lână şi somn

Ca să adoarmă...

Pentru tine nalt cât cerul,
Lampa s-a aprins bălaie
Şi-i lumină-n tot ungherul.

Uite, ţi-au venit bunicii...
Vrei povestea cu măline
Din hambarele furnicii?
Vrei să-ţi cânte-o horă veche,
De pe când erau ca tine,
Ori să-ţi pună la ureche,
Răsucit din fire moi,
Roşu motocel de lână,
Cum se pune la pisoi?

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer care prind să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor àcele de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâna de Aur este ceva ce aparţine omului, pentru care este infinit de preţioasă. Acest ceva a fost despărţit de om în timpuri străvechi, iar redobândirea sa este legată de invingerea unor forţe înspăimântătoare. Aşa stau lucrurile cu elemntul veşnic din sufletul omului: El aparţine omului. Dar omul se află separat de elemntul veşnic. Natura sa inferioară îl separă de el. Numai dacă o învinge, dacă o adoarme, omul poate să dobândească iarăşi ceea ce este veşnic.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pan

Acoperit de frunze veştede pe-o stâncă zace Pan.
E orb şi a bătrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă.
Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura îşi adapă zeul.

Ah, Pan!
Îl văd cum îşi întinde mâna, prinde-un ram
şi-i pipăie
cu mângâieri uşoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufişuri.
Orbul îl aude şi zâmbeşte,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării caracteristice sufletului românesc - o resemnare potolită, corectă şi demnă, cu care orice raţiune normală şi disciplinată, trebuie să întâmpine un act al fatalităţii. În poezia lui Vlahuţă, admirăm bogăţia variată a unеі vitrine, închinată exclusiv producţiei nationale. Ea tronează în vârful unui car cu fân de curând cosit, însufleţeşte firul de lână pe care îl toarce ţăranca pe prispa casei şi dă glas fluierului, cu care ciobanul îşi adoarme turma cu oi, odată cu asfinţitul soarelui. Poezia lui, pluteşte totdeauna în imediata vecinătate a pământului, nu se ridică niciodată peste nivelul subiectului vizual şi nici nu se aventurează până spre adâncimile fatale de unde sufletul artistului nu se mai întreabă de ce origină este. Ori, marele merit al poetului este tocmai această atitudine, dictată de cea mai perfectă conştiinţă artistică. Alexandru Vlahuţă nu este un poet român, ci un român poet.

Ion Minulescu în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Un român poet"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunăvestire

În noaptea asta lungă, fără sfârşit,
o femeie umblă subt cerul apropiat.
Ea înţelege mai puţin decât oricine
minunea ce s-a-ntâmplat.
Aude sori cântăreţi, întreabă,
întreabă şi nu înţelege.
În trupul ei stă închis ca într-o temniţă bună
un prunc.
De nouă ori se-nvârte discul lunei
în jurul pruncului.
El rămâne nemişcat şi creşte mirându-se.

................................................

În noua noapte fără sfârşit
ciobanii păzesc naşterea unor semne cereşti.
Mă duc între ei să vestesc:
Tăiaţi-vă mieii pe cruce
În amintirea jertfei ce se va face.
Ridicaţi-vă de lângă foc

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda greierilor

Dumnezeu, cu gândurile sale,
coborî pe Pământ
şi mergând, şi mergând,
nu observă că-n cale
toţi şi toate i se închinau
şi-L preamăreau.
Obosit cum era
şi cum noaptea cobora,
îşi întinse mantia de lână
şi se lungi, cu capul pe o mână,
sub un copac. Dar liniştea prea mare,
deşi nu era zi de sărbătoare,
era întreruptă de zgomotele mii
din jur, de prin câmpii.
Şi-atunci, luă o mână de întuneric
din spectacolul nopţii, feeric,
El, Dumnezeu cel Sfânt,
fărâmiţând-o spre Pământ.
Şi unde fărâmele cădeau,
cânturi izbucneau,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer au pornit să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor acéle de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

N-aveti cumva o cafea?
Simt nevoia, tare-aş bea!
Fiindcă-azi noapte n-am dormit
Am stat treaz şi am muncit!
Mama mea este de vină..
Imediat după cină,
Mi-a adus un coş cu lână
Şi mi-a pus fusul în mână,
Spunându-mi un pic cam tare:
"Am de făcut trei fulare!
Tu cu torsul, te descurci..
Să nu cumva să mă-ncurci,
Că e musai să termin,
Fiindcă dimineaţă, vin!"
Şi ne-am pus apoi pe treabă,
Şi-am muncit o noapte-ntreagă,
Ea, cu gândul dus departe,
Eu gândindu-mă că, poate,
Termin lâna, să mă culc,
Căci nu voiam să o-ncurc!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor românesc

Ca o câmpie, oglindind întinsul,
Cu păsări care-i stau pe crengi cântând,
Privindu-l lung, aduce-n el nestinsul
Din depărtate vremuri luminând.

Împestriţat cu crini şi lămâiţă,
Cu albăstrele şi cu maci duioşi,
Vii, flori de liliac sau romaniţă
Te fac să te apleci, să le miroşi.

Pus în perete, lângă pat, în casă,
Te-ntinzi sub el ca-n margini de câmpie.
Îi simţi răcoarea dulce de mătasă,
Şi parcă vântu-l simţi cum te adie.

Lucrat adânc din lână şi culoare,
Cu-nseninări şi arbori fel de fel,
Odihna lui te-mbie la visare
Şi la un somn pe pajiştea din el.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea leului

Împletesc liniile de cale ferată
să-ţi fac şosete cu peroane şi genunchi la piept.
Din ţigară
se scurge lâna mâinii de mâine. Sus
pe ultima venă
poştaşul ascunde în telefon o galenă
din care să-şi soarbă ultimul ziar!
Ce tragedie!
Eu am adormit
şi în locul meu a coborât o prăjitură la cofetărie!
Pe gard un leu cerşeşte jumătate de leu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş cu străzile înguste

Oraş cu străzile înguste
Şi ţigănci cu înflorate fuste
Cu birturi unde dorm lângă pahar
Hoţi de găini şi hoţi de buzunar

Cu bunici care se ţin de şale
Şi cu perdele vechi pe la ferestre
Cu fetele bătrâne, fără zestre
Citind anunţuri matrimoniale

Primarul ce mai dă câte-o amendă
Pentru câinii vagabonzi
Ultimii din pudibonzi
Îşi fac din aură legendă

Orăşel cu străzile înguste
Plin de molii şi lăcuste
Cu birturi unde dorm lână pahar
Cerşetori şi ultimul ţepar

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer au pornit să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor àcele de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adormirea lunii

Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Şi-ncărunţita sete-l bea grăbit.

Întorci cu ochii paginile crucii
Şi le sfinţim cu împăcarea noastră,
Vom aştepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăşi la fereastră.

Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.

Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbeşte adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... şi-un pulovăraş de lână.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie nevrotică

lapte ars pe sobă, cârpă arsă, ciorapi de lână arşi,
întrebări arse în ghiveciul de legume,
timpul nevrozelor de primăvară
scurs prin tifonul aşteptării

– tăcere –

pungile foşnesc arhaic
în sanctuare cu borcane deşurubate,
păpuşa de plastic topită în cuptorul cu microunde
devine o masă amorfă în care se mai zăreşte
un ochi sticlos ce vede moartea
surâzând

sânge înţepenit în vene obscure,
cutii goale de medicamente la reducere,
eu care stau cu soarele la cap
să-mi germineze fasolea plină de carii
meditez somnul,
meditez lutul din mine

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa blândă zgârâie rău

Multe mâţe colorate
Au plecat la măritat,
Torceau lână de la sate
Având multă lână-n sat.

Blana lor era curată
Linsă frumos cu limbuţa,
Aveau blana-mparfumată
Netezind-o cu lăbuţa.

De dormit... nu mai dormeau
Aveau treabă foarte mare,
Ziua, toată, miorlăiau
Glăsuind din gură tare.

Au găsit iute mârtanul
Rătăcit printr-o grădină,
Apoi, ele-au dat cu banul
Îndemnându-l ca să vină.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Preda Păvălache (27 mai 2009)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai adormit

Ai adormit la pieptul meu, ca un copil,
Şi te veghez cu grija cea mai mare
De parc-ai fi un vas de porţelan fragil
Lucrat cu grijă şi îndemânare.

Mă-ntorc spre tine şi-ţi văd chipul obosit
Îţi mângâi părul moale, ca de lână,
Nu te trezeşti, însă tresari abia simţit
Când eu îţi spun în şoaptă, "noapte bună!".

Te-ai scufundat profund în lumea ta din vis
Ba râzi, ba plângi, dar eu sunt lângă tine
Mă simt precum Adam cu Eva-n Paradis
Şi te sărut, că nu mă pot abţine.

Trag plapuma să stea mai bine peste noi,
Te mai privesc o dată, să-mi ajungă,
Rostesc o rugăciune pentru amândoi
Şi-adorm şi eu, că noaptea este lungă.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!