instinct şi lumină

... şi era duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
de undeva dintr-un colţ
mă privea ca pe un străin
mi- a scanat trupul gol
întins pe masa acoperită
cu un cearşaf alb
mi-a contabilizat bătăile de inimă
şi pe fundalul acela de linişte deplină
s- a aplecat peste mine
şi mi-a şoptit
"nu e foarte rău
linişteste-te..."
când am deschis ochii
instinctiv
m-am uitat pe fereastra întredeschisă

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde până la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pământ roditor. Când încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curând că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adâncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este Lumină şi Întuneric! Este înger şi demon! Te aduce pe lume; îţi netezeşte calea paşilor; te ridică şi te mângâie, când viaţa te loveşte; preia povara zilelor negre pe ai săi umeri şi uită a fi femeie, după ce devine mamă. Femeia te învaţă Arta Sacrificiului Suprem, atunci când în ea predomină partea luminoasă. Şi tot femeia este cea ce te determină să te laşi pradă instinctelor primare, atunci când Întunericul îi este Călăuza Sufetului. Femeia este Yin şi Yang, însă doar ea ştie care îi sunt proporţiile acestei dualităţi.

citat din Rita Drumeş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să recunoaştem că există un temei de speranţă pentru viitor, că se poate să scoatem la lumină o comoară care să îmbogăţească cultura, că merită osteneala să întreprindem experienţa unei educaţii nereligioase. Dacă se va arăta nesatisfăcătoare, sunt gata să-mi abamdonez reforma şi să revin la judecata anterioară, pur descriptivă: Omul este o fiinţă cu inteligenţă slabă, guvernat de dorinţele sale instinctuale.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătare ascendentă

Fuseserăm spirite fugitive celeste
Ca fiinţe virtuale în fante de lumină
Unde străluceau destinele în vogă
Adunaserăm consecvent din condei
Poeme adiacente cu iz de chintesenţă
Implementând procese însutit vizionare
Dintr-un conglomerat doldora de stele
Asezonaserăm figuri de stil exoterice
Din postura de promotori euforici
În formaţiuni virtual compensatorii
Convertind instincte în noi expresii
Cultivaserăm înţelepciunea în devans
Iubitori inventivi simultan cu prudenţa
Depăşiserăm adumbrirea cu brio
Şi diferenţa în termeni distributivi
Acum vom pleca spre o nouă aventură
În speţă accesând pagini de izbândă
Pe trasee inedite progresiv ascendente.

poezie de David Boia (20 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cuvântului

ies din zona de confort cu zbucium intens
dar în crezul meu simt că evoluez
mă lupt pentru lumina cu halou imens
primesc şi lovituri dar eu nu cedez.

cuvântul scump e singurul avut
gânduri arzătoare scot aburi din idei
cuvântul mă îndrumă spre necunoscut
să ating nesfârşirea lumii de iudei.

gesturi însămânţate pe câmpii de vis
planuri demiurgice înfloresc şi rodesc
dorinţe răbufnesc în pana de scris
pe foi imaculate litere roiesc.

instincte frenetice scăpate din abis
în flux nemărginit cu lumini se-mpletesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separaţie

Nimeni n-a văzut
O umbră bronzată
Nici măcar lucioasă

Umbra sinelui
Fantomă delicventă
Se situează invariabil
În partea opusă lumini

Pare o sincopă
Ce se ţine târâş
După persoană
Şi devine şicană

Cine va reuşi
Să întoarcă umbra
Pe partea cu lumină
Va scăpa concomitent
De şicane şi sincope

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (17 mai 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene pesimiste

Radeti flori, invapaiate de al soarelui sarut
Radeti fara nici o grija, vara este la-nceput
Va asteapta-o viata lunga, cu lumina si parfum,
Fericite, inca nu stiti ca si iarna e pe drum.

Soarele rasare, il vad stralucind,
Sub sarutul lui florile se-aprind,
Patimas’si te -dreapta fata catre soare
Dar mor, sufocate, în imbratisare.

A fost adus pe lume fara-a fi intrebat
Instinctele ti-au fost strunite cu putere
Ce falsa libertate, atita ti s-a dat
Ai fost cu totul liber să suferi în tacere.

poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt măsura, masa...

Ce sunt măsura, masa,
conturul? În umbră, instinctul;
în lumină, rugina
care migrează dintr-un cablu în alt cablu.
Gândesc, nu gândesc: îşi piaptănă părul
în penumbră, după dorinţă
şi după concluzia lăsată de aceasta;
concizie,
infinitate: apa este confuză,
ea cade densă spre un centru neclintit,
frumuseţea este făcută şi desfăcută
în vreme ce eu spionez ce-a mai rămas din lume
prin ultimul sunet al vocii tale,
aspru şi intens.

Ce este cabala,
melodia, arcul
acum când toate se sting
şi-în toate care cad, se rotesc şi se răstoarnă:
în curând nimeni, trecutul, periferia?

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuind cerul

Am fost piatra
Si am trait viata pietrelor
Depinzând de lumina soarelui.

Am fost planta
Si am trait viata plantelor
Depinzând de lumina soarelui
Si de apa.

Am fost animal
Si am trait viata animalelor
Depinzând de lumina soarelui,
De instinctele mele
Si de apa si de hrana.

Am fost om
Si am trait viata oamenilor
Depinzând de lumina soarelui,
De lumina lunii si a stelelor,
De instinctele mele si ale voastre,

[...] Citeşte tot

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atelier de îndumnezeire

melancolia albă printre zăpezi de-argint
iubire înrădăcinată în instinct epopeic
prilejuri de încântare şi de alint
salturi peste agonie cu avânt frenetic.

e forfotă-n atelierul de îndumnezeire
din lacrimi şi culori pictez un Crist
sculptez în lut o stea cu strălucire
cu ochi imens cu iris de ametist.

până la oboseală şlefuiesc gânduri
zâmbetele care nu se crispează
în slove aranjate rânduri, rânduri
lumina divină ninsă-i de o rază.

iedera nemuririi înveleşte ziduri
în pustiul iernii să fie verde oază.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem (Spiritului îi place să se-îmbrace)

Spiritului
îi place să se-îmbrace-astfel:
zece degete la mâini,
zece degete la picioare,

umeri şi toate celelalte;
noaptea
în tufe negre,
dimineaţa

în tufele-albastre
ale lumii.
El poate pluti, desigur,
dar mai degrabă

sondează materia brută.
Aerian şi fără formă
are nevoie
de metafora unui corp,

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acatist pentru călăreţ

Doamne, ne lăsăm în mila ta,
dar mai tresărim la cotitură,
vremuri infernale vor urma,
hoţii de cârlani mai dau din gură.

Cine-a zis întotdeauna "da",
spune "nu" acum şi naşte ură,
Doamne, pe pământ nu ne uita,
într-un grajd uitat de aventură!

Vremea nu e bună sau ni-i rea,
cineva lucrează în natură
contra lui şi-a ei şi-a ta şi-a mea,
cineva în univers murmură.

Doamne, să ne ai în grija ta
şi să ne aduci la forma pură,
să cădem în rai, când vom pleca
din această dărăpănătură!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Româniada, 1993-1994 / Trilogia căruntă I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de nervuri

Simplitatea
Are nervuri
Interesante:
Jurăminte,
Creaţie,
Credinţă...

Împovărarea
Susţine clipele
Imaginaţiei noastre
Care fumegă
În destinaţii.

Instinctul
Este endemic,
Scheletul tristeţii
Doboară
Părţi din infinit
Spre lumânarea
Care şterge

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!