moarte şi oxigen

Focul e o fiinţă. Dacă nu respiră oxigen, moare.

aforism de Cornel Stelian Popa (12 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vezi ştecherul care este conectat la mediu, aşa că pare ca şi cum am fi liberi, plimbându-ne peste tot. Iei oxigenul, murim cu toţii imediat. Iei plantele, murim. Şi fără soare, toate plantele mor. Aşa că, suntem conectaţi.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antarctica operată

moartea

îmi zâmbeşte dintre dungi de pijama
eu îi zic să se ducă-n
pinguinia
cu dinţii ei de lumânare-n dovleac

4 lazări:

AdusulTăiatulVindecatul

şi Eu

de ce ai băut Vasile-i curios
braconierul c-un pahar de Jack în faţă
de îngere... n-ai întrebat
cum ar fi fost să fiu un treaz în viaţă

oricâtă
pâine-mi dospeşte-n cuvinte

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Vasile Munteanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii pentru când ţi-e foame

"Mă iubeşti?"
Am întrebat bleizerul albastru.
Nici un răspuns.
Tăcere a fost ceea ce a venit dinspre cărţile lui.
Tăcere
i s-a scurs de pe buze
şi s-a aşezat între noi,
înfundându-mi gâtul.
Ea mi-a măcelărit încrederea.
Mi-a smuls ţigările din gură.
Am conversat folosit cuvinte moarte,
iar eu n-am plâns,
iar eu n-am cerşit,
inima mea respira întuneric,
iar ceea ce fusese odinioară bun,
un fel de tandru oxigen,
a devenit gaz metan.
Mă iubeşti?
Ce absurd!
Ce întrebare e asta?

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuitul sportiv nu este o activitate recreativă inocentă, cum pretind unii. Prin pescuire, peştii sunt scoşi din apă, din mediul lor natural, şi sunt ucişi; ei mor în chinuri groaznice, sufocaţi, lipsiţi de oxigenul vital. Chiar dacă li se dă drumul înapoi în apă, lucru foarte rar, peştii tot trec prin chinuri prin agăţarea lor cu cârligul undiţei. Bucuria pescarilor e clădită pe suferinţa, agonia şi moartea peştilor.

aforism de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii...

Când poţi să tai văzduhul în felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Când sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ţi vine cu rateuri,
Cum poţi privi din vârful atmosferei,
Pământul drag pe care sunt ce-i dragi?
Iar când virajul pune punct vederii,
De manşă cum ştii cât mai poţi să tragi?
Când îţi alegi colegii dintre fiare,
Strângând din dinţi, cu dinţii clănţănind,
Când mori câte puţin cu fiecare,
Ca să învii din nou, din nou zburând,
Cum poţi rămâne singur în aprige vâltori,
Şi să te îmbeţi de spaţiu sorbind pe săturate,
Cum nu visezi aiurea să-ţi cumperi uneori
Papuci şi fes albastru cu ciucure pe spate?
Când cei care rămân sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai învăţând ceva,
Când încă pe Pământ mai sunt nemernici,
Şi diletanţii, veşnic, se bagă-n treaba ta,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca noi să putem trăi, miliarde, zeci de miliarde sau chiar sute de miliarde de stele au trebuit să moară. Fierul din sângele nostru, calciul din oasele noastre, oxigenul care ne umple plămânii de fiecare dată când respirăm - toate acestea au fost făurite în furnalele stelelor ce-au pierit cu mult înainte ca Pământul să se nască.

citat din Marcus Chown
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget târziu

Am dedus că viaţa pâmânteană ar deveni o adevărată peliculă divină,
dacă oamenii nu s-ar speti să o aglomereze cu viitoare religve materiale,
ci s-ar înfrupta mai des din bucătăria frumuseţii ei spirituale,
care prin legile înţelepte va înflori sănătatea, fericirea şi pacea sufletească a omenirii.

Am învăţat că nu râvnesc şi să nu imit pe nimeni niciodată, pentru fericirea searbădă a confortului material,
dar să fac tot posibilul să arăt oamenilor din jurul meu cât de aproape şi de sănătoasă este fericirea spirituală,
trebuie doar să o dorească cu adevărat şi să respecte câteva norme elementare de morală,
apoi trăgând linie de fracţie să calculeze cu mintea sufletului câtul dintre fericirea materială şi cea spirituală şi să aleagă.

Am înţeles că nu întâmplător viaţa pământeană are scară de valori,
dacă pe ea nu se coboară măcar o dată în infernul mizeriei morale nu avem cum să râvnim la caracterul frumos al înţelepciunii.

Am dedus că în travaliul vieţii pământene, iubirea umană ridicată mai presus de cea Divină, transformă viaţa oamenilor în episoade dramatice şi poate educative până la sfârşitul ei.

Am înţeles că oricât de ateistă şi nesaturată este stiinţa omenirii, în faţa neputinţei şi a morţii îngenunchiază la picioarele Divinităţii cerându-i cu pioşenie ajutor şi îndurare.

Am dedus că oamenii aţâţaţi de poftele cunoaşterii, dezgroapă barierele enigmelor îngropate de frământările trecutului, eliberând odată cu ele şi blestemele lor.

