Citate despre oxigen și început
citate despre oxigen și început (inclusiv în versuri).
Textele de mai jos conțin referiri la oxigen și început, dar cu o relevanță mică.
Pământul, datorită forței sale gravitaționale, avea de pe atunci și o atmosferă, puternic reducătoare la început, ceea ce înseamnă că era săracă în oxigen liber și totodată săracă în dioxid de carbon (CO2). Conținea însă hidrogen, metan, amoniac și vapori de apă.
Lucian Gavrilă în Miracolul vieții, miracolul eredității
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harris, care coborâse de pe vârf la scurt timp după mine, m-a ajuns din urmă. Voiam să economisesc puținul oxigen care-mi mai rămăsese, așa că l-am rugat să închidă valva de la regulatorul care se afla în rucsac, ceea ce a și făcut. În următoarele zece minute m-am simțit surprinzător de bine. Mintea mi s-a limpezit. Chiar eram mai puțin obosit decât atunci când aveam oxigenul pornit. Apoi, dintr-odată, am simțit că mă sufoc. Vederea mi s-a încețoșat și capul a început să mi se învârtă. Eram pe punctul de a-mi pierde cunoștința.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viață și moarte pe un stâlp de telegraf
Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câțiva nori zmeurici și jucăuși
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi și-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
și prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colțul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
și câteva gânduri
uitate la presat printre vaite
[...] Citește tot
poezie de Lucian Alecsa din Ținutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
După o escaladare obositoare și grea, am ajuns la "Zona Morții", așa cum se numește pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălțimea asta, muntele te ucide. Eram împărțiți în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat și s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc și eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine și voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc și dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aștept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.
Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată ce s-a eliberat Pasul lui Hillary, mi-am prins blocatorul de coarda portocalie, l-am ocolit pe Fischer, care stătea aplecat peste piolet, și am făcut rapel peste margine. Era trecut de ora 15 când am ajuns pe Vârful Sudic. Vârtejuri de ceață treceau deja deasupra vârfului Lhotse, înalt de 8.516 metri, și începeau să înconjoare vârful piramidal al Everestului. Dintr-odată vremea nu mai părea atât de frumoasă. Am luat o butelie de oxigen, am băgat-o în regulator și m-am grăbit să cobor înspre norul care se forma. Imediat ce am trecut de Vârful Sudic, a început să ningă ușor și vizibilitatea s-a dus naibii.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Proiecția sentimentelor
proiecția sentimentelor, iubite
este pasajul care urmează
toate proiecțiile-imagini devin manifestare.
la început proiecția se face în spațiu,
pentru că este potențială,
proiecția desfășoară timpul.
euforia în iubire este hardcore.
te macină. totul vibrează în corpul tău,
se contrazice, se amestecă,
echilibrul se împlinește
într-o stare intermediară de euforie.
(iubirea ca onirism primitiv
-arhetipuri rămase în stare potențială-
manifestate în vis, în forma lor primitivă)
o voce îmi șoptește:
toți bărbații care te respiră
vor să te descompună în molecule de oxigen,
fără să țină seama că aerul tău este Lumina.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să poți să dăruiești ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoționale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem și mai mult aș spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie și apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoștința și copiii sunt prea mici să poată face această operațiune singuri, murim toți. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutorați, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez și devin nefericit și pierd sensul vieții. În același timp sensul vieții este dăruirea (vocația) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Așadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În 1949, după ce secole la rând fusese o țară inaccesibilă, Nepalul și-a deschis granițele, iar un an mai târziu noul regim comunist din China a interzis accesul străinilor în Tibet. Cei care urmau să escaladeze Everestul au început să fie interesați de zona sudică a crestei. În primăvara anului 1953 o numeroasă echipă britanică, organizată cu zelul justificat și cu resursele copleșitoare tipice unei expediții militare, a fost cea de-a treia echipă care a încercat să cucerească vârful urcând dinspre Nepal. La 28 mai, după două luni de eforturi extraordinare, au încropit o tabără de înaltă altitudine pe Creasta Sud-Estică, la 8.500 de metri. Foarte devreme în dimineața următoare, Edmund Hillary, un neozeelandez zvelt, și Tenzing Norgay, un șerpaș experimentat, au pornit spre vârf, folosind butelii de oxigen.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aniversare
La a 486-a aniversare
De când exiști tu, Olănești
Îți urăm să ajungi mare
Pământ al vetrei strămoșești.
Ne bucurăm foarte mult
De tot ce s-a înfăptuit
Te sărbătorim, fost sătuc,
Uitat de vremurile de demult.
Astăzi ne mândrim cu tine,
Cum te-ai dezvoltat și crescut
Și va veni ziua de mâine
Când vei crește înzecit.
Ai parcuri și multe izvoare,
Folositoare tuturor.
Ai dealuri și păduri seculare
Neîntrecute în frumusețea lor.
Miasma florilor aruncă
Parfumul lor mirositor,
Iar brazii de pe culmi triumfă
Când trimit bule de oxigen.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăție și complexitate pentru care Iașul are o mare vină sau un mare merit. Eu mă înclin în fața Iașului, în fața dărniciei atotștiutoare a orașului ăsta care și-a călăuzit copiii și înzestrat așa încât nu a fost un moment de îndoială în mine în privința drumului pe care trebuia să merg. Asta se datorește Iașului. Dacă azi mi-a rămas o mare doză de poezie, pe care de multe ori reușesc să o materializez și în muzică, asta se datorește în întregime Iașului. Toată copilăria, toată adolescența am petrecut-o lângă personalități enorme ca: Mihail Sadoveanu, frații Teodoreanu, Mihai Codreanu, Demostene Botez, Octav Botez, profesorul meu. Deci din punct de vedere al înzestrării, Iașul mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, și, după aceea, într-adevăr, să pot ieși cu ușurință din labirintul îndoielilor. Și când a fost vorba să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieșean, adică cu înțelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie și adolescență, de Iașul care, a fost oxigenul tuturor.
citat din Sergiu Celibidache
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambrozie
a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare și pietre arse
în timp ce noi am așteptat
cuminți
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării
ceva ca o durere ne-a înfășurat sternurile
și ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat
doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri
de acolo ne-am aruncat temerile și sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muște
acolo ne-am cuplat măștile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca niște branule
[...] Citește tot
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neistoviți înfăptuim păcate
Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulțumiți de bruma căzută pe struguri,
Triști egoiști ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.
Pe pieptul Toamnei poposesc întristați,
Leneșii înlăcrimați de-a-lor sărăcie,
Îmbrățișați de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.
Un Soare se așează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Și nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.
În Sinele lor sunt aruncate săgeți de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate și adevăr,
Miraculoase săgeți ce-nvie conștiința etică,
In unele capete, ce și-au pierdut Dumnezeul.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărut mâna, tată!
- Sărut mâna, tată! Mi-era dor de tine!
Stau aici, la cruce, gândul să-mi împart...
Plâng de dor, tăicuță, dar nu-mi e rușine.
- Fiule, nu plânge! Uiți că ești bărbat?!
.............................................................
Tăcerea mea, mi-a zis Sorin, cândva,
Vine cumva și de la-nțelepciune...
Eu plâng tăicuță, în tăcerea mea.
(O boală crudă-a tăbărât pe lume.)
Să știi, nu mai avem nici oxigen
Și în spitale zi de zi se moare.
Pământul ăsta este un infern...
Trebui' să-mi dai, tăticule, crezare!
S-au dus în cimitir prieteni buni,
S-au dus bătrâni, femei, copii și mame.
Mai suntem doar o mână de români
Cu vise și idei fenomenale.
Suntem batjocoriți, scuipați, supuși,
Conștiința,-n lanțuri, ca un lup se zbate
Și milogim dreptatea pe la uși
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre oxigen și început, adresa este: