mustaţă şi muzică

Mâzgălitură

Chipul lui Rexroth reflectând istovit
bucuria omenească
Păr alb, sprâncene-naripate
mustaţa ca o mătură,
flori ţâşnind din
capul său trist,
ascultând cântecul de stradă al lui Edith Piaf
în timp ce ea străbate universul
din care-a dispărut orice urmă de viaţă
şi oraşele s-au făcut nevăzute
a rămas numai Dumnezeul Dragostei
zâmbind.

poezie de Allen Ginsberg (martie 1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaspete pe drum de seară

Focul tremură-n oglindă
Şi, de cine ştie unde,
Pân' la patul tău pătrunde
Cântec dulce de colindă.

Adormitele colinde
Cată drumul îndărăt
Să se-ntoarcă zgribulite,
Prin căsuţele pitice,
Sub căciula de omăt.

Peste deal cu săniuş,
Moş Crăciun vine acuş'.
Trupu-i vechi şi puţinel,
Tremură sub cojocel,
Iar sub cuşmă-i râd ghiduş,
Barba-n cetini pieptănată
Şi mustăţile de vată.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talentatului actor şi cântăreţ Tudor Gheorghe

Vreau să simt al tău alean,
Scos din pieptul de oltean,
Tu, rapsod de Jiuleţ,
Mustăcios şi scump... la preţ.

epigramă de Celarian Bucuroiu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvi motanice

Dintre isprăvile motanice cîteva
s-ar putea scrie aşa:
cu peştii din acvariu se bate
(aşa se zice) pe deşălate,
Pînă ce-şi strică
ghearele, de globul de sticlă
unde-s peşti şi peştoaice
(doi ori opt şaişpce?)
pe care poţi să-i îndupleci
numai cu făină de pureci
şi-şi mişcă solzii de ţiglă
pe muzică folc (voce şi diblă)
ori valsînd în borcanul-castel
cu ferigi şi pietre (scumpe) în el.
Degeaba, Chimiţă, degeaba,
n-ai cum să-i mîngîi cu laba,
peştii-zebră,
peştii-şah,
peştii-fus
nu-s de mustăţile tale, nu-s!

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvi motanice

Dintre isprăvile motanice cîteva
s-ar putea scrie aşa:
cu peştii din acvariu se bate
(aşa se zice) pe deşălate,
Pînă ce-şi strică
ghearele, de globul de sticlă
unde-s peşti şi peştoaice
(doi ori opt şaişpce?)
pe care poţi să-i îndupleci
numai cu făină de pureci
şi-şi mişcă solzii de ţiglă
pe muzică folc (voce şi diblă)
ori valsînd în borcanul-castel
cu ferigi şi pietre (scumpe) în el.

Degeaba, Chimiţă, degeaba,
n-ai cum să-i mîngîi cu laba,
peştii-zebră,
peştii-şah,
peştii-fus

[...] Citeşte tot

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrul scrie dezlânat

Maestrul scrie dezlânat, merinos,
Elegant, cel vârstnic, mustaţă deasă,
Frunte netedă, vorbeşte bolborosit
Ca madam Pythia, fleacuri, dom'le,
Salvare în întuneric, în neant,
Prizonierii se privesc faţă în faţă,
Nimeni nu ne obligă să fim stupizi,
Prefer burlescul, Escul, Eschil,
Iar o luăm razna?
Iar apar cronicarii cu şalvarii?
Vârtejul din pâlnie ne absoarbe.
Nu mai trage de cârlig, league.
Adunăm stele cu plasa de piaţă,
Un acrobat orb merge pe sârmă,
nimeni nu priveşte de teamă.
Omul cu o mie de degete,
Sună erotic? În loc de lentile,
Două poeme, unul – ascuns în mânecă.
Asurzitoare aplauze, între palme
A murit o muscă. Muzica anulează cuvintele.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce casieriţa îi dădu restul de la cinci franci, Georges Duroy dădu să iasă din restaurant. Ţanţoş din fire, dar şi băţos ca un fost subofiţer, el îşi mlădie talia, îşi răsuci mustaţa cu un gest scurt, milităros, şi aruncă asupra celor de la mese o privire repede şi rotitoare, una din acele priviri de băiat fercheş, care seamănă cu nişte repezituri de uliu. Femeile ridicaseră capul spre dânsul: trei lucrătoare de rând, o profesoară de muzică de vârstă mijlocie, rău pieptănată, neîngrijită, cu o pălărie întotdeauna colbăită şi îmbrăcată cu o rochie dezmăţată, şi două cucoane cu bărbaţii lor, obişnuite cu această locantă cu preţul fix.

începutul de la Bel-Ami de Guy de Maupassant (1885), traducere de Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuchsiada

Fuchs nu a fost făcut chiar de mama sa... La început, când a luat fiinţă, nu a fost nici văzut, ci a fost numai auzit, căci Fuchs când a luat naştere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând deloc ureche muzicală...
După aceea, Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect şi după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl ştie nimeni, ieşi la suprafaţă şi în câteva minute termină de studiat armonia şi contrapunctul şi absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor aşteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăţi cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică şi definitivă...

Mai târziu, la pubertate - zice-se - îi mai crescu lui Fuchs şi un fel de organe genitale cari erau numai o tânără şi exuberantă frunză de viţă, căci era din firea lui afară din cale de ruşinos şi nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare...

Această frunză îi mai serveşte şi ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniştit în fundul umbrelei sale şi, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative şi legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua zi, când - ruşinos cum este - nu iese din umbrelă până nu i-a crescut altă frunză în loc.

poezie clasică de Urmuz din Fuchsiada I (poem eroico-erotic şi muzical, în proză)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu mustaţă de fum

Omul cu mustaţă în dublu exemplar,
Omul cântă din mustaţă imnuri de slavă
Pentru sine, mustaţa lui este din sârmă ghimpată,
În loc de mustaţă poartă un fuior de fum.
Fiecare dă o soluţie, murim fiecare dintr-o soluţie,
O jucărie explozibilă, fum dens violaceu, sârmă electrică,
Bordelurile ambulante pentru bieţii soldaţi se înmulţesc,
Armistiţiul se va încheia într-un bordel,
Se va servi cianură la masa tratativelor,
Cine doreşte poate să aleagă un atac cerebral la o vilă
Bine păzită, dar omul cu mustaţă de fum
Nu va muri niciodată.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpia e burtoasă

S-a rotunjit câmpia, e burtoasă!
În pântec, ca nici alta-şi poartă ţâncii
Pe paiul nalt şi drept, şi de tăria stâncii
E spicul cu mustaţa mătăsoasă.

Îndrăgostit, 'şi-mbracă draga-n aur
Pe trupul ei presară frivol macii
Concert în seri, şi greieri şi brotacii,
Flămând aşteaptă masa, pe margine, un graur.

S-a rotunjit câmpia, e burtoasă!
Din zori pân' la-nserat măicuţa coase sacii,
Cu guşile lor pline îi cântă pitpalacii
Ca mâine este vremea de seceră şi coasă.

Ograda-i plină, gurile flămânde
Aşteaptă noua pâine în ţesturi să se coacă,
O frământa-o mama cu dragoste în troacă
E bucurie-n casă de nu o poţi ascunde.

[...] Citeşte tot

poezie de Florica Iacob (11 iunie 2008)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tembeliziunile aservite PSD-ului îi numesc pe Liviu Dragnea (vătaful PSD-ului) şi amanta lui, cu 30 de ani mai tânără, Romeo şi Julieta din Carpaţi (pamflet)

Le-ascult şi mă cuprinde greaţa,
De-mi vine să îmi smulg mustaţa.
Romeo-avea doar opşpe ani,
Nu éra şef de hoţomani,
El nu era un infractor,
Vreun corupt dezgustător,
N-avea copii, ca dumnealui,
Mai mari decât amanta lui,
El nu era un babalâc
Şi n-a trăit un amantlâc.
El nu avea o concubină,
Cum e blondina carpatină;
El nu avea o ţiitoare,
Ci cea mai mândră-ntre fecioare;
N-o prezenta ca pe-un trofeu,
Cum face Dragnea cu tupeu.
Iubirea lor nemuritoare
E demnă de glorificare,
Iar sacrificiul lor, se ştie,
A fost cântat în tragedie,

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (10 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când visez

Inima-mi e în corset de aur,
Până e uşa de tezaur,
Iar lumina ce veghează
Canarul şi un motan de pază.

Mustăcios şi cu pistoale,
Înarmat cu iatagane,
Furios şi-atât de mare,
Nu-s speranţe de scăpare.

Ah! Dac-ai şti, privighetoare,
De când visez de aici să evadez,
Să zbor acolo-n crâng, să fiu cu tine
Şi să mă-mbăt de-atâta fericire!

Duetul să-l cântăm seară de seară,
Cum cere biata inimioară!

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopii

Împodobiţi cu vată, păreau plopii,
Precum bradul bunicii de Crăciun,
Cu galbene gutui şi mere roşii...
Dar toate au trecut precum un fum.

