handicap şi medicină

Reflecţii la un bărbat îndrăgostit de doctoriţa care l-a vindecat

A fost totu-n pripă
Ca şi handicapul:
L-a scăpat de gripă
Dar i-a... sucit capul.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura dizabilitate reală a omului nu vine cu limita de vârstă, nici cu boala, nici cu o oarecare formă de invaliditate. Singura dizabilitate reală a omului este: incapabilitatea de a simţi iubire pentru alţii.

citat din Corina Abdulahm-Negura
Adăugat de Sorana Lau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiferaţi bestii

La patru ace, încostumaţi
Cu zâmbetul în zeflemea,
La muncă marţi ori miercurea,
Neam de căţea, de jagardea...
În lanţ să fiţi legiferaţi!

Scrobiţi şi-n gât încravataţi,
Ţanţoşi, trecând cu leşul zilei,
În dispreţ privind poporul milei
În ţara mitei, şpăgii, pilei...
În foc pieriţi legiferaţi!

Mă jur, cu-ai mei, popor de fraţi,
Să vă blestem şi pe copii,
Să putreziţi cu toţi de vii...
Doar ochi deschişi şi sângerii
Să-i aveţi hoit... legiferaţi!

Canalii, să vă îmbuibaţi,
Vă înjur, Christosul mamei voastre,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram un medic

făceam transplant de celebritate
unui cal alb ca spuma berii turnată
într-o halbă de sticlă transpirată
tăiam încet o idee invalidă
dintr-un craniu aproape gol
eram posesorul tehnicii necesare
şi toţi ceilalţi scriau volume întregi
lucram fără întrerupere la şlefuirea
unui geniu care necheza dincolo
de hău în suspinul unui cântăreţ
de jazz cu sombrero negru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gâlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pâine din import,
când bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, unde eşti...
nu am sunat niciodată la 112
medic, am încercat să rezolv urgenţele medicale în cabinet
şi am reuşit...
ieri seară am coborât cu liftul, eu, fata mea, nepoţica de 3 ani plus încă două persoane, un bărbat şi o femeie, o paranteză ei îşi lăsareră in cameră copilul cu dizabilităţi
liftul a căzut în gol şi am rămas blocaţi între etaje(liftul era modern)
nu mergea să suni la telefon, nu era semnal decât pentru 112
domnul a sunat la 112, a explicat stăm de 30 de minute în lift
nu mai aveam aer, ne sufocam
iar o persoană de acolo i-a cerut sa nu mai strige, doar dacă moare cineva vin ei
unde trăim, unde ne aflăm
altă paranteză, avuseseră inainte un incendiu la moll si erau probabil extenuaţi sau plictisiţi
nu, nu au venit, noroc cu vecinii, speriaţi de bătăile disperate in usa liftului au reusit sa găsească un mecanic ce ne-a scos de acolo
mulţumesc, 112

