moarte şi urşi

Ursul şi mierea

Ursul moare de plăcere
Când dă iama-n stupi, la miere.

distih de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (11 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traversând un râu de miere, ursul riscă să moară înecat!

Mihail Mataringa (16 august 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastel

De mulţumirea lumii cu mâhnire
Mi-s ochii mai uscaţi şi paşii mai înceţi,
Şi orice gest se-opreşte la pornire,
Şi hergheliile îmi mor buimace pe pereţi.

Oh, nechezatul lor să nu scâncească
În râsul lumii prea copilăros,
Să nu lucească prea riscanta-mi sanie
Alunecând de viaţă mai în jos.

Verzi herghelii născute pe murii mei degeaba,
Degeaba peste mine uriaşele ninsori,
De mulţumirea lumii cu mâhnire
Mă refugiez în urşi îngrozitori.

Dar sunt şi urşii mei la fel de laşi
Şi mă preling cu zâmbet în prăpăd.
Când cu mâhnire mulţumirea lumii
Din blana ursului o văd.

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trăiţi bine!

Nu mai rentează să mai mori
Acum în prag de primăvară:
Nici ursul nu mai vrea să moară,
E plin de ursuleţi din flori.

Am " împuşcat" o căprioară
Şi-s de atunci cu capu-n nori:
Nu mai rentează să mai mori,
Acum în prag de primăvară.

Trec cioclii-n negru, sfidători,
Au preţuri de te înfioară:
Un loc de veci, sicriu şi flori,
Fac cât o casă de la ţară...

Nu mai rentează să mai mori...

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de humorească

Mori de vânt,
trase pe tălpi de sanie cu dulăii
domnişoarelor bătrâne;
Sahara
traversată de urşii albi ce doboară
arborii de lalea;
caldarâmul
şi eu
şi eu, devorat de fluturi carnivori.
(Mă va restaura doctorul etrusc
de la muzeul de antichităţi.)
Vreţi să plec? Riscaţi să rămâneţi
fără luna septemvre.
Burduful din care beau vin
e o fostă guşă de vrabie. Mi-ajunge!
Mai rămâne să-mi public corespondenţa
cu Marilyn Monroe...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul cel mijlociu, pregătindu-şi cele trebuitoare şi primind şi el carte din mâna tată-său către împăratul, îşi ia ziua bună de la fraţi, şi a doua zi porneşte şi el. Şi merge, şi merge, până se înnoptează bine. Şi când prin dreptul podului, numai iaca şi ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare şi a da înapoi. Şi fiul craiului, văzând că nu-i lucru de şagă, se lasă şi el de împărăţie şi, cu ruşinea lui, se întoarce înapoi la tată-său acasă.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse vulturul, află toate întâmplările şi se întoarse de spuse lui Ţugulea ca să facă ce o face mai curând, căci pe fată o silesc toţi cu totul să ia de bărbat pe unul din fraţi, cu gând că Ţugulea este mort. Cum auzi Ţugulea, porni cu tovarăşii lui, vulturul şi ursul, şi peste câteva zile ajunseră aproape de casa lor. Aşteptară până înseră şi se duseră pe-ntunerec1 în curte. Intrând în curte, ursul începu să mormăie. Fraţii ieşiră afară speriaţi şi se luă după urs, ursul coti şi se întoarse lângă Ţugulea. Între acestea, fata îi luă armele de unde le pusese fraţii şi întâmpină pe Ţugulea cu ele. Iară vulturul se repezi la coşar, unde era calul lui Ţugulea care tot nicheza, îi dezlegă căpăstrul cu ciocul, şi el veni lângă stăpânu-său. Ursul şi vulturul îşi luară ziua bună după ce-l văzură înarmat şi plecară zicându-i să se păzească a nu cădea în capcană. După plecarea lor, Ţugulea intră în casă, la părinţi. Ei nu-l mai cunoşteau. Dară fata, cu lacrămile şuroaie pe obraz, le povesti adevărata istorie a omorârei lui Ţugulea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea se opri, iară după ce veni ursul la dânsul, se căzni până ce îi scoase steapul, apoi îl legă la bubă şi ursul plecă mormăind de unde a venit. A doua zi, pornind dis-de-dimineaţă, a mers toată ziua. Când era însă pe la scăpătatul soarelui, ajunse şi el la împăratul ce-l trimisese. Cum ajunse, îi înfăţişă pe fata împăratului stririlor. Împăratul, cum văzu pe Ţugulea, intră în grozile morţii. El îl credea pierit. Apoi priimi cu mare cinste pe fată şi-i pregăti pentru dormit cămara unde dormea mă-sa. Lui Ţugulea îi dete şi luă o cămară în palaturile împărăteşti. Apoi spuse împăratului tot ce păţi până ce îi aduse fata.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori. Rănit din dragoste. De ceaţă

avea mâini mici tandreţe şi pisici
în preajma ei m-am simţit ca niciodată acasă
dar poeţii ăştia sunt duşi cu capul
nu ştiu să stea înţelept inocent şi copil

ca ursuleţul Jimmy din grădiniţă la azil

vor tot şi se trezesc cu nimic
după care se miră
că totul s-a isprăvit

uite avea mâini mici îi spuneam
Mânuţe într-o zi
minunăţiile astea două
o să mă omoare
nu te supăra
eu nu te merit şi nu te mint
sunt cel mult dobitocul tău
mic şi nenorocit

