muzică şi sprâncene

Zăpada, tinereţea mea

Zăpada, tinereţea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care eşti lumină, stea
ce piere surâzând tăcută

cazi lin pe mâinile aceste
şi luminează-le mereu,
pe tâmple aşterne-te şi peste
sprâncene, pe obrazul meu,

pe-ntregul trup aşterne-mi, clară,
aceste muzicale oşti
şi ocoleşte-mi ochii doară,
doar ochii – să mă recunoşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie

Nesfârşite – frunze înverzind primăvara;
Fără număr – ramuri tremurând în zori.
Indiferent dacă este sau nu îndrăgostită,
Nu există oră în care ea să nu danseze.
Fulgii de puf ascund în zbor fluturi albi,
Cântece tărăganate desconspiră grauri galbeni.
Frumuseţea care impresionează un regat trebuie să-i atingă fiecare fibră:
Cine vine doar pentru a privi sprâncenele salciei?

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru câţiva scriitori justificaţi de un talent, de o dibăcie sau pornire, zac sute pe caldarâmul artei, întinşi ca nişte câini ce-şi caută,-n blană, puricii la soare. Lenea lor se mişcă lent, într-o zi, cu umbra lor culcată, din stânga la dreapta. Lumina le răsare pe sprâncene, şi până seara le ajunge-n spinare. Aceşti ţigani ai artei visează, se scarpină, oftează, sunt amorezaţi şi cântă... Scrisul lor e ciut. Fraza lor fără desen, fără ritm, fără asprimi şi rotunjimi, tânjeşte, se-ntinde, zemoasă, sau se risipeşte ca praful.

citat celebru din Tudor Arghezi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allegretto

Se-nfige vârful ierbii în coatele-mi când tu mă
apuci de braţul vânăt - de vremuri necuprins -
şi ochii tăi de rouă cu vrere îmi consumă
arzândele sprâncene ce gura-ţi le-a încins.
Oboiul creşte-n fală şi cântă cu amor
un cântec alb în noaptea din cerul vocii tale,
când mă înalţ din roze şi-atunci când mai cobor
în mări voluptuoase de ronduri şi petale.
Eu sunt copac - tu norul ce mi se-aşază-n poală
şi îşi revarsă ploaia pe trunchiu-mi lunecos...
Ia-mi scoarţa şi clăteşte-o în recea-ţi năduşeală,
fă stropii să nu piară de sus şi până jos,
iar de recazi pe umbra-mi să o păstrezi în tine
cu amintirea sfântă când îngânai suspine.

sonet de Ionuţ Popa (12 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rusia

Ca-n vremi ce-s azi trecut tezaur
Vii, troică veche, să mă duci,
Şi roţi cu spiţele de aur
Se-afundă-n glod pân-la butuci...

Rusie, biata mea Rusie,
Pământ cu izbe cenuşii,
Cântările ce-n vânt adie
Mi-s dragi ca dragostea dintâi!

Nu ştiu a-ţi plânge soarta doară,
Am griji mărunte, pământeşti...
Dă-ţi frumuseţea ta barbară
Oricărui vrăjitor doreşti!

De-o fi să te ademenească
Tu orice greu a-i să-l înduri,
Tristeţea doar de-o să-ţi umbrească
Preagingaşele trăsături!...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Aureliu Busuioc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişarea cerului cu aşteptarea

soare de toamnă,
caută-mi visele risipite în porturile fără nume.
leagă-mă de ele cu lanţuri de cântec bolnav
şi lasă-mi sângele să curgă fără încetare
pe sprâncenele de fum ale aşteptării.

culege-mi paşii din templele fără zei.
coboară-mi de pe cruce umbra ce veghează nemurirea
şi ocroteşte-mi tinereţea
de privirile stăpânilor-cerşetori.

împarte-mi moartea în mii de cuvinte,
unele mai tăcute decât altele.

poezie de Eduard Dorneanu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de luminare a lemnului

''Se luminează lemnul sub daltă şi gealăuri'',
Aşa-mi mustra Teslarul întregu-mi trup nemernic.
De slab te laşi Iubirii, atunci îi eşti puternic.
Au fluierul dă cântec din cioturi, sau din găuri?