În amintire a rămas o umbră...
Văd dansul focului arzând în noapte
Simt dulcele miros de lemne arse
Şi-aud în gând ale bunicii şoapte

Mă doare cu-aceeaşi melodie
Şi-acelea dulci poveşti le-aud şi-acum
Şi simt cum pe genunchi încă mă ţine,
Şi-n sobă lemnele-s făcute scrum

Bunicu-i cu mustăţi de promoroacă
Bunica e cu tâmplele-argintii
Dar mă trezesc din vis şi dintr-o dată
M-apasă vise tandre în nopţi târzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fir de iarbă

Dintr-un fir de iarbă şi din nori ce poartă
Ploaia care cade, peste o lume întreagă
Pentru orce viaţă, lumea stă deschisă
Gânduri ce te învaţă, o torţă stă aprinsă.

Vântul care-ţi trece, degete prin păr
Parfumul ce te îmbată, din florile de măr
Apa curge-n dans, pe-o dulce melodie
Florile frumoase, joacă pe câmpie.

Se înalţă brazii, pe lângă lacul care
Poartă pe-a lui umăr, bărcile murdare
Stânca îşi mişcă coama, cu părul de pădure
Se vede rugul care, se scutură de mure.

Cu mustaţa verde, pădurea îngandurată
Tânară rămâne şi viu e colorată
Şi am citit pe-o frunză, întreaga înfăţişare
Orice ai fi în lume, toate-s trecătoare.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIII

Pe când priveam aşa-n frunzişul verde,
cu ochi ţintiţi, aşa cum stă şi cată
şi-acel ce după paseri vremea-şi pierde,

îmi zise cel mai mult decât un tată:
— "Să vii, o, fătul meu, c-avem altcum
mai bine-a face uz de vremea dată."

Întoarsei faţa şi-ai mei paşi acum
grăbit după-nţelepţii ce pe cale
vorbeau, aşa c-a drag făcui ăst drum.

Când iată c-auzii plângând prin vale
"Labia mea", dulce-o melodie,
că şi plăcere-avui de el şi jale.

— "Ce-aud eu, dulce tată, ce să fie?"
am zis. Iar el: — "Sunt spirite, gândesc,
cari merg umplând a vinei datorie."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii din pădure

hai copii să îi dăm bice
să mergem în pădurice,
vom găsi azi mure coapte
să mâncăm pe săturate.
lângă râu trei furnicuţe
din ghinde îşi fac bărcuţe,
printre ramuri jucăuşe
păsările sar ghiduşe.
unde-s? nu-s! se mişcă frunza,
se joacă cred de-a ascunsa.
un bondar morocănos
coboară pe-un trunchi nervos,
e trist că e singurel
fiindcă s-ar juca şi el.
iepuraşii strânşi grămadă
morcoviori au prins să roadă
fiindcă săriră uluca
drept la lelea Irinuca.
raţele-s de negăsit
au plecat la pescuit

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Valeria Tamaş (2011)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai tânăr motanel

E trecut de miezul nopţii
Cântă somnoroşi cocoşii
E o linişte deplină
Până şi vântu-n grădină
Doarme ascuns dup-o sulfină.

Când, deodată, dintr-un colţ,
Se aude ronţ-ronţ-ronţ...
Pisicuţul Pisicel
Sare ars dragul de el.

Hei, cine-mi strică nopticica?
Vezi, n-o trezi pe mămica!
A tors toată ziulica
Lâna de pe o oaie sură
Să-mi facă mie căciulă.
A tors lâna de pe ţapi.
Să-mi facă mie ciorapi.
Şi lâna de pe doi urşi
Să-mi facă mie mănuşi.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlciul deşertăciunilor

Din Mauriciu venea Fabriciu,
din oraşul Bristol primeam un pistol,
în Perpignan a crescut un bostan,
lăsăm în urmă cetăţi şi mustăţi,
băieţelul din şezlong este văr cu Fam Van Dong,
mai lăsaţi voi jocurile, poezia, focurile,
un avion a căzut în şezut,
pasagerii, pionierii, inimile, creierii,
tara-ta-ta, goarnele au sunat,
tara-ta-ta într-un glas au cântat,
mulţumim din inimă porticului,
mulţumim din inimă tăticului,
dar tăcucul s-a-necat cu un os de peşte plat.
Voci de oameni debitează, piaza rea rămâne piază,
spânzuraţi în piaţă joacă tontoroiul meargă-treacă,
trădători sunt peste tot, şi atipici şi în lot,
nu zdrobirăţi voi trecutul, dar îşi duse iapa mutul,
ce păcat, ce păcat că piticul fu-mpuşcat,
dar ce bine, dar ce bine, hoarda gnomilor revine,
conferinţe şi congrese, feţe noi şi multe fese.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!