Citate despre noapte și încordare
citate despre noapte și încordare (inclusiv în versuri).
Metroul
Noaptea, în stația umedă de metrou
Când ultimul tren a plecat, înghețat sloi,
Încordat și-atent, aud în spate'un ecou:
... Pașii tăi. Să mor și nu privesc înapoi.
poezie de Seamus Heaney, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-asemeni
Noaptea mi-arată cu stelele-n cor
Luna clocind în cuibarul din nor,
Asemeni și tu, dragă dăciță
Simțiri îmi clocești pe o peniță...
Ziua îmi plimbă fruntea în soare
Pe-al podului cer plin de culoare,
Asemeni și tu mă plimbi printr-un vers,
Draga mea tină, al meu univers!
Ziua mi-e noapte iar noaptea mi-e zi,
Esențe cerșind spre a mă urzi,
De-asemeni mai spun la ceas încordat,
Draga mi-e dragă cu vârf și ndesat!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremea trece; viața, cu ea. Și-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la ușa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mișca. Și-acum, în urmă, avea niște dureri grozave. Urla. Și mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalți câni, când rămânea singur, numai el și suferința lui, mai ales nopțile îl chinuia boala. Și urla. Mai întâi gemea, înăbușit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca și cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleștau fălcile, și gemetele îi ieșeau mai tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Și dimineața, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcușul lui de paie.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet comico-tragic II
perechea-ți de mamele compensează
absența de talent și-o-mbraci în poze;
al sfârcurilor cerc redă psihoze
bătrânilor ce veșnic salivează
golești luceferi de metamorfoze
și cei mai slabi de duh te-ovaționează
dar plecăciuni către un colț de oază
aprind în tihnă c-un oftat veioze
ca celor încordați să le ascută
și vrejul ros de-atâta vreme calmă -
se-mpăunează ca o biată cută
când îl vrăjesc scoțând scântei din palmă
dar numai noaptea se așterne mută
căci "dansul" se încheie c-o sudalmă
sonet de Ionuț Popa (24 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri ferite în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferestre deschise; îmbrațișări pătimașe, în unghere de ziduri; despărțiri sfâșietoare, în praguri de uși. O întreagă țesătură de patimi, ca și sus, în lumea acoperișurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Și-n schimb liniștea cerului cum îl minuna! Nici un freamăt, nici un zbucium; cunoștea cerul și-l citea ca pe o carte. Știa când rasare luceafarul; când pornea la drum carul mare; când îsi încorda strunele lira; când își aduna puii cloșca. Era un astronom.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cer numit copilărie
Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;
Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...
Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.
M-am ridicat între văz și auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sete de alb, de zăpadă albastră și de stele căzătoare. Dor de miros de brad și de portocale decojite pe jumătate. Suflet de colind strivit de clopoței în liniștea pământie a nopților de decembrie. Pași de Moș Crăciun pierduți în zăpadă până-n dreptul ușii încordate de frig... Scrisori neterminate, cu iz de amintire, regăsite printre caietele de română din liceu. Flacără aprinsă în candela învechită cu miros de ulei ars. Pungi de cadouri colorate, părăsite sub brad. Mănuși ude, vinovate de..."zăpadă", uitate pe caloriferul rece de pe hol. Frig strivit de pași împiedicați în scârțâitul afon al omătului... Iarnă simplă cu miros de ciocolată caldă și sirop de brad și cu urme de îngerași în zăpadă... Mi-e dor în gând.
Gabriela Chișcari (decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
IX (Îmbătat de pini)
Îmbătat de pini și lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârșitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
Palid și zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveșmântat în sunete amare și cărunte
și-ntr-o tristă coamă a ceței dezolante.
Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând și rece, pe neașteptate,
liniștit în trecătoarea insulelor norocite,
albe și dulci ca șoldurile calme.
În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
și înveninând rozele ce mă împânzesc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Textele de mai jos conțin referiri la noapte și încordare, dar cu o relevanță mică.
Furtuni, pescari și bărci
"Fiule! Când navighezi, nu fi trufaș,
toate bărcile intră-n gura Dragonului,
însă doar câteva cunosc acest adevăr." Mahagama Sekara
Ocean imens,
Pescari încordați,
Furtuni neașteptate
Și bărci lovite de talazuri.
Portul pescăresc jelește
Și-și așteaptă prietenii,
Vechiul far în ruină le caută urmele.
