Citate despre moarte și obrăznicie
citate despre moarte și obrăznicie (inclusiv în versuri).
Morții antici nu sunt deloc frumoși. Numai morții creștini sunt. Am găsit totuși la Homer un mort de toată frumusețea: Pentesileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Și plânge Ahile că a omorât frumusețea asta de femeie... Și-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn și-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic și că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut așadar o frumusețe, deși în principiu, morții antici nu sunt frumoși. Creștinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Frunza-n parc (Parodie după George Topîrceanu, "Toamna în parc")
Cad alene pe aleea
Parcului portocaliu
Frunze moarte, ca aceea
A simbolului pustiu.
Prin lumina estompată
De sticla unui chefliu,
Visătoare trece-o fată
Cu un matelot zurliu.
Roșu, că-a făcut-o lată,
El se uită ca un drac.
Ea strivește frunza moartă
Sub pantofii scumpi de lac.
Și cu-o insolență rară,
Ce frizează prostul-gust,
Fac eforturi mari să pară
Ea deșteaptă, el... robust!
parodie de Dumitru Râpanu, după George Topîrceanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prescrisa
Sunt prescrisă pentru viața cu lacrimi și zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.
Și când iubesc în mai multe finaluri reușesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roșu.
Ca să cad doar între cer și Pământ.
De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greșește,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubește fără să fii iubit,
Cum se iubește și să fii iubit
Cum se regăsește iubirea renunțând la rețeta colorată a sinelui.
poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui parvenit
Ce impertinență,
Simt că mor cu zile!
N-are competență,
Însă are pile.
epigramă de George Budoi din Epigrame (29 aprilie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest bărbat deținea o așa extraordinară agilitate, că este știut că escalada înălțimile munților, purtând o oaie pe umerii lui. Obrăznicia sa cinică a fost așa de mare că se lăuda deschis cu crimele sale. La moartea sa... am fost desemnat să fac autopsia, și în craniul deschis am găsit un punct slab ca la animalele inferioare.
Cesare Lombroso în Criminologie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeu al fumului tigarii de iarna tarzie
O adiere ușoară a unui vânt
De liliac amețit printre crengile unui trandafir,
Se îmbată cu petala unui crin prea verde
Ce zumzăie neliniștit la urechea unei albine.
O frunză albastră de cocos murdar
Vâjâie obosită la curtea unei lalele ce este răcită.
Un ghiocel face prea multă gălăgie
Și sperie firul ierbii călcat de ultimul fulg
Al unei iernii ce a întârziat să vină.
Clinchet de albăstrele anunță noaptea,
Se cațără veșnice iedere
Pe case proaspăt vopsite, se lipesc, mor...
Un ultim fum de țigară ce iese din gura unui copil
Mult prea răzvrătit de obraznic
Topește mireasma curcubeului de culori.
Moarte nesfârșită...
Poezie uitată pe soneria unei vile,
O miroase o lalea uitată și visează
La un alt clinchet de clopoței mult prea veseli
Pentru a exista...
poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am fost și eu copil,
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.
"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."
Și pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
se spânzurau de înălțimile cu ochi.
poezie de Ionuț Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Unii spun că atunci când un cuvânt este rostit, moare. Eu spun că în acea zi, și în acea clipă, începe să trăiască.
În aceste vremuri, cu toții trebuie să redescoperim și să cultivăm ceea ce Marcus Aurelius, filozoful și împăratul roman, numea "bucuria umanității": bunătatea. Da, pentru că dacă este adevărat că numeroasele sale contradicții, de la grosolănie la insolență, de la aroganță la diverse forme și grade de violență, otrăvesc viața, cert este că bunătatea o face mai dulce pentru toată lumea și o împlinește. Evitând astfel o mare risipă de relații umane. Bunătatea, ca și antibioticul, este necesară pentru a vindeca.
Să fim atenți la ceea ce cultivăm în mintea noastră pentru că prin aceasta ne hrănim toată viața, să fim atenți la ceea ce semănăm în inimile copiilor noștri pentru că lumea este plină de buruieni.
Camelia Oprița în Buna educație în era glaciară (2020)
Adăugat de Stoian Romeo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Propedeutică
Puteam să-mi propun pedant o poiană pustie de pași de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori
ca să pot intui inocent impostura iubirii.
Învățam îndărătnic să-ndur când se-nalță și mă înconjură curți de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai și căi și culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori
ca să-ncerc să pricep imprudent paradigma puterii.
Ezitam să evoc evadări și eranțe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, povești, porți, parabole, punți, pirați și primejdii;
nocive năluci nave negre, nedemne de nimb născând nebunește din nori;
atoli anulați, epurate elanuri, cenzurate comori
ca să știu cum să neg insolent noțiunea nădejdii.
Sufeream sugerând simetrie sinistră siluete și spectre: suspecți de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranței, câte-un leș aderând unei funii;
[...] Citește tot
poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pastel mecanic
Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-și fluieră impertinența prin trei supape ofticoase
Și urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Și vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Și chiparoase.
Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei...
Decorul
E-același peste tot când plouă.
Și-aceleași agonii profane
Schițează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu grații de aeroplane!...
Aceleași agonii banale
Și-același trio de semnale
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 52 (13 noiembrie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la moarte și obrăznicie, dar cu o relevanță mică.
