noapte şi trompetă

O fată din moldova (o săsoaică)

noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi (nu strica o ocheadă)
ne îmbrânceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia (nu ne miram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutrii la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rând la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lângă dânsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urâţică din moldova o săsoaică

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Coman din doamne-doamne (2006)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morţii, aşa şi aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porţi de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coş
Intestine şi carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!

Al nopţii porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziş de aur umed,
O zdrenţuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândeşte un bărbat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluviu de mătase

Trompetele crinilor răsună
Fluturii nopţilor se adună
Imprimând jazz pe disc de lună
Din adierea de buclă divină

Cu struna ce pare infimă
Lăsând în fluviu o urmă
De mătase ambră ce-mi scaldă
Faţa ascunsă selenară

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morţii, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiaşe;
În fiecare coş
Cădeau măruntaie şi putredă carne:
Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziş de aur al ulmilor,
Un drapel trenţuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândeşte un bărbat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec la sfârşitul lumii

În ziua-n care vine sfârşitul lumii
O albină zboară-n jurul unei flori de trifoi,
Un pescar repară năvodul încă ud.
Delfinii fericiţi fac salturi în mare,
Puii de vrabie aleargă printre stropii unui havuz
Şi şarpele are solzi aurii, aşa cum trebuie să aibă.

În ziua-n care vine sfârşitul lumii
Femei sub umbrele traversează pajiştea,
Un beţivan moţăie sub copac,
Precupeţii strigă pe stradă
Şi-o iolă cu vela galbenă se-apropie de insulă,
În aer mai întârzie acordurile unei viori
Pentru a se pierde apoi într-o noapte înstelată.

Şi-acei care-aşteaptă fulgere şi tunete
Sunt dezamăgiţi.
Şi-acei care-aşteaptă semnele şi trompetele arhanghelilor
Nu cred că aşa ceva se-întâmplă-acum.
Atâta vreme cât soarele şi luna sunt deasupra,

[...] Citeşte tot

poezie de Czeslaw Milosz,1911-2004, laureat al premiului Nob, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă noaptea o trompetă

pasărea de somn mă latră
timpul scurt mă face zob
păpuşarul din scrânciob
şi-a legat de gât o piatră

nici o veste nici o vestă
antiglonţ sau antichics
nu mai cade la punct fix
dacă nu se şi atestă

munca ni s-a dat cu sila,
plata ni s-a luat cu japca
mie haina, ţie şapca
cine va iubi reptila?

cântă noaptea o trompetă
deşteptările pe când
bietul mim numai tăcând
a fost declarat vedetă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia tăcerii

am adunat tăcerile
la apus
strigau trompetele în parc
pe lac
cor lung de lebede obosite
în palmă purtam o lumânare
nu o stingeţi, vă rog
deschideţi uşa durerii
să urle, să ţipe
să joace pe frunzele toamnei
eu am rămas să repet cuvinte
la răscruce de gânduri
târziu, mă sting
într-o simfonie a tăcerii în catedrale de suflet
lăsaţi-mă să vin, să vin acasă
să văd lacul cu nuferi
femeia în poartă
să beau cupa uitării în ultima noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele Lesbia

Să ne-oferim, Lesbia, iubirii-amândoi,
Deşi-înţelepţii zilei nu sunt de-acord cu noi.
Nu-i condamna. Stelele nopţii se sting spre-apus
Pentru-a se-aprinde iarăşi în est, acolo sus.
Dar când se va stinge plăpânda-ne lumină,
Vom adormi pe veci în noaptea ce-o sa vină.
De-am trăi cu toţi în dragoste anume,
Nici săbii şi nici lanţuri n-ar mai fi pe lume;
Nici tobe şi trompete să ne-ncurce somnul,
Lăsând în pace-n pat pe doamna şi pe domnul.
Dar proşti sunt mulţi, stingând mereu a lor lumină –
Ei merg cerşind dureri spre noaptea ce-o să vină.
Când moartea va sosi şi-mi va curma festinul,
Prieteni lângă dric să nu-mi plângă destinul.
Vreau doar bogaţii în iubiri să-mi fie-aproape
Şi în parfumul care-am fost să mă îngroape.
Iar tu, Lesbia, să-mi stingi ultima lumină,
Spre-a intra regeşte în noaptea ce-o să vină.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul

într-un oraş populat cu iluzii
din lăuntrul fiinţei mele,
în intersecţii de cuvinte
ochii poposesc pe circul din stradă,
cu saltimbanci visători
bufoni răsfăţaţi
acrobaţi la trapez
ei urcă spre cer
să afle la pieptul fecioarelor
epopeea sânilor sărutaţi
decolteul anunţă pruncii
zămisliţi în nopţi cu foc
iubirea ascunde tăcerea
aşternuturilor pătate
trompeta trubadurilor
însoţeşte dansul balerinei
în căutarea aripilor
prizonier clepsidrei
timpul este mut
aruncă pe jar amintiri

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formula apei

Hai noi doi şi o
noapte
e formula apei
pe care ţi-am adus-o în căuşul palmei
setea trecută când îţi era ora crăpată de somn
au picurat pumnii până la patul din mijlocul lacului
o cărare de vise concentrice anonime
în centrul lor au crescut plante de înaltă tensiune
iar pisicile în formă de bicicletă
şi-au răsucit cozile în procesiune
într-o ruletă la înălţimea soarelui ce şi-a scos peruca
albastră
carul mare a cântat pe tavan la trompetă
despre formula apei
Iar noi am ascultat liniştea cum a recitat din fereastră
prăfuite sonete
hai
noi doi şi o noapte
e apa reformulată în sete

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa căpitanului

Ne-strânseserăm cu toţii în salonul navei,
Niciun suflet n-avea curaj să doarmă –
Era miez de noapte neagră peste ape,
Furtuna lovea-n bordaj cu pocnete de armă.

E-un lucru înspăimântător ca-n miez de iarnă
Să fii scuturat de valuri şi de rafalele de vânt,
S-auzi sfredelul trompetei şi urletul de pe comandă:
"Tăiaţi catargul şi-l aruncaţi în mare" – catargul frânt.

Tremuram cu toţii livizi, înfriguraţi şi îngroziţi,
Pentru că cel mai voinic dintre noi tăcea mâlc
Când marea scrâşnea-n spume sub chila navei,
Iar stâncile morţii clănţăneau cu un sinistru tâlc.

Şi-astfel stăteam acolo-n întuneric,
Fiecare preocupat de rugăciunea lui,
"Suntem pierduţi," a strigat căpitanul,
Coborând cu pas împleticit pe scări, tehui.

[...] Citeşte tot

poezie de James Thomas Fields, 1817-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Noaptea nu cântă, noaptea nu strigă
Coboară o linşte care intrigă
Când mergi să te culci, parcă treci nişte porţi
Calculează din vreme ai norocului sorţi

Parcă pleci la o luptă, oare ştii că te-ntorci
Plin, peste câmpul cu cadavre de morţi
Se aude oftatul unui cal ce nechează
E mintea lucidă-visezi- ori e trează...?!

Eşti încă viu... te gândeşti c-ai scăpat
Probabil destinul râzând te-a uitat
Probabil că-n lumea de fum şi hârtoape
Roata s-a-nvârtit pentru încă o noapte

Dar ce te ucide, ce te doboară
Nu e armura sau rana uşoară
Ci ca o lamă de fulger e gândul
Că n-ai cum să-ţi afli nici locul, nici rândul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia de conservă

E noapte!...
Trag de coadă istoria
şi-mi răspunde cu strigătele înecaţilor: "Mâine, în nu ştim ce inimi, se vor desfăşura preliminariile campionatului mondial de singurătate...!" —
apoi zornăit de chei şi de taine,
şi-n cele din urmă,
şerpoaica sângerează amănunte cu miros aţâţător.

