mâini şi încordare

Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic

când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.

Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Sângele pulsează în...
tuneluri ce încordează tâmplele.
Motorul trupului zvâcneşte.
Accelerată mâna,
pipăie,
tremură,
înaintează,
ezită.
Adâncul se contractă,
vrea primire,
ape îl străbat
pielea sânului se strânge,
simţind că doare de cerinţă.
Încordarea trupului gol...
tresărire.
Dintr-o dată... relaxare,
apele se retrag liniştite.
Abandonare în letargie,
somn cu vise,
nori ce plutesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (3 mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrătorul

Te iroseşti în încordări de arc
lângă roţile mari de oţel.
Striveşti între degete sânii materiei.
Iţi sunt de păcură mânile şi afumate în zorile.

Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
pentru tine maşinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
tu ştii că frumoase sunt
numai lucrurile ieşite din puteri omeneşti.
Tu ştii că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
şi-ţi zici: orce-ar spune prea mulţii gureşii poeţi,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iţi scoţi găleţile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
dar o lumină alunecă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

trenul şuieră
plec
tata cu mâinile ridicate
ca o rugăciune
mama a înlemnit
fără braţe
lacrimile mele lungi
înconjoară oraşul
şi continentul se-ncâlceşte
în încordarea mea
în sfârşit
plâng
ca un copil bine bătut
o băbuţa din tren
îmi întinde emoţionată
un şervet
şi moşuleţul îmi face loc
să mă aşez în locul lui
stai aici fată dragă
e mai răcoare şi mai vânt

[...] Citeşte tot

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzile din Kazan

Mergeam pe strada Kirov...
traversând micul careu,
Am ocolit clinica veterinară,
Cu nostalgie am deschis uşa şcolii de muzică:
Aici am primit notele mele de opt cu minus.
Ce nesuferită era uneori Polina Siemionovna –
Nu-i plăceau mâinile mele.
Uitaţi-vă: ce ciorchini încordaţi,
Prea tare strângi arcuşul.

Întorcându-mă, m-am bucurat de viaţă
Şi de atlanţii care susţin globul
În dreptul micului careu.

II

Mergeam pe strada Tukaj.
Acolo era şcoala.
Stă acolo şi azi.
Aici a învăţat

[...] Citeşte tot

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".

Georges Bataille în Madame Edwarda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi care deschid tâmpla mea

Tăceri de crememene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care desfac zăpezile,
negăsirile purpurii, şi-n chiot de iarbă
mângâie mătasea spumegândă a izvoarelor.
Măsor distanţa oarbă. Parcă întinderea piscului
tresare într-un gând de lacrimă – o
lumină sunt, ca un scai de umbră; poteca
se adună sub picioarele mele din hău
mişcător de prăpăstii, jivina îmi aţine răsuflarea
după fiecare viu de stâncă şi se încordează, -
iar pădurile, desprinse ca din începuturi,
ard în abisul încântător din mine...
Doar mâna mea mai rămâne în aer, se sprijină apoi
de cerul de sticlă.

Tăceri de cremene şi nori, tăceri de curcubeie
sunt munţii – frumuseţi care deschid
tâmpla mea în ceasul de veghe, şi-mi opresc
o nouă prăvălire.

poezie de Dumitru Pietraru din Eu însumi (1975)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada se îndreaptă spre profesor şi îi strânge mâna, iar acesta îi răspunde cu căldură. Bătrânul firav şi cocoşat pozează ca un culturist, se preface că îşi încordează muşchii ofiliţi, arătând ca un clovn. După care se reculege şi începe să se mişte cu viteză prin cameră, răsfoind hârtii sau tastând la repezeală câte ceva pe calculator.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inchide te rog usa...

Gheaţă crăpată pe fulgi
Mătreaţă din nor nespălat
Încordare de aer în pungi
Pocnire-n canalul drogat.
Capacul din postul de uşă
Picură acum apă pe bani
Se spală pe mâini în ligheane rugina
Iar gerul trozneşte prin oase,
De ani.
Doar vara anină speranţe deşarte
Surghiunită albeaţa roşeşte-n obraji
Pe scara’negrită coboară dibace
În urma ei apa se schimbă în ace
Se leagănă trist strângându-se-n braţe
Şi speră, şi cântă şi tace
Copilu-n canal.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai

Nu mai ascult!
De când mi-ai aşezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Şi suflul replicii
Iar acum doar aud...

Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Şi am simţit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Şi visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...

Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neştire
Şi ţi-am dezlegat mâinile,

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

vas cubic din lut (poem andante)

nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist şi metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici şi unghii
multe unghii
atâtul este aici

a învins cine
ultima licitaţie unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu ştiu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură
şi unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă şlefuieşte, nu ştie
din lut chiar şi cubic nu ies decât
pulberi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu strivesc corola

Motto: De Blaga nu ne despărţim

La fel ca tine, eu n-am strivit vreodată
Corola fragedă, staminele luminii,
La fel ca tine simt lumina,
Eu m-aş juca sub razele feline,
Lumina poate fi mai crudă ca un tigru,
Aşa cum bezna e mai tare ca un zimbru,
Iar eu mă tem să calc trei clopoţei, trei îngeri,
Prea sfântă-i primăvara, aud plânsul
Celor ce nu au apucat să vadă echinocţiul,
Frumoase mâini ai primăvara mea,
Altfel ţi-s ochii,
Uitând amurgul, mă desprind de toate,
Frumoase mâini şi coapse încordate.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Lângă autostrada către Rochester, Minnesota,
Amurgul se balansează, catifelat, peste păşune;
Ochii celor doi poney indieni
Se umbresc de blândeţe.
Ei au ieşit bucuroşi dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine şi pe prietenul meu.
Trecem dincolo de gardul de sârmă ghimpată pe iarba
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei tremură încordaţi, abia stăpânindu-şi bucuria
De a ne vedea.
Se apleacă sfioşi, ca nişte lebede în reverenţă. Se iubesc unul pe celălalt.
Nu mai exista altă singurătate ca a lor.
Ajunşi iarăşi acasă, încep să mestece, în întuneric, smocuri de iarbă.
Mi-ar plăcea s-o strâng în braţe pe cea tânară,
Pentru ca a venit la mine
Şi şi-a lipit botul de mâna mea stângă.
Este bălţată, cu alb şi cu negru,
Coama netăiata îi cade pe frunte –
Briza serii, uşoară, mă îndeamnă să îi mângâi urechea subţire,
Delicată ca pielea unei fete la încheietura mâinii.

[...] Citeşte tot

poezie de James Wright, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răspar

un hamac de oase strigă în vidul străzii către cer,
iar beţia nopţii îi răspunde cu acelaşi semn,
numindu-l amplu, "beţiv", îmbrăcat gros,
aburii ce-i emană licorile din sângele său
descriu palpitaţia frenetică a oraşului

un cuplu trece lent pe lângă el, într-un moment disec, ascuţitor,
doar astenia lui Ianuarie se aşterne mai molcom
decât ei

într-un bar o pisică sufocă o masă colorată
cu al său mic corp, încetul cu încetul;
doi bărbaţi discută cu mâinile
la tâmplă, apoi încordaţi, se privesc îndelungat.
apoi râd. într-un final.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Închide uşa, te rog" sau închide uşa, te rog!

Gheaţă crăpată pe fulgi
Mătreaţă din nor nespălat
Încordare de aer în pungi
Pocnire-n canalul drogat.
Capacul din postul de uşă
Picură acum apă pe bani
Se spală pe mâini în ligheane rugina
Iar gerul trozneşte prin oase,
De ani.
Doar vara anină speranţe deşarte
Surghiunită albeaţa roşeşte-n obraji
Pe scara'negrită coboară dibace
În urma ei apa se schimbă în ace
Se leagănă trist strângându-se-n braţe
Şi speră, şi cântă şi tace
Copilu-n canal.
Iar uşa'i deschisă,
Şi-n lume nu-i pace
Dar lumea aleargă
Zâmbind se preface

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!