Cu cât ești mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă își are stăpânul pe care-l merită... Cu cât ești mai blajin (altă trăsătură " națională") față de cel care te călărește, cu atât "Călărețul" va deveni mai obraznic, mai pretențios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcnești. Dar ia azvârle-l o dată în țărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândește (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai și amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să pățești pentru îndrăzneală, rămâi veșnic rob - și din ce în ce mai rob și mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ții la distanță, cu bățul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ți-e frică de urmări, dacă aștepți să vină salvarea din afară, ești mort!
citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Splendoarea rasei
Splendoarea rasei îi înalță buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un șirag de perle, dinții micuți și sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.
Ea-i izolată-n stânca mușcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuțită lamă,
Îi tunde mielul gras și vama pentru insolență își ridică.
Lilith e moartă și ferecată-n siguranță pentru lume,
Iar omu-și poate planta pomii și curăța fără-un folos anume.
El a moștenit totul și vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma
O, Lilith este moartă, însămânțată în întreg ținutul
Și el îi rupe vița, și-încet îi soarbe fructul.
[...] Citește tot
poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată stam la fereastra casei mele și priveam printre gratii, și am zărit printre cei lipsiți de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliță pe lângă colțul casei ei și se îndrepta către locuința ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra și întunericul nopții. Și iată o femeie îl întâmpină, având înfățișare de desfrânată și cu prefăcătorie în inimă; aprigă și de neținut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colț. Ea îl apucă și-l sărută și cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduințele mele; pentru aceasta am ieșit în întâmpinarea ta, ca să te caut și iată că te-am găsit. Cu scoarțe am gătit patul meu, cu așternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe și chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineață, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani și se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulțimea cuvintelor ei și-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere și ca un cerb care se zorește spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbește spre laț și nu-și dă seama că acolo își sfârșește viața. Și acum, fiule, ascultă-mă și ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei și nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulți și pe foarte mulți i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morții.
Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insolență...
O cădere în plin, în gol, ce contează,
Doar nimeni nu-ntreabă, ci se conformează,
Pe-o latură-n vogă ce-aduce cu moartea,
E una sarmană, ce nu-și trage partea,
Dar ea, Nemurirea, nu mai există,
Nici stima, sublimul, nu sunt pe listă,
În tot universul, în toată ființa,
Clocește misterul... e doar neștiința...
Nu știe, nu poate, nu vrea să trezească,
La zala din fire, pasiunea regească,
De mult timp slujește odată cu glia
Dar astăzi se-ntrece, ea însăși Prostia...
"E fals, făcătură!", un bob de sclip[ire,
De minți obosite se spune-n neștire,
Rămâne, cum dracu, prin rânduri oftică,
Subiectul e mare când intriga-i mică...
Cum toată povestea un pleonasm pare,
Așa adevărul e o fabulare!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (18 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu târnăcoapele de pliscuri
Am fost și eu copil
și visam
în deplina insolență de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în același timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.
"Două aripi la preț de una,
cu tot cu pene,
și permisul de altitudine
valabil până la moarte."
Și pământul îmi fugea de sub tălpi
așa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
și fugeau prin ogradă,
când bucățile-mi de inimă
atârnau de înălțimile cu ochi.
poezie de Ionuț Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!
Moartea intră prin pereți și sugrumă dimineți cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinți, de pe frunțile de sfinți, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai ușor decât gândim, de la prima-nfățișare.
Și atunci mă-ntreb de ce mai învăț un 'a, b, c'', dacă viața-i moarte-n floare?
Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit și a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un așternut curat din silabe și cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...
Moartea umblă printre noi în strai galben de șiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orișice ungher, cu lacrima la rever și nu poți s-o dai afară...
Își bea ceaiul cu nesaț sau cafeaua pân' la zaț, te privește indecentă,
Și zâmbește insolent, alegându-și alt client... beție evanescentă!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diseminare
Când fără repartiții prin spațiul locativ,
Angoasele parșive s-au instalat obraznic,
Tentat de Euterpe n-am fost prea restrictiv,
Și nu le-am expediat la mama-dracu-n praznic.
Nu m-a-ntrebat nimic când mi s-a pus în poală,
Poemul ce abundă de false viziuni,
Și m-a înseminat cu boala cea fatală,
Ce-o iau inchipuiții prin televiziuni.
Am început întâi să scriu despre iubire,
Apoi am fost tentat de drama socială,
Și voi sfârși probabil cu o banală știre,
La rubrica decese, ediție specială.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plagiat
Cățeluș cu păru' creț
Fură rața din coteț,
El se jură că nu fură
Ca dulăii buni de gură,
Nu cum latră ăia proști
Ce n-au școală de la foști,
Posedând, că-i modă-n stat,
La ciordit, un doctorat,
Cum e lupta pe ciolan,
O potaie, din alt clan,
L-a turnat, impertinent,
La ziare-n occident,
Pentru-o măgărie crasă,
Cum fac boii fără clasă,
Ori vițeii de la bac
Ce-au fost prinși cu mâța-n sac,
Copiind, neinspirat,
Teza lui de doctorat,
După o lucrare, chiar,
Demnă de un găinar,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Inamicii
calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi țin hangul
el moare!
îi incizează centrul masculinătății
aruncă peste inima ei niște chestii
declamându-și hiperafectivitatea... neputința de-a continua viu
ea trântește geam opac în fața verdelui de la iris
el merge orb mai multe secole:
cerșetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băț și iluzii cu nemiluita
intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea poetului
O, rege, răzbunare, răzbunare!
Îți cad la picioare.
Fii drept și pedepsește pe cruntul ucigaș
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ți judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloși!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)
Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-și mândra frunte!...
Ocara lumii și minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Și singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... și-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Și corul laudei deșarte
Și scuza foanfă pentru dânsul
În fața împlinitei soarte?
[...] Citește tot
poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre moarte și obrăznicie, adresa este: