Citate despre hiene și lumină
citate despre hiene și lumină (inclusiv în versuri).
Hiena
ieri am cumpărat ceva lumină
să-ți văd ochii
sunt de hienă
totuși te voi iubi
rupând dragoste din tine
simt colții tăi, în mine
atacă-mă!
ai carnea albă și tare
te voi sfâșia pe dinăuntru
în neștire!
poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Voi...
Cine sunteți voi pentru mine?
Crezut-am că sunteți copiii mei,
Așteptam Lumina, să o așez pe fruntea voastră!
Dar timpul v-a schimbat,
Ați devenit hiene
Și pe fruntea voastră smoala s-a așezat!
Păcat, copii, că ați fost șantajați
De o persoană crudă, ce tot va regreta,
Târziu și fărʼ de rost, rușii vor pierde tot!
Cu voi odată, copii ai nimănui ce sunteți!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la hiene și lumină, dar cu o relevanță mică.
Chemare
Și-așterne seara culoarea de ceară,
orizontul dezleagă răbdarea de cer,
hrănește cuvântul, a trupului scară
când lacrima-ți spală al urmelor ger.
Nimic nu-mi aduce iubirea aproape,
nimic nu mă face să râd ori să plâng,
iar pieptul îmi saltă și-ar vrea să îngroape
chemarea hienă de pe umărul stâng,
ce mușcă din mine,-mi cioplește lumina
și arde și surpă și-alăptează furtuni.
De-ai fi lângă mine-ai așterne odihna
din ochii tăi limpezi în care m-aduni.
poezie de Daniela Mărginean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să ai protecție divină în noul an ce ai intrat, de forțele luminii să te lași inspirat și înaripat, să obții în pasiunile și activitățile tale răsunătoare performanță, să ții șerpii, lăcustele, hienele, cârtițele și cameleonii la distanță, iar trupul și sufletul să le îmbraci cu a înțelepciunii sclipitoare și misterioasă eleganță!
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
La limitele extreme ale spiritualității sale, omul se găsește din nou gol ca un sălbatic. Când îl găsește pe Dumnezeu, așa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viață să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări și-o voi devora. Dacă viața e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucățele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărțit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuțite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă și flămândă: am plecat la îngrășat.
Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să plângem...
Să plângem azi copiii ce și-au pierdut chipul pe vecie
Și copți bărbați, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce și-au pierdut nepot deodat'
Și îndrăgostiți eterni, rămași fără perechea, mai deunăzi vie.
Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Și cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâți știuți, mai ieri doar oarecare.
Să plângem vinovații ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenți,
Interesați doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burți, de atâta nesfârșită lene
Și rugi să îndreptăm în sus, să fie morții cât mai competenți!
Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce știe doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morți, ei, tagma mișelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paște... clerul nostru noxă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gheare în sufletele noastre
Cineva intră cu ghearele în sufletele noastre,
Ne sfâșie biblia inimii bunului simț,
Se urcă pe umerii democrației să ne fure gândirea
Zidită în noi cu greu de buni și părinți.
Ei umblă cu noaptea sub tălpi și întorc
Soarele cu spatele luminii spre noi,
Străzile devin tablouri îmbâcsite de furia
Focului ce arde, mocnind sub legi de gunoi.
Se zgârcesc să aducă din istorii doctrina
Bunului simț înflorind peste zarea curată
Unde echilibrul vieții se discută cinstit
În văzul tuturor, matur totodată.
Înjură lumea printre dinți și îndură
Mersul întoarcerii în epoci apuse,
Rugămintea se-ntoarce spre unice porunci
Date de Domnul, prin credință impuse.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguirea profetului Avacum (cântată la coarde electrice)
Ție mă tângui, Doamne, dar Tu nu mă asculți
Mă lași să văd cum groaza pe oameni îi apasă;
Nesățios ca moartea și gura ca Gheena,
Cel rău atrage lumea cu vorba-i mincinoasă.
Dar milostiv ești Doamne și ochii Tăi curați
Ce luminează cerul, cum pot ei să privească
În ochii celor simpli, plăpânzi și-nlăcrimați
Din care se înfruptă cel josnic ca hiena?
Ce îmi răspunzi tu, Doamne, la tânguirea mea?
Îmi ceri să scriu vedenii, ce sigur se-mplinesc,
Să scrijelesc pereții, plângăd aceaste vremuri,
Cu foc, boli și cutremur lumea s-o îngrozesc,
De mă-ngrozesc eu însumi și din picioare tremur.
Să scriu că pe cel josnic il va lovi năpasta
Iar dreptul, prin credință, va fi viu,
Dar, din nesăbuință, multor din lumea asta
Li s-a răcit credința, și-atunci, eu cui să scriu?!
poezie de David Daniel Adam (septembrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, ți-aș da cu vitriol în ochi
tristețea-i acompaniată de frunze,
freamăt de evantaie japoneze,
trece un anotimp vine altul
într-un adio fluturat de batiste,
o mână șterge zarea
și desparte lumina dinăuntru de cea din afară,
un ochi mongol răsare hulpav
spre sânii de atlaz
freamăt de frunze- flaut de lună,
ce lume nebună, ce lume nebună...
ca un zefir de bucurii
poemul se-nalță cărămidă cu cărămidă,
fereastră deschisă,
îndemnuri,
flori otrăvite,
blestemuri,
se speră, se speră ntro viață prosperă,
gustul visului s-a acrit,
ne-am măngâiat în plăcere și ură
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sânzienele...
În noaptea de Sanziene
Drăgaicele se adună
Și dansând printre poiene
Vor s-aducă voie bună
Fetelor nemăritate
Ce oftează înspre lună
Și se doresc sărutate
Purtând peste păr cunună.
Cerul dragostei se-aprinde
Totul pare o poveste
Jocul ielelor se-ntinde
Dând fecioarelor de veste.
Bucuria strălucește
Si cuprinde toată zarea
Prințul vieții se ivește
Uitând toată depărtarea
[...] Citește tot
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovat de retina oarbă
Vinovat bântui retina copilăriei,
Am spălat văzduhul cu ploile suferinței,
Am rotunjit urmele durerii cu palmele mamei,
Am învățat necunoscutul cu sângele ființei.
Drumului pus între două puncte
Aflate în candela spațiului tridimensional
Am adus ecou chemarea Domnului
Din trinitrotoluenul încercat de-al omenirii val.
În neliniștea mută ce poartă coroana
Luminii în zborul păsărilor otrăvitoare
Hălcile orânduirilor descompusei dreptăți
Urcă sfera nelegiuirilor în ceruri fără soare.
La întâmpinarea pașnică a pădurilor de cruci
Contribuie încă hienele cu dinții știrbiți
În cuiele bătute în sufletul neamului meu
Vinovat că au retina oarbă preacuvioșii sfinți!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leopardul solitar
nici o iubită n-a fost luna mea de sidef
șerpuindu-se prin fereastra oniric luminată
drept la mine-n tâmpla de vise sărutată
iubito, te-am sorbit ca pe-o otravă blestemată
la ospățul hienelor din mugurii sălbatici.
eu, leopardul tău n-am fost niciodată același
fiindcă jinduiam cruzime și iubire și dorință de semizeu
și-atunci Dumnezeu îți punea făptura ta într-un poem
și te priveam fără de ochii uitării ca pe o stea de mare
așezându-te nu în universul fiarei jinduitoare
ci în galaxia lumii mele de fragedă stea
eu eram nisipul lunar, tu stea printre stele
plimbându-te pe orbita singurătății mele.
când mă priveai, împietream o clipă
din a timpului curgătoare aripă.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin și soartă
Ziua în care mi s-a scris destinul era înnorată,
Universul avea o vibrație de armonie sincopată,
Ursa Mică tăinuia cu Marte un trigon,
iar eu mă născusem să fiu doar Epigon.
Un bumerang cosmic mi s-a înfipt adânc în spate,
ca să port durerea pe drumul scris de Carte,
misterele Universului sălășuiau în străfunduri neștiute,
care se îndepărtau ușor nevăzute.
Tatuate în suflet, iubiri și regrete meschine
mă purtau pe cărări și poteci de neghine,
șoaptele sufletului fugar mă amăgeau,
iar vampirii lumii mele, de vlagă, mă sugeau.
Energiile furtunilor erau apocaliptice,
iar eu înaintam în căutări eliptice,
Orion și-a prins în centură o stea,
dar destinul o îndepărta să nu fie a mea.
Înfometat de mine, cel de mâine,
am înfipt mâinile în mărăcini ca într-un colț de pâine
[...] Citește tot
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărat și proletar
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lar viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zepeline peste piața Bucur-Obor
Zepeline lungi planau peste piața Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuți prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriașe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetățenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecții pentru bărbați, femei & copii
indicatoarele de circulație se muiaseră de plăcere
țigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
își suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...
Erau nebunești, aveau expresia nebunească pe care ți-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculețelor de la lift,
erau extraordinari și amenințători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu țineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul mașinilor de mic litraj parcate în
fața magazinului Materna
erau pure mașinării, mecanisme de ceas care nu-nțelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumașelor pentru copii,
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Copil sărman
Copil sărman, cu ochii triști și goi,
De ce-ți întorci privirea de la noi?!
Ți-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greșit,
De ce părinții tăi te-au părăsit,
Și singur ai trecut peste orori...
Te uiți spre cer și speri, plângi iar și iar,
Domnul ți-a dat iertare, dar și har.
Te-ai depărtat, oh, ființă-nstrăinată,
Copil fără noroc și fără soartă.
Și te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greșit de nu ai fost iubit.
De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-și aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om și suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Și-i lasă, fără drept, ai nimănui...
[...] Citește tot
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada celui mântuit
I
A fost odată, ca niciodată,
Pe-un drum de țară, lâng-un copac
Și o fântână abandonată,
A fost odată un om sărac.
Avea o casă ca vai de lume,
O barbă rară și-un trup firav;
Când avea sare, n-avea legume,
Când avea pâine, zăcea bolnav.
Trecură anii și omul nostru,
Văzând că n-are nici un noroc,
Voind pesemne să-și schimbe rostul,
C-un sac în spate, o luă din loc.
Ce faci, vecine, întreabă unul,
Luna trecută credeam că mori...
Eu? Plec în lume să-mi port suspinul
[...] Citește tot
poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre hiene și lumină, adresa este: