ochi şi proverbe

Proverb răstălmăcit

Sunt neîntrecuţi ghiduşii
Care, cu umor, prevăd:
"Ochii care nu se văd…
Stau la pândă-n dosul uşii!"

epigramă de Valerian Lică (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corb la corb nu-şi scoate ochii

Zicala asta e o glumă
Ce derutează şi afumă,
Căci, puşi în capul ţării, corbii,
Vedem şi noi, se bat... ca orbii!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrar zicalei, tocmai ochii care se văd se uită, prin uzura naturală implicată în obişnuinţă.

aforism de Gheorghe Grigurcu din Din Jurnalul lui Alceste (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrân: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpân.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastorul: În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.

replici din Unsprezece minute de Paulo Coelho (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este o zicală: „Ochii care nu se văd se uită”, dar spre a confirma valabilitatea replicii de mai sus, [...] | Citeşte tot comentariul

De multe ori proverbele se contrazic între ele şi orice cititor poate descoperi asta cu uşurinţă. Înţelepciunea ne învaţă să ne uităm înainte de a păşi, dar imediat ne avertizează că dacă ezităm, suntem pierduţi, ne spune că absenţa face inima mai iubitoare, dar şi că ochii ce nu se văd, se uită.

citat din Leo Rosten
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul gelos

Pe un imaş de pe câmpie,
Păştea văcuţa cea nurlie;
Un bou, ce-n taină o iubea,
A lui să fie îşi dorea.
Văcuţa, harnică, frumosă,
Cuminte, blândă şi lăptoasă,
E lucru lesne de-nţeles
C-a fost de mulţi curtată des
Deci, de la sine se-nţelege
Că ea avea de unde-alege.
Şi, aşteptând un tip distins,
Angro, văcuţa a respins
Catâri, buhai şi armăsari,
Considerându-i prea... măgari

Dar timpul trece - nu-i de şagă-
Deci trebuia un soţ s-aleagă
Şi tare-i greu de înţeles
Că ea chiar boul l-a ales;
Un dobitoc ciufut, scorţos

[...] Citeşte tot

fabulă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul din vecini

Când Eva şi Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Şarpele dansa din şolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.

Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.

Domnul, o, Preabunul, a încuviinţat
Şi-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun la alţii chiar dacă are spini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mâinile noastre gângania moare

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noştri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
şi să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraţilor:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouţ.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult decât atât

Peste abisul Marianelor
Răsturnat pe semeţia Everestului,
Mai mult decât frumuseţea cuvântului şi-a gestului...
Ţi-e sufletul descătuşat, din deschiderea tuturor vanelor.

Peste imensitatea Pacificului
Revărsat pe nesfârşitul ochilor migdalaţi ai Asiei,
Mai mult decât nemurirea şi reînvierea aşteptată a Mesiei...
Ţi-e taina ascunsă-n culorile sublime ale recifului.

Peste-ngheţatul Arctic
Franjurat în albă broderie-n derivă de sloiuri,
Mai mult decât nisipul uriaşelor dune plecate în roiuri...
Ţi-e arşiţa dragostei stinsă-n răceala raţiunii d-eucartic.

Peste imensul Univers
Prăbuşit inexorabil în gaura neagră a vidului d-atom,
Mai mult decât neputinţa incapacităţii proverbiale de om...
Ţi-e dorinţa milenară de zbor în real, imaginaţie... într-un vers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pădurile vor fi mai fericite

... dacă voi ridica o cruce de jurământ
peste lunci şi ponoare,
într-un februarie mic şi al dracului – cum spune proverbul.
chiar dacă arareori trec să văd cum le-ar fi fost
printre orătănii, aşteptând să clocească găinile,
să înflorească muşcatele,
iar în mustul zăpezii să semene mazărea şi ridichea de lună.

Orânduindu-şi grădinile,
în timp ce nu se mai gândeau la altceva,
sau poate aşa li se părea când înfloreau cireşii,
când vatra ardea neîntrerupt,
iar seara, cu frunţile încreţite adesea,
cu ochii moleşiţi de oboseală,
abia îşi vedeau de odrasle.

La oraş, şi-au păstrat obiceiurile
mai ales cele bisericeşti, cu sărbători şi zile de post.
Doar visele şi-au găsit sfârşitul
unde se mai aude încă clopotul

[...] Citeşte tot

poezie de Eli Gîlcescu (13 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai 25 de ani!

Măi nepoate, măi băiete, nu eşti bun de nici o treabă,
Te joci la calculator... pregeţi mai rău ca o babă!
Nici la muncă nu ţi-e gândul, nici nu mi te duci la şcoală,
Toată lumea azi munceşte, doar tu stai cu mâna-n poală.

Toate-n lume au un rost, pâinea trebuie câştigată,
Tu nu ştii decât să judeci. Mmă-ta e vinovată
Că nu mi te-a pus la treabă, cu toate că a-ncercat,
Tu arunci vina pe ea, zici că nu eşti vinovat.

Spui mereu că îţi e lene, dar să mănânci nu ţi-e greu?
De-aş fi-n locul mamei tale, ar fi vai de capul tău!
Ai 25 de ani băiete, du-te, caută-ţi de muncă,
Dacă nu ţi-a plăcut cartea, fă ceva la o adică.

Pune umărul degrabă şi ia hamurile vieţii,
Nu sta cu mâna întinsă, cu ochii pe toţi pereţii.
Mergi şi termină-ţi liceul, ia şi fă o facultate
Doar cunoşti şi tu proverbul,, Ai carte, o să ai parte!"

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (10 mai 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o pâine amară

Pentru o pâine amară,
Femeia pleacă din ţară.
Copiii şi-i părăseşte
Şi prin lume rătăceşte.

La poartă, pe o băncuţă, şade gânditoare mama
Şi cum stă pierdută-n gânduri îşi pune pe cap marama.
Ochii către cer ridică şi pe Dumnezeu întreabă,
De ce viaţa ce-o trăieşte este atât de beteagă.
-Sfătuieşte-mă, Tu Doamne! Arată-mi calea de urmat!
Deodată-i fulgeră un gând şi repede s-a ridicat.
Aleargă, intră în casă, unde zace fata mică,
Lângă ea veghează-un frate care tremură de frică.
Băiatul şi cu fetiţa sunt copiii care-i are
Pentru ei,, tânăra mamă, nu găseşte alinare.
Ar vrea să strige-n gura mare, dar nimeni nu o aude.
Durerea-i pătrunde-n suflet, mai amarnic o răpune
Mintea-i este rătăcită, gândul o trimite-n lume,
Prin străini ca să muncească, la copii s-aducă pâine.
Îi e greu să hotărască, de copii să se despartă,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul Pământului

Doborât de-a soarelui dogoare
Te tot rogi române la Cel Sfânt
Însă ai uitat să ceri iertare
Gliei strămoşescului pământ

Ţi-au lăsat în dar înaintaşii
Tot ce-aveau pe lume mai de preţ
Cu ce drag îţi dezmierdai privirea
De la şes la muntele semeţ...

Codrii atrăgeau precum magnetul
Norii grei aducători de ploi
Pajiştile cu imaşui grase
Erau raiul turmelor de oi

Prin artere largi de irigaţii
Unduia mereu al vieţii râu
Câmpul devenind o-împărăţie
De porumb, de floare şi de grâu

[...] Citeşte tot

poezie de Gelu Oproiu din Lumea Satului, nr.16(45): 16-31 august,2007
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotinta ca suntem ceva se numeste prezumtie. E o patima nascuta din iubirea de sine si devine izvorul, inceputul si cauza celorlalte pasiuni, dar atat de subtila si tainica e aceasta mandrie, incat cei ce o au n-o simt. E un rau tot atat de mare pe cat e de subtil si tainic. Aceste patimi inchid prima usa a mintii prin care Harul lui Dumnezeu voieste a intra, nu-l lasa sa intre si Harul se retrage. Caci cum poate veni Harul sa lumineze pe cineva care se socoteste a fi ceva mare; ca-i intelept si ca n-are nevoie de alt ajutor, Domnul vine sa vindece aceste boli si patimi luciferice. Cei ce-si aroga acest drept sunt nenoriciti, cum spune Profetul: " Vai de cei ce se socotesc intelepti in ochii proprii" (Isaia V,21) si Apostolul: "Nu va socotiti intelepti" (Rom. XII, 16) si Solomon: "Nu socotiti ca sunteti ceva" (Proverbe III,7)."

Sfântul Nicodim Aghioritul în Războiul Nevăzut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeciuială din "in şi chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunţă cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav şi apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Şi cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitaţia aceasta nu era de refuzat.
Şi-astfel iată-mă la locul şi la timpul anunţat.
Un salon gătit cu grijă şi cu gusturi rafinate
Impunea audienţei izul de solemnitate.
Din cupola smălţuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereţi, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid şi maiestuos.
Iar pe feţele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în faţa la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-aşa firească

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!