ocolul lumii şi stele

Drumul Pământului, sau cel aparent al Soarelui, căci e totuna, e şase luni de-asupra ecuatorului ceresc şi şase luni sub ecuator. Numai de două ori pe an e tocmai pe ecuator. Astfel, putem să înţelegem de ce iarna vedem alte stele decât vara; Soarele ascunde cu lumina lui stelele prin cari trece, dar mişcându-se mereu, le ascunde treptat dinspre apus spre răsărit. Drumul lui pe cer se numeşte ecliptică şi cam acest drum îl au toate planetele, cum şi Luna care se învârteşte în jurul Pământului. Constelaţiile prin cari trec Soarele, Luna şi planetele se numesc constelaţii zodiacale.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel a efectuat, din diferenţa dintre poziţiile aparente ale Stelei Polare în Egipt şi în Grecia, o evaluare a distanţei din jurul pământului, de 400000 de stadii. Nu se ştie exact care era lungimea unei stadii, dar probabil că a avut circa 200 de yarzi, ceea ce face ca estimarea lui Aristotel să fie de două ori mai mare decât cifra acceptată în mod curent. Grecii aveau chiar şi un al treilea argument, conform căruia Pământul ar fi rotund, pentru că altfel, de ce se văd mai întâi pânzele unei corăbii deasupra orizontului şi numai după aceea se vede copastia?

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsturna Carul Mare

Aş răsturna Carul Mare unde-o fi capătul lumii,
Să caut oglinda spartă, să o-ntreb cine sunt eu,
De sunt demon ori femeie, de ce iubesc toţi nebunii
Ce scriu vers furând din stele, slăvindu-l pe Dumnezeu,

De ce mă pierd prin mulţimea, ce altuia groapă-i sapă,
De ce coji alunecoase, îmi rănesc călcâiele,
De ce-i troc cu orţii popii, lumânări, fitil de lampă
Şi copii, înfometaţi, răscolesc noroaiele!

Nu mă simt o Penelopă, ţesând, ziua, la linţoliu,
Mi-aş dori din Carul Mare, semnul păcii-n vârful culmii,
Creangă de măslin şi laur, să afle cei cu orgoliu,
Că soarele când răsare, nu se-nvârte-n jurul lumii!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj, prieteni

(Stând şi bând pe un scaun făcut din relicvele corăbiei lui Sir Francis Drake)

Curaj, prieteni, ne suflă-n pânze un vânt bun din pupa,
Întindeţi toate velele, Steaua Polară far vă fie;
La revedere de-acum, pământ ferm, sus cupa,
Azi navigăm pe-o mare de băutură, plini de veselie!

Umpleţi cu vin nou burduful în hrubele cârciumii,
Căci, iată, vom tăia curând cercul ecuatorului fierbinte:
Hei, flăcăi! După cum mi se-nvârte capul, luaţi aminte
Că nava a luat viteză, iar noi deja navigăm în jurul lumii.

Ce suflete meschine-au cei care stau acasă
În loc să bată mările, nenumărate ţări străine,
Şi să câştige varii experienţe sau, cu privire curioasă,
Să descopere lucruri şi ţinuturi noi, ca mine!

Dar ai grijă, ai grijă, te rog, bunule cârmaci, ca nu

[...] Citeşte tot

poezie de Abraham Cowley, 1618-1667, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul peste moarte

Pentru Chieko Watanabe

Şi iată-aud acuma glasul celor
trecuţi prin flăcări
cum se-mpleteşte într-un singur glas,
un singur glas sunând cum sună fierul,
cum sună stolurile de oţel fierbinte,
şi fiecare glas acum e-o sabie
încovoiată care se-nvârteşte
deasupra ucigaşilor sclipind ---
şi toate împreună se înalţă
peste cenuşă ca un nimb al vieţii...
Şi iată-le ( o, vulturi mari şi-albaştri,
suiţi, suiţi! ) cum prind să se rotească,
cum se rotesc crescând fără-ncetare,
cum se răsfrâng în ocean, săpând-i
mari guri rotunde, veşnic rotitoare,
ce dau porunci talazului să crească,
să suie stâlpi de trombe pân la stele,
ca să măsoare înălţimea Crimei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!