[...] Citeşte tot

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon îmbătrânind

Trec anii şi se numără ca banii
Şi viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Mă-nfrigurează fiecare amănunt.

Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă,
Dar vai şi-acest război e-atât de monoton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Se adaugă mai fiecare oră
Şi telefonul sună distant şi suveran
Şi parcă şi el însuşi mă imploră
Să nu-l tot schimb adăugând un an.

Acum, când crucea anilor e spartă
Şi omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbrii
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trecu multă vreme, şi iată că muri şi călugărul. Îl îngropă George şi pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse şi se mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume; căci nu-i mai plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa şi părintele său cel duhovnicesc. Apucă şi el pe cărarea ce o văzu mai aproape şi se lăsă pe dânsa a-l scoate oriunde va voi ea, după ce-şi închelbără un rând de haine ca de urs, alcătuite din nişte piei de vulpe ce găsi în podul chilioarei, unde şezuse el cu pustnicul. Merse ce merse pe acea potecă, până ce văzu că copacii încep a se rări, apoi se coborî în nişte câmpii cu fel de fel de buruieni. Mai merse o bucată de loc şi intră într-o cetate.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădină, cenuşă

Grădină, cenuşă, cenuşă, grădină,
Albă lumină diamantină,
Parcă suntem copii, tu ai cozi,
Eu călătorul la antipozi,
Eu îţi aduc de la Nord un urs alb,
Tu-mi dăruieşti sânul mic, palid, cald,
Eu scriu o carte, tu îmi ghiceşti
Tot viitorul, le potriveşti,
Zici c-om avea zece copii,
Mici, frumuşei, chiar jucării,
Înconjuraţi de vorbe şi flori,
Nu vom afla că oamenii mor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea anapoda

Paraşutistul cade şi nu moare
Indiferent e sclavul prins în lanţ
Se scutură cireşii plini de floare
Cei sănătoşi se prăbuşesc în şanţ,

Miroase a pădure şi Sahara
Cresc portocale pe la Polul Nord
Se poartă blănuri când e-aproape vara
Mor nou-născuţii de atac de cord,

Colindă invalizii continente
Octogenarii intră-n discoteci
Rachetele spre Venus sunt prea lente
În pruni cresc mere iar în meri dovleci,

Balenele devin sinucigaşe
Pe Hercule ologii-l iau în râs
O balerină vrea să se îngraşe
Gioconda şi-a schimbat ai ei surâs,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prostie

Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: - Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Anton Pann
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

Pot să iau urma pumei,
Pot să iau urma ursului,
Pot să-ţi iau şi ţie urma, iubito,
Îngerul morţii este cel mai frumos...
Moartea nu cunoaşte dragostea...
Deci, există suferinţă!
Ce putem face cu durerea?
Lecţia sunt ochii tăi, iubito,
I-am vânat din pădurea de ochi...
Mă voi aşeza pe aripile răsăritului
Şi mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul şi vulpea

Într-o bolniţă de fiare
Ursul vine grav bolnav,
Văitându-se că moare
După vechiul său nărav.
Vulpea, hoţomancă mare
Nu-l ia în seamă defel,
Spune că nimic nu are,
C-o fi surmenat niţel!
Or, poate din mierea dulce
Nu se simte tocmai bine
Şi îi cere să se culce:
-Somnul e mai bun, Martine!
-Dar, cumătră, doar un hap!
Dă-mi te rog, că am să Mor, Mor!
Am dureri grozave-n cap
Şi-apoi, oasele mă dor!
Doftoriţă mare, vulpea-
Cunoscută între haite-
S-a făcut că nu aude,
Lăsând ursul să se vaite.

[...] Citeşte tot

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul absent

Mâ înec! De multe ori mă înec
într-o pădure cu cireşi suculenţi
cu urşi blestemaţi cu păsări scârbite
cu zmeură albă
cu morţii absenţi!
Mă înec! În copia ta
în sâni cu genunchii la burtâ
într-o saltea
mă înec
şi nu mă ascultă...
şi nu mâ ascultâ...
mâna şi fereastra şi pasărea mea
şi umărul meu
şi oasele scoicii
şi zeama căldurii...
Auzi tu?
Mă înec!
steaua mea
să-mi dai tu moarte
de-ale gurii

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!