moarte şi prudenţă

prudenţă

Prudenţa este duşmana de moarte a realizărilor măreţe.

definiţie clasică de Michel de Montaigne
Adăugat de Peter Gluck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel prudent rar culege lauri, dar adeseori moare de bătrâneţe.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prudenţa, cât e ea de gingaşă şi de circumspectă, e vrăjmaşa de moarte a realizărilor măreţe.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful iernii

Natura câtu-i de prudentă!
Cu morţi hrăneşte pe cei vii:
Sub grâul verde din câmpii
E moartă iarna precedentă.

epitaf epigramatic de Vasile Tacu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a văzut cum şovăie o limbă de foc către claia de fân? La început, arată sfioasă, precaută, domoală. Dacă o calci cu piciorul la timp, îşi trage sufletul şi moare; dacă o laşi însa în voie, răbufneşte deodată într-un uragan de flăcări, care mistuie totul în cenuşă.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (1938)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prudent, românul împrumută din timp în timp bani pentru înmormântare.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vămile văzduhului toamna pornise tiptil printre frunze moarte, printre vrejuri şi printre crengi trosnitoare, vulpe tăcută
măturînd pămîntul cu coada, păşind cu sunet înfundat de labe prudente, scrutînd orizontul cu ochi micşoraţi şi reflexivi, prospectînd atent împrejurimile ca un strateg încercat.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru moartea de mâine de ieri te-ai pregătit. Puţini sunt cei atât de precauţi.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii ortodoxi, prevăzători, nu lasă totul pe seama luntrei lui Caron. La înmormântări ei oferă şi punţi.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chase Henry

Am fost la viaţa mea beţivul oraşului;
Când am murit, preotul a refuzat să mă înmormânteze
În pământ sfinţit;
Chestia asta mi-a purtat noroc
Pentru că protestanţii au cumpărat lotul unde zăceam
Şi mi-au îngropat rămăşiţele aici, în cimitirul cel nou,
Aproape de cripta bancherului Nichols
Şi de a soţiei lui, Priscilla.
Luaţi aminte, suflete prudente şi pioase ale crucii,
La curenţii vieţii
Care onorează morţi care au trăit în ruşine.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precauţie

Duceţi-mă acum, că-s mort,
Cu orice mijloc de transport.
Cu I. T. B.-ul nicidecum
Că risc să mă-nvechesc pe drum.

epigramă de Ştefan Boitan din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul timpului, am rămas acelaşi jerk căruia nu-i pasă cu ce se-mbracă, ce mănâncă şi ce spune la o bere sau la un colocviu, dar am învăţat să fiu mai prudent în două privinţe măcar. Prima este povestirea viselor, iar a doua, citarea din autorii mei preferaţi. Ambele plictisesc de moarte atât în scris, cât şi în orice conversaţie pe care o porţi, şi-ţi dau un aer de tip nefrecventabil. Cu toate astea, sunt momente în care mi se pare că am să mor în clipa următoare dacă nu povestesc un vis sau nu-i dau drumul citatului.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii antici erau subtili, adânci şi pătrunzători. Înţelepciunea lor era aşa de adâncă încât nu putea fi cunoscută. Astăzi este greu de a-i prezenta şi înţelege. Ei erau prudenţi precum cel ce străbate iarna un fluviu, prevăzători precum cel ce se teme de vecinii săi, gravi precum se cuvine să fii înaintea străinilor, modeşti ca gheaţa care se topeşte, simpli ca lemnul (în lucru) la lucrat, goi ca o vale armonioasă, nepătrunşi ca o apă tulbure. Cine deci ar putea astăzi să-şi purifice sufletul întocmai ca o apă tulbure lăsată să se limpezească? Cine ar putea să însufleţească un mort, redându-i mişcarea? Cel ce şi-a însuşit cu adevărat Tao nu are dorinţe. El este despuiat de toate şi nu caută cu ostentaţie să fie desăvârşit.

Lao Tse în Tao Te King, 15
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om prevăzător

Îl ţii de rău pe Crispus, Faustine. Da, aşa e,
Nu i-am lăsat nevestei, la moarte, o lescaie.
-O fi avut în viaţă un alt moştenitor?
-Desigur, pe el însuşi. - Ce om prevăzător!

poezie de Marcus Valerius Martialis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria unei gropi vechi

Tata, deja precaut, când am ajuns la cimitir
o zbughise din cvadrigă şi s-a ascuns în cavou.
Iar eu cu fulgii de zăpadă urmăream pălmaşilor truda,
cum săpau o groapă nouă într-una veche
asudaţi lângă biserică, la poalele muntelui Iuda.

