noapte şi rude

Apărură cei cu halate albe... Rudele şi prietenii fură îndepărtaţi. Se adunară într-un fund de coridor, lângă o fereastră albastră de noapte de primăvară. De afară se auzeau glasurile unui Hristos a înviat.

Ionel Teodoreanu în Lorelai
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei mirese fugite în noaptea nunţii

Rudele au fost severe
Nevoind să înţeleagă
Că-i în luna ei de miere
Şi e dusă s-o culeagă!

epigramă de Apollo Bolohan din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

şopteşte ziua către noapte:
- tu nu ai rude, nu ai, frate?
eşti singură mereu pe străzi
şi taciturnă prin livezi...

eu veşnic am oraşul plin
chiar în Sahara, beduin,
copii aleargă sus pe deal
trăiesc intens şi nu banal.

- adevărat, răspunde noaptea,
adun în ochi singurătatea,
dar deseori în pat cu flori,
aduc iubire până-n zori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

Întreabă ziua către noapte:
-Tu nu ai rude? Nu ai frate?
Eşti singură mereu pe străzi,
Şi taciturnă prin livezi...

Eu veşnic, am oraşul plin,
Chiar în Sahara, beduin.
Copii aleargă, sus pe deal.
Trăiesc intens şi nu banal.

-Adevărat, răspunde noaptea,
Adun în ochi singurătatea.
Dar deseori, în pat cu flori
Aduc iubire până-n zori...

poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de revoltă, de dragoste şi moarte (IV)

Adu-ţi aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ţi aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
şi vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când ştiam că eşti fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
aşa cum valurile fierbinţi ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a oraşelor africane
şi drapelul alb care se ridică deasupra
oraşelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.

Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
şi cu celelalte privilegii violente
ale dragostei şi ale biologiei
aşa cum ochii măriţi de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaş care
în ultima clipă le înghite corabia.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călimara

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare
Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înşirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte şterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule şi puncte -
Şi-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăveşte pe hârtie.
În ea, tăcute şi smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanţul zilei şi de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanţe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ţi pierzi iubita,
soţia, rudele, serviciul şi poate minţile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheţi pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci puşcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistenţă,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii şi a şanselor schiloade

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună,
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Si nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Si dacă, liber ca într-un ospiciu
Te lasă înc-un pic să mai respiri
O face doar aşa, dintr-un capriciu
Tu nu poţi evada de nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salvează nimeni şi nimic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

(Demostene botez)

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Şi nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Şi dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar aşa, dintr-un capriciu:
Tu nu poţi evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ de morţi

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Şi-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Aleile-şi pierduseră conturul
Şi iarba făcea semn uscat c-o doare,
Şi către groapa timpuriu săpată
Deodată n-a mai fost nici o cărare.

Am năvălit către mormânt, cu toţii,
Ca remuşcări de legiuni barbare
Şi ploaia ne unea cu cimitirul,
Un mort zglobiu să pară fiecare.

Ploua pe mama, ploaia de pe urmă,
Şi mă gândeam că-i vie şi tresare,
Şi n-am ştiut de ce nu poate ploaia
Să stingă dreptul ei la lumânare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ziar (19 octombrie 2002)
Adăugat de Liliana Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu m-am născut într-un mormânt despre care
cei din jur mi-au spus că se numeşte viaţă.
Pe marginea vieţii mele stau nişte fiinţe numite
părinţi, rude, iubiţi, copii, străini.
Fiecare are în mâini câte o lopată, cu nume şi mărime
şi culoare diferite.
De câte ori îmi pun capacul sau podul sau placa,
se face întuneric. Asta se numeşte noapte.
Când le ridică, e dimineaţă. Eu trebuie să spun
bună dimineaţa, la revedere, te iubesc, adio etc.
Şi asta e tot
Ba, cică ar mai fi şi-un Dumnezeu, pe care trebuie
să-l chemi cu D mare, un diavol, cu d mic,
alte câteva nimicuri şi Tu. Pe tine te-am inventat
pentru a da un sens acestei ceremonii absurde, iubirea mea.

poezie de Marius Robu din Degeaba (9 decembrie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai şti,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil şi ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Şi a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripaţi,
Jinduită de ea şi de mine.

Şi aşa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiţi în Ceruri,
Pe ea şi pe mine au prins invidie -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raliuri nocturne

Ora trei
Umbrele au trecut, din nou, peste tăblia patului,
Peste pereţii stacojii şi luciditate.
Iedera ta înc-a rămas proptită-n geam,
Ca un papiţoi nevolnic dus de rude la parastas.
Am fost în noaptea asta, precum am fost şi-n alte nopţi,
Când luna se zbătea-n zare ca un ţânc epileptic.
Nu-i nimic... cântă-n continuare... unu şi doi şi trei şi patru:
"Acolo demult, cândva, şedea iubirea,
Şi tineri mulţi la ea cătau fericirea.
Dar, ea, trufaşă, precum îi este firea,
La moarte-i îndemna când le-ntâlnea privirea."
În camera cea mică, unde visele au venit să moară,
Ca într-o pădure veştejită parcă dintr-o altă ţară.
Tic, tac, tic, tac, tic... orele se scurg, minutele se preling, secundele dispar.
Baletul orelor a devenit o horă tristă, jucată de meseni prea beţi.
Tacite. A venit! Oare să mă duc să-i deschid? Să-i aştern inima degrabă?
Este ea ori altceva? Poate o solie la picioare să-mi cadă?
Cogite ergo sum.. unu şi doi şi trei şi patru:
"În spelunca-ntunecată,

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Alexandru Unterfingher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Adrian Păunescu

Academii, biblioteci, condeie,
Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări;
Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toţi
Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme
Poemul despărţirii fără sens,
La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,
În munţii Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,
Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea amanţilor

La marginea apei, cu sălcii şi plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,
Şi-alta pentru cine nu se ştie încă,
Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă
Decât cele două
Pregătite nouă -
Paturi noi în care vom dormi pe veci
Înveliţi în umbră şi-n cearceafuri reci.

Dar în groapa treia -
Doamne!...
Cine ştie
Cu ce mort dormi-vom în tovărăşie!
Vai, ce groapă-adâncă!...
Vai, ce groapă mare!...
Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare,
Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate
Cum l-azvârliră cioclii în eternitate!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XII, seria II, nr. 651 (28 mai 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni

am fost alungat
iubeam prea mult lumina şi cerul albastru
eram damnatul din cetate
mi-e rău şi înghit disperarea
sunt robul trist al ultimei nopţi
în suflet o rană
în palme cuvinte
ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n'am casă, n'am rude
aici totul e tragic şi trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop şi atât
rebel într-o agonică lume
curg şi pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Commodus: Dacă eşti cuminte, mâine seara îţi spun povestea împăratului Claudius care a fost trădat de cei apropiaţi lui, de rudele de sânge. Şuşoteau prin colţuri întunecate, plecau noaptea târziu şi conspirau, dar împăratul Claudius ştia că pun ceva la cale. Ştia că sunt ca nişte albinuţe harnice. Iar într-o noapte s-a dus la una din albinuţe, a privit-o şi i-a spus: "Spune-mi ce ai făcut, albinuţă harnică, de nu îi voi doborî pe toţi cei dragi ţie. Vei privi cum mă îmbăiez în sângele lor." Iar împăratul avea inima frântă. Albinuţa îl rănise cum nimeni altcineva nu o mai făcuse. Şi ce crezi că s-a întâmplat atunci, Lucius?
Lucius Verus: Nu ştiu, unchiule.
Commodus: Albinuţă a mărturisit tot.

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promenade atemporale

Până mai ieri, ne întâlneam cu străbunii
La mănăstirea Marelui Ştefan în naos...
Că nu-i tăzlăuan să nu fi trecut pe-acolo,
Prin faţa altarului pârguit de icoane,
La botez, cu ochii bulbucaţi
De spaima începutului de viaţă,
La nuntă, voievod de-o zi, încoronat
Cu pirostriile legământului în doi,
Şi, în fine, pe năsălie, galben, nepăsător
La promisiunile rudelor înlăcrimate
Bocind, din reflex, c-aşa se cade la mort,
"Veşnica pomenire", dar ce s-o servi la praznic?
Singură, mănăstirea, ne garanta că musai
CANDVA vom trece prin naos
Şi, prin rotocoale de fum
De cădelniţă şi miros de tămâie
Ne vom reîntregi familiile rătăcite prin pământ
"Sărut mâna, bunicule", "Bună, nepoate"
"Ce zici, punem la noapte de o Messă?"
Că Dincolo-s interzise chiolhanurile,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!