inimă şi onoare

Religia onoarei îşi are zeul mereu prezent în inima noastră.

Alfred de Vigny în Jurnalul unui poet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul va avea un loc de onoare în inima mea şi voi încerca să îl sărbătoresc tot anul.

citat celebru din Charles Dickens
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea în inimă păstrată rămâne trează.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onoarea de a suferi - XXI

Eu cânt. Un cântec îmi răspunde. Dar nu-i ecoul.
Nicicând atât de tare strigât spre mine nu se-ntoarnă.
E semenul stârnit. Şi totul mă iubeşte când eu iubesc.
Aşa cum totu-i disperare dacă nimic din mine nu roieşte.

Inima mea oglinzi destule are, nu însă şi egali.

poezie de Anna Brâncoveanu de Noailles din Umbra zilelor (1930)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galeriu (calm, cu demnitate): Majestate! Avem cinstea şi onoarea să reprezentăm guvernul legitim al ţării! (Îşi pune în dreptul inimii Constituţia.) Deoarece scutierii ne-au părăsit, singurul scut care ne-a mai rămas este legea...
Samson: Legea este pavăza celor slabi, tinere!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate total eternă (acrostih)

Avem o cetate absolut eternă la loc de onoare
Leagăn de civilizaţie şi unitate desăvârşită
Binecuvântată fie cetatea albă cu ziduri roşii
Aici bate o inima sacră de ţară unificată

Iată lumină mare pentru naţie a răsărit aici
Un vis sublim de veacuri tot aici s-a împlinit
Leii naţiunii au repus roata istoriei pe făgaş
Istorie sacră cu majuscule au scris acolo titanii
Acum şi peste veacuri să trăim în pace sfântă.

acrostih de David Boia (17 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dacă vocea mea va muri pe ţărm,
coborâţi-o la nivelul mării
şi lăsaţi-o pe plajă.

Coborâţi-o la nivelul mării
şi daţi-i grad de căpitan
de fregată.

O, vocea mea decorată
cu medalia "Onoare Maritimă":
deasupra inimii o ancoră
şi peste ancoră o stea
şi deasupra stelei vântul
şi peste vânt o pânză de corabie!

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Leonidas (în timp ce se luptă cu fiul lui): În cele din urmă, puterea unui spartan stă în luptătorul de lângă el. Prin urmare, arată-i respect şi onoare şi el se va purta la fel. Mai întâi, lupţi cu cap...
Regina Gorgo: Apoi lupţi din inimă.

replici din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Fiicele
Aduc cu ele
Mângâiere
Iubire
Lumină din
Inimă curată
A gândului!

Un dar sfânt
Recunoştinţa
Eficienţa lor
Cuprinde
Har, împlinire
Eleganţă!

Iubind, imbold de
Onoare
Nepătată!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Fiicele
Aduc cu ele
Mângâiere,
Iubire,
Lumină din
Inima curată
A gândului!

Un dar sfânt;
Recunoştinţă.
Eficienţa lor
Cuprinde:
Har, împlinire,
Eleganţă!

Iubind, imbold de
Onoare
Nepătată!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Shakespeare

Shakespeare al meu să aibă nevoie de onoare
Ca oasele-i slăvite să stea sub pietre-n zare?
Ca ale sale moaşte s-asculte liniştea
Puse într-o piramidă cu vârful spre o stea?
Drag fiu al Amintirii, cu al tău bun Renume
De ce o biată piatră să poarte al tău nume?
Căci din uimirea noastră şi-a noastră încântare
Tu ţi-ai zidit mormântul spre veşnică-nchinare
Şi spre ruşinea artei care se mişcă-ncet
Ai scris slove frumoase cu stofă de poet
Şi inimile toate citind se bucurau
De versuri ce pe vremuri la Delfi se năşteau.
Iar tu, când fantezia pe noi ne-a părăsit,
În marmura cea albă cu grijă ai cioplit.
Acesta e mormântul ce-l meriţi după moarte
De care chiar şi regii ar vrea să aibă parte.

poezie clasică de John Milton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de şah

Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?

Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.

Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.

Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?

poezie clasică de Bazil Gruia din Almanahul "Planeta Şah" (1986)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zambetul

Dintre cele minuni din juru-mi
Cea mai mare e zambetul tau...
E semnul onoarei strabatut de demnitate,
E chipul frumos al neascultarii de urat.

Este granita dintre mare si munte
Dintre uitare si visare,
E locul acela cald,
In care m-asez cand mi-e greu si ma pierd,

E sprijinul de care am atata nevoie,
Victoria ce se citeste in privire,
Triumful vietii asupra plictiselii
Si masura tuturor faptelor bune.

Iubindu-ti zambetul te adulmec,
Ca nu stiu unde esti...
Si-mi este tare dor,
De chipul cel mai drag al inimii mele.

poezie de Florin Mihai Gebescu (23 martie 2017)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema zilei

În dimineaţa însorită a zilei
lumina înfloreşte cu dăruire,
respiră cum copacii-n frunze verdele.

Apele curgătoare devin limpezi,
pietrele în inimi vorbesc,
târziul se scurge-n aşteptare
ca o ispită-n dragoste.

Curajul se naşte pe tăişul sabiei
cu o reverenţă
ca simbol al onoarei.

În crepusculul înserării divine
ochii se scaldă-n miraj,
vorbe nu mai sunt
decât mirabile culori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris..., oare anume rar

Sunt un moştenitor de vechi petiţii
Ce în trecuturi faste se citeau
Cu mintea dezgolită de ambiţii
Pur personale... şi-altruism îmi răspundeau.

M-aştern şi-acum, ades, din când în când
În "manu"scris -un anacronic caligrafic-
Sperând să pot fi pipăit, nu numai gând;
Nu doar o adresă de e_mail, un demografic!

Cred încă, cum în Dumnezeu, că rugămintea
De-i sinceră, ce-o am de la străbuni,
Poate-are şansa de-a-nmuia precum peniţa, mintea
Şi inima la primitor dorit, sau la tribuni.

Mă las pierdut pe coala de hârtie
Cu castul simţ deschis cum un album;
Mă prezentând fişic de poze, de cuvinte o mie,
Fără retuşuri, despuiat... fals nicidecum.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurăminte la aniversare

Ne-am cunoscut şi ne-am iubit
Inimile-aşa au vrut!
Cincizeci de ani, ce repede-au trecut
Urmează-mă, s-o luăm de la-nceput!

Şoapte de iubire din zori în noapte
Iată-le în trei fiice întruchipate!

Vreau, Nicule, să te urmez
E visul meu ce-l tot visez!
Rămâne numai tu să poţi
Onoarea ta să-mparţi la toţi!
Neîncetat eu te-am iubit
Inima mea cu tine bate,
Cu tine toate-am împlinit
Aveam acelaşi crez a merge mai departe.

La mulţi ani!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul din cartul de noapte al navei Charlotte Jane

E primul cart de noapte, frăţiorii mei,
Vânturi mari, grozave, bat peste şapte mări*
Şi stele reci sclipesc pe boltă, frăţiorii mei,
Mistica lor deschide căi spre cele patru zări.

Prova navei noastre-şi croieşte drum
Prin apele cele mari, scăpărătoare,
Promiţând locului pe care-l părăsim acum
Şi locului spre care ne-ndreptăm bunăstare!

Acum, aplecaţi-vă-n tăcere, frăţiorii mei,
Frunţile deasupra vinului sfânt,
În memoria strămoşilor morţi, frăţiorii mei,
De un sânge cu noi, din acelaşi pământ.

Deşi mormintele lor sunt la fel de departe ca luna
De-acest ocean albastru, adevăr spun vouă,
Spiritul lor ne va însoţi întotdeauna
Acolo unde mergem, în ţara cea nouă.

[...] Citeşte tot

poezie de James Edward Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!