iubire şi încordare

Eu nu iubesc sufletele încordate, "reticenţele" lor îmi displac.

citat celebru din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de despărţiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare, ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde. Şi nu m-ai învăţat tu ca dispreţul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreţ din depărtări este legea ta, singurătate, dispreţul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poţi privi de sus spre ea.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experienţe închise
sau de frica agitaţiilor lăuntrice.

Ţi le înşir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naşte ceva din ce moare
în erupţia sângeroasă a luminii.

Îţi spun cum creşte dependenţa de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi şi zaci
între prăbuşire şi uitare definitivă de tine însuţi.

Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Şi cu toată tăcerea asta mă clatin din toată

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejdea este o stare cerebrală în care şi partea cerească trăieşte durerea a cărei profunzime duce până la momentul absent al gândirii, încordat cu disperarea, dar nu-şi pierde lumina. Deşi convulsiile sunt vii, ele nu pot stăvili lumina părţii cereşti.
Ca şi dragostea, spiritul din lumină a venit, în lumină se întoarce, căutându-şi esenţa şi eternul în adâncimea luminii.

Camelia Opriţa în Iubirea nu are dreptul la somn
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste neîncepută

Sânii tăi ca doi bujori
Albi, ce nici n-au alăptat,
Sânii tăi ca nişte nori
Plini, ce încă n-au plouat.

Sânii tăi, ca două stele
Ce mai ard, ce n-au picat
Pradă aţintirii mele,
Pieptului meu încordat...

Acestor două capcane
Însetate şi flămânde
Ca două fiare-oceane
De sânii-ţi, stele arzânde.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (30 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Iubirea-mi să o lepezi de povară:
La sânii tăi de stele să-mi sugrumi
Coşmarul anilor, cu părul sfoară.
Să ne iubim etern, în alte lumi.
Pătrunde enigmatică prin pleoapă,
Lăsând pe gene un sărut stingher...
Te prinde vântul şi din nou te scapă
În glasul meu uscat, când doar îţi cer:
O altă zi, purtată-n alte sfere
Prin care să zburăm de sus în jos;
Înmărmurit de-a vocii-ţi adiere
Şi-nveşmântat în alb de Făt-Frumos,
Te voi opri. Eşti fără de scăpare,
Vei fi a mea în dulcea încordare.

sonet de Ionuţ Popa (23 iulie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că atunci când întâlneşti dragostea vieţii tale, timpul se opreşte. Şi este adevărat. Această stare este o risipire a subiectivităţii ce nu poate fi stăpânită de timp, anotimpurile se schimbă din necesitatea de a visa ce n-ai îndrăznit să visezi cu ochi deschişi. Fuga dintr-o infinitate internă este inevitabilă, căutând să fii permanent în încordarea interioară a celuilalt. Te împlineşti dureros, dar mai frumos decât tot ceea ce există în lume, în momentul când ţi-ai oferit propria viaţa pentru a fi trăită de celălalt.

Camelia Opriţa în Cred că dragostea adevărată creează un armistiţiu cu moartea
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agaţă-mi sufletul de tine...

Iubito, agaţă-mi sufletul de tine
şi fă-mi un adăpost din braţe,
să mă treci departe de întunericul morţii;
nu mă stinge cu lacrime fierbinţi
în catedrala sfinţilor răpuşi de piatră.
Şi cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrăţisându-mă din toate părţile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.

Îmbrăţişează-mă din toate părtile deodata
şi nalţă-mă cu o mişcare adâncă
în trupul ploii;
să-ţi plouă printre degete fiinţa mea din nefiinţă,
viaţa mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâşiaţi
şi a curs dinafară trupul meu în tine.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu iubire, cu grijă şi cu o nedefinită frică de nesiguranţă, a cărei imprecizie constă în faptul că îmi depăşeşte nemăsurat puterile. Şi nici n-am îndrăznit să îţi citesc scrisorile a doua oară, iar o jumătate de pagină nici măcar pentru prima dată. De ce nu te poţi mulţumi cu faptul că, în încordarea cu totul deosebită, care se menţine într-un mod sinucigaş, a trăi e lucrul cel mai indicat, (ai pomenit uneori de ceva asemănător, dar pe atunci încercam să te fac să râzi), să te destinzi zglobiu, să ieşi din ea ca un animal iraţional (şi nu iubeşti deloc ca un animal nechibzuinţa) şi îţi descarci toată electricitatea incomodă, sălbatică, în trup, până aproape te carbonizezi... Lucrul cel mai ciudat e că şi aici, în întuneric, suntem de acord, şi n-o pot crede decât în al doilea moment.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

copii trag de mame-n parc
tremur în buzunarul unei femei
îmi pierd gravitaţia şi portofelul
o bucăţică în palton roşu
pisicile trec încordate ca un arc
troleibuze gri
paltoane gri
iubita mea e gri
oamenii se ridică deasupra precum o pâclă gri

ţi-am injectat noiembrie în vene
iubito să nu te temi
ascultăm Beach Boys la mezanin
şi ghicim
stăpânii bocancilor de vinilin

nu ne rămâne decât să reinventăm oraşul în care trăim
regulile sunt pentru tâlhari nu pentru îndrăgostiţi

poezie de Ionuţ Manea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubit,iubit-am

Iubite, între veacuri
stau multe cuvinte
poveşti fã rã eroi
pã zesc demult morminte

pã mântul cu încordare
şi-aşteaptã un sfârşit
cerul fã rã frunze
e dezbrã cat şi trist

m-aplec cu toatã gura
sã sorb aceastã noapte
încetinind în vreme
în zori sã ne mai naştem…

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă că te caut

Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ţi-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preţ în tine,
şi să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauţi
bunul de preţ;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăţi ai să te-nalţi,
aşa cum de vreau,
de-abia atingând pamântul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Pedro Salinas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Zările păşeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul îşi dă ultima suflare.

Paiele foşnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Şi în cimitir transformă întreg lanul de secară.

Alicit de braconierii ce-şi reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje şi-a găsit un crud sfârşit
Şi prin moartea sa, iubirea, înzecit plăteşte birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.

Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemişcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe
îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!