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

Trupul este containerul mizeriilor
Ce ne stăpânesc gândurile...
Este spitalul în care
Tăcerile hibernează,
Lăsând simţul tactil la limita inferioară.
O poveste banală,
În care rândurile aleargă,
Fuzionând cu gânduri şi sentimente.
O conexiune radiografiată în 3D,
Dând naştere unor marionete
Ce îşi deversează conştiinţa în fapte
Şi A. D. N-ul în multiplii cu handicap ai tăcerilor.
Veniţi să ardem noxele sufletului
În crematoriul durerii!
Se usucă cerneala în iris
şi putem deveni orbi,
Ori imuni la dezastrul umanităţii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău inventat de Aghiuţă de minte, este "ştiinţa". În fapt, tot ceea ce numeşti "Ştiinţă" e doar o altă poveste naivă, inventată de gând, pentru a adormi copiii! Când afirm că e cel mai mare rău, afirm că tot ceea ce tu numeşti "ştiinţă" porneşte de la premisa falsă a formei, materiei şi deci a separării pline mereu de frică şi suferinţă. "Ştiinţific vorbind" - ce boală o fi asta? - tu chiar crezi că eşti o formă rătăcită de alte forme, şi exact această educaţie primară handicapată, te pune pe linia suferinţei. Tot ceea ce voi oamenii seduşi de minte denumiţi "adevăr ştiinţific" este doar o ruşine, o minciună gogonată a minţii, pentru a nu vă recunoaşte eterna voastră fiinţă. nenăscută şi deci implicit fără formă. Oare cum ar putea handicapatul de gând finit să cerceteze "ştiinţific" infinitul fără gândire? A crede în "Ştiinţă" înseamnă a trăi o viaţă jalnică grevată de separare şi suferinţă. Nu este nimic ştiinţific în "Ştiinţă" ci este doar gândul minciunii, adevărata ştiinţă presupune să începeţi prin a cerceta "eu"-ul care se pretinde o astfel de trăsnaie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonard: Ce faci?
Sheldon: În fiecare sâmbătă, de când locuiesc în apartamentul ăsta, m-am trezit la 6:15, mi-am turnat un castron cu cereale, am adăugat un sfert de ceaşcă de lapte cu 2% grăsimi, am stat la capătul acesta al canapelei, am dat pe BBC America şi m-am uitat la Doctor Who.
Leonard: Penny doarme încă.
Sheldon: În fiecare sâmbătă, de când locuiesc în apartamentul ăsta, m-am trezit la 6:15, mi-am turnat un castron cu cereale...
Leonard: Ai televizor în camera ta, de ce nu iei micul dejun în pat?
Sheldon: Pentru că nu sunt nici invalid, nici o femeie care sărbătoreşte Ziua Mamei.

replici din filmul serial Teoria Big Bangului
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte la patruzeci de grade

Etilică mireasmă duhoare în împrejur
Şi-un luciu de inox din ochi lichizi răzbate...
Pe-un roşu de fundal de-obraji, cu glasul dur
C-o răguşeală aiurea păşeşte, dă-nspre spate.

E slab cu burta-i mare sub pulover ca un bol
Şi mâini sticloase anină neritmic, în balans...
Vorbeşte fără noimă se adresând în gol
Şi drumu-i labirint, nicicum de vreun avans.

Încearcă tulburat câte o plesanterie
C-un râs ce nu-i al lui, se legănând din cap,
Dar nu-i răspunde nimeni; privit cu duşmănie
Se întoarce iar în drumu-i c-un gest de handicap.

Nici dinţii nu-i mai are pe toţi, e ştirb în faţă
La locul de pahar şi filtrul de ţigară
Ce-o ţine nesfârşit pe buza-i ruptă, creaţă,
Se îmbătând din fum şi scrumul tras pe nară.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci de la Cernobîl

Erau acolo, norul negru şi ploaia grea.
Băltoace galbene şi verzi, ca şi cum cineva turnase vopsea-n ele.
Spuneau că e praful de pe flori. Bunica ne-a obligat să stăm în beci.
Ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat.
Şi ne-a cerut să ne rugăm şi noi. "Rugaţi-vă! E sfârşitul lumii.
E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre."
Fratele meu avea opt ani, iar eu şase.
Am început să ne amintim păcatele.
El a spart borcanul cu gem de zmeură,
iar eu nu i-am spus mamei că mi-am prins rochiţa cea nouă
în gard şi că am rupt-o. Am ascuns-o în debara.

*
Au venit după noi soldaţi în maşini. Credeam c-a început războiul.
Ei spuneau astfel de cuvinte: " dezactivare," "izotopi."
Un soldat voia să prindă o pisică.
Un dozimetru pus pe pisică făcea ca un automat: clic-clic.
Un băiat şi-o fată urmăreau şi ei pisica.
Băiatul era liniştit, dar fata plângea întruna, " Nu le-o dau!"