Apoi, la flacăra unui foc mic toţi curioşi
am întrebat groapa veche dacă viaţa,
cum se spune, este de la moarte un împrumut.
Dacă dispari definitiv când trupul rece
ţi se coboară pe funii între pereţii de lut.

Dar ea nici n-a apucat bine să ne răspundă
că zidul de fier ce ne-mpinge din urmă
(care şi el în realitate se mişcă viu)
s-a consultat cu oasele bătrâne din sicriu.

Iar ele (dându-se de trei ori peste cap) au murmurat:
"Taine cu mult mai mari şi mai fără de răspuns
ne aşteaptă, când sufletul se desparte de trup

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Izbăşescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul

Călare şi tăcut, mascatul cavaler,
Dezastrul, m-a străpuns cu suliţa de fier.

Şi sângele-mi ţâşni cu-o roşie vigoare,
Evaporându-se apoi, prin flori, la soare.

Mi-nchise ochii umbra, de-un strigăt năpădit,
Bătrâna-mi inimă muri, fior cumplit.

Şi cavalerul Dezastru veni aproape,
Descălecă, mă-atinse pe pleoape.

Prin rană degetul metalic şi-l petrece
Pe când cu vocea dură-enunţă a sa lege.

De degetul de fier abia atinsă, iată
O inimă am iar, trufaşă şi curată.

Şi credincioasă curăţiilor divine,
Bătu iar inima poruncilor în mine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

de-o funie

n-am
prea înţeles ce-i cu
foamea groparului când cu atâta zor
răstoarnă ţărâna peste groapă
dar nici înainte
funia lui, funia lui părându-i
că urcă piscuri, alpinist temerar când lasă
în jos ladă vremelnică – aşa, pentru că tot el
pândeşte
şapte ani, apoi
scurmă şi… n-am prea înţeles de ce
mătură lutul de pe os
şi-l ascunde iarăşi asemenea unui câine precaut
Tot mai bine-i
pe fundul oceanului, fie cel de prea sus sau
prea jos, funia cel puţin
e o alta
şi piscul
asimetric
oblic –

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul se zvârcolea de durere şi plesnea din coadă, de te lua fiori de spaimă, viteazul nostru însă se lupta de moarte şi obosise, iară tovarăşii săi dormeau duşi. Dacă văzu el că tovarăşii săi nu se deşteaptă, îşi puse toate puterile, se mai aruncă o dată asupra grozavului balaur şi-i tăie şi capul ce-i mai rămăsese. Atunci un sânge negru lasă din ea, fiară spurcată, şi curse, şi curse, până ce stinse şi foc şi tot. Acum ce să facă viteazul nostru, ca să nu găsească focul stins, când s-or deştepta tovarăşii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi şi scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân şi iute, cum putu, se sui într-un copaci înalt, şi se uită în toate părţile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă şi să ceară niţel foc, ca să aţâţe şi el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte şi într-alta şi nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă şi zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos şi o porni într-acolo.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face?

când se poartă foarte bine, există delicateţe-n Umanitate.
o anume înţelegere şi, uneori, fapte
curajoase.
dar per total este o îngrămădeală, o mocirlă cu
prea puţin conţinut.
e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi
pe care aproape nimic nu-l poate trezi.
când este activ se remarcă îndeosebi prin brutalitate,
egoism, judecăţi injuste, crimă.

ce putem face cu aşa ceva, cu această Umanitate?

nimic.

evită chestia asta cât poţi de mult.
tratează-o aşa cum ai trata ceva otrăvitor, vicios
şi lipsit de minte.
dar fii prudent. ea a promulgat legi pentru a se proteja
de tine.
te poate ucide fără un motiv anume.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Django: (arătându-i lui Remy vitrina cu şobolani morţi ai magazinul celor de la deratizare) Ia aminte, Remy. Asta se întâmplă cu şobolanii care se acomodează prea mult cu oamenii. Lumea în care trăim e condusă de duşman, trebuie să fim precauţi. Noi avem grijă de semenii noştri, Remy. Când nu ne mai râmâne nimic, doar pe noi ne avem.
Remy (când Django începe să se îdepărteze): Nu.
Django: Ce?
Remy: Nu. Tată eu nu cred asta. Vrei să spui că viitorul este - nu poate fi decât "asta"?
Django: Aşa stau lucrurile. Nu poţi schimba ordinea lor firească.
Remy: Schimbarea este ordinea lor firească, tată. Partea pe care noi o putem influenţa. Şi începutul depinde de noi.
Django (când Remy pleacă): Unde pleci?
Remy: Dacă voi avea noroc, înainte.

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!