moarte şi vagabondaj

Sepulcre violate

Vagabondând, într-un amurg blond,
Am dat de-ale cimitirului porţi-
Acolo cioclii îşi bat joc de morţi,
Şi-am râs un râs de vagabond.

O, râsul fiinţei vagabonde...
Şi ce-am văzut era straniu
Într-un copac am găsit un craniu,
Pe o cruce nişte cozi blonde.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviţi de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo îşi unesc trupul cu pământul,
acolo se uneşte sufletul cu cerul,
sfârşeşte lumina mocnind în tăciuni.

Camelia Opriţa în Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ... (5 mai 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!...
Îţi mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ţi fragmenta imensitatea
Într-un caiet de versuri şchioape
Şi-ţi profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeaşi rece-mbrăţişare de-albastru, violet şi verde,
Aceeaşi mută întrebare "de ce", "de unde", şi "de când",
Şi-aceeaşi inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circumflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeaşi mare, cu-aceeaşi tragică poveste,
Cu-aceleaşi vânturi vagabonde,
Cu-aceeaşi lună cap de mort
Şi-acelaşi glas care mă cheamă, -
Deşi mi-ascunde cine este:
"Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 1 (10 decembrie 1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.

Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.

Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi-nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an IV, nr. 1 (15 iunie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gară în gară

Cea mai urâtă faimă ne omoară
În Europa ultimelor ştiri,
Suntem români, fugim din gară-n gară,
Din patria strămoşilor martiri.

Vom pustii de tot această ţară,
În contul unei lente prăbuşiri,
Şi vom preface-n muzică uşoară
Vechi voievozi cu degete subţiri.

Iar pe aceia care încă ară,
Iar pe acei ce încă fac zidiri,
Îi vom lăsa în jalea milenară
Şi-n focul tânguitei lor uniri.

Noi emigrăm târâş, din gară-n gară,
La graniţe bocim ca musafiri
Şi facem România să tresară,
Ca vagabonzi la ultimele ştiri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul liniştii

În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...

Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor -
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară şi artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi Poet...

A fi poet asemanator se arata
cu a nu tulbura adevarul deloc,
ori a-ti flagela pielea delicata,
inimile mângâind cu al sângelui foc!

A fi poet înseamna a cânta libertatea
pentru a-ti fi tie asemanatoare.
Nu-si cânta durerea privighetoarea,
de aceea ea are o singura cântare.

Canarul are o voce neobisnuita, anume
râsului jalnic sunatoare, hazlie...
Cuvântul dorit este cântat de lume
pe propria limba, chiar de broasca sa fie.

Mahomet a interzis în Coran
sa se bea bautura spirtoasa,
dar bea vin poetul mai avan
atunci când durerea-l apasa!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhia era simplă: Samuraii deasupra tuturor, sub ei ţăranii, apoi meşteşugarii, apoi negustorii, urmaţi de actori, vagabonzi şi bandiţi, şi în cele din urmă, pe ultima treaptă a scării, eta, socotiţi a nu fi fiinţe omeneşti, cei care se ocupau de cadavre, de curăţatul şi argăsitul pieilor, de animalele moarte, care erau folosiţi drept călăi pentru execuţiile publice, însemnările cu fierul roşu şi mutilări. Desigur, nici un barbar nu putea fi aşezat pe una din aceste trepte.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postum

Eram prea plin de NOI şi era bine
Şi asta o numeam frumos - DESTIN...
Şi ne iubeam, da, da şi nu puţin,
Iar zările ne-au stat, aşa, senine

Şi mierea ne ungea pe fiecare
Şi soare-aveam mereu la semafor...
Chiar nici un vagabond smintit de nor
N-avea să ne trimită vreo urare.

Dar... gheara necurată a împuns
Căci ea, iubirea-i face rană vie
Şi chiar de pare-a fi o nebunie,
Adânc în inimi calde a pătruns.

Tăcerea ne strâmba pe la fereastră,
Apoi, deodată, parcă mii de draci
Strigau în mintea ta că nu mă placi
Şi viaţa ne-ncepea a fi sihastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori tu?

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ş-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta... ochii-ţi negri... două stele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti perfectă

Tu eşti perfectă, darling,
Îndrăznesc prea mult?
Langoare, frumuseţe şi nimic mai mult,
Poetul e cărunt din naştere,
Realul e un cal cam nărăvaş,
Mereu învinge. Ce mai scrii?
Mă-ntreabă un a – mic absurd de singur,
Eu printre măşti mă plimb,
Dogul german a devenit felin,
De treabă pare moartea, bat-o vina.
O vreau, n-o vreau ca pe-o femeie.
Trăim pe interval, fără bilet,
Un felcer ne urează viaţă scurtă,
Un ghicitor promite zece vieţi,
Dar tu ce crezi? Nici apa nu mai clipoceşte,
Albinele nu bâzâie, ci urlă,
Un monstru este pasărea colibri,
Mai sinceri – corbii tot boncăluind nerăbdători,
Cocoşii râd de dimineaţă ca beţivii,
Stelele cad din cer cu semne militare,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel miez de noapte

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deşarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenuşa arsă de-amintiri, de plumb şi foc,
Nu-i nimeni prin oraş să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,

Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc nişte răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Şi-o umbră beată mai coboară nişte scări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinţi...
Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori, fiinţa ta încă miroase a copilarie
şi fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, ţărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi eşti veşnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
şi spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!