Am înţeles că energia apei este însetată de sărutul rece al pământului ca plămânii focului de oxigen, ca aripile aerului de libertatea mişcării şi ca omenirea de fericirea supremă, încă umbrită de caprici ispititoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (martie 2008)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinetică iarna / icter de zăpadă

Idolatrizez fulgii de zăpadă
lipitori întinse haotic
peste jacheta plină cu ochi
şi guri ce mestecă ochii
în permanenţă.

Jacheta îţi aparţine
la fel şi conul de praf
la care lucram seara
când dormeau lipitorile
iar fulgii erau şi ei
mai coloraţi ca niciodată
mai cocheţi decât zorii
mai frumoşi decât norii
mai aşchii decât o ţeapă.

Nomad să le fiu fulgilor stăpân
părintele intransigent
cum din metal se face oxigen
şi gura ta e oxigen şi larvă

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invazivă

Invazivă, poezia, tu nu te speria,
Nu se moare din ea,
Ajunge la toate organele vitale,
Inclusiv inima,
Te trezeşti că mai ai de trăit o secundă,
Asta este, specialiştii dau din mâini,
Te bucuri, odihna promisă vine în papuci de pâslă,
Iar tu vei fi doar un poem, acolo,
O bancnotă reformată,
Toate economiile tale acolo s-au dus.
Gata, acum, stimate înger sau diavol,
Să mergem voioşi în Şeol, un vesel tărâm
Al defuncţilor scoşi de la aparatele de oxigen.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul vieţii

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.

Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.

Se strânge în mine şi cheamă
dorinţa revoltată
în gândul care-mi tulbura voinţa
până la anihilare.

Lumina îşi caută loc în suflet,
irumpe prin toţi porii,
tu priveşti cu ochi somnoroşi
tăcerea nevinovată a nopţii

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm cu vene suprapuse

Pe tărâmul nostru fără oxigen
Glucoza şi valuta îşi fac loc –
La unii pentru-a fi prelinse-n sânge,
La alţii de-a urca în falnic joc.

Lumina are graniţe în toate,
Universul oaselor se-ndoaie
Când poarta fericirii se deschide
Desfundată de virtuţi şi de gunoaie.

Tărâmul meu cu vene suprapuse
Se-mpăunează cu capete de mort
La auzul că pe scena vieţii
Trebuie s-aduci credinţei paşaport.

Oare-i motiv de zâmbet pentru
Adierea frunzei care-n toamnă cade
Când suvenir rămâne-n neamul meu
Doar inima ce româneşte bate?!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o escaladare obositoare şi grea, am ajuns la "Zona Morţii", aşa cum se numeşte pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălţimea asta, muntele te ucide. Eram împărţiţi în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat şi s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc şi eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine şi voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc şi dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aştept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plângem cam mult că nu suntem ajutaţi şi susţinuţi. Oxigenul consumat cu plângerile şi victimizarea am putea să îl folosim în gâfâitul de la antrenamentul care ne ajută să fim autosuficienţi. Să nu crezi în capacitatea de a te autosusţine nu este doar o mare lipsă de respect de sine dar e o jignire la adresa întregului univers şi a creaţiei care a dat naştere stelelor şi sufletului nostru. Şi stelele mor, însă cât timp trăiesc, nu se plâng că nu primesc destulă căldură şi lumină pentru că le generează permanent adânc în interiorul lor. La fel ca şi sufletul uman.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-şi legăna arcuşul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-şi tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine şi mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse şi aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut şi mi-a măsurat atent dimineţile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret şi-n surdină nopţile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conştiinţa,
Cine-mi limpezea în foc şi în dragoste cunoştinţa
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit şi m-a ferit de prăpăstiile morţii
care-mi pândeau cu lăcomie paşii pe cărările vieţii,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saţ paşii inimii în viaţă,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covid 19

(La sfârşit... de Martie )

Simt că o să-mi însângerezi, UCIGAŞULE,
Toate poemele scrise-n zilele de CARANTINĂ
După ce te-am parodiat mereu, laşule
Că mi-ai infectat aerosolii şi coala velină.

Mi-ai dirijat destinul spre spital, APOCALIPSĂ,
Tu care desparţi multe iubite de iubiţi
Ştii că vaccinul contra ta e lipsă...
Dai în bogaţi, poeţi şi obidiţi.

Nu voi mai scrie poeme noi de groază
Cu cerneala roşie ca la apus de soare,
Spre plămâni, nici oxigenul nu-mi migrează,
Degeaba mască, degeaba ventilare...

Vor muri şi planuri mari, de viitor,
Cum mor doctorii şi asistentele frumoase,
M-ai condamnat ca pe un DEZERTOR

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea ploii

copila buimacă alerga prin cerul cu stele,
avea ochii roşii
de limbile focului ce pârjoliseră o lume -
lumea ei albastră,
râul curgea cu perle şi lacrimi;
pasărea roşie-şi uitase zborul -
copacii respirau cenuşă,
oamenii tăiau oxigenul
în felii infinit de subţiri
pentru următoarea existenţă -

la capătul iluziei dinspre miazănoapte
a găsit drumul ploii şi s-a întors acasă
sfâşiată de lupii ceţurilor din nord,
asculta melancolică reflecţia oglinzii
ce-i povestea cu vorbe cărunte
şi epitete-n riduri
despre liniştea absolutului
născut din moarte
şi despre noi

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!