lumină şi porturi

Muzicienii

Muzicienii
sunt balsam pentru Pământ.

Îşi eliberează melodiile în atmosferă
iar notele lor dansează şi limpezesc aerul
dând vieţii o nouă formă şi strălucire.

Aduc cu ei un vechi mister
şi cu el modelează sufletul secolelor.

Muzicienii sunt marea
care cheamă râul şi creaturile sale.

Ei sunt portul Cosmosului
unde lumina îşi atinge sensul maxim.

Minte, inimă şi meşteşug
sunt muzicienii

-ei-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Gutierrez Riveros din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boare atlantică

Cu repezi copite de-argint
în zori măgăruşii bat străzile.
Nălucile, cari adineaori erau, se dezmint.

Pe chei se trezesc sibilinele
glasuri. Lumina aşteaptă prilejul
să-nece biserici, corăbii, colinele.

Din portul cu zvon de maree
pescarii sosesc cu povara pe creştet.
În coşuri: ţestoase, ţipari, curcubee.

Boarea atlantică pipăie morile,
veacul de mijloc, laptele mării,
părul femeilor, scrumul şi florile.

În dimineaţa de roz mărgărint
o inimă, singură şi de la sine,
purcede solară grin anotimp.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul, căpitan de cursă lungă

Sufletul părăseşte marea noastră pământească,
Dorind să navigheze, pe-întinsa mare cerească.
Căpitan de cursă lungă, ridică pânzele sus,
Navighează să ajungă, în portul numit Isus.
Lumina Domnului e farul, către care se îndreaptă.
Însfârşit, atinge ţărmul şi ancora e aruncată.
Smerit, el îngenunchează, în faţa lui Dumnezeu,
Pe veci îl încredinţează, că va fi matrozul său.

poezie de Dumitru Delcă (18 aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceauşescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării la lumina electrică, de la carul cu boi la întreprinderi producătoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive şi avioane... Nu ştiu dacă, păstrând proporţiile, există performanţe asemănătoare în istorie – poate Ramses cel Mare.
Ceauşescu a dictat să se ridice şcoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane şi vapoare, irigaţii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si autostrăzi. In 24 de ani amărâţi, răstimp în care a plătit datoriile, a dublat populaţia urbană...
De fapt este incredibil.

Petre Ţuţea în Petre Ţuţea despre Nicolae Ceauşescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna e de aur barcă

Când cu versuri se încarcă,
Luna e de aur barcă –
Fără vâsle, fără vele,
Plutitoare printre stele.
Trage-n portul unui vis
Şi-ţi şopteşte ce-ai de scris.
Când pe foaie ţi se-aşază
Sprijinită într-o rază
Şi te-aştepţi s-o prinzi, ei bine,
Printre stelele-albine
Vechea barcă aurie
E... de pepene-o felie,
Fiindcă, uite, vrăjitoare,
Şi-a luat altă-nfăţişare.
Lună nouă, lună plină
Scrie-n ceruri cu lumină
Şi-ţi surâde bucălată
Ca un chip ştrengar de fată.
- Ei, e gata poezia?
Te zoreşte durdulia.

[...] Citeşte tot

poezie de Passionaria Stoicescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş portuar

Hei, tinere marinar,
Uită apele marine!
Hei, tinere marinar,
Hai cu mine!

Vrei coniac
Sau vin parfumat?
Te iubesc, vino-ncoace.
Hai, vino la mine-n pat!

Lumini calde, tinere marinar,
Cearşafuri albe-n care să înoţi.
Pământ solid, tinere.
Albe şi sălbatice nopţi!

Hei, tinere marinar,
Uită pustietăţile marine.
Frumuşelule, hai cu mine!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-s poet

Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinţi ca un sărut.

Eu nu-s poet, ci ţesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar şi abisuri fără Dumnezeu.

Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.

Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât şi prost
Şi-ai cărei ani pierduţi, plini de mizerii,
I-am zugrăvit aşa precum au fost.

[...] Citeşte tot

poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Lumina vine de sus blândă,
caldă.
Taine învăluie tresăriri în amintiri.
Fluviul...
prin ape şi depărtări
ne desparte.
Văd portul tău şi vechea barcă
iar...
macaraua din depărtare
pare ruginită.
Faleză,
trotuar,
borduri,
un şanţ care se sapă.
Pescăruşul ţipă.
Fereastra trecutului
sprijină mâna ta uşor
în amintirea trecută.
Mănânci puţin,
eşti albă,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (10 martie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudinea arderii

[pierderea identităţii]

lumina
pune-n orbită coroană
(de-i zeul sau umbra tăiată de-o lume canibală
încă nu mi s-a confirmat)

numai hlamida de carne este zdrenţuită
de ciclonul timpului

apa umflă cu sete porturile celulei rebele indiferent de toanele lunii

palma apucătoare contabilizează avar
oamenii de tablă
care defrişează furioşi pădurile sângelui

îmi putrezeşte sub limbă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fermecătorului Port Sydney

Fermecătorul Port Sydney
Râde vesel spre cele patru zări,
În frumosul Port Sydney
Acostează nave din fel de fel de ţări;
N-o să mai vezi astfel de frumuseţe
Oricât ai naviga împins de val, de vânturi...
Este unic însoritul Port Sydney,
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Negurile nopţii se-aştern
Peste orice port cu glorios renume,
Dar luminile din Portul Sydney
Sunt cele mai strălucitoare din întreaga lume;
Un asemenea oraş înstemat de rubine
N-o să mai vezi oricât pe ape-o să te vânturi,
Sunt unice luminile oraşului Sydney
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Trebuie să plec spre Londra mohorâtă
Unde-n port nu poţi vedea lumini,

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Lawson, 1867 – 1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila naţiei

Din întunecatele ei porturi pescăreşti, se iveşte o salbă
De mici nave; la prova, numele fiecăreia scris clar,

Narcisa, Ciocârlia, Trandafirul
şi
Talaz
şi
Zăpadă Albă,

Sclipeşte-n bezna nopţii luminând precum o flacără pe-altar;

Ele navighează, din trecut, trei mii, puternice prin valuri şi vânt.
Flotila naţiei, care nicicând nu şi-a ştiut propria valoare,
Iar fiecare nume este-o frază ruptă dintr-un cânt
Amintind câte ceva din frumuseţea lumii, trecătoare.

Cum ar fi,
Barbara Cowie, Comely Bank
şi
May -

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia strămoşească

Am cusut pe ie macii toţi în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o ştiau moşii
Dimineaţa pură când cântau cocoşii!

Piscul unui munte albit de speranţă,
Dorul ce aşteaptă o mână pe clanţă,
Aripa de vultur şi zboru' îndrăzneţ,
Steagul arborat de un vis semeţ!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o ştiu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Şi un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Şi-un pumn de ţărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoşi,
Anii tinereţii calzi şi luminoşi!

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Cristea din Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur 2016 (2 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel marin

Deasupra turnurilor negre, peste coloane şi clădiri,
Planează doruri efemere şi Eol plânge-n aiurare...
Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

Din temple, ca din vis, răsună un cânt de rugă, vibrător...
Seninul plânge lacrimi calde, licăritoare şi divine...
Bizare păsări colorate spre ceruri strigă cobitor,
Rotesc sub bolţile sonore şi-adorm prin antice ruine.

Pe stânci de marmură spumată, în largul mărei luminat,
Apar castele ca din basme, grădini şi pomi cu fructe blonde...
... o barcă goală rătăceşte pe-albastrul val imaculat,
ca o supremă salvatoare, plutind spre pânze vagabonde.

Şi totul parcă-n vis trăieşte, un vis al unei minţi bolnave,
Evocatoare de ruine, de mări, de temple şi de nave...
... Răsună clopote departe, ca de prin sfere planetare...
... Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

lumină blândă
caldă
taine învaluie
tresăriri în amintiri
portul tău
chiar vechea barcă
o macara care pare ruginită
trotuar
borduri
un şanţ ce se sapă
pescăruşul ţipă
fereastra trecutului
spre ape
mâna sprijină uşor
amintirea trecută
manânci puţin
observ
eşti albă
chiar prea albă

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Cosmosul surâde!...

Şi Cosmosul surâde; rozalba Auroră
Aprinde o cerească şi falnică Gomoră
În nourii gigantici, monstruoşi prizonieri,
Pe care-o adiere îi pune-n libertate,
Redeşteptând din somnul profundelor tăceri
Pădurea, câmpul, valea de plante parfumate
Şi soarele din umbra de munţi şi de talazuri
Şi sufletul din umbra de griji şi de necazuri.

Nebăgător în seamă din lumea lui sublimă
De oameni cu-o mână, în moarte ş'altă'n crimă,
Soboli în groapa tristă şi neagră a vieţei
Ş'în faptul după prânzei şi'n faptul dimineţei,
Imensele neanturi explică şi arată.
Lumina, cerul, vraja de valuri şi de flori,
Născând din creuzetul de forţe şi splendori.

*

Şi Cosmosul visează şi peste universe

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet devine esenţial atunci când atacă marile teme ale omenirii şi scrie versuri care pot rezona oricând cu sentimentele celor care le citesc, chiar şi atunci când bruma mileniilor se va aşterne peste contemporaneitate. Ridicându-se deasupra propriei vieţi prin forţa lăuntrică creatoare, poetul devine un far luminos care cheamă vasele rătăcite din marea dezavuare înspre portul liniştii sufleteşti.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!