În briza nopții
Oceanul ascunde mari secrete,
Iar valurile îmbrățișează ca întotdeauna
Plaja plânsă.
poezie de Nimal Dunuhinga, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot
Pentru tine nui mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
[...] Citește tot
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să vă spun
că nu am nevoie de bună
dimineața bună ziua și noapte
bună nu am
prefer să iubesc încordat (?!) neștiind
dacă femeile tinere ar clipi
dulce spre un ferrari, ah, în
matriculat în slovenia! po
ezie scrisă chiar azi
la izola d'istria și
mai ales finalul
la timișoara vreau să vă spun
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simț
Te simt când te gândești la mine
Și din mândrie nu mă chemi
Te simt când îți e rău și bine
Te simt când dormi și când te temi
Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Și cum te chem din gând în gând
De te lovești cumva odată
Îți simt durerea pe-acel loc
Și încordat mă simt deodată
Și-mi simt același loc în foc
Te simt când te gândești la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ți ție
O simt curgându-mi și în somn
[...] Citește tot
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescuind luna
Într-o noapte cu lună plină au venit la malul apei,
unii cu furci, unii cu greble,
alții cu site,
iar unul cu o cupă de argint.
Și au pescuit până când un călător, în trecere, le-a spus,
" Nebunilor,
pentru a prinde luna trebuie ca femeile voastre
să-și despletească părul și să-l desfășoare-n apă
luna cea vicleană va sări să prindă
plasa aceea de fire lucioase,
gâfâind și scuturându-și solzii până rămâne,
neagră și nemișcată, la picioarele voastre. "
Iar ei au pescuit cu pletele femeilor
până când un călător, în trecere, le-a spus
"Nebunilor,
chiar credeți că luna poate fi prinsă atât de lesne,
cu paiete și cu betele de mătase?
Trebuie să vă smulgeți din piept inimile
[...] Citește tot
poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De iubit,iubit-am
Iubite, între veacuri
stau multe cuvinte
povești fã rã eroi
pã zesc demult morminte
pã mântul cu încordare
și-așteaptã un sfârșit
cerul fã rã frunze
e dezbrã cat și trist
m-aplec cu toatã gura
sã sorb aceastã noapte
încetinind în vreme
în zori sã ne mai naștem
poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul vulpe
Îmi imaginez acest moment în pădure, la miezul nopții:
Există-acolo ceva viu,
Dincolo de singurătatea ceasornicului
Și-a acestei pagini albe pe care se mișcă degetele mele.
Prin fereastră nu se vede nicio stea:
Ceva încă mai aproape,
Deși mai întunecat,
Se strecoară-n acea singurătate:
Rece, delicat ca zăpada nopții,
Botul unei vulpi atinge lăstarii și frunzele;
Doi ochi sunt călăuzele mișcării care chiar acum
Și iarăși acum, și acum, și acum
Înscrie urme discrete de pași pe zăpadă
Printre copaci și, obosită, o umbră
Subțire atinge-un buștean și-n vizuina
Unui trup care are îndrăzneala să iasă
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes din The Hawk in the Rain ( Uliul in ploaie) - 1957 - The Thought-Fox (Gândul vulpe) ' is probably the mo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Porumbelul
Zările pășeau timide peste-a nopții umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteți o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul își dă ultima suflare.
Paiele foșnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Și în cimitir transformă întreg lanul de secară.
Alicit de braconierii ce-și reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje și-a găsit un crud sfârșit
Și prin moartea sa, iubirea, înzecit plătește birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.
Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul țeapăn, gâtul flasc...
În această nemișcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.
[...] Citește tot
poezie de Nicușor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O privire de pe Taishan
Ce aș putea spune despre Marele Pisc?
Ținuturile de demult sunt pretutindeni verzi,
Inspirate și stimulate de respirația creației,
Cu cele Două Forțe echilibrând zilele și nopțile.
... Îmi dezgolesc pieptul către porțile norilor,
Îmi încordez vederea urmărind zborul păsărilor spre casă.
Când o să ating piscul pentru a cuprinde
Toți munții într-o singură privire?
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
la ultima întâmplare a nopții, cu luna
ne-am zămislit iubirea
amândoi sub cearceaful cerului
am fost fericirea
trupul tău, încă este frigul încordării
pielea ta, albă, goală, a rămas ca un petec
pe pântecul lunii
în depărtare soarele este marginea pământului
alungă-ncet, întunericul
rămâi așa
să privesc ochii tăi imenși
m-am citit atunci în ei, pentru todeauna
poezie de Viorel Muha (august 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în fundul unui beci pustiit. Țurțurii curgând parcă din felinare luminau și ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânța divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca niște lanțuri ruginite și groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, și unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrățișarea acestuia. Cămașa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ți albă aș putea să mor, și n-aș mai avea nevoie de lumină, în respirația ta aș putea să fiu îngropat, și n-aș mai cere o altă eternitate, în noapte aș pune somnul să te iubească asemenea mie, și n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheața din jurul omului, și dragostea creștea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad și îmbrațișări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb și o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.
Ionuț Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...
Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experiențe închise
sau de frica agitațiilor lăuntrice.
Ți le înșir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naște ceva din ce moare
în erupția sângeroasă a luminii.
Îți spun cum crește dependența de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi și zaci
între prăbușire și uitare definitivă de tine însuți.
Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...
Și cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelații Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre noapte și încordare, adresa este: