noapte şi semafor

singur în noapte -
aşteptând la semafor
permisul verde

haiku de Veronica Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Mergând prin noaptea dimineţii
Către aroma de cafea...
Un gând ieşi din umbra ceţii:
Eu sigur vreau, dar ea o vrea?

Şi calc pedala cu putere,
Văd semafoare tot mai verzi...
Ajung şi-mi spune cu plăcere:
Ioiii!... de ce mă enervezi?...

poezie de Sufleţel şi atât... (20 octombrie 2020)
Adăugat de Sufleţel şi atât..
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia poemului în doi

Coapsele tale frumoaso
freamătă dincolo de infinit
alb cu sens giratoriu
sărut dizolvat din floare-n floare
tăcerea erotizată
se precipită spre centrul poemului
acolo unde poetul face schimb de stele
în continuare
cu dragostea lui cea de toate nopţile
la semafor
o fantomă aşteaptă zadarnic
să se întrupeze din jale
doar eu
mă grăbesc din ce în ce mai încet
spre capătul nopţii
spre
capătul poemului
altă erezie convertibilă
n-am
găsit

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără identitate

se schimbă macazul

şinele vechi se revoltă
în noaptea ce curge domol
legănată de golul suprem
dintre linii

acarii adorm şi uită

parada fantomelor
un grup de copii ce plâng
mai presus de cumpăna simţurilor

semafoarele ţipă

în susurul nopţii
singurătatea
fereastră uitată deschisă
de cei ce schimbă un ac

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postum

Eram prea plin de NOI şi era bine
Şi asta o numeam frumos - DESTIN...
Şi ne iubeam, da, da şi nu puţin,
Iar zările ne-au stat, aşa, senine

Şi mierea ne ungea pe fiecare
Şi soare-aveam mereu la semafor...
Chiar nici un vagabond smintit de nor
N-avea să ne trimită vreo urare.

Dar... gheara necurată a împuns
Căci ea, iubirea-i face rană vie
Şi chiar de pare-a fi o nebunie,
Adânc în inimi calde a pătruns.

Tăcerea ne strâmba pe la fereastră,
Apoi, deodată, parcă mii de draci
Strigau în mintea ta că nu mă placi
Şi viaţa ne-ncepea a fi sihastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propedeutică

Puteam să-mi propun – pedant – o poiană pustie de paşi de păstori:
petale placide schimbând între ele polen precum sărutările miri;
pistiluri pândite de putrede plăgi, púhave piei fără pori;
suple stamine suav sufocate de spori –
ca să pot intui – inocent – impostura iubirii.

Învăţam îndărătnic – să-ndur când se-nalţă şi mă înconjură curţi de-nchisori,
crescute contabil, ca vârsta-n copaci, tot conform unui cod de criterii:
curbe ce curmă cuvinte, cantate, convingeri, cernind cai şi căi şi culori;
cercuri de cer cercănate concentric de ciori –
ca să-ncerc să pricep – imprudent – paradigma puterii.

Ezitam să evoc evadări şi eranţe extreme, escortat în exil de eroi cu eterne erori:
porturi, patimi, poveşti, porţi, parabole, punţi, piraţi şi primejdii;
nocive năluci – nave negre, nedemne de nimb – născând nebuneşte din nori;
atoli anulaţi, epurate elanuri, cenzurate comori –
ca să ştiu cum să neg – insolent – noţiunea nădejdii.

Sufeream sugerând – simetrie sinistră – siluete şi spectre: suspecţi de simbóluri în spânzurători;
pentru fiece punct cardinal, semafor al speranţei, câte-un leş aderând unei funii;

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Silvia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi o viaţă şi o noapte

Sentimentele urcă pe semafoare invizibile,
Puncte încărcate cu prelungiri carnale,
Avansez adulmecând linia verde
Definită între două aripi cardinale.

Un nod de grâu îmi ţine suflu-n mâini,
Lunec uşor prin noua lui culoare,
Sunt îndrăgostit nebuneşte de maci,
Depărtarea de tine, iubito, mă doare.

Culorile vieţii pun zebrele sub roţi,
Semaforu-i în inimi cu sensuri brodate,
Ţi-am promis de la primele săruturi
Că sub el ne vom iubi o viaţă şi-o noapte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea zi de sâmbătă a lunii februarie s-a dovedit a fi cea mai friguroasă din an. Iarna se întorsese peste noapte, viscolea şi era un ger de nu-ţi venea să ieşi din casă pentru nimic în lume. Îmi stabilisem o întâlnire pe care aş fi putut s-o anulez oricând şi de care, de fapt, nu era neapărată nevoie. S-ar fi rezolvat totul electronic, doar că bărbatul cu pricina mi-a propus nişte spaghetti quattro formaggi, cu un zâmbet care m-a făcut să accept instinctiv, fără obişnuitele secunde de ezitare... M-a condus acasă, taman în cealaltă parte a oraşului. Pe drum, m-am bucurat de toate stopurile semafoarelor. Am vorbit în continuare despre noi şi am râs ca şi când ne ştiam şi slăbiciunile, şi visele. Şi aşa ar fi fost dintotdeauna.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb-negru

Cerul a refuzat toate culorile,
A vrut să le facă pe plac
Tuturor discromatilor şi daltoniştilor
Ce nu îl înţelegeau.
Oamenii obişnuiţi cred că
A fi normal înseamnă
Să distingi 50 de tonuri
De culori la oftalmolog,
Să ştii mereu ce culoare
Au butoanele telecomenzii,
Dar să nu observi niciodată
Florile de câmp.
Semaforul are trei culori
Şi două variante de acţiune,
Stai sau treci...
În noaptea neagră,
Îngerii au aripile albe
Şi sfatul lor e
Să-ţi foloseşti inima
Atunci când nu găseşti

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corelând cu antimateria

Torţele, aşa-ziselor priviri,
cutanate în mâinile noastre
funcţionează la fel ca semafoarele.

Pictorii cerului dezorientaţi
de pâlnia ta incoloră
varsă soarele peste noi.

De câteva ori,
repeţi aceiaşi anecdotă,
încălzind sângele din voce.

Un spadasin, cu teaca spânzurată
de cureaua din brâu
şi o arşiţă pândesc.

N-aş putea spune,
nici dacă luna
ar vrea să plutim

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu diversităţii

Vreau să vânez ideea pură, ce ţâşneşte
din codrii minţii, unde liberă aleargă,
să pescuiesc acea uimire, ce-o să spargă
un geam spre-o lume-n care gardul n-o opreşte,
s-ating penajul în sextine sau catrene,
să fac bandaje de cuvinte fără pene.

Vreau să mai râd când plânge roua de pe frunze,
atunci simt pulsul unei vieţi ce e reală,
mă pierd în cărţi, dar şi în lumea virtuală,
vreau să valsez în dansul pensulei pe pânze,
la răsărit, să lupt în ring, sau ca barbarii,
şi la apus, să joc iar şah, la malul mării...

Vreau să alerg când vântul şuieră sălbatic,
parcă în haită fug, cu lupii, în pădure,
parcă mă joc atunci, ca urşii, când au mure,
vreau să înot când briza murmură molatic,
parcă în banc înot, cu peşti din mări albastre,
şi-aş vrea să zbor ca nişte păsări ce-s măiastre.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea infiltrată

La înmormântarea mea
În al nouălea cimitir din eternitate
Armata de îngeri a tras
Cu tunuri de miere şi lapte.

M-am poticnit la semaforul negru,
Prin culoarea albă nimeni n-a trecut,
Vinul curgea din budana de pâine
Pe gura decoraţiei mele de lut.

Moartea mă onora cu-ncercări disperate,
Eram la a noua trecere-n ţărână,
Îngerii mă trăgeau în rai, spre Dumnezeu,
Moartea se-ncleştase la mine-ntr-o mână.

Era slută, urâtă, trecută şi neagră
La înmormântarea mea cea hazlie
Încât o mare de femei mă-nsoţeau
Lovind cu bici de foc în veşnicie.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut şi frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele îşi lasă voaletele cenuşii şi aşteaptă nopţile mai lungi
au atâtea de povestit şi nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziţi se spală cu cer curat şi-l lasă să coboare
iar cerul păşeşte cu grijă printre maşini
şi aşteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar ştie ritmul vieţii.

poveştile născute prematur sunt ţinute la incubator
primesc zile intravenos şi respiră cu greutate
dar se ştie că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-şi cum săreau şotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar şi casele mor. cad pur şi simplu

oraşele respiră. cenuşii la faţă. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tempo

trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descreşte când tu nu eşti mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că aşa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi şi iubim nebunii nopţii
eu nu pot decât să stau în răsadurile din faţa casei şi să îmi amintesc arborii somptuoşi
din tinereţea cu efluvii şamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste

pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simţeam arşiţa sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate şi abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învăţat să joc în turneu şi să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îţi poţi pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit

drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roşu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fado

de Crăciunul acesta lumea ta de după blocuri cu petarde şi abonament la sală
vine în slow motion spre centru
unde parada costumelor populare
atrage gură-cască

ştii regulile dar eşti într-un fucking continuu
cu umerii tatuaţi
ca un Atlas modern pe centura oraşului
plin de brazi şi gaze de eşapament
la semafor îţi întind telecomanda vieţilor fragile cu carcasa lor invizibilă
iar tu accepţi compromisuri artistice
te trasformi într-un oarecare gata de spech-uri sterile
taci lângă bradul înalt cu ace verzi şi inspiri
monotonii griji vapori de cărţi

pot opri numărul celor ce se convertesc la infinit în cetăţeni de rangul I
dar nu pot să închid uşa zilelor xeroxopiate cu fumul lor banal de edemeride

ai pentru mine mâinile încă roşii sufletul desenat în grafitti pe marele zid al Craiovei?
aşteaptă noaptea bibliotecilor deschise noaptea aceea cu foşnet velin

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa cu aromă de scorţişoară

de mâine dimineaţă
n-o să mai scriu ca până acum

cred că e vremea să întorc umbra
dintre firele ierbii şi să las
iubirea din cuvânt să
rătăcească într-un sân de femeie

fireşte

o să dorm mult mai mult
lângă femeia geloasă pe
blugii mei mulaţi

o să şterg praful
pe toate nimicurile şi o să
închid lumina între coaste
locul unde ieri îmi ţineam neputinţa
toate frustrările o să le arunc
la coşul cu rufe murdare

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Untitled.gif 3

morning sleepy cricket
am citit ce ai scris şi-mi dau seama că tu scrii cum vorbeşti
ori vorbeşti cum scrii tot un drac
neaţa în primul rând sper că e un compliment adormitul acela de greier
nu sunt în relaţii prea bune cu ei
odată a intrat unul sub parchetul din cameră
şi-o noapte întreagă am scris imaginar pe pereţi
în al doilea rând ceea ce scriu e ceea ce nu se aude din mine
n-am nici în clin nici în mânecă cu poezia
încerc doar să mă descopăr ca un om de ştiinţă care sapă în permafrost
cu speranţa că va găsi mamutul lânos care să-l facă celebru
dar destul cu asta mai bine zi-mi cum ţi-ai petrecut ploaia
păi am început şi eu ca tine să visez cu ochii deschişi
mi-am închipuit că sunt anne frank am colecţionat stropi de ploaie
ca pe fotografii de actori celebri
şi am scris un jurnal în neerlandeză

dacă ai fi poet ce poveste ar fi potrivită pentru noi?
hm cred că aş fi nichita şi tu odioasa elena
mi-ai plăti un tratament scump şi inovator

[...] Citeşte tot

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Untitled.gif 3

morning sleepy cricket
am citit ce ai scris şi-mi dau seama că tu scrii cum vorbeşti
ori vorbeşti cum scrii tot un drac
neaţa în primul rând sper că e un compliment adormitul acela de greier
nu sunt în relaţii prea bune cu ei
odată a intrat unul sub parchetul din cameră
şi-o noapte întreagă am scris imaginar pe pereţi
în al doilea rând ceea ce scriu e ceea ce nu se aude din mine
n-am nici în clin nici în mânecă cu poezia
încerc doar să mă descopăr ca un om de ştiinţă care sapă în permafrost
cu speranţa că va găsi mamutul lânos care să-l facă celebru
dar destul cu asta mai bine zi-mi cum ţi-ai petrecut ploaia
păi am început şi eu ca tine să visez cu ochii deschişi
mi-am închipuit că sunt anne frank am colecţionat stropi de ploaie
ca pe fotografii de actori celebri
şi am scris un jurnal în neerlandeză

dacă ai fi poet ce poveste ar fi potrivită pentru noi?
hm cred că aş fi nichita şi tu odioasa elena
mi-ai plăti un tratament scump şi inovator

[...] Citeşte tot

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!