nesiguranţă şi prezent

Dacă nu trăieşti în prezent, fie priveşti în viitor cu nesiguranţă, fie în trecut cu durere şi regret.

citat din Jim Carrey
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări şi asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranţă. În nici o epocă nu a existat nesiguranţa pe care o au oamenii contemporani. Şi deoarece asigurarile omeneşti nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranţă duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează. Opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă...

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta inimii mele

Sunt în sfârşit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubeşti şi să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
şi nesiguranţă decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc şi iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viaţa,
cu uşurinţă şi responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detaşat şi mai uşor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârşit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta inimii mele

Sunt în sfârşit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubeşti şi să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
şi nesiguranţă decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc şi iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viaţa,
cu uşurinţă şi responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detaşat şi mai uşor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârşit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu iubire, cu grijă şi cu o nedefinită frică de nesiguranţă, a cărei imprecizie constă în faptul că îmi depăşeşte nemăsurat puterile. Şi nici n-am îndrăznit să îţi citesc scrisorile a doua oară, iar o jumătate de pagină nici măcar pentru prima dată. De ce nu te poţi mulţumi cu faptul că, în încordarea cu totul deosebită, care se menţine într-un mod sinucigaş, a trăi e lucrul cel mai indicat, (ai pomenit uneori de ceva asemănător, dar pe atunci încercam să te fac să râzi), să te destinzi zglobiu, să ieşi din ea ca un animal iraţional (şi nu iubeşti deloc ca un animal nechibzuinţa) şi îţi descarci toată electricitatea incomodă, sălbatică, în trup, până aproape te carbonizezi... Lucrul cel mai ciudat e că şi aici, în întuneric, suntem de acord, şi n-o pot crede decât în al doilea moment.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria speranţei

Înfăşurat de şnurul speranţei(*)
traversez pădurea.
Drumul e veşted,
ecoul respiră toamna trecută,
miroase a dragoste...
încet mă îndrept spre filonul de carbon
ce susţine instinctele de supravieţuire-
prin ele dezleg şi leg mistere omeneşti,
cu ele răspund şi întreb,
prin ele mângâi şi cer mângâiere
pe pământ şi în cer-
Printre frunze îşi fac loc priviri adiate!
le simt mirarea că îndrăznesc,
dar şi nesiguranţa culorii.
În timp ce inima mea întreţine prezentul,
respir ecoul şi mă ofer călătoriei...

___________________________
(*) scrijelit cu semnul îndoielii

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să-mi fii alături

Pierdută în ungherele trecutului
Pe cer stelele tot mai rar apar
Din vis mă trezeşte adierea vântului
Norii de deasupra mea dispar

Aud melodiea ce mereu o cântăm
Un cântec ce din mine răsună
Trăiesc prezentul clipa ce-o am
Iubirea apare pe mine se răzbună

Inima-mi bate iarăşi ritmul tam-tam
Ai fost mereu cu mine iubire la greu
Fără tine cine sunt cine eram
Să te păstrez acum e rândul meu

Şi voi lupta pentru noi doi
Voi sfărâma zidul nesiguranţei
Ce mă acoperea cu greii nori
În loc pun dragostea si iubirea esenţei

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, tot mai trişti, castanii...

Ci, tot miroase-a ploaie - dar ploaia e departe,
În târg, se zbate-un clopot, vestind o nouă moarte...
Au înflorit castanii – dar trist şi abătut –
Şi peste ei, tristeţea, ca fumul, a căzut.

Castani-aceştia tandri şi atât de maiestoşi,
Azi, nu-mi mai spun nimica, deşi-au rămas frumoşi;
Sub floarea lor ciudată – de candelabru întors
Cândva, în copilărie, cuminţi visări am tors...

E-o primăvară tristă, ce doar arar zâmbeşte
Şi simţi nesiguranţa în aer cum pluteşte...
O pasăre buimacă s-a năpustit în geam,
Zvârlită-n vânt sălbatic, de-un frânt, dar verde ram.

La fel, se zvârl speranţe, din suflete vioaie –
Ce repede se frâng – de nu pot să se-ndoaie
Sub buimăceala lumii, sub rătăcirea ei,
Ce tot mai greu apasă - cu dezinvolt temei.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de ştiinţă are multă experienţă cu ignoranţa, cu îndoiala şi cu nesiguranţa, şi această experienţă este de o foarte mare importanţă, cred eu. Când un om de ştiinţă nu ştie răspunsul la o problemă, el este ignorant. Când are o presimţire despre care ar putea fi rezultatul, el este nesigur. Şi atunci când este al naibii de sigur despre care urmează să fie rezultatul, el încă are câteva îndoieli. Noi am aflat că este de o importanţă capitală pentru a putea progresa, ca noi să ne recunoaştem ignoranţa şi să lăsăm loc pentru îndoială. Cunoaşterea ştiinţifică este un corp de enunţuri de diferite grade de certitudine - unele destul de nesigure, unele aproape sigure, nici unele absolut sigure. În prezent, noi oamenii de ştiinţă suntem obişnuiţi cu asta, şi se înţelege de la sine că este perfect consistent să fii nesigur, că este posibil să trăieşti şi să nu ştii. Dar nu ştiu dacă toată lumea realizează că acest lucru este adevărat. Libertatea noastră de a ne îndoi s-a născut din lupta împotriva autorităţilor în zilele timpurii ale ştiinţei. A fost o luptă foarte puternică şi profundă: permiteţi-ne să punem întrebări, să ne îndoim, să nu fim siguri. Eu cred că este important ca noi să nu uităm această luptă şi astfel să fie posibil să pierdem ceea ce am câştigat.

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!