În cerurile abia îndomesticite,
şuţii de buzunare declamă marile poeme antice
şi lumea aleargă pe clapele lumii, sub largile veşminte ale despărţirii, trăgând funiile de sisal ale fricii şi trezind moartea din roadele ei..., moartea din roadele ei!...

Vocea mi-apare în public arzând:
"La colţul străzii, Omul de paie îşi pune inima la punct — o cutie de conservă: «Departe cântă o prăpastie şi nu-i găsesc nici o vină.» Eu, unul, zic să ne naştem când vom avea timp...!"

(Zvonul uşii trece grăbit pe deasupra elementelor cardinale.)

Strig zeii risipiţi prin sufletul meu,
şi-i înmulţesc, şi-i desenez în aer,
închipuindu-mi-i tineri, abia spărgând găoacea:
atât de palizi, cu limbile împleticindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ancelin Roseti din Împăierea lumii (2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bal

Te caut şi astăzi prin vagi neuitări,
rămase pe muchii de timp agăţate,
când umbrele lor mai ajung uneori
călare pe vânturi de iarnă turbate.

Se prind de fereastă în prag de apus,
cu fulgi de zăpadă scăpaţi din pripoane,
la ora când gândul se-ntoarce sedus
de vechi melodii rătăcind prin saloane.

Le simt înlăuntru de parcă-au fost ieri,
mi-aduc amintirile-n suflet grămadă
cu chipuri ascunse sub false plăceri
în dansuri năuce, pe-o amplă estradă.

Săltau în tromboane bemolii pe loc,
diezii urcau nevăzuţi din trompete,
perechi fără nume, cu stil echivoc,
din ochi îşi făceau jurăminte secrete.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu (9 aprilie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ,
plin de un miros greu de transpiraţie

la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit, gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea

cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om

o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghiţitură prelungă
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină

să te loveşti bezmetic ca fluturii de lună
fără niciun scop prinşi în efectul de pendulă
ca insectele din capcana luminii de bec
viaţa noastră avea un singur anotimp
şi o singură noapte şi nimeni nu ştia de ce
apoi ne-am plictisit să mai întrebăm
aşa că ne turnam vin în borcane de sticlă
şi povesteam
ce am fi vrut să ni se fi întâmplat
mai toţi am fost prinţi apoi miliţieni şoferi
oameni fără noroc jinduind noroc
doar fiul tatălui meu nu am fost

tatăl meu a avut o fântână
era cea mai adâncă şi limpede din sat
până într-o zi când a venit un străin
i-a dat doi lei
şi a plecat cu fântâna în spate până sus la deal
tatei i s-a părut că străinul e de pe altă planetă
mai ştia şi că pe Marte nu e apă neam

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (I)

E-un lucru bun acela că ori de câte ori stau într-un colţ al tavernei
sorbindu-mi grappa, pederastul este-acolo, aşa cum sunt şi copiii
cu ţipetele lor sau omul fără slujbă,
sau fetele frumoase care trec pe trotuar – toţi frângând
spiralele fumului meu de ţigară. "Aşa merg treburile, copile,
ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento".

Însă vocea aceea, vocea aceea amară a bătrânului
(patruzeci şi ceva de ani, poate?) cu care-am dat mâna
într-o noapte rece, pentru ca apoi să plecăm împreună
pe drumul către casa mea, acea tonalitate de trompetă veche –
n-o voi uita niciodată, nici măcar în ceasul morţii.
N-a pomenit nimic de vin, dar îmi vorbea atunci
pentru ca eram suferind şi fumam pipă.
"În fumătorii de pipă," a declarat el, tremurând un pic,
"poţi avea întotdeauna încredere!" Am dat abrobator din cap.

"M-am întors şi-am găsit fetele mai prietenoase, mai sănătoase,
cu rochiile mai scurte – iar asta după luni lungi de foamete –
şi, pentru că prospeţimea lor mă îmbătase,

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!