lungime şi religie

Atacantul la poarta raiului

Mă mir că n-ai ruşine
(Îi spuse Sfântul Petru)
Imi amintesc de tine:
Ratai de la un metru!

epigramă de Ion Grigore din În lumea epigramei (1988)
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De uit vreo ţară

De uit vreo ţară, să-mi aduci aminte,
Îi spune Dumnezeu lui Sfântul Petru.
La el o ţară e de-un kilometru
Şi kilometrul – cât un bob de linte

Şi este foarte lesne să îl sară,
Când vine în inspecţii, pe pământ.
O, Doamne, totuşi ai uitat o ţară,
Nu de când eşti, ci numai de când sunt.

Şi Sfântul Petru, ce-a rămas în urmă,
Şi tot presează în ceaslov impresii,
De levănţică, rochia miresii,
Nu ştie ce amar cumplit ne scurmă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dumnezeu cu mila!" – aşa-şi elogiază britanicii sistemul lor de măsurare în lungime.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar iată că, deşi pare blamabil ce spun eu, aproape în orice îndeletnicire se poate întâmpla să se nască momentul ăsta critic, în care ţi se spune: "Dar de ce nu te opreşti?". Dar e greu să sui Everestul, pentru Dumnezeu! Şerpaşul te lasă la 2.000 de metri, te lasă singur, iar tu urci aşa, urci în continuare. Ăştia sunt oamenii-motor ai societăţii care, cu orice preţ şi, ipso facto, cu orice risc, merg mai departe întru Dumnezeu sau întru Diavol, ca să nu zic Bine sau Rău.

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizitând templul unde se adună parfumurile

Nu ştiam unde era templul,
înaintând kilometru după kilometru printre piscurile înnourate;
copaci seculari, poieni fără oameni,
munţi de nepătruns, undeva un clopot;
susur de voci gâlgâite printre stânci colţuroase,
razele soarelui devenind reci în pinii verzi –
în amurg, la întorsura unui iezer singuratic,
în meditaţie, un călugăr domesticind dragoni otrăviţi.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E indicat să ai o atitudine pozitivă

Am hotărât ca de-acum înainte să am o atitudine pozitivă.
Nu există cutremure, erupţii vulcanice, uragane sau tornade,
cel puţin pe o rază de o mie de kilometri
de locul unde mă aflu.

Nu există specii pe cale de dispariţie.
Încălzirea globală a luat sfârşit;
la fel ca războiul din Irak şi, spre marea mea surpriză,
nu mai există ameninţări teroriste. N-am fost, de altfel, martor
niciunor accidente sau decese, programate sau inventate,
şi îmi place să cred că toţi cei care-au mierlit-o
sunt iertaţi de Dumnezeu şi au intrat în Împărăţia Cerurilor.

Of, iar am uitat unde mi-am pus medicamentele alea...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Dumnezeu ne dă mijloacele pentru a împlini ceea ce ne cere, chiar dacă omeneşte pare imposibil. Acesta este secretul chemării. Orice chemare ne schimbă planurile, deschide un nou orizont în faţa noastră şi este, într-adevăr, de mirare să vezi până la ce punct ne ajută Dumnezeu înlăuntrul nostru, şi cum ne racordează la o nouă "lungime de undă", cum ne pregăteşte să intrăm în acest nou plan al Său şi cum face ca acesta să devină al nostru, ajutându-ne să vedem în el, pur şi simplu, voinţa Tatălui şi să-l acceptăm. Şi asta, oricare ne-ar fi slăbiciunea şi ataşamentul pentru vederile noastre personale.

Papa Ioan Paul al II-lea în interviu (16 octombrie 1978)
Adăugat de Mihai COPEŢCHI - KOPECKY
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Tomitanul, numit de presă "Teodosie Şpagoveanu", "Mache ToMITAnul", urmărit penal pentru corupţie, afişează un lux orbitor şi poartă o mantie împărătească brodată cu aur, cu o trenă lungă de câţiva metri (pamflet)

Arhi e în vanitate,
Nu-n credinţă, pietate.
Şi la preoţi vanitatea
Creşte-odat' cu "greutatea",
Se cred unici pe pământ,
Nu mai au nimica sfânt.
De-ar vedea Isus Hristos,
I-ar da bice pân' la os.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (1 decembrie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trufia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, a fost prins azi de poliţie zburând cu un Merţan pe Autostrada Soarelui cu o viteză de 235 de kilometri pe oră, dublă faţă de viteza maximă legală

Au se grăbea spre Dumnezeu
Sau, cum sper eu, spre Asmodeu?
Trufia sa cel îndrăcit
Nu o fost "aghesmuit"?

Dar banii, mulţi, plătiţi amendă,
Nu érau cúmva din arendă,
Sau, vorba vară-mi, Dalilei,
Erau cei din cutia milei?

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (3 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină blajină...

mergea odată Dumnezeu
cu Sfântu Petru
şi-n calea lor ieşeam şi eu
în antic metru

le-am dat bineţe fără plecăciuni
fără mătănii
simţind în ei şi oameni buni
şi răi şi genii

ei mi-au răspuns cu zâmbet şi senin
şi lin ce zboară
şi Dumnezeu- că de blajin
ades pogoară

că pelegrin în lung şi lat
străbate toate
că vine azi la mine-n sat
şi-n alte sate

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să fim în stare să înţelegem cu toţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu ; deşi nu putem înţelege pe deplin dimensiunile ei, putem vedea câteva dovezi ale dragostei lui Dumnezeu în vieţile noastre.

aforism de Veronica Bobu din Aripi spre cer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna am purtat fuste şi rochii scurte. Acesta-i stilul meu, e lungimea care îmi avantajează cel mai tare silueta... Îl rog pe Dumnezeu să-mi mai ţină picioarele în formă, ca să mai pot purta fuste scurte măcar câţiva ani... pentru că nu ştiu ce mă fac fără ele.

citat din Ludmila Bălan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsuracii

ne măsoară distanţa fizică
în biserică cal
cu
lează aura sfinţilor şi lungi
mea nasului de sub mas
că
trebuie opt metri dintre e
noriaşii cei catolici
şi
opt metri dintre cei ortodocşi
în autobuz calculăm distanţa
mănuşii stângi lăsată în staţie
şi
lungimea brichetei zippo
din buzunarul elevului ieşit
din carantină - stă la doi metri de oxigen -
distanţă de colega pe care a sărutat-o a
seară (?!) cu foc, dar focul o
moară virusul calculează
măsuracul cu un telemetru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diametrul bombei

Diametrul bombei avea treizeci de centimetri
şi diametrul zonei de distrugere efectivă şapte metri,
cu patru morţi şi unsprezece răniţi.

În plus, într-un cerc mai mare
de durere şi de timp, două spitale
şi un cimitir răvăşite. Dar tânăra femeie
care a fost înmormântată în oraşul de unde venise-aici,
la o distanţă de peste o sută de kilometri,
largeşte cercul considerabil;
şi bărbatul solitar care-i jeleşte moartea
pe malurile îndepărtate ale unei ţări de dincolo de mare
include în cerc întreaga lume.

Iar eu nici nu mai menţionez plânsetele orfanilor,
care ajung până la tronul lui Dumnezeu şi
chiar dincolo de el, formând un cerc fără sfârşit şi fără Dumnezeu.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă peretele unei case

Lângă peretele unei case pictate
ca să arate ca o stâncă
am avut viziuni cu Dumnezeu.

O noapte de insomnie, dând altora dureri de cap,
mie mi-a oferit flori,
flori care mi s-au deschis delicat în creier.

Iar cel pierdut ca un câine
va fi descoperit ca fiinţă omenească
şi readus acasă.

Dragostea nu-i ultima încăpere: mai sunt şi altele
după ea, pe toată lungimea unui coridor
care n-are sfârşit.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

My best moment

încă nu am ajuns la sfârşit să-mi plătesc biletul întreg
dar dacă privesc în urmă nu văd nimic deosebit
toate momentele au trecut cumva pe lângă mine ignorându-mă

revoluţia şi-a lăsat rând dar eu nu am aflat şi am ratat momentul
mă chinuiam să aprind lumânarea să citesc o rugăciune
dar picioarele m-au lăsat şi am căzut în uitare

toţi kilometri străbătuţi suferă pentru că nu-şi cunosc originea
eu nu au văzut kilometrul zero şi nici nu i-au auzit strigătul muşcat
dar paşii mă duceau cumva mecanic fără să se numere

cei şapte ani atârnă greu, mă dor umerii. îmi dau lacrimile
şi toate cuvintele flutură batiste în urmă. păcat de toate cărţile uitate
păcat că tocmai acum am rămas fără cuvinte...

şi da... my best moment doesn't exist

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!