oxigen şi început

Pământul, datorită forţei sale gravitaţionale, avea de pe atunci şi o atmosferă, puternic reducătoare la început, ceea ce înseamnă că era săracă în oxigen liber şi totodată săracă în dioxid de carbon (CO2). Conţinea însă hidrogen, metan, amoniac şi vapori de apă.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harris, care coborâse de pe vârf la scurt timp după mine, m-a ajuns din urmă. Voiam să economisesc puţinul oxigen care-mi mai rămăsese, aşa că l-am rugat să închidă valva de la regulatorul care se afla în rucsac, ceea ce a şi făcut. În următoarele zece minute m-am simţit surprinzător de bine. Mintea mi s-a limpezit. Chiar eram mai puţin obosit decât atunci când aveam oxigenul pornit. Apoi, dintr-odată, am simţit că mă sufoc. Vederea mi s-a înceţoşat şi capul a început să mi se învârtă. Eram pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic
pe când soarele tolerase în preajmă
câţiva nori zmeurici şi jucăuşi
s-a desprins de sin
ca o capsulă autocomandată
fără să-i pese de comenzile destinului
/ mai întâi şi-a verificat nervii
trecându-i prin beregata dracului său păzitor
şi prin vastitatea întunericului
ca printr-un borcan cu marmeladă
l-a chircit pe caldarâm
ca pe un pui de bogdaproste
/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii
a început să i se prelingă sufletul
negru ca smoala încinsă
era mare desfătare în jur
organele intraseră într-un joc de pantomimă
acompaniate fiind de-un râsu-plânsu
şi câteva gânduri
uitate la presat printre vaite

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Alecsa din Ţinutul Klarei (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o escaladare obositoare şi grea, am ajuns la "Zona Morţii", aşa cum se numeşte pentru că este la o altitudine de peste 7000 de metri, unde nu există suficient oxigen. După înălţimea asta, muntele te ucide. Eram împărţiţi în patru grupuri mici. Trei oameni din grupul meu au abandonat şi s-au întors la tabară, jos. Ar fi trebuit să mă duc şi eu cu ei. Rob, ghidul, era cu mine şi voia să urce, dar eu nu mai vedeam bine, mi-a zis să mă opresc şi dacă în jumătate de oră nu îmi revin, să îl aştept. Când am văzut că nu mai vine, am început să mă tem.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce s-a eliberat Pasul lui Hillary, mi-am prins blocatorul de coarda portocalie, l-am ocolit pe Fischer, care stătea aplecat peste piolet, şi am făcut rapel peste margine. Era trecut de ora 15 când am ajuns pe Vârful Sudic. Vârtejuri de ceaţă treceau deja deasupra vârfului Lhotse, înalt de 8.516 metri, şi începeau să înconjoare vârful piramidal al Everestului. Dintr-odată vremea nu mai părea atât de frumoasă. Am luat o butelie de oxigen, am băgat-o în regulator şi m-am grăbit să cobor înspre norul care se forma. Imediat ce am trecut de Vârful Sudic, a început să ningă uşor şi vizibilitatea s-a dus naibii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiecţia sentimentelor

proiecţia sentimentelor, iubite
este pasajul care urmează
toate proiecţiile-imagini devin manifestare.
la început proiecţia se face în spaţiu,
pentru că este potenţială,
proiecţia desfăşoară timpul.
euforia în iubire este hardcore.
te macină. totul vibrează în corpul tău,
se contrazice, se amestecă,
echilibrul se împlineşte
într-o stare intermediară de euforie.
(iubirea ca onirism primitiv
-arhetipuri rămase în stare potenţială-
manifestate în vis, în forma lor primitivă)
o voce îmi şopteşte:
toţi bărbaţii care te respiră
vor să te descompună în molecule de oxigen,
fără să ţină seama că aerul tău este Lumina.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să poţi să dăruieşti ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoţionale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem şi mai mult aş spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie şi apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoştinţa şi copiii sunt prea mici să poată face această operaţiune singuri, murim toţi. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutoraţi, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez şi devin nefericit şi pierd sensul vieţii. În acelaşi timp sensul vieţii este dăruirea (vocaţia) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Aşadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1949, după ce secole la rând fusese o ţară inaccesibilă, Nepalul şi-a deschis graniţele, iar un an mai târziu noul regim comunist din China a interzis accesul străinilor în Tibet. Cei care urmau să escaladeze Everestul au început să fie interesaţi de zona sudică a crestei. În primăvara anului 1953 o numeroasă echipă britanică, organizată cu zelul justificat şi cu resursele copleşitoare tipice unei expediţii militare, a fost cea de-a treia echipă care a încercat să cucerească vârful urcând dinspre Nepal. La 28 mai, după două luni de eforturi extraordinare, au încropit o tabără de înaltă altitudine pe Creasta Sud-Estică, la 8.500 de metri. Foarte devreme în dimineaţa următoare, Edmund Hillary, un neozeelandez zvelt, şi Tenzing Norgay, un şerpaş experimentat, au pornit spre vârf, folosind butelii de oxigen.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

La a 486-a aniversare
De când exişti tu, Olăneşti
Îţi urăm să ajungi mare
Pământ al vetrei strămoşeşti.
Ne bucurăm foarte mult
De tot ce s-a înfăptuit
Te sărbătorim, fost sătuc,
Uitat de vremurile de demult.
Astăzi ne mândrim cu tine,
Cum te-ai dezvoltat şi crescut
Şi va veni ziua de mâine
Când vei creşte înzecit.
Ai parcuri şi multe izvoare,
Folositoare tuturor.
Ai dealuri şi păduri seculare
Neîntrecute în frumuseţea lor.
Miasma florilor aruncă
Parfumul lor mirositor,
Iar brazii de pe culmi triumfă
Când trimit bule de oxigen.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăţie şi complexitate pentru care Iaşul are o mare vină sau un mare merit. Eu mă înclin în faţa Iaşului, în faţa dărniciei atotştiutoare a oraşului ăsta care şi-a călăuzit copiii şi înzestrat aşa încât nu a fost un moment de îndoială în mine în privinţa drumului pe care trebuia să merg. Asta se datoreşte Iaşului. Dacă azi mi-a rămas o mare doză de poezie, pe care de multe ori reuşesc să o materializez şi în muzică, asta se datoreşte în întregime Iaşului. Toată copilăria, toată adolescenţa am petrecut-o lângă personalităţi enorme ca: Mihail Sadoveanu, fraţii Teodoreanu, Mihai Codreanu, Demostene Botez, Octav Botez, profesorul meu. Deci din punct de vedere al înzestrării, Iaşul mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, şi, după aceea, într-adevăr, să pot ieşi cu uşurinţă din labirintul îndoielilor. Şi când a fost vorba să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, adică cu înţelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie şi adolescenţă, de Iaşul care, a fost oxigenul tuturor.

citat din Sergiu Celibidache
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie

a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare şi pietre arse
în timp ce noi am aşteptat

cuminţi
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării

ceva ca o durere ne-a înfăşurat sternurile
şi ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat

doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri

de acolo ne-am aruncat temerile şi sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muşte

acolo ne-am cuplat măştile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca nişte branule

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neistoviţi înfăptuim păcate

Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulţumiţi de bruma căzută pe struguri,
Trişti egoişti ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.

Pe pieptul Toamnei poposesc întristaţi,
Leneşii înlăcrimaţi de-a-lor sărăcie,
Îmbrăţişaţi de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.

Un Soare se aşează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Şi nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.

În Sinele lor sunt aruncate săgeţi de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate şi adevăr,
Miraculoase săgeţi ce-nvie conştiinţa etică,
In unele capete, ce şi-au pierdut Dumnezeul.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna, tată!

- Sărut mâna, tată! Mi-era dor de tine!
Stau aici, la cruce, gândul să-mi împart...
Plâng de dor, tăicuţă, dar nu-mi e ruşine.
- Fiule, nu plânge! Uiţi că eşti bărbat?!
.............................................................
Tăcerea mea, mi-a zis Sorin, cândva,
Vine cumva şi de la-nţelepciune...
Eu plâng tăicuţă, în tăcerea mea.
(O boală crudă-a tăbărât pe lume.)
Să ştii, nu mai avem nici oxigen
Şi în spitale zi de zi se moare.
Pământul ăsta este un infern...
Trebui' să-mi dai, tăticule, crezare!
S-au dus în cimitir prieteni buni,
S-au dus bătrâni, femei, copii şi mame.
Mai suntem doar o mână de români
Cu vise şi idei fenomenale.
Suntem batjocoriţi, scuipaţi, supuşi,
Conştiinţa,-n lanţuri, ca un lup se zbate
Şi milogim dreptatea pe la uşi

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!