Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

iubire și păr negru

Citate despre iubire și păr negru

citate despre iubire și păr negru (inclusiv în versuri).

În patul meu

Ah, cât de frumoasă ești
Seara când mi-adormi pe pernă,
Când în somn parcă-mi zâmbești
Cu o dragoste eternă!

În cascadă vălurită
Părul tău îmi umple patul,
Blânda, draga mea iubită
Cu păr negru ca păcatul!

Din făptura ta gingașă
Un oftat ți se prelinge,
Iar un sân, pe sub cămașă,
Mai obraznic, se împinge!

Palma mea, acum căuș,
Mai c-ar vrea ca să alinte
Sânul mic și jucăuș,
Dar mai bine stă cuminte.

[...] Citește tot

poezie de (28 august 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
George Topîrceanu

Vin', iubito

Prin dumbravă se strecoară
Vânt de vară,
Și cocorii, șir pribeag,
În adânc senin plutesc.
Cântă cucu în huceag:
Cucule, câți ani trăiesc?
Îmbrăcatu-s-au în floare
De ninsoare,
Pomii toți de prin livezi.
Râul lunecă pe prund
Așa limpede că-i vezi
Pietricelele din fund.
Jos, în umbră de răchite,
Tăinuite
Viorele s-au ivit,
Și-n păr negru la femei
Cât de albi au înflorit
Parfumații ghiocei!
Vin', iubito! O poveste
Tristă este

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Adevăr

Te mint că ești frumoasă
Ai corpul mlădios
Ai ochii de măslină
Și păr de abanos.

Te mint că ești ca mierea
Te mint că te-am iubit
Te mint că ești speranța
Te mint că te-am mințit.

poezie de
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

******

sunt cea mai frumoasă mamă

am părul negru lăsat să curgă

spatele mă chinui să-l țin drept

copiii mei mă duc în toate direcțiile

cu ei râd și zâmbesc

orice modernitate piere

orice surplus e prea mult

sunt cea mai frumoasă mamă

în ochii mei zboară pescăruși

marea se-ntinde calmă

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Byron

Pășește-n Frumusețe

Pășește-n Frumusețe, ca o noapte
Când nu sunt nori și ceru-i înstelat
Sclipirile și bezna fără șoapte
Pe chipul ei și-n ochi s-au adunat:
Și m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puține
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Și chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure și line,
Ce vin din locul lor originar.

Și pe acel obraz, și pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Și mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubește inocent!

poezie celebră de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Textele de mai jos conțin referiri la iubire și păr negru, dar cu o relevanță mică.

O casă pentru iubirea mea

Eu te-am trăit iubire frumoasă,
Ți-am dat copii și ți-am făcut casă.
Eu te-am trăit cu toată puterea!
Cu tine-mpărțeam liniștită, averea.

Eu ți-am trăit chiar și plecarea
Și nu ți-am plâns pierdută, zarea.
Te-am așteptat iubire frumoasă,
Doar cu merinde rostuite pe masă!

Și iată că-mi vii, în chip frumos
Cu părul negru de abanos
Cu ochii verzi și privirea senină
În care timpul a pus iar lumină.

Și te primesc iubire frumoasă!
Te invit iar la mine acasă
Pentru că știu că tu încapi toată
În inima mea, o casă curată!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Nu-s

Nu-s nici hoț... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aș rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverșunare,
Să te culc lângă izvor
Și să te înalț spre soare.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Suferință dulce

Vreau doar să-mbătrânesc bolnav de tine,
Să nu mă vindec niciodată-aș vrea,
Să-mi lași o urmă veșnic pe retine
Și-n puls să simt de fapt inima ta.

În aerul din jur îți vreau mirosul
Și urmele de ruj pe ceașca mea,
Iar firul tău de păr ca abanosul,
Să îl găsesc pe pernă, de-o cădea.

Nu am să caut leac, convalescența,
Am să o prelungesc atât cât pot,
Te rog să-mi dai, de vrei, să beau esența
Iubirii tale fără antidot.

Să mă-ngrijești atât cât simți nevoia,
La pieptul tău să sufăr aș mai sta,
Tu să-mi fi vraci, de asta îți e voia,
Dar dragostea, te rog, nu-mi vindeca.

poezie de din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Malec

Mirabila pisică

pisicile de pe facebook
te bagă cert în balamuc
cu ochii lor seducători,
ce-adună mii de iubitori
și inimile praf le fac
când tolănite ele zac
cât ziulica e de mare
cu coada-n semn de întrebare,
tu mă iubești sau doar te faci,
vreau inimioara de mă placi
și tot așa în filmulețe
le admirăm cum nătăflețe
ajung să intre în bucluc
cu mii de martori de facebook,
toți înrăiți la nostimade,
unii chiar oameni cumsecade,
ce-n loc să doarmă-n miezul nopții
pândesc pisici, mai rău ca hoții
și fură poze în neștire
cu ochi albaștri de safire

[...] Citește tot

poezie de din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fumul tremură

în vatră suflat de vânt
subțire ca un dulce
cântec la trompetă
oglinda înnegrită arată chipul
suav și ghiduș
sub căciula neagră
zâmbetul vine-ncet
se găsește frumoasă
și ochii mei aprobă privirea ei
trupul mic și subțirel
tremură timid în cojocel
pe guler curge părul negru
ca un fum țese tăceri
este lumina din întuneric
eterna îmbrățișare de iubire
în palma care adună gesturi
curg cuvinte în timp
fumul strivește clipa
îmi așez capul pe inima ei

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Gloss㠖 un poem iubitei

Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ți-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ți, vreau să strălucească.

Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ți-aș ninge-n păr de abanos
Doar un poem – cel mai frumos.
Și talpa eu ți-aș săruta
Și în genunchi, iubita mea,
Aș sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!

Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieții-am strâns din ele...

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada vântului

chem nerăbdătoare vântul să destrame norii
să trăiesc în armonie cu stelele dragi
să văd și noaptea cum strălucesc sorii
cum luna descrie povești despre magi.

ziua fluieră pe frunze doine sublimate
bolte de curcubee le mângâie duios
spulberă furia când cu putere bate
în cetina verde se închină pios.

se joacă în plete negre și bălaie
atingând obrajii lacrimi le usucă
din focul iubirii stârnește vâlvătaie
e mereu grăbit e mereu pe ducă.

își face culcușul și în șura de paie
la cerul primitor visele le urcă.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cinci ani

Mă uit la ochii stinși ce altădată
Erau umpluți de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.

Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit și de zăpadă pare.

Văd mâinile ce le știam frumoase
Și care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe și osoase,
Neputincioase, reci și chinuite.

Aș vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama și să-mi facă o bucurie,
Cinci ani frumoși din viața mea să fure,
Cinci ani s-o văd ca în copilărie.

poezie de (24 martie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Haiku hai hui cu iubirea prin lume

Pe oglinda gheții,
Rochie albă dantelată lunecai,
Îmbrăcat in coama unui armăsar negru, focos,
Cercuit lunecam,
Cuprins de mijlocul tău,
Spărgătorul de nuci
Cozonaci puse la copt,
Turlele Kremlinului patinau in noapte,
Ajun de Crăciun pe lacul înghețat,
Lunecând imbratisați
Dansul lebedelor,

Mii de soldații au încremenit,
Ochii aruncau luciri de jad,
Hoarde de priviri păgâne
Străbăteau stepa inimi nebune,
Iubire in orașul interzis,
Unde împărății si zâmbetul l-au ucis

Calzi musoni prelinsi,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandra Negru

Intact

să scriu acum
despre ce se vinde și despre ce ar face să se miște ceva sub toată avalanșa de plastic sub care sunteți îngropați
ar fi o minciună
să încerc să înțep
măcar un nerv
mi-ar trebui
un ac lung de ură și nu-l am
să pornesc micii păianjeni ai dramei să fabrice noi pânze de teribilism și spaimă ar fi inutil și nu mai e loc pentru asta
m-am înconjurat de beatitudine
sunt într-o transă de serenitate
stați departe
stați departe
e o graniță minată în jurul minții mele
o aură magică
o plasă electrificată de dragoste
n-ai să treci
n-am să te las
sunt singură pentru o vreme
e un loc în timp unde aș vrea să mă întorc
să am părul negru lung răvășit

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.
Lorin Cimponeriu

Olimpul, zeii și dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se așterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezește iarba.
Sibila nobilă romană își ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e liniște... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must și vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinților aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni șoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca niște plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roșu colorat
Ce se naște din foc.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iubire

cu șpan și cuie bătute
trăită de ucenic
făcea sicrie pentru pistolarii
mai puțin ageri mai puțin pricepuți
a ținut și el pistolul în mână
trăgea în cutiile de tablă galbenă
atunci plecase din arizona
era prea cald pentru un pistolar
care avea căruță cu termopane
și aer condiționat
călărea un cal albastru teleghidat
era decupat din lumea lui van vogt
era la un picnic la marginea drumului
într-o clădire a morții
dintr-o zonă a morții și a fenomenelor paranormale
intrase în zona vizitată de extratereștrii
mânca burger și bea whisky
fără gheață direct din sticla deschisă
spre lume
calul fuma marijuana dintr-un trabuc

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roșcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă își ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaștri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaștri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu știu...
Mă înnebunește culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Când crivățul cu iarna...

Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.

Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorțit ­
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Mihai Eminescu

Când crivățul cu iarna...

Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.

Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveștilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorțit
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iubire și păr negru, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook