care, privită din punct de vedere politic, îşi extrage forţa şi modalitatea (de înfăptuire) din două cauze: legile schimbătoare ale oamenilor şi acea atracţie deosebit de puternică care împinge un sex către celălalt; în multe cazuri ea se aseamănă cu forţa de gravitaţie care este motorul universului, căci asemeni gravitaţiei se reduce pe măsură ce distanţele cresc; şi dacă prima modifică toate mişcările corpurilor, la fel şi atracţia dintre sexe modifică toate mişcările sufletului, cât timp durează ciclul ei; un lucru le deosebeşte însă: gravitaţia realizează un echilibru când întâlneşte obstacole, în timp ce atracţia îşi trage forţa şi vigoarea chiar din obstacolele întâlnite.

Cesare Beccaria în Despre infracţiuni şi pedepse, Infracțiuni greu de dovedit prin probe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde flacăra aceea care străluceşte împrejurul unei femei îndrăgostite şi care o aureolează între celelalte? De unde vine acea uşurime de silfidă ce pare a schimba legile gravitaţiei? Scapă sufletul spre înalturi? Să aibă fericirea puteri fizice?

Balzac în Strălucirea şi suferinţele curtezanelor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă la stele, suflete al meu, gravitaţia de pe pământ mă ameţeşte.

citat din Edvania Paes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea trupească inspiră încredere şi are o forţă de atracţie extraordinară. Un corp frumos atrage sufletele oamenilor în timpul vieţii, dar acelaşi corp frumos îşi poate atrage şi propriul suflet, înapoi, în el, după o moarte clinică.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E interesant. După moarte, sufletele păcătoşilor sunt trase în jos de parcă şi-ar spori masa. În schimb, cele ale sfinţilor sfidează legea gravitaţiei.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul vrea chirie

Sufletul vrea chiria trupului,
Trupul caută gravitaţia pământului,
Rădăcinile gândului se coc în algele stelelor
Încrustate în fulgere de lumină.
Leagănul tristeţii face scut
În rana despărţirii.
Între vorbe şi tăcere
Duhovnicul păzeşte
Uitarea de anafură şi tămâie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un cer plin de lacrimi scăpărau norii

electronii liberi ionizau atmosfera
picăturile de ploaie supuse gravitaţiei
îndrăzneau să se întoarcă în oceane
într-un fel invers procesului de evaporaţie
şi nici măcar nu exista vreun filozof
care să le judece

acum când gândesc lumea ca pe o creaţie haotică
teoria brichetei cu aprindere piezoelectrică
verifică minunat răzvrătirea iniţială
iar sufletele scapără precum stelele
cucerind întunericul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E nedrept să dansezi cu Fred Astaire

sau mai ştiu eu cu ce galaxii impunătoare
răsucite ca o vată din zahăr pe un băţ invizibil
în timp ce mi te agăţi de suflet ciorchine
ca într-o formulă organică complexă
iar în toată această căutare prin tine
mă strângi ca pe o margine de lume
fără să te uiţi deloc în ochii mei

ştiu că îţi pare firesc să dansezi aşa
ca şi cum gravitaţia ar fi o povară pentru alţii
apoi să te plângi de cârcei galactici
ca de o boală firească printre muritori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul de viaţă cu rădăcina sfântă

O pasăre îşi croieşte din oale de lut
Aripi arse de dorul zborului,
Sângele fierbinte vine din trecut,
Din izvorul vertebrelor poporului.

Clepsidra istoriei aşează elemente
Sufletului înspre cer, spre Dumnezeu;
Trupul în îngenuncheri discrete
Aşează-n jurul mesei veacul meu.

Se închină marea munţilor înalţi
Şi munţii fac mătănii către ape,
Clavicula existenţei aduce-n bărbaţi
Gravitaţia femeii mereu mai aproape.

Rememorez lanuri de săbii şi cai
Ducându-l pe Marele Ştefan la Putna,
La Prut Podul de Flori vine din Rai,
Din Raiul românilor unde rodeşte luna.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pinguinii se îmbracă din ce în ce mai chic

după moda lansată în eter de cilly willy
asta la polul sud
dar la capătul celălalt al axei
imaginară desigur
(ca mai toate încercările de dinaintea geometriei)
eschimoşii urmăresc buclucaşa ciocănitoare woody
între două buletine de ştiri apocaliptice
şi o vânătoare de foci din plastic
desigur pentru amorul artei
doar sunt cioplitori în gheaţă ai păsării de foc

între timp televiziunea digitală a devenit singura distracţie
pentru extratereştrii aceia mici verzi şi cu ochii mari
sau cum s-or mai chema sufletele
scăpate pentru veşnicie de sub controlul gravitaţiei

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atracţia gravitaţională e de vină

pentru că am uitat zborul
ştii ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecţie
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele

ştii ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul lui (2)

da, ea îşi luase zborul undeva departe şi părea
că nu are mari probleme cu gravitaţia
nici cu iubirile ingrate
nici cu vreo interogaţie metafizică
nici cu răcirea intempestivă a sângelui
cu ironia sorţii sau alte clişee...
nici cu el

o vedea pasăre cu ochii intraţi în foc
(o nimica toată, o altă vocaţie de a ei!)
sufletul ei se mişca precum balerinul
(cineva o imortalizase)
hipnotiza frunzele şi vorbea cu pământul
îl făcea ghem de mătase şi-l purta
direct în inimă ca pe o povară dragă

faţa ei: când foarte aproape / când foarte-cer

era sau nu era?! fusese?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impediment în existenţă...

... sunt condamnat
să dispar într-o zi, în noapte,
de pe pământ, de pe lume
şi n-am cum să mă scap,
să sar în levitaţie,
departe...
supus la gravitaţie,
o lege ce nu ştiu să o fi votat
anume
şi-i loc imens unde să-ncap,
cu suflet şi cu trup...
nu pot să fug, erup,
că am un uriaş balon de-atâtea gânduri,
adunate heliu
sub un craniu distorsionat
în coduri, împrăştiate-n râuri curgătoare,
prunduri,
prin multe, multe ţări, un al meu imperiu,
umblat în lung şi-n lat
printre idei fermecătoare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia elegie

Contemplare, criză de timp şi iar contemplare

I.
Contemplare

Dacă te trezeşti,
iată până unde se poate ajunge:
Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.
Iată până unde poate ajunge
privirea, dacă se trezeşte:
Deodată devine goală, aidoma
unei ţevi de plumb prin care
numai albastrul călătoreşte.
Iată până unde poate ajunge
albastrul treaz:
Deodată devine gol pe dinlăuntru
ca o arteră fără sânge
prin care peisajele curgătoare ale somnului

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinaj la mormântul de apă

(recuperarea limbajului ancestral)

să-mi sfărâm gleznele de stele devenea un fapt comun care nu merita consemnat mamă
croşetai placidă la gura sobei o pereche de ciorapi
pe care nu-i va încălţa nimeni
ochii mei orfani făceau culcuş fulgerelor
surori de vreme ploioasă
priveai mirată mamă epavele de pe ţărmuri uitate sau iertate de-un potop anonim
eu număram catarge şi mareele din palmă

mi se părea straniu că n-am sângerat împreună pe-acelaşi gând niciodată

spate în spate
rulam găuri negre memorii uscate ce ne-atingeau diferit
Noul Testament încă nu-şi desferecase coperţile
pluteam sincopat printre escroci şi presupuşi sfinţi şi nici o credinţă nu ne lega în aceeaşi tâmplă

deşi îţi umpleam buzunarele cu ancore sufletul tău rămânea pe afară

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă unei zeităţi profane

Patul destrămat de visuri trimise de samavolnicul Vărsător
Nu mai e loc de odihnă binemeritată ci altar de neputincioase sacrilegii,
Regretate zi de zi, fără complezenţă faţă de victimă,
Mai ales, când victima eşti tu însuţi, vrei doar amorţeală,
Insensibilitate faţă de orice încercări şi patimi,
Ţigara aprinsă, lipită de saliva uscată, între degetele fragile,
Se obstinează împotriva forţei de gravitaţie, tu ai reuşit să-adormi...

Scrumul de ţigaretă este luat de o briză de vânt, care trece
Prin toate camerele, cu toate ferestrele şi uşile larg deschise, vraişte,
Cade pe covorul răvăşit, se rostogoleşte pe firele zburlite de lână,
A doua briză, mai puternică, ce poartă nefiltrată toată efervescenţa
Viscerală a Romei, încinge ţigara rămasă aprinsă, îi smulge o scânteie
Pe care, provocat, hazardul o poartă, translucidă, pe covorul primitor
De spasme, de spume, de leşinuri, de crize, de nea, de lacrimi...

Scânteia îşi va alege loc neprevăzut de vatră,
Nevegheată de nimeni: tu dormi, slujnicele, care te iubesc, au plecat pe Corso,
Iar prietenele, care te detestă, te-au părăsit, îţi aşteaptă sfârşitul,
Pe care, vestalicul foc se grăbeşte să ţi-l aducă, focul, pe care nu-l mai pui la socoteală,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscol

Gheţari topiţi, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să îngheţe în alţi gheţari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în ţepi, de rocă, tari.

Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâşii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitaţie
Şi-o duce vâjâind, nebună, fără a şti
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberaţie.

Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-şi urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăişuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.

Alergă praf de gheaţă, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind şi oase dure...
E iarna ce-şi vrea alb... cristalele ei, mirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!