Sămânţa-i rege florii, cocon de rămăşaguri.
Petala, ca aripă, e doar răscumpărare
Spre zborul ce dă fructei gust acrişor de soare,
Iar cifrei opt sigiliul poienilor din faguri.

Că n-a gândit ca omul, vreun crin, la patru scânduri!
Adânca-nţelepciune-i când de frumos ţi-e frică.
Nu încruntând sprânceana eşti cuib de rândunică,
Sărutul din lumină se-nfruptă, nu din gânduri.

Iubirii, tâlc de flutur, din oglindiri cunoaşte-i!
Altfel, ce toarce gândul e doar mătasea broaştei.

sonet de Dumitru Ichim (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

La început, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)

La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care să înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colţ să-şi ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o fiinţă cu cel Veşnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Şi cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.

Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Ţesând abisul cu spata de aproape,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen

Gitana Carmen: ten de smoală,
Păr abundent de abanos,
Sprâncene ce te bagă-n boală,
Trup slab, mignon, alunecos.

Femeile spun că-i urâtă,
Bărbaţii o-ndrăgesc, nebuni;
Chiar şi-arhiepiscopul cântă
Visând, vrăjit, genunchii-i bruni.

Mândra-i podoabă capilară
Şi-o poartă strânsă într-un coc
Ce, desfăcut, o înfăşoară
În noaptea-i până la mijloc.

Peste paloare izbucneşte
Gura-i cu râs învingător -
O floare care se hrăneşte
Cu sânge-mpurpurat de dor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Theophile Gautier
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clocotul trupului

Cu ochii-şi spală cerul adâncurile din sfere,
Cu soarele sărută tălpi de-anotimp aprins,
Şi şuieră în vânt albastrul curs din vene
În trupul trecător, captiv în necuprins.

E iarnă-n foc ce arde în cântecele serii,
Curg vorbe-nmiresmate, durerilor să spere
Şi vară în dimineaţă, cuvintele tăcerii,
Sinapsele fierbiţi curg râu în caractere.

Sprâncene ale vremii se spintecă la ţărmuri,
Pe ape, rezemate, stau vise-n ceţuri groase,
Ard munţii-n miezul lavei ascunse-n grele somnuri,
Ecoul prizonier pulsând în margini arse.

Cearcăne de lumină cad pe oglinzi de chin
Când eu îi mângâi şoapta de glas catifelin!

sonet de Aurel Petre (25 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul şi penele

Pintenat şi-nfumurat,
Un cocoş, nătâng de fel,
Ales însă şef de stat,
(În ogradă, cum altfel?),
Dând din aripi, s-a-nălţat,
Ajutându-l penele,
Sus pe gard unde-a cântat
Să răsară soarele.
De puterea-i încântat,
Vrând să cheme stelele,
Pe o creangă s-a-nălţat,
Ajutându-l penele,
Şi spre cer, încrâncenat,
Încruntând sprâncenele,
Stelelor le-a ordonat
Să-şi ridice genele.
Ele însă nu au vrut,
Că lucea-n cer soarele
Iar cocoşul încrezut,
Îndoind picioarele,

[...] Citeşte tot

fabulă de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietenul neruşinat, cerul fără milă
Caznă multă, duşmanul puternic fără milă.

Piere umbra speranţei în lumina soarelui
Locul nefericirii înalt şi fără milă.

Străin de locul acesta dorit se înalţă
Grija iubirii venind repede fără milă.

Privirea, boiul tău mlădios e ca un torent
Şi sprâncenele sunt arcuite fără milă.

Raţiune nestatornică în calea vântului
Fericirea e ca duşmanul fără milă.

Taina dorinţei e ca o cale de nestrăbătut
Locul meu e drumul încercării fără milă.

Gândul meu sună ca un cântec înaintea luptei
Paharul meu deşertat e un gol fără milă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

XII

Dacă din dorinţa de a face ceva, vrei să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Apa va cuprinde cu putere picioarele tale şi-ţi va susura taina ei.
Umbra ploii ce vine, se-ntinde peste dune, nori negri întunecoşi se odihnesc pe coroana albastră a arborilor, întocmai ca smocul de păr, pe sprâncenele tale.
Cunosc prea bine mersul paşilor tăi.
Sunetul lor face să zvâcnească neîncetat inima mea.

De trebuie să umpli ulciorul tău, vino – vino la lacul meu.
Dacă trântită în voie – vrei să laşi să lunece pe-ntinsul apei ulciorul tau – vino, vino la lacul meu.
Iarba câmpiei e înverzită şi în depărtare florile sălbatice se ridică cu miile.
Gândurile tale – vor părăsi adăpostul ochilor tăi – ca şi păsările cuibul lor.
Vălul tău se va nărui la picioarele fiinţei tale.
De n-ai nimic de făcut – vino – vino la lacul meu.

Dacă cu ochii plini de somn – vrei să te cufunzi în apă limpede, vino – vino la lacul meu.
Lasă-ţi pe mal mantia ta albastră, căci o apă mai albastră te va învălui.
Valurile s-or înmuia să-ţi mângâie gâtul tău catifelat şi să-ţi şoptească mii de taine.
De vrei să te cufunzi în el, vino – vino la lacul meu.

Dacă nebună, alergi spre viaţa morţii – vino – vino la lacul meu.
E rece şi nemăsurat de adânc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cântec vrea Ninlil, din nou

Acelaşi răsărit ni-l tremură Nibirul,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
aşa cum peste unduirea eufrată
vedenia şi-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjeşte-a basm cu-a fost odată.
De câte ori îmi ceri
acelaşi cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veşniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-acelaşi "te iubesc",
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de ţărână din Sumer.
Văzduhului,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ichim din Aşa-i cânta îndrăgostituldin Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire, floare scuturată...

Amintire, floare scuturată,
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare – aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!

Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac uitat de Dumnezeu?

Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc...
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.

Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară
Şi-mi evocă clipe de altădat'.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina mea,femeie

Cât de frumoasă poţi să fii femeie!
Umerii tăi sunt ca două bolţi
fluturii rotesc cununa zilei
tu ai gustul strugurilor copţi!

Ochii tăi cu stele ard în mine
şi mă striga-n nopţile fierbinţi
tălpile îmi ard de doruri grele
şi renasc în mine triburi, ginţi!

Sprânceana ta în tandră arcuire
îmi tremură emoţia pe tâmplă
secundele danseaza enigmatic
si nu mai ştiu cu mine ce se-ntâmpla!

Şi sânii tai ca sferele în cântec
trezesc în mine marile pulsaţii
atâta viaţa rascoleşti în mine
cu galaxii de unde şi vibraţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai căzut o frunză

A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie

Când bate mai puternic, lansând şi-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o ştie,
După cămaşa verde ţesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.

A mai căzut o frunză şi multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.

A mai căzut o frunză dar altele vor creşte
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârteşte
În cicluri cadenţate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Hiawatha XXII: Plecarea lui Hiawatha (fragment)

Pe ţărmul de lângă Gitchie Gumee,
Lângă luminoasa Mare cea Mare,
Lângă intrarea cortului,
În dimineaţa plăcută de vară
Hiawatha a stat şi a aşteptat.
Pretutindeni plutea o prospeţime tânără,
Pământul freamăta de viaţă,
Iar sub ochii lui prin aerul însorit al zilei,
Înspre vest, către pădurile din apropiere,
Treceau în valuri fluturi aurii,
Treceau roiuri de albine mirosind a miere,
Scăpărând, cântând prin aerul însorit al zilei.
Senin, deasupra-i, se întindea tot cerul,
Şi, neted ca oglinda, lacul în faţa lui –
Din adânc a izbucnit la suprafaţă-un sturion,
În scânteieri de diamant, prin aerul însorit al zilei;
La margine de lac, pădurea verde
Se reflecta-n apa nemişcată,
Vârful fiecărui copac îşi avea umbra
Încremenită în apa nemişcată.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt gând, Tu fă-te vânt

Eu sunt stâncă, fă-te val
Să mă mângâi ne'ncetat,
De cu zori până in seară
Când o Lună se arată.

Tu eşti dor, eu mă fac Lună
Să te luminez pe tine,
În sprâncene şi în tâmple
Pân' la răsărit de ziuă.

Eu sunt lut, fă-te olar
Să mă strângi în palma ta,
Cu rouă şi ploi mărunte
Să mă faci femeia ta.

Tu eşti cer, eu mă fac stea
Să te prind în somn cu ea,
Să te duc să te colind
Prin caleşti cu îngeri buni.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!