[...] Citeşte tot

poezie de Svetlana Alexievici, premiul Nobel pentru literatu din Corul copiilor (extrase), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai o umbră în care ascunzi părţi din tine de care ţi-e ruşine sau pe care nu le recunoşti. Fără asimilarea acestor părţi din tine, eşti ca o persoană cu handicap căreia îi lipsesc părţi din corp. Corpul tău vorbeşte pentru tine, observă-l şi ascultă-l, descoperă-l. Bolile, mâncatul, tonusul muscular sau procentul de grăsime din corp, toate sunt mesaje ce le poţi descifra pentru binele şi evoluţia ta. Oamenii din viaţa ta vorbesc despre tine şi pentru tine. Ei sunt oglinzile tale şi te ajută să te cunoşti şi mai ales să îţi cunoşti umbra de care vorbeam mai sus. Cel mai important este să înţelegi că eşti exact în etapa vieţii în care trebuie să fii. Dacă lucrurile nu sunt aşa cum ai vrea, nu dispera. Fă-ţi temele, învaţă lecţiile şi vei evolua spre un nou tip de probleme şi provocări. Iar la sfârşit, înţelege că destinaţia spre care mergi este Dumnezeul din tine. Ca şi Perseu ce a coborât în infern să ucidă meduza pentru a putea ajunge în Olimp, şi tu trebuie să coborî în propriul iad interior, să învingi meduza pentru ca apoi să îţi dai seama că meduza erai.... tu. Sau mai bine zis, latura ta inferioară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece şi jumătate dimineaţa
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poţi vedea o fată tânără cu părul şaten,
şi gri care-ţi aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci şi şapte de ani şi nu se iubeşte pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru oraşului,
lucrează pe tura de după-amiază, şi câştigă foarte puţini bani,
prea puţini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze şi prăjiturile
– dacă-i priveşti pupilele îndeaproape –
poţi vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiţi
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca nişte bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de şaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord

[...] Citeşte tot

poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândreţe de faliţi

N-ar trebui pe nimeni să supăr, să rănesc,
Căci doar părerea, sincer, pe drept îmi spun, exprim,
Ca unul ce fac parte de-un loc, ce-i zic "trăiesc";
Cu ce-mi numesc popor, cu proştii lui, cu Prim...

Îmi laud sursa firii, chiar laude îmi aduc
Cu ce mă cred mai bun, util şi educat.
Dar mă izbesc de exemple -că nu sunt singur, cuc-
Ce-o lume întreagă vede şi n-am; ce-am handicap!?

M-ascund timid, cu teamă -din bunul simţ, ruşine-
De snobii narcisişti ce stăpânesc azi ţară
Şi mint, se mint pe ei, sau cred chiar –proştii- bine,
Gogoşi; c-am fi frumoşii, deştepţii!?... Ne declară!

Cum de prostime e multă de-a fi majoritate
Ca să-şi aleagă boii neduşi la şcoli, pungaşii,
Să îi conducă în "falnici", plini de imbecilitate,
La vindere de ţară, făr' judecăţi?... Ei, laşii!?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapaţi se holbează,
Din mască de arginţi spiritul răului priveşte;
Lumină cu magnetica ostatică izgoneşte pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheaţă un copil mort naşte.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobeşte verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar linişte sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispăşit.

Comentarii

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul oraşului, pentru a menţiona doar puţinul cunoscut Julius Hart cu textul său "Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găseşte şi la Hugo von Hofmannstahl în "Vezi oraşul" din 1890.
Principalele motive ale oraşului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituţia, sărăcia, bolile. Acestea le putem uşor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea ""dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparţină unei alte zone. Dar se poate găsi şi în "Dumnezeul oraşului" al lui Georg Heym (1910), în versul "Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este "scufundat" - ca şi cum ar fi aparţinut unei alte zone, unde noaptea a rămas şi astfel şi perioadele de tranziţie, cum ar fi seara "clopotelor de seară". Căci noaptea este "reprimată" în poemul lui Trakl, "Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele şase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!