lungime şi ore

O Dacie 1300 poate lua o curbă de 90 de grade cu o viteză de 120 de kilometri pe oră?

Bineînţeles că poate, dar numai o singură dată...

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate ostenelile de tot soiul şi sub toate climatele, constituţia lui Fergusson rezista de minune; trăia la largul lui în cele mai mari lipsuri, era tipul călătorului desăvârşit al cărui stomac se strânge sau se întinde, după voie, ale cărui picioare se lungesc ori se scurtează, după lungimea culcuşului ocazional, care adoarme în orice ceas din zi şi se deşteaptă la orice oră din noapte.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala este doar deschiderea unui drum în care faci, în mod concentrat, ceea ce vei continua toată viaţa. Spre deosebire de alte meserii/şcoli, nu există nimic inutil. A mirosi, a identifica, a analiza, a recompune, a deconstrui un miros, a evalua, a critica, a stabili rapoarte de miros, toate acestea fac parte din proces. Spre deosebire de alte domenii, în parfumerie nu există jumătăţi de măsură, amatorism, impostură pentru că mirosurile nu se "pliază" aşa de uşor. Nu există învăţat în sesiune, pe ultima sută de metri sau copiat. Dacă nu exersezi zilnic cel puţin 10 ore, nu ai nicio şansă. Odorantele (câteva mii la ora actuală) se învaţă sistematic iar această meserie fără disciplină nu e posibilă. Nu există nici nopţi pierdute şi nici un fel de altă distracţie care ar putea obosi simţul olfactiv.

citat din Octavian Coifan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o rană aproximativă

Mă doare-n Europa
mă doare în Atlantic
mă doare ce-a zis popa
mă doare-n metru antic

Mă doare în Atlantic
şi-n Asia mă doare
mă doare că-s romantic
ca un apus de soare

În Asia mă doare
mă doare ce-a zis popa
şi în vacanţa mare
mă doare-n Europa

Şi chiar în Singapore
mă doare vreo trei ore

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme aproximative (20 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem într-un tren care merge cu viteza de trei sute de kilometri pe oră, nu ştim unde ne duce, mai mult decât atât, ne-am dat seama că suntem fără maşinist.

citat din Carlo Rubbia
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâţia oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri şi atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.

Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore aşteptând
Mă descompun şi azi într-o silabă.

Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aş putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să asculte cel mai mare număr de manele pe oră şi să vadă cel mai mare număr de ţigani pe metrul pătrat, să se uite la emisiunile de revelion de pe România TV.

George Budoi în Reflecţii (31 decembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultător: O Dacie 1300 poate lua o curbă de 90 de grade cu o viteză de 120 de kilometri pe oră?
Radio Erevan: Bineînţeles că poate, dar numai o singură dată...

replici din Radio Erevan
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când o să intri în pădure o să-ţi scoţi tricoul
şi-o să-l agăţi de bicicletă.

O să treci pe sub fâşiile de soare dintre copaci
şi mai târziu o să-ţi priveşti pielea arsă în diferite părţi
ale după-amiezii. O să-ţi urmăreşti încet pe spinare
cum se prăbuşeşte ziua.

O să se termine şi vara şi soarele o să fie din ce în ce
mai slab până când o să-ţi dispară tot de pe piele.

Şi în alte vieri care vin o să intri în apă
şi densitatea apei mai mare în unele locuri o să-ţi chircească
mintea pentru o clipă. Uneori pe drumuri
o să treci prin metri cubi întâmplători de aer
în care o să simţi puţin că te-ai putea ghemui.

Şi unele ore ale unor zile în care n-o să poţi intra.

poezie de Dan Sociu din Nord-Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trufia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, a fost prins azi de poliţie zburând cu un Merţan pe Autostrada Soarelui cu o viteză de 235 de kilometri pe oră, dublă faţă de viteza maximă legală

Au se grăbea spre Dumnezeu
Sau, cum sper eu, spre Asmodeu?
Trufia sa cel îndrăcit
Nu o fost "aghesmuit"?

Dar banii, mulţi, plătiţi amendă,
Nu érau cúmva din arendă,
Sau, vorba vară-mi, Dalilei,
Erau cei din cutia milei?

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (3 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon (când ceasul bate miezul nopţii): Ai auzit?
Ninotchka: E ora 12.
Leon: E miezul nopţii, uită-te la ceas! S-au întâlnit cele două şi se sărută. Nu e minunat?
Ninotchka: Aşa funcţionează un ceas. Ce e aşa de grozav în asta?
Leon: Ninotchka, e miezul nopţii. O jumătate de Paris face dragoste cu cealaltă jumătate.
Ninotchka: Chiar e nevoie să devii romantic ca să te simţi bine, observ.
Leon: Nu mă pot gândi la alt motiv.
Ninotchka: Sentimentalisme!
Leon: Tu analizezi lucrurile în afara lor. Cu mine ai face la fel! Dar n-o să te las. Iubirea nu e simplă, Ninotchka. Ninotchka, de ce crezi că porumbeii se giugiulesc? Sau de ce melcii, printre cele mai reci creaturi, sfârşesc prin a fi lipiţi unul de altul? De ce crezi că fluturii zboară sute de kilometri pentru a-şi găsi perechea? De ce florile îşi deschid uşor petalele? Ah, Ninotchka, Ninotchka, eşti sigură că nu simţi măcar un simptom al pasiunii divine? O căldură în palme, o greutate ciudată în întregul corp, o sete dar nu de apă, ci de altceva, de mii de ori mai ispititor care te face să jubilezi?
Ninotchka: Eşti tare vorbăreţ. (O sărută.)
Leon: Vorbăreţ?
Ninotchka: Nu, ai fost chiar tăcut. Din nou. (Încurajat, Leon o sărută din nou.) Mulţumesc.
Leon: Ah, Ninotchka mea tiranică! Imposibilă, neromantică, raţională! (Îl sărută ea.) Din nou.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom încerca, totuşi, pentru o mai uşoară înţelegere, să comparăm talentul cu aburul ce iese din apă când e pusă o oală pe jăratic. Desigur, aburul din oală se iroseşte şi nu serveşte la nimic decât să aburească pereţii şi geamurile. Dar dacă intervine ştiinţa, teoretică şi tehnică, şi pune apa într-un cazan matematic calculat cu rotiţe şi şuruburi, cazanul se cheamă locomotivă şi aburii o mişcă cu mulţi kilometri pe oră, trăgând în viteză după ea multe sute de vagoane. Iată dar că talentul actorului nu e nimic, dacă nu e întrebuinţat cu ştiinţă. Şi e periculoasă această încredere în pur şi simplu talent.

Ion Sava în Caietul program nr. 5, stagiunea 1970-1971, al Teatrului Naţional I.L. Caragiale, Proiect de organizare a învăţământului teatral
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ora nouă erau pe Vârful Sudic şi priveau lung la creasta îngustă care ducea la vârful propriu-zis. O oră mai târziu se aflau la baza a ceea ce Hillary a descris ca fiind "cel mai spectaculos obstacol de pe creastă - o stâncă înaltă de aproape 12 metri... Stânca în sine, netedă şi cu foarte puţine prize, ar fi putut să fie un traseu interesant pe care un grup de alpinişti experimentaţi să-l încerce într-o duminică în Lake District, dar aici era o piedică pe care nu o puteam trece cu forţele noastre plăpânde".

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanţă şi os

Razele soarelui au gonit către noi
cu milioane de kilometri pe oră.
Iar acum când au atins podeaua duşumelei
se târăsc mai încet decât un filozof,
insinuând o baltă de lumină
cu forme schimbătoare ca acele ale unei amoebe;
se caţără pe uşă
ca şi cum le-ar fi teamă să nu cadă.

Peste câteva clipe se vor refleca pe această pagină,
asaltând-o până când va deveni de necitit. O să trag perdeaua
într-o parte. O să scurtez cu câţiva metri milioanele de kilometri
şi, croitor al universului, voi sta liniştit
peticindu-mi cele câteva zdrenţe de zile rămase.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adolescenţă aveam tâmpitul obicei de a vorbi în citate, fapt pentru care aveam o faimă cam tristă în liceul Cantemir. Colegii mei se cărau la şcoală cu magnetofoane de zece kile, puneau muzică şi dansau în ora de franceză... Garsonelul, profesorul nostru ţăcănit, le aduna pe fete-n jurul lui şi le spunea cum se zice la toate porcăriile în franţuzeşte... Vreo doi răsfoiau reviste porno suedeze în fundul clasei... Numai eu, care trăiam doar în lumea cărţilor, mă apucam şi trânteam pe tablă vreun citat din Camus sau din T. S. Eliot care se potrivea ca nuca-n perete cu atmosfera de dezmăţ din clasa noastră prăfuită şi dărăpănată. La vederea lui, tipele care stăteau picior peste picior pe catedră, de li se vedeau pulpele până sus sub poala sumeasă a sarafanului, nici măcar nu se mai osteneau să se strâmbe sau să pufnească dispreţuitor. Se obişnuiseră. Acum se uitau prin mine de parcă nici n-aş fi fost, şi aşa am trecut liceul: un ciudat în uniformă destrămată, care scrie texte de neînţeles pe tablă sau vorbeşte cu castanii pe marginea gropii de sărituri în lungime.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hornbein şi Unsoeld au ajuns pe vârf la ora 18.15, exact când soarele apunea, şi au fost nevoiţi să petreacă noaptea sub cerul liber, la peste 8500 de metri - bivuacul de la cea mai mare altitudine din vremea aceea. A fost o noapte friguroasă, dar din fericire nu a bătut vântul. Deşi lui Unsoeld i-au degerat degetele de la picioare şi mai târziu i-au fost amputate, amândoi alpiniştii au supravieţuit.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mic am fost pescar, de altfel am în casă şi un trofeu, ciocul unui peşte-spadă, pe care l-am prins la Acapulco, care avea 69 de kilograme şi 2,85 m lungime; îmi plac de asemenea, vânătoarea, biliardul, ping-pongul şi tenisul. Cea mai importantă şi ultima pasiune a rămas însă automobilismul. Am schimbat în viaţă peste 30 de maşini, iar performanţa cu care mă mândresc este distanţa Viena-Bucureşti, efectuată în numai 11 ore, cu o maşină Porsche.

Ludovic Spiess în interviu (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o escaladare obositoare şi grea, am ajuns la "Zona Morţii", aşa cum se numeşte pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălţimea asta, muntele te ucide. Eram împărţiţi în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat şi s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc şi eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine şi voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc şi dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aştept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!