minereu şi moarte

Noaptea pe munte

Ceaţa s-a ridicat de pe mare şi-a încoronat
Tristele, singuraticele promontorii de pe coastă;
Cutreieră un glas, venind din adâncimea vastă
A apei la miezul nopţii, solemn şi vibrant.

Un sunet moare pe fiece-altar de granit, înalt
Şi intens ca tropotul unei oştiri mărşăluind sub fereastră,
Însingurat ca lamentarea unei stafii sub o lună-albastră,
Dezolant ca diapazonul celor înecaţi în mările de cobalt.

Muntele nu mai pare-un lucru fără suflet, impasibil minereu,
Ci mai degrabă forma unei spaime străvechi nevindecată,
În întuneric şi-n furtunile Haosului născută,-n strai cernit,
Printre tunetele unui cer în care nu mai există niciun zeu –

O Prezenţă chircită, enormă, severă şi crispată,
La picioarele căreia apele omnipotente jelesc necontenit.

poezie de George Sterling, 1869 – 1926, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montana, "Pactolul transilvan" şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit îmtre munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montană, "Pactolul transilvan", şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud chemarea

pământului şi acum
după mulţi ani de evadare
din strânsoarea ei
aud şoapta ei în fiecare noapte
îmi cere
îmi cere
să mă întorc în noaptea
părăsită şi de ceilalţi ortaci
mă cheamă la ea să mă iubească
în felul ei rece şi aspru
o să dureze îmbrăţişarea ei
până voi trece în lumea umbrelor
apoi ne vom contopi acolo
în subteran depănând
bucuriile noastre comune
câştigurile incomensurabile
durerile mele şi oboseala ei
plictiseala ventilată anemic
umbrele celor plecaţi au început
să perforeze pe uscat

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe
îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poesie vivante

Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţiile la un loc.
Mai vie decât o cezariană proaspătă
din care scâncet stă să erupă.
Mai vie decât viţa de vie cu a cărei sevă unii
îşi dreg rănile.
Mai vie decât toate focurile văzute şi nevăzute ale Universului.
O fecundaţie într-un bob de sare,
minereul de speranţă ce iradiază
chiar şi plumbul,
chiar şi un ocean lacrimi.
Atât de vie încât uneori îi pulsează morţii în ochi.
Da. Poezia se perpetuează chiar şi dincolo.
Ea însufleţeşte liniştea din cimitire.
Ea dă amintirilor celor dragi ecou în eternitate.
Poezia este viaţa însăşi,
Combustibilul motricităţii noastre,
instinctul de a iubi.
Poezia este atât de vie încât
fiecare undă radio care se propagă prin trupurile noastre
e un vers!

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grodek

Seara-n tomnatice păduri răsună
Armele morţii, întinsurile aurii
Şi-albastrele lacuri, deasupra soarele
Sumbru se rostogoleşte; cuprinde noaptea
Muribunzilor luptători, sălbaticele plânsete
Ale gurilor zdrobite.
Dar liniştea-n adâncul văilor adună
Nori roşii în care mânios Dumnezeu sălăşluieşte
Ce sângele sie-şi vărsă, a lunii răcoare;
Toate drumurile sfârşesc în neagră descompunere.
Sub ramurile aurii ale nopţii şi ale stelelor
Se clatină a umbrei Soră prin tăcuta dumbravă
Spre a saluta fantomele eroilor, capetele sângerânde;
Încet răsună prin trestii întunecatele flautele toamnei.
O mândru doliu! Voi de minereu altare
Flacăra fierbinte a duhului hrăneşte astăzi o cumplită durere,
Nenăscuţii nepoţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!