lumină şi sprâncene

Pentru câţiva scriitori justificaţi de un talent, de o dibăcie sau pornire, zac sute pe caldarâmul artei, întinşi ca nişte câini ce-şi caută,-n blană, puricii la soare. Lenea lor se mişcă lent, într-o zi, cu umbra lor culcată, din stânga la dreapta. Lumina le răsare pe sprâncene, şi până seara le ajunge-n spinare. Aceşti ţigani ai artei visează, se scarpină, oftează, sunt amorezaţi şi cântă... Scrisul lor e ciut. Fraza lor fără desen, fără ritm, fără asprimi şi rotunjimi, tânjeşte, se-ntinde, zemoasă, sau se risipeşte ca praful.

citat celebru din Tudor Arghezi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, tinereţea mea

Zăpada, tinereţea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care eşti lumină, stea
ce piere surâzând tăcută

cazi lin pe mâinile aceste
şi luminează-le mereu,
pe tâmple aşterne-te şi peste
sprâncene, pe obrazul meu,

pe-ntregul trup aşterne-mi, clară,
aceste muzicale oşti
şi ocoleşte-mi ochii doară,
doar ochii – să mă recunoşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Îţi făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost vreodată.
Pentru prima oară îţi vei vedea porii deschizându-se
ca nişte boturi de peşti şi-ţi vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
şi vei simţi lumina lunecându-ţi pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înţepătura gravitaţiei
ca un spin în călcâiul tău,
şi omoplaţii te vor durea de imperativul aripilor.
Îţi făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ţi simţi sprâncenele ca pe două răni în formare
şi amintirile tale să-ţi pară că-ncep
de la facerea lumii.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul spre Ba Ling

De lângă iezerul Dong Ting călătorim spre vest
către Templul Zeiţei;
aici femei cu sprâncene vopsite
relaxează peregrini obosiţi.
Oraşul de munte este pustiu,
magazinele se închid devreme;
lumina farului din turnul fortăreţei e încă departe,
când tragem barcazul la mal se va fi făcut deja târziu.
Nu vorbim dialectul locului—
vom angaja interpreţi;
ce păsări ciudate! — nu le cunosc numele;
sunt stingherit ca un învăţăcel al Cărţii Odelor.
Cât de improbabil să găsesc un luntraş
care să-mi înţeleagă inima:
de fiecare dată când deschid hubloul cabinei
văd pe ţărm un tufan înflorit.

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de luminare a lemnului

''Se luminează lemnul sub daltă şi gealăuri'',
Aşa-mi mustra Teslarul întregu-mi trup nemernic.
De slab te laşi Iubirii, atunci îi eşti puternic.
Au fluierul dă cântec din cioturi, sau din găuri?

Sămânţa-i rege florii, cocon de rămăşaguri.
Petala, ca aripă, e doar răscumpărare
Spre zborul ce dă fructei gust acrişor de soare,
Iar cifrei opt sigiliul poienilor din faguri.

Că n-a gândit ca omul, vreun crin, la patru scânduri!
Adânca-nţelepciune-i când de frumos ţi-e frică.
Nu încruntând sprânceana eşti cuib de rândunică,
Sărutul din lumină se-nfruptă, nu din gânduri.

Iubirii, tâlc de flutur, din oglindiri cunoaşte-i!
Altfel, ce toarce gândul e doar mătasea broaştei.

sonet de Dumitru Ichim (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi plouă a soare
cu sprâncene de seară
şi plouă a rădăcini
cu un soare
şi plouă şi se face din nou

lumină şi seară.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jignire

Nepreţuind granitul, o, fecioară!
Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc,
Am căutat în lutul românesc
Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.

Am luat pământ sălbatic din pădure
Şi-am frământat cu mâna de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al fiinţei tale mici, de cremene uşure.

Zmălţându-ţi ochii, luai tipar verbină,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprâncene firele subţiri
De iarbă nouă că-a-nţepat lumina.

Luai pilda pentru trunchi de la urcioare
Şi dacă-n sâni şi şold a-ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sunt vinovat
Că n-am oprit statuia-n cingătoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-n Frumuseţe

Păşeşte-n Frumuseţe, ca o noapte
Când nu sunt nori şi ceru-i înstelat
Sclipirile şi bezna fără şoapte
Pe chipul ei şi-n ochi s-au adunat:
Şi m-am mirat să văd lumini în noapte
Ce zilei sumbre Cerul nu le-a dat.

Mai multă umbră, raze mai puţine
Au afectat necunoscutul har
Ce-i ondulează părul negru bine
Şi chipul i-l aprinde ca un jar;
Pe care gânduri trec, pure şi line,
Ce vin din locul lor originar.

Şi pe acel obraz, şi pe sprânceană,
Atât de blând, de calm, de elocvent,
Are un zâmbet, iar culoarea-i faină,
Căci binele îl face-n mod frecvent,
Şi mintea îi este împăcată-n taină,
Iar inima iubeşte inocent!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietenul neruşinat, cerul fără milă
Caznă multă, duşmanul puternic fără milă.

Piere umbra speranţei în lumina soarelui
Locul nefericirii înalt şi fără milă.

Străin de locul acesta dorit se înalţă
Grija iubirii venind repede fără milă.

Privirea, boiul tău mlădios e ca un torent
Şi sprâncenele sunt arcuite fără milă.

Raţiune nestatornică în calea vântului
Fericirea e ca duşmanul fără milă.

Taina dorinţei e ca o cale de nestrăbătut
Locul meu e drumul încercării fără milă.

Gândul meu sună ca un cântec înaintea luptei
Paharul meu deşertat e un gol fără milă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgetez cu sufletul

Creatorul
m-a simţit singură
în trup,
atât de neliniştită...
- Zboară! mi-a zis.
M-am răsucit
ca-ntr-un mormânt:
- Doamne, mi-e greu,
vezi-mă...
Creatorul
şi-a luat o sprânceană,
şi, cu gest firesc,
mi-a pus-o în mâini.
- Zboară!
- Mi-e greu, Doamne...
Atunci, şi-a luat din suflet o lumină
şi mi-a pus-o în gânduri...
- Zboară! mi-a zis.
De atunci,
săgetez cu sufletul.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina mea,femeie

Cât de frumoasă poţi să fii femeie!
Umerii tăi sunt ca două bolţi
fluturii rotesc cununa zilei
tu ai gustul strugurilor copţi!

Ochii tăi cu stele ard în mine
şi mă striga-n nopţile fierbinţi
tălpile îmi ard de doruri grele
şi renasc în mine triburi, ginţi!

Sprânceana ta în tandră arcuire
îmi tremură emoţia pe tâmplă
secundele danseaza enigmatic
si nu mai ştiu cu mine ce se-ntâmpla!

Şi sânii tai ca sferele în cântec
trezesc în mine marile pulsaţii
atâta viaţa rascoleşti în mine
cu galaxii de unde şi vibraţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuburile de neon

se aprind cu un scârţâit prelung
în noapte civilizaţie umane
pe jumătate chioară de la atâta
ignoranţă instalată pe sprâncenele
răzvrătite cândva ca o pedeapsă
cinică pentru toţi strămoşii
pâlpâirea unui tub de neon îţi dă
ocazia să te poţi ascunde în poem
şi ai putea învăţa răzvrătirea
lumina galbenă se stinge încet
în ultraviolet vede pictorul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiţia

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
şi poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce şi l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ţinta
şi-n tine sălăsluieşte ambiţia
de n-o mai poţi opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
şi pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne că pragul poate fi atins
şi trecut mai departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clocotul trupului

Cu ochii-şi spală cerul adâncurile din sfere,
Cu soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
Şi şuieră în vânt albastrul curs din vene
În trupul trecător, captiv în necuprins.

E iarnă-n foc ce arde în cântecele serii,
Curg vorbe-nmiresmate, durerilor să spere
Şi vară în dimineaţă, cuvintele tăcerii,
Sinapsele fierbiţi curg râu în caractere.

Sprâncene ale vremii se spintecă la ţărmuri,
Pe ape, rezemate, stau vise-n ceţuri groase,
Ard munţii-n miezul lavei ascunse-n grele somnuri,
Ecoul prizonier pulsând în margini arse.

Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin
Când eu îi mângâi şoapta de glas catifelin!

sonet de Aurel Petre (25 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţe

Mai prizonier ca-n tine nu ar putea să-mi ţină
Nici cea mai neagră umbră sărmanul trup în sfori,
Când strig să mi te-arate mirajele-n lumină
Sau vocea ta să-ţi spună că-i timpul să cobori.

E mult de când splendoarea-ţi din temniţe cărunte
N-a mai zărit-o chipul ce pare-a fi străin,
Căci anii trebuit-au să-mi adâncească-n frunte
O nouă veşnicie spre-al ochiului declin.

Nu-i formă plămădită spre a-ţi slăvi conturul,
Nici mână ferecată cu lanţuri sau cu spini
Să-ţi mângaie sprânceana şi-apoi să taie şnurul
Ce ne-a unit iubirea în roase rădăcini.

Mai trec prin amintire şi leşul ţi-l desprind,
În suflet să-mi re'nvie din giulgiul suferind.

sonet de Ionuţ Popa (24 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!