moarte şi obrăznicie

Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentesileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza-n parc (Parodie după George Topîrceanu, "Toamna în parc")

Cad alene pe aleea
Parcului portocaliu
Frunze moarte, ca aceea
A simbolului pustiu.

Prin lumina estompată
De sticla unui chefliu,
Visătoare trece-o fată
Cu un matelot zurliu.

Roşu, că-a făcut-o lată,
El se uită ca un drac.
Ea striveşte frunza moartă
Sub pantofii scumpi de lac.

Şi cu-o insolenţă rară,
Ce frizează prostul-gust,
Fac eforturi mari să pară
Ea deşteaptă, el... robust!

parodie de Dumitru Râpanu, după George Topîrceanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prescrisa

Sunt prescrisă pentru viaţa cu lacrimi şi zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.

Şi când iubesc în mai multe finaluri reuşesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roşu.
Ca să cad doar între cer şi Pământ.

De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greşeşte,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubeşte fără să fii iubit,
Cum se iubeşte şi să fii iubit
Cum se regăseşte iubirea renunţând la reţeta colorată a sinelui.

poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui parvenit

Ce impertinenţă,
Simt că mor cu zile!
N-are competenţă,
Însă are pile.

epigramă de George Budoi din Epigrame (29 aprilie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest bărbat deţinea o aşa extraordinară agilitate, că este ştiut că escalada înălţimile munţilor, purtând o oaie pe umerii lui. Obrăznicia sa cinică a fost aşa de mare că se lăuda deschis cu crimele sale. La moartea sa... am fost desemnat să fac autopsia, şi în craniul deschis am găsit un punct slab ca la animalele inferioare.

Cesare Lombroso în Criminologie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu al fumului tigarii de iarna tarzie

O adiere uşoară a unui vânt
De liliac ameţit printre crengile unui trandafir,
Se îmbată cu petala unui crin prea verde
Ce zumzăie neliniştit la urechea unei albine.
O frunză albastră de cocos murdar
Vâjâie obosită la curtea unei lalele ce este răcită.
Un ghiocel face prea multă gălăgie
Şi sperie firul ierbii călcat de ultimul fulg
Al unei iernii ce a întârziat să vină.
Clinchet de albăstrele anunţă noaptea,
Se caţără veşnice iedere
Pe case proaspăt vopsite, se lipesc, mor...
Un ultim fum de ţigară ce iese din gura unui copil
Mult prea răzvrătit de obraznic
Topeşte mireasma curcubeului de culori.
Moarte nesfârşită...
Poezie uitată pe soneria unei vile,
O miroase o lalea uitată şi visează
La un alt clinchet de clopoţei mult prea veseli
Pentru a exista...

poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am fost şi eu copil,
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
se spânzurau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci când un cuvânt este rostit, moare. Eu spun că în acea zi, şi în acea clipă, începe să trăiască.

În aceste vremuri, cu toţii trebuie să redescoperim şi să cultivăm ceea ce Marcus Aurelius, filozoful şi împăratul roman, numea "bucuria umanităţii": bunătatea. Da, pentru că dacă este adevărat că numeroasele sale contradicţii, de la grosolănie la insolenţă, de la aroganţă la diverse forme şi grade de violenţă, otrăvesc viaţa, cert este că bunătatea o face mai dulce pentru toată lumea şi o împlineşte. Evitând astfel o mare risipă de relaţii umane. Bunătatea, ca şi antibioticul, este necesară pentru a vindeca.
Să fim atenţi la ceea ce cultivăm în mintea noastră pentru că prin aceasta ne hrănim toată viaţa, să fim atenţi la ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri pentru că lumea este plină de buruieni.

Camelia Opriţa în Buna educaţie în era glaciară (2020)
Adăugat de Stoian Romeo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propedeutică

Puteam să-mi propun – pedant – o poiană pustie de paşi de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori –
ca să pot intui – inocent – impostura iubirii.

Învăţam îndărătnic – să-ndur când se-nalţă şi mă înconjură curţi de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai şi căi şi culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori –
ca să-ncerc să pricep – imprudent – paradigma puterii.

Ezitam să evoc evadări şi eranţe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, poveşti, porţi, parabole, punţi, piraţi şi primejdii;
nocive năluci – nave negre, nedemne de nimb – născând nebuneşte din nori;
atoli anulaţi, epurate elanuri, cenzurate comori –
ca să ştiu cum să neg – insolent – noţiunea nădejdii.

Sufeream sugerând – simetrie sinistră – siluete şi spectre: suspecţi de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranţei, câte-un leş aderând unei funii;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel mecanic

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!...
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât eşti mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă îşi are stăpânul pe care-l merită... Cu cât eşti mai blajin (altă trăsătură " naţională") faţă de cel care te călăreşte, cu atât "Călăreţul" va deveni mai obraznic, mai pretenţios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcneşti. Dar ia azvârle-l o dată în ţărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândeşte (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai şi amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să păţeşti pentru îndrăzneală, rămâi veşnic rob - şi din ce în ce mai rob şi mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ţii la distanţă, cu băţul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ţi-e frică de urmări, dacă aştepţi să vină salvarea din afară, eşti mort!

citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splendoarea rasei

Splendoarea rasei îi înalţă buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un şirag de perle, dinţii micuţi şi sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.

Ea-i izolată-n stânca muşcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuţită lamă,
Îi tunde mielul gras şi vama pentru insolenţă îşi ridică.

Lilith e moartă şi ferecată-n siguranţă pentru lume,
Iar omu-şi poate planta pomii şi curăţa fără-un folos anume.
El a moştenit totul şi vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma –

O, Lilith este moartă, însămânţată în întreg ţinutul
Şi el îi rupe viţa, şi-încet îi soarbe fructul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insolenţă...

O cădere în plin, în gol, ce contează,
Doar nimeni nu-ntreabă, ci se conformează,
Pe-o latură-n vogă ce-aduce cu moartea,
E una sarmană, ce nu-şi trage partea,
Dar ea, Nemurirea, nu mai există,
Nici stima, sublimul, nu sunt pe listă,
În tot universul, în toată fiinţa,
Cloceşte misterul... e doar neştiinţa...
Nu ştie, nu poate, nu vrea să trezească,
La zala din fire, pasiunea regească,
De mult timp slujeşte odată cu glia
Dar astăzi se-ntrece, ea însăşi Prostia...
"E fals, făcătură!", un bob de sclip[ire,
De minţi obosite se spune-n neştire,
Rămâne, cum dracu, prin rânduri oftică,
Subiectul e mare când intriga-i mică...

Cum toată povestea un pleonasm pare,
Aşa adevărul e o fabulare!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu târnăcoapele de pliscuri

Am fost şi eu copil
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
aşa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
şi fugeau prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
atârnau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!

Moartea intră prin pereţi şi sugrumă dimineţi cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinţi, de pe frunţile de sfinţi, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai uşor decât gândim, de la prima-nfăţişare.
Şi atunci mă-ntreb de ce mai învăţ un ‘'a, b, c'', dacă viaţa-i moarte-n floare?

Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit şi a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un aşternut curat din silabe şi cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...

Moartea umblă printre noi în strai galben de şiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orişice ungher, cu lacrima la rever şi nu poţi s-o dai afară...
Îşi bea ceaiul cu nesaţ sau cafeaua pân' la zaţ, te priveşte indecentă,
Şi zâmbeşte insolent, alegându-şi alt client... beţie evanescentă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diseminare

Când fără repartiţii prin spaţiul locativ,
Angoasele parşive s-au instalat obraznic,
Tentat de Euterpe n-am fost prea restrictiv,
Şi nu le-am expediat la mama-dracu-n praznic.

Nu m-a-ntrebat nimic când mi s-a pus în poală,
Poemul ce abundă de false viziuni,
Şi m-a înseminat cu boala cea fatală,
Ce-o iau inchipuiţii prin televiziuni.

Am început întâi să scriu despre iubire,
Apoi am fost tentat de drama socială,
Şi voi sfârşi probabil cu o banală ştire,
La rubrica decese, ediţie specială.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

Căţeluş cu păru' creţ
Fură raţa din coteţ,
El se jură că nu fură
Ca dulăii buni de gură,
Nu cum latră ăia proşti
Ce n-au şcoală de la foşti,
Posedând, că-i modă-n stat,
La ciordit, un doctorat,
Cum e lupta pe ciolan,
O potaie, din alt clan,
L-a turnat, impertinent,
La ziare-n occident,
Pentru-o măgărie crasă,
Cum fac boii fără clasă,
Ori viţeii de la bac
Ce-au fost prinşi cu mâţa-n sac,
Copiind, neinspirat,
Teza lui de doctorat,
După o lucrare, chiar,
Demnă de un găinar,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inamicii

calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi ţin hangul

el moare!

îi incizează centrul masculinătăţii

aruncă peste inima ei nişte chestii
declamându-şi hiperafectivitatea... neputinţa de-a continua viu

ea trânteşte geam opac în faţa verdelui de la iris

el merge orb mai multe secole:
cerşetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băţ şi iluzii cu nemiluita

intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!