Citate despre iubire și lalele
citate despre iubire și lalele (inclusiv în versuri).
Mi se spune: "Khayyam, nu mai bea!"
Eu răspund: "Când beau, aud ceea ce spun
trandafirii, lalelele și iasomiile.
Aud chiar ceea ce nu-mi poate spune iubita!"
catren de Omar Khayyam din Catrenele lui Omar Khayyam, traducere de Al.T. Stamatiad
Adăugat de Cabiaglia Savin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să greșesc
Fericirea e în doi
E făcută pentru noi...
Eu și tu privind spre soare
Și spre-o nouă încercare.
De ne-a fost lăsat în stele
Scris să fim două lalele,
Eu mă bucur, te iubesc,
Însă nu vreau să greșesc.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara din sufletul meu
Mă îmbăt cu miros de liliac
În aburul clipelor petrecute cu tine.
Renasc și înfloresc precum o lalea
Sub sărutul razelor unui soare,
Care e veșnic fericit.
Tac și-mi privesc inima ce râde poznașă.
Te sărut aievea în imaginația mea,
Tu-mi răspunzi duios în imaginația ta,
Contopindu-ne-n realitatea de-acum.
Plutesc pe un nor al beatitudinii,
Întreaga-mi ființă înalță imnul iubirii,
Iubirea unei primăveri târzii,
Dar înmugurită timpuriu.
București, 9 aprilie 2014
Din volumul "Iubirea, în toate formele ei".
poezie de Elena Irina Spilcă din Iubirea, în toate formele ei, Capitolul 1. Iubirea, în toate formele ei (9 aprilie 2014)
Adăugat de Elena Irina Spilcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceeași floare
Iubito, pe prispă ți-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.
Ea are petalele lungi,
Suflând ai să poți să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea știu,
Sunt un grădinar damblagiu.
Nu știu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.
O floare a vieții vecine
Și care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria
Aș vrea să-ți dăruiesc
Maria
Brățări adânci de chihlimbar
Mătăsuri galbene din China
Statui din lemnul cel mai rar
Aș vrea să-ți dărui calcedonii
În galioane de argint
Iar din Sudan să-ți dau granate
Și smirnă albă din Corint
Aș vrea să-ți dăruiesc
Maria
Toți trandafirii din Shiraz
În așternut să-ți pun lalele
Și mari mușcate în pervaz
Aș vrea să-ți dărui cantilene
Cu rubaiate de Kayyam
Apusul verde și ploi calde
[...] Citește tot
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pianissimo
S-a-nserat
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare
În bogatele-ți inele
Nu mai suferă - vasal -
Nici un suflet mineral,
Nici un gest de mâini rebele
Nu mai turbură-nserarea
Ce-ascunde-ntre perdele
Sugrumându-și respirarea
Pe tablouri,
Pe icoane,
Pe oglindă,
Pe sofa
Și pe roșia lalea,
Încrustată,
Ca o pată
De amurg, pe gura ta
Între noi și restul lumii
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lalele
Lalele cu dor de iubit,
În brațe mă strâng copleșit,
Privirea lor caldă de mai
Sărutul tău aprig mai vor să mi-l dai...
Lalele fierbinți ale nopților tei,
Cu buze de rouă-mi aprind dulci scântei,
Mai fură-mi iubite, acum dacă vrei
Mireasma, parfumul, tăcutelor seri,
Du-mă de brațe tăcut, nu-mi vorbi,
Mai dulce-i o șoaptă, acum de-ai rosti,
Lasă-mă-n gând și du-ma departe,
Lalelele știu ale noastre cântece toate,
Du-mă cu tine prin nori fără ploi,
Ascunde-mi tristețea, să fuga de noi,
Te vreau lângă mine, mai mult decât azi
Te vreau sărutări să-mi mai scrii pe obraz
Hai, vino-acum până stelele dorm,
Vino și fugi cu al meu freamăt de dor,
Seară de seară la poarta de cer
Cocorii s-asculte tacutul mister,
[...] Citește tot
poezie de Amalia Simona Pantea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-asemeni
dedicată Elenei Ivan
Te-asemeni florii de lalea
Ce-ntruna mă îmbie
Miros, cu ani, o mie
Doar mie, vreau, a-mi da
Ești dulce, ești lumină
Pe geană mi te-așezi
Vreau doar să mă urmezi
În anii ce-or să vină
Of, iartă-mi gura păcătoasă
Ce spune verzi și-uscate
Vreau buze-mi asortate
Cu-a tale-n a mea casă
Pune-mi pecetea peste suflet
Ia-mi trupul ce te cheamă
Vino, nu-ți fie teamă
Pe-al dragostei blând sunet
Ascult-a noastră melodie
Cu glas de inocentă
[...] Citește tot
poezie de Dinu Marius Decebal (17 septembrie 2015)
Adăugat de Dinu Marius Decebal
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semnificație
Pe masă buchetul de lalele
Ce le-am cules împreună
Încă nu s-a vestejit
Dovadă că încă îmi păstrezi
Dragostea ce mi-am dorit.
De aceea mi-am luat creionul
Și le-am schițat pe o filă albă
Voi căuta să le dau același colorit
Vreau să știi că asta-nseamnă
Că te iubesc necontenit.
poezie de Mihai Leonte (5 noiembrie 1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate florile-n buchet
Ghiocei, zambile, albăstrele,
Trandafiri, garoafe și lalele,
Dălii, crizanteme și bujori,
Toată grădina cu flori.
Narcise, orhidee, crini,
Floare de cactuși cu spini,
Flori de nuferi de pe lac,
Am aflat că ție-ți plac.
Pe toate într-un buchet,
Cu celofan le-nvelesc.
Și cu iubire berechet
Cu drag ți le dăruiesc.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tamaretă de fecioară
Ea are sânii doldora de spaime
Că nu vor fi prea bine sărutați
Și dacă nu o pupi te iau la palme
Toți Spiridușii munților Carpați!
Ea are-un șold ce-i dă pe blegi la naiba,
De nu mai știi sub fusta ei ce este:
Drac despicat în două cum e roaiba
Sau înger pus pe șotii și pe feste.
Și totuși, Doamne!, dânsa e virgină,
Și-i singură, și-i tristă, și-i lalea.
O, suflete, mângâi-o pe botină,
Lângă blacheu, îndrăgostit lulea!
poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire roua dimineții
frunză verde, consoartă de lalea
picuri rouă pură în palmele căuș
nu-mi lăsa tristețea să fie o belea
vreau să fiu un cântec pe la zilei arcuș.
vreau să fiu un vers în refrenul vieții
să fiu o bucurie o mângâiere rară
pentru traitorii din negura ceții
care așteaptă soarele în ei să răsară.
inima duioasă mult mai pătimești
iubind lumea asta vitregă, nebună
tot ce vrei în viață este să iubești
să crești mirajul ei până sus la lună.
când vine dimineața și zori îmi bat în pleoape
ce dulce e trezirea cu dragostea aproape.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu primăvara la cafea
Mă invită primăvara la cafea
Făcută din toate boabele de rouă
Are cești roșii, din floare de lalea
Și o aromă, dintr-o iubire nouă.
Simt toată dragostea din lume
Când o beau cu zefirul dimineții
Are un gust al nu știu cui anume
Al fericirii sau... poate al vieții?
Ea-mi povestește de iubirea ei
Pe care vrea Soarelui să i-o fure
Este grăbită să-și cumpere cercei
Și pleacă după doruri, prin pădure
Cireșul are mireasmă de iubire
Și stă îmbrățișat cu primăvara
Vin fluturi albi, să-mi dea de știre
Că vor cânta cu mine, toată vara!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În căutarea iubirii
Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.
Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.
Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, toate din partea mea
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi-ți de drum!
Întoarce-ți privirea,
Și vezi-ți de drum,
Și ia-ți și iubirea,
Că-i stinsă, oricum.
Lasă-mi durerea,
Ce, crezi că nu pot?
Ba da, am puterea,
Să trec peste tot...
Poate nu azi...
Poate nici mâine,
C-am fost camarazi,
Mușcând dintr-o pâine,
Și-am tot împărțit,
Când bune, când rele,
Ce mult ne-am iubit!
Ce vremuri rebele!
[...] Citește tot
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mireasa lui "Da"
Mi se pare că tu
ești iubita lui "Nu".
Mi se pare că ea
e mireasa lui "Da".
Mi se pare că noi
frunzărim stele-ploi.
Mi se pare că ele
au priviri de lalele.
Mi se pare că-n "eu"
mi-a plouat curcubeu!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mozaic de cuvinte
e primăvară iar, zâmbete înfloresc pe obraz
lumina sublimă lin se așează pe pleoape
lacul mă ademenește cu valul turcoaz
nuferi albi și galbeni sunt scăldați de ape.
boboci de liliac șușotesc la fereastră
fluturi îndrăgostiți mângâie lalele
iubite eu veghez la dragostea noastră
izvorul tămăduirii dezamăgiri să spele.
bogăția mea de gânduri o unesc cu universul
cu percepții înțelepte îl slăvesc pe Dumnezeu
lumea mea e amprentată cu câtecul cu versul
cu splendorile de viață mă îmbogățesc mereu.
următorul pas mozaic de cuvinte anticipând demersul
de a-mi urma visul oricât ar fi de greu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armonia viselor firești
dimineața răzbate prin aburi de cafea
se trezesc gânduri din raiul gândirii
lumina coboară pe zări de catifea
cu sclipiri de cristal în raza privirii.
e cald și e bine și eu mai visez
întâlnirea cu muza, cu poeții iubiți
întâmplări frumoase veselă condeiez
sunt împăcată să-i văd fericiți.
mă visez însoțită de lună și stele
în călătoria mea prin lume
visez primăvara, armonii cu lalele
peste tot trecutul lasă urme.
strâng în rucsac amintirile mele
dragi experiențe din cartea cu nume.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marte despre Venus
ce ironie... tu de pe Venus, eu de pe Marte
și totuși azi sunt nevoit să vin de departe
să-ți ofer flori de 8 al lui Marte
de ce nu există și un 9 al lui Venus?
să mă cauți cu bomboane și să vezi că nu-s
nici pe jos nici pe sus ci pe undeva prin zodia Uranus
să-mi zici: "la mulți ani din partea tuturor femeilor
de pe planeta cochetelor și mult drăgăstoaselor"
apoi să mă pupați dulce, dulce, frumoaselor...
ah, flori la ea la ele și la tine
neolatine, nelatine
lalele olandeze, trandafiri japonezi, glicine
industrie horticolă înfloritoare
pentru doamne domnițe și domnișoare...
de atâta parfum și aromă de lămâiță
cred c-am să mă-mbăt criță,
hai mai cheamă înc-o leliță
s-o fericesc și pe ea
cu o floare de nu mă uita
și apoi gata tot anul vei face tu naveta
[...] Citește tot
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorințe de An Nou
vreau pe toate planurile o revigorare
să fie primăvară în sufletul meu
să se-mplinească vise sub raze de soare
să-mi fie neted drumul către Dumnezeu.
să fie lumină, să fie și culoare
în gândurile mele care mă preocupă
ard ca un foc cu multă ardoare
să fie fericire în fiecare clipă.
a mai trecut un an cu bune cu rele
dar am avut aproape prieteni valoroși
mi-au intrat în suflet constelații de stele
să slăvesc cerul printre oameni pioși.
să fie viața mea un rai cu roz lalele
între munții dragostei sublimi, glorioși.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iubire și lalele, adresa este: