lumină şi îndemânare

După ce se stânse virtutea şi bărbăţia antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări şi de anarhie, încât uşor au fost barbarilor, veniţi de la nordul Europei şi al Asiei, căutând clime mai blânde şi locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate şi ovelite, a desfiinţa aşezămintele cele politice, a stânge lumina ştiinţilor, a surpa industria şi artele, ce erau productul a multor secule, şi a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric.

Gheorghe Asachi în Nuvele istorice, Valea Albă (1859)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face albinuţa?

Ce face albinuţa harnică?
Foloseşte fiecare oră cu lumină
Şi-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!

Cu ce îndemânare îşi construieşte fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Şi munceşte din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.

În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic şi eu
Fiindcă Satan găseşte o răutate
Şi pentru mâinile proaste.

Cu cărţi sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Aşa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.

poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i înălţătoare...

Iubirea-i înălţătoare
Cât ne-nveselim sub soare,
Cât udăm la rădăcină
Forma ei pusă-n lumină

Iubirea-i floare şi nai
În credinţele din rai,
Puse-n crucea răsucită
Într-o coastă învechită.

Ard în focul ei subţire
Clipe lungi de fericire,
Apoi cu îndemânare
Înzestrez fulgii de soare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să culeg lumină din durere

eu ador îndemânarea de-a te urca sus pe creste
unde-s norii care poartă ploile peste câmpie
cu lumini şi cu privelişti ce te poartă în poveste
cu tot dorul ce aşează toate într-o feerie

te alint cu zbor de fluturi ce se-aşează pe petale
şi văd valurile care spală zarea ce de sus se strânge
au ieşit din mare zorii care-ncep să mă îngâne
şi cu ropote de izvoare ce-n culori încep a curge

te iubesc cu toată energia şi cu freamătul de frunze
în inima mea tristă sub mersul căprioarelor fricoase
vreau să simt pe deplin arsura din ale tale buze
surâsul tău e versul ce cuprinde zările stâncoase.

poezie de Eugenia Calancea (19 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii

Prind peşti şi apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea şi îndemânarea, mai puţin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
şi refacerea bunei dispoziţii,
seara e momentul când totul se împlineşte
oraşul e citit de lumină şi freamătă.

Noaptea stelele se grăbesc către ape
şi le privesc cum valurile se luptă.

Pescarii aşteptă zorii să-şi încerce norocul,
dar peştii nu-s flămânzi
şi întârzie